Calitate procesuală pasivă. Caracterul absolut al excepţiei


Potrivit art. 1182 din Codul civil, înscrisul sub semnătură privată nu este opozabil terţilor decât în ziua în care a dobândit dată certă, iar printre cazurile în care înscrisul dobândeşte data certă este şi cel referitor la ziua prezentării lui la o instituţie de stat, pe lângă alte situaţii concrete prevăzute în acest sens.

Faptul că actul de înstrăinare încheiat de către pârâtă a fost adus la cunoştinţa instanţei abia în recurs şi a devenit astfel opozabil reclamantei, în condiţiile art. 1182 din Codul civil, după data introducerii acţiunii, în faza procesuală a recursului, nu se opune reţinerii lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei în cadrul acţiunii în revendicare. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este o excepţie de ordine publică, care poate fi invocată în orice fază a procesului, iar pe de altă parte fiecare dintre părţile raportului juridic dedus judecăţii trebuie să aibă justificată calitatea procesuală pe tot parcursul procesului, adică nu doar în faza fondului, ci şi în căile de atac -apel şi recurs.

(Decizia nr. 354 din 6 aprilie 2004 – Secţia a IV-a civilă)

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la data de 8.07.2002, sub nr. 4439, reclamantul V.Ş. a chemat în judecată pe pârâtele F.G. şi C.V., solicitând obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 40 mp, ocupată fără drept de pârâte; s-a precizat că suprafaţa revendicată face parte din terenul de 1400 mp, pentru care i s-a reconstituit reclamantului dreptul de proprietate, conform Titlului nr. 76569/2002 şi că pe respectiva suprafaţă litigioasă se află un chioşc proprietatea părinţilor reclamantului, folosit de pârâte ca sifonărie.

Prin Sentinţa civilă nr. 558 din 14 martie 2003, Judecătoria Giurgiu a luat act de renunţarea reclamantului la judecată împotriva pârâtei F.G., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.V. şi a respins acţiunea împotriva acestei din urmă pârâte, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a reţine lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei C.V., prima instanţă a avut în vedere că reclamantul nu a probat posesiunea exercitată de pârâtă asupra terenului revendicat.

Astfel, s-a reţinut că pârâta nu a recunoscut la interogatoriu faptul ocupării terenului în litigiu şi că martorul audiat a confirmat existenţa unei sifonării în curtea reclamantului, care a fost folosită de pârâtă, dar că în prezent reclamantul nu este împiedicat să o folosească, ceea ce rezultă şi din procesul-verbal de din 13.01.2000, prin care se constată aducerea la îndeplinire a măsurii de evacuare a pârâtei din chioşcul amplasat pe terenul litigios.

Sentinţa de fond a fost atacată cu apel de reclamant, iar prin Decizia civilă nr. 199 din 10.06.2003 Tribunalul Giurgiu a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.V. şi pe fond a admis în parte acţiunea, dispunând obligarea pârâtei să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 24,75 mp, din care 15,75 mp aferent unei construcţii definitive (sifonărie) şi care face parte din cei 1400 mp teren proprietatea reclamantului, potrivit Titlului de proprietate nr. 76569 din 19.03.2001, emis de Comisia judeţeană Giurgiu pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor; celelalte dispoziţii ale sentinţei, referitoare la renunţarea reclamantului la judecată faţă de pârâta F.G., au fost menţinute.

Pentru a decide astfel, tribunalul a apreciat că la fond au fost interpretate eronat probele administrate, întrucât acestea atestă o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţă, respectiv că din terenul intravilan de 1400 mp, deţinut de reclamant în baza Titlului de proprietate nr. 76569/2001, o suprafaţă de 24,75 mp determinată prin expertiză a fost folosită de pârâtă, pe ea fiind amplasată o construcţie de zidărie în suprafaţă de 15,75 mp, proprietatea reclamantului, pârâta neoperând nici un titlu de proprietate asupra respectivei construcţii.

împotriva deciziei din apel a declarat recurs pârâta C.V., care a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive în cauză.

în acest sens, recurenta a arătat că în mod greşit tribunalul a schimbat soluţia primei instanţe, de respingere a cererii de chemare în judecată faţă de ea pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, din moment ce proprietatea asupra terenului litigios şi a construcţiei amplasate pe el nu îi aparţine.

