1. în judecarea unei acţiuni privind restituirea de monede preluate abuziv de către stat în perioada 1946- 1990, lipsa procurorului de şedinţă nu constituie un motiv de nelegalitate a constituirii completului de judecată, respectiv un motiv de nulitate a hotărârii, având în vedere că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 nu prevăd obligativitatea participării reprezentantului Ministerului Public în procesul civil, iar art. 45 din stabileşte limitativ cauzele civile la care participarea şi concluziile procurorului sunt obligatorii, fără a fi menţionate între acestea şi cele privitoare la restituirea metalelor preţioase şi a monedelor confiscate.
2. Acţiunea în restituire ori în despăgubire nu poate fi respinsă, pe motiv că persoana îndreptăţită avea la îndemână calea punerii în a ordonanţelor parchetului care au dispus restituirea, fără ca organele bancare să dea curs acestor dispoziţii, întrucât accesul liber în justiţie decurge din art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România, coroborat cu art. 39 din Hotărârea Guvernului nr. 1344/2003, care condiţionează restituirea bunurilor confiscate, respectiv acordarea despăgubirilor, de existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi
irevocabile, învestită cu formulă executorie.
(Decizia nr. 660 din 4 octombrie 2004 – Secţia a Ill-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 1550 din 10.07.2003, pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede, s-au respins excepţiile privind dreptul la acţiune şi de a cere executarea silită, invocate de pârâţii din România şi , s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C.A. şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantei 34.200.000 lei despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea a 7 ducaţi mari austrieci din aur în greutate totală de 95 grame, s-a respins excepţia invocată de Ministerul Finanţelor Publice privind lipsa calităţii procesuale pasive a sa şi s-a respins acţiunea faţă de pârâta Banca Naţională a României, pentru lipsa calităţii procesuale a acesteia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de judecată a reţinut că, din cuprinsul celor două ordonanţe ale organelor procuraturii din anii 1958 şi 1990, rezultă dreptul de proprietate al reclamantei asupra celor 7 ducaţi mari din aur confiscaţi de către stat în urma unui proces penal, finalizat printr-o soluţie de încetare a procesului penal.
Prin Decizia civilă nr. 401 din 06.11.2003, pronunţată de Tribunalul Teleorman, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman împotriva sentinţei civile sus-menţionate.
Prin considerentele deciziei, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 341 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 261/2002, obligaţia de a acorda despăgubiri în cazul obiectelor care nu se mai regăsesc fizic aparţine Ministerului Finanţelor Publice, în condiţiile stabilite de acest minister şi de Banca Naţională a României, prin normele emise în acest sens, astfel că pârâtul Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză.
împotriva acestei decizii au declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice -Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman şi Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru motive de nelegalitate, cu invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
în motivare, recurenţii au arătat, între altele, că instanţa de apel, ca şi prima instanţă, a soluţionat greşit excepţia privind lipsa calităţii sale procesuale pasive, prin respingerea ei, în speţă calitate procesuală pasivă având pârâta Banca Naţională a României, urmând ca aceasta să fie obligată la despăgubiri, iar, pe fond, s-a arătat că în mod greşit s-a admis acţiunea, întrucât reclamanta trebuia să valorifice cele două ordonanţe ale organelor procuraturii ce reprezintă titluri executorii, astfel că aceasta nu poate invoca în favoarea sa dispoziţiile art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000. S-a mai arătat că instanţele au soluţionat, de asemenea, în complet nelegal constituit, întrucât şedinţele de judecată au avut loc în lipsa procurorului. Pe cale de consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului.
Recursul este fondat.
Curtea a constatat că în acţiunea formulată de reclamanta C.A. la data de 03.04.2003, s-a solicitat restituirea de către pârâta Banca Naţională a României a
7 ducaţi mari austrieci din aur, preluaţi abuziv de organele de miliţie la data de 04.02.1958, iar în situaţia în care nu mai există fizic, să-i fie acordate despăgubiri corespunzătoare valorii metalelor preţioase la data pronunţării hotărârii judecătoreşti. Reclamanta a chemat în judecată, alături de pârâta Banca Naţională a României, şi pe Ministerul Finanţelor Publice.
