Pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare şi prin care instanţa să suplinească acordul uneia din părţi la încheierea în formă autentică a unui înscris sub semnătură privată este, în principiu, admisibilă, în condiţiile art. 1073 – 1077 din Codul civil.
Pentru pronunţarea unei astfel de hotărâri trebuie însă să fie îndeplinite toate celelalte condiţii necesare pentru transmiterea dreptului de proprietate.
Una din aceste condiţii este aceea ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut, cerinţă care nu este îndeplinită dacă vânzătorul deţine imobilul în baza unui înscris sub semnătură privată încheiat într-o perioadă în care legea impunea forma autentică pentru înstrăinarea valabilă a bunurilor imobile.
(Decizia nr. 1757 din 8 septembrie 2003 – Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată la data de 18.01.2002 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamanţii P.N. şi P.M. i-au chemat în judecată pe pârâţii B.N. şi B.C. şi au solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate că reclamanţii au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului situat în str. E. nr. 19, sector 2, Bucureşti, imobil compus din teren în suprafaţă de 210 mp şi construcţie, prin prescripţie achizitivă.
în motivarea cererii se arată că reclamanţii au dobândit imobilul prin încheierea unui înscris sub semnătură privată la data de 27.08.1986 şi că de la acea dată au stăpânit atât construcţia, cât şi terenul în mod neîntrerupt.
Printr-o cerere formulată la data de 7.06.2002, reclamanţii şi-au precizat acţiunea şi au solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în temeiul art. 970 şi 969 din Codul civil, şi să dispună introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei S.E., cerere încuviinţată de instanţă.
Prin Sentinţa civilă nr. 7452 din 27.09.2002, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5393 din 31.08.1949, T.M.I. şi S.G., în calitate de vânzători, au vândut pârâtei S.E., în calitate de cumpărătoare, un teren viran de 210 mp situat în str. E nr. 11, fostă str. L., sector 2, Bucureşti, pentru preţul de 3.700 lei.
La data de 27.08.1986, pârâţii B.N. şi B.C. au înstrăinat, prin act sub semnătură privată, către reclamanţi, imobilul compus din teren în suprafaţă de 210 mp şi casă cu 3 camere, bucătărie, cămară şi magazie, situat în Bucureşti, str. E. nr. 19, sector 2, Bucureşti, pentru suma de 90.000 lei, din acest act rezultând că pârâţii deţineau imobilul în baza chitanţei legalizate sub nr. 17465 din 21.04.1972.
Instanţa a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1073 – 1077 şi 970 din Codul civil, nefiind întrunite condiţiile necesare cumulativ pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 771/A din 17.04.2003 a respins ca nefondat apelul formulat de apelanţii-reclamanţi P.M. şi P.N. împotriva Sentinţei civile nr. 7452 din 27.09.2002 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reţinând că reclamanţii nu au făcut dovada transmiterii dreptului de proprietate din patrimoniul proprietarului către pârâţi.
împotriva acestei decizii în termen legal au declarat şi motivat recurs apelanţii P.M. şi P.N.
Prin motivele de recurs formulate se critică decizia instanţei de apel, în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, susţinându-se că tribunalul a interpretat greşit dispoziţiile art. 978 din Codul civil, în sensul că înscrisul încheiat între recurenţi şi pârâţii B.N. şi B.C. are valoarea unei oferte de a contracta care poate fi adusă la îndeplinire prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Analizând decizia recurată în limitele stabilite prin motivele de recurs formulate, Curtea a constatat că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 15.08.1967, E.D. vinde cumpărătorului B.N. un teren în suprafaţă de 210 mp situat în str. E. nr. 11, iar ulterior, la data de 27.08.1986, se încheie un alt înscris sub semnătură privată între B.N. şi B.C. pe de o parte, în calitate de vânzători, şi P.N. şi P.M. pe de altă parte, în calitate de cumpărătoare, pentru un teren în suprafaţă de 210 mp şi construcţie situat în str. E. nr. 19, sector 2, Bucureşti.
Reclamanţii-recurenţi au solicitat instanţelor ca pe baza înscrisului sub semnătură privată încheiat la data de 27.08.1986 să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Pronunţarea unei astfel de hotărâri este o cerere, în principiu, admisibilă, în condiţiile art. 1073 – 1077 din Codul civil.
Dar, întrucât prin pronunţarea acestei hotărâri instanţa suplineşte acordul uneia din părţi la încheierea actului juridic, este necesar ca toate celelalte condiţii necesare pentru transmiterea dreptului de proprietate să fie îndeplinite.
Una din aceste condiţii este aceea ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut, pentru că numai în această calitate poate transmite dreptul real de proprietate, prin încheierea unui contract în forma cerută de lege sau sub forma unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
în cauză, această condiţie nu este îndeplinită. Vânzătorii imobilului, B.N. şi B.C., nu erau la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare titularii dreptului real de proprietate asupra bunului (admiţând că nr. 19 pe str. E. ar fi avut anterior nr. 11 pe aceeaşi stradă) deoarece, la rândul lor, dobândiseră imobilul tot printr-un înscris sub semnătură privată.
Acest ultim înscris, dată fiind data la care s-a încheiat, 15.08.1967, nu putea transmite în patrimoniul cumpărătorilor B.N. şi B.C. dreptul de proprietate asupra bunului, întrucât la acea dată erau în vigoare dispoziţiile Decretului nr. 144/1958 care impuneau forma autentică a înstrăinărilor imobiliare ca o condiţie de valabilitate a actelor juridice.
Nedevenind ai bunului, pârâţii B.N. şi B.C. nu l-ar putea înstrăina în mod valabil către reclamanţi şi, pe cale de consecinţă, pentru neîndeplinirea acestei condiţii nu se poate nici pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, chiar dacă celelalte condiţii impuse de art. 1073-1077 din Codul civil arfi îndeplinite.
Prin urmare, în baza art. 316 din raportat la art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