Astfel, recurenta a susţinut că va depune acte prin care va dovedi că, la data promovării acţiunii, nu mai folosea nici terenul şi nici construcţia de pe acesta, întrucât sifonăria fusese înstrăinată societăţii comerciale SC “D.” SRL Vărăşti, care a şi intrat în posesia ei, la data întocmirii Facturii nr. 71 din 15.02.2002 şi, implicit, şi în posesia terenului.
Cu privire la teren, recurenta a precizat că acesta nu a fost niciodată proprietatea sa, ci a Primăriei Comunei Vărăşti.

în drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

Ca înscrisuri noi, recurenta a administrat în această fază procesuală, conform art. 305 din Codul de procedură civilă, Adeverinţa nr. 6007 din 27.11.2002 a Primăriei Comunei Vărăşti, contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 15 februarie 2002 între SC “C.” SRL şi SC “D.” SRL, Factura fiscală nr. 71 din 15.02.2002, Adresa nr. 2036/84/JS/2002 a Tribunalului Giurgiu, Sentinţa comercială nr. 662 din 20.06.2003 pronunţată de Tribunalul Giurgiu şi Certificatul fiscal nr. 405 din 4.02.2004, emis de Primăria Comunei Vărăşti.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, pe motiv că nu se poate imputa tribunalului încălcarea legii în condiţiile în care recurenta-pârâtă nu i-a adus la cunoştinţă împrejurarea invocată prin motivele de recurs în susţinerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, respectiv înstrăinarea sifonăriei amplasate pe terenul litigios.

Pe de altă parte, intimatul a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1182 din Codul civil, înscrisul constatator al convenţiei de înstrăinare, deşi menţionează ca dată a realizării acordului de voinţă al părţilor 15.02.2002, nu poate să-i fie lui opus decât din momentul înfăţişării în instanţă – 9.09.2003 şi, oricum, această operaţiune s-a realizat în scop şicanator, pentru că a intervenit între persoane juridice ai căror reprezentanţi se află în raporturi de afinitate, cu intenţia de evitare a procesului în curs; cert este că recurenta-pârâtă a fost cea care, prin diferiţi prepuşi, a exploatat instalaţia de sifoane, pe care a abandonat-o de mai multă vreme, nemaifiind funcţională, dar pe care a închis-o cu lacăt, motiv pentru care demersurile intimatului făcute la primărie pentru a-şi recăpăta folosinţa bunului s-au soldat cu îndrumarea acţionării în justiţie a lui C.V., ceea ce explică cadrul procesual fixat prin cererea de chemare în judecată.

La întâmpinare, intimatul a ataşat copia Adresei nr. 1331 din 25.04.2002 a Primăriei Comunei Vărăşti şi un set de fotografii ale imobilului în litigiu.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a actelor noi administrate de părţi, Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare:

Reclamând, pe calea acţiunii în revendicare, posesiunea nelegală exercitată de pârâta-recurentă asupra unei suprafeţe de teren din proprietatea sa, situată în intravilanul comunei Vărăşti, reclamantul trebuia să facă dovada că persoana pe care a chemat-o în judecată este subiectul pasiv al dreptului dedus judecăţii, altfel spus că aceasta este cea căreia îi revine obligaţia de a răspunde la pretenţiile din cererea de chemare în judecată, respectiv că ea ocupă imobilul revendicat.

Achiesând la concluziile expertizei tehnice efectuate la fond de inginerul D.M.L., astfel cum aceasta a fost completată cu răspunsul la obiecţiuni, reclamantul a pretins că pârâta-recurentă îi ocupă o suprafaţă de 24,75 mp din curtea sa de 1400 mp teren, pentru care deţine titlu de proprietate emis în procedura Legii nr. 18/1991 şi că pe această suprafaţă de teren se află o sifonărie folosită de recurenta-pârâtă; practic, ştirbirea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului revendicat s-a motivat pe folosirea de către pârâtă a sifonăriei de pe acest teren.

în recurs, s-a făcut însă dovada că sifonăria amplasată pe terenul revendicat a fost înstrăinată de recurenta-pârâtă la data de 15 februarie 2002, deci anterior promovării acţiunii în revendicare de către reclamant, care a avut loc la 8 iulie 2002; s-a prezentat în acest sens copia contractului de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 15 februarie 2002 între SC “C.” SRL, în calitate de vânzătoare, şi SC “D.” SRL, în calitate de cumpărătoare, copia Facturii fiscale nr. 71 din 15.02.2002, care atestă plata preţului din contractul de vânzare-cumpărare, anterior menţionat, precum şi copia Certificatului fiscal nr. 405 din 4.02.2004, emis de Primăria Comunei Vărăşti, din care rezultă că SC “D.” SRL figurează în evidenţele sale la rol 1155, cu impozitul pentru sifonărie achitat pe anul 2003.