Cele două instanţe au soluţionat greşit excepţiile privind calitatea procesuală pasivă în cauză, faţă de pârâţii Banca Naţională a României şi Ministerul Finanţelor Publice.
Potrivit art. 40 alin. (2) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, reprezentarea statului în faţa instanţelor de judecată în litigiile prevăzute de art. 341 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 este asigurată de Banca Naţională a României.
Faţă de aceste dispoziţii exprese, Curtea a constatat că, în speţă, Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Analizând critica privind soluţionarea fondului cauzei, s-a constatat că prima instanţă a admis în mod legal şi temeinic acţiunea, din perspectiva reglementărilor cuprinse în art. 341 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, fiind dovedită condiţia caracterului abuziv al preluării la stat a bunurilor menţionate în textul de lege, în raport de reglementările în vigoare în perioada anilor 1946 -1990.
Astfel, în faţa primei instanţe de judecată, au fost depuse ordonanţa de încetare a procesului penal din data de 06.10.1958 în Dosarul nr. 688/1958 şi ordonanţa de admitere a plângerii din data de 23.03.1990 din Dosarul nr. 19 VIII/l/1990 a Procuraturii Locale Roşiorii de Vede, prin care s-a reţinut că “plângerea este întemeiată, urmând ca organele bancare să dea curs dispoziţiilor cuprinse în ordonanţa de încetare a procesului penal, pronunţată la 06.10.1958 în Dosarul penal nr. 688/1958 al Procuraturii Raionului Roşiorii de Vede, în sensul restituirii a unui număr de 7 ducaţi austrieci mari din aur, în greutate totală de 95 grame, ridicaţi nelegal de la domiciliul acesteia de către organele de miliţie”.
Curtea nu poate reţine critica, în sensul că intimata avea posibilitatea să execute cele două ordonanţe ale parchetului.
Potrivit art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, coroborat cu dispoziţiile art. 39 din Hotărârea Guvernului nr. 1344/2003, restituirea obiectelor din metale preţioase confiscate abuziv în perioada anilor 1946- 1990 se face de către Banca Naţională a României, numai la cererea persoanelor îndreptăţite, în baza hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, învestite cu formulă executorie.
Alineatul 2 al textului de lege sus-menţionat arată că, dacă bunurile nu se mai regăsesc fizic, urmează a se plăti persoanelor îndreptăţite, în baza hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, învestite cu formulă executorie, contravaloarea metalului preţios calculată la preţul practicat de Banca Naţională a României.
Faţă de dispoziţiile exprese ale legii, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acţiunea este admisibilă, urmând însă ca pârâta Banca Naţională a României să fie obligată la despăgubiri.
Cu privire la critica ce vizează compunerea completului de judecată, Curtea a constatat că în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 nu este prevăzută obligativitatea participării reprezentantului Ministerului Public la procesul civil, iar art. 45 din Codul de procedură civilă stabileşte limitativ cazurile civile la care participarea şi concluziile procurorului sunt obligatorii, fără ca printre acestea să fie enumerate şi cauzele având ca obiect restituirea metalelor preţioase şi a monedelor confiscate. Prin urmare, critica este nefondată.
Având în vedere dispoziţiile art. 312 din Codul de procedură civilă şi considerentele reţinute, Curtea a admis recursul, a modificat decizia recurată, în sensul că a admis apelul pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman formulat împotriva sentinţei primei instanţe, a schimbat în parte sentinţa civilă şi, în consecinţă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman şi a respins acţiunea faţă de aceşti pârâţi, pe excepţie, a obligat pe pârâta Banca Naţională a României să plătească reclamantei suma de 34.200.000 lei, contravaloarea a 7 ducaţi mari austrieci din aur de 95 grame, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Băncii Naţionale a României şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