Este adevărat că, potrivit art. 1182 din Codul civil, înscrisul sub semnătură privată care materializează convenţia de înstrăinare efectuată de pârâta-recurentă la 15.02.2002 nu este opozabil terţilor, deci nici intimatului-reclamant, decât din ziua în care a dobândit dată certă; acelaşi text prevede că înscrisul dobândeşte dată certă din ziua prezentării lui la o instituţie de stat, a înscrierii lui într-un registru anume destinat, a morţii părţii sau uneia din părţile care au semnat înscrisul sau a trecerii înscrisului, chiar şi în prescurtare, în actele întocmite de funcţionari de stat, precum procese-verbale pentru punerea de sigilii sau de inventariere.

înscrisul în discuţie a fost prezentat Primăriei Comunei Vărăşti, în baza lui s-a deschis rol fiscal pe numele părţii cu care a contractat pârâta-recurentă, ceea ce reiese din Certificatul fiscal al Primăriei Comunei Vărăşti nr. 405 din 4.02.2004; prin urmare, de la data prezentării şi înregistrării la această instituţie, înscrisul a dobândit dată certă, devenind astfel opozabil terţilor.

Cum o asemenea dată nu poate fi determinată în raport de elementele certificatului fiscal emis de Primăria Comunei Vărăşti, care atestă doar faptul deschiderii rolului fiscal pe numele cumpărătorului, ceea ce presupune prezentarea actului de înstrăinare, nu şi data la care s-a efectuat această operaţiune, s-a reţinut că respectivul înscris a dobândit dată certă şi a devenit opozabil intimatului-reclamant la 9.09.2003, când a fost înfăţişat Tribunalului Giurgiu, ca anexă la cererea de recurs promovată de pârâta C.V., după cum s-a susţinut şi în întâmpinarea intimatului-reclamant.

Faptul că înstrăinarea operată de recurenta-pârâtă a fost adusă de aceasta la cunoştinţa instanţei abia în recurs şi a devenit opozabilă intimatului-reclamant după data introducerii acţiunii, în faza procesuală a recursului, nu se opune însă reţinerii lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei în acţiunea în revendicare, cum s-a apărat prin întâmpinare intimatul-reclamant, deoarece, pe de o parte, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este o excepţie de ordine publică, care poate fi invocată în orice fază a procesului, chiar şi direct în recurs, iar pe de altă parte fiecare din părţile raportului juridic dedus judecăţii trebuie să-şi justifice calitatea procesuală pe tot parcursul procesului, adică nu doar în faza fondului, ci şi în căile de atac – apel şi recurs.

Din moment ce în speţă s-a probat că recurenta-pârâtă a pierdut posesia asupra sifonăriei amplasate pe terenul revendicat, prin înstrăinarea acesteia către o persoană juridică, ea neexercitând nici în fapt acte de folosinţă a acestui bun, din care a fost evacuată anterior înstrăinării, respectiv la 13 ianuarie 2000, fapt confirmat de procesul-verbal de executare întocmit la acea dată de judecătoresc din cadrul Judecătoriei Giurgiu, înseamnă că ea nu mai este titulara obligaţiei corelative dreptului subiectiv afirmat prin cererea de chemare în judecată, ceea ce echivalează cu lipsa calităţii sale procesuale pasive în acţiunea în revendicare ce face obiectul prezentului litigiu.
Reclamantul nu poate revendica un teren cu privire la care afirmă un drept de proprietate de la o persoană care nu mai exercită nici un act material sau juridic asupra construcţiei edificate pe el, în speţă o sifonărie, şi implicit asupra terenului pe care aceasta este amplasată, o astfel de persoană, respectiv pârâta-recurentă C.V., fiind lipsită de calitatea procesuală pasivă.

Faţă de această argumentaţie, care, întemeindu-se pe actele noi depuse în recurs, o suplineşte pe aceea a instanţei de fond, Curtea a constatat că soluţia judecătoriei de respingere a cererii în revendicare împotriva pârâtei C.V., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, este corectă, fiind menţinută.

Pe cale de consecinţă, schimbarea ei în apelul reclamantului apare ca fiind nelegală, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul pârâtei C.V. şi a modificat decizia atacată în sensul respingerii apelului reclamantului, ca nefondat.