Cererea formulată direct în apel, în cadrul unei acţiuni de partaj a bunurilor dobândite de soţi în timpul căsătoriei, prin care se solicită să se constate cota majorată asupra imobilului bun comun şi îmbunătăţirile efectuate la acesta, reprezintă o cerere nouă, în sensul dispoziţiilor art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Ca atare, se impune soluţia respingerii apelului.
(Decizia nr. 1212 din 21 mai 2003 – Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta C.E. l-a chemat în judecată pe pârâtul C.D., solicitând desfacerea căsătoriei şi partajarea imobilului din Bucureşti, sector 1.
Prin Sentinţa civilă nr. 1681/1999, s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor şi revenirea soţiei reclamante la numele purtat anterior – S. şi disjungerea cererii de partaj care a fost înregistrată sub nr. 2659/1999.
Prin Sentinţa civilă nr. 6188/2000, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, considerat competent în raport de valoarea imobilului supus partajului, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Bucureşti – Secţia a lll-a civilă sub nr. 2952/2000.
Prin Sentinţa civilă nr. 1072/2000, Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1.
Soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit, Curtea de Apel Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 139 din 14.11.2000, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1, formându-se Dosarul nr. 1269/2000.
Prin Sentinţa civilă nr. 11478/2001 pronunţată în soluţionarea cauzei, instanţa a admis cererea reclamantei, a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, ca bun comun, dreptul de proprietate asupra imobilului, teren şi construcţie, cu o cotă de participare de 50% fiecare.
S-a dispus partajarea imobilului prin atribuirea în natură în favoarea pârâtului, care a fost obligat la plata sumei de 25.790 dolari SUA în echivalent în lei la data executării efective a obligaţiei de plată către reclamantă.
Pârâtul a fost obligat la 2.850.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că imobilul în privinţa căruia s-a solicitat partajul a fost dobândit de părţi prin actul autentificat sub nr. 9768 din 10.05.1995 în timpul căsătoriei acestora, fiind prezumat ca având caracterul de bun comun potrivit art. 30 din Codul familiei.
S-a mai reţinut că părţile au efectuat anumite îmbunătăţiri la acest imobil fără ca din probe să rezulte vreo contribuţie majoritară a vreunuia la dobândirea bunului sau la efectuarea acestor îmbunătăţiri, ţinându-se în consecinţă contribuţia egală a celor două părţi.
instanţa a reţinut că pârâtul, deşi a pretins prin precizarea depusă la 4.10.1999 că a făcut anumite îmbunătăţiri la imobil, după data despărţirii în fapt de soţie, nici o probă administrată în cauză nu a relevat această situaţie şi în plus acesta nu a formulat o cerere reconvenţională prin care să pretindă vreun drept de creanţă împotriva reclamantei cu privire la aceste îmbunătăţiri.
Instanţa de fond a dispus partajarea bunului în condiţiile dispoziţiilor art. 673® şi art. 67310 din Codul de procedură civilă.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Prin motivele de apel, apelantul a susţinut că instanţa de fond a apreciat incorect cota de contribuţie a părţilor ca fiind de 50%, atâta timp cât a încuviinţat obiectivele expertizei prin care a solicitat să se evalueze imobilul cu îmbunătăţiri după despărţirea în fapt a soţilor şi să se scadă din valoarea de circulaţie a bunului produsul nou creat.
Apelantul a mai susţinut în legătură cu acest motiv de apel că instanţa nu a luat în considerare coraportul efectuat de consilierul apelantului P.I., expertiza fiind efectuată numai după aspectul exterior al bunului şi descrierea făcută de partea adversă, şi a revenit în mod nelegal asupra expertizei încuviinţate, apreciind că nu mai poate fi efectuată deoarece el nu ar fi permis accesul expertului în imobil, fapt care nu este real, interzicerea accesului fiind valabilă exclusiv în privinţa fostei sale soţii, şi nu a expertului.
Prin cel de-al doilea motiv de apel s-a criticat sentinţa deoarece nu s-a ţinut cont de către instanţa de fond că cel puţin 2/3 din imobil a fost modernizat după despărţirea în fapt de intimata-reclamantă şi că a avut o contribuţie covârşitoare la dobândirea bunului, fiind de necontestat faptul că apelantul este patron al unei societăţi de panificaţie, iar intimata a fost angajată în această societate şi în plus aceasta avea un apartament în proprietate şi 2 copii studenţi, suportând toate cheltuielile legate de sarcini.
Prin cererea depusă la 21.05.2002, apelantul şi-a restrâns motivele de apel, arătând că nu înţelege să mai solicite în cadrul acestora stabilirea unei cote majore de contribuţie la dobândirea bunului comun.
Intimata a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Prin încheierea din 4.06.2002, tribunalul a încuviinţat apelantului-pârât proba cu acte, 2 martori şi expertiză tehnică imobiliară care să stabilească valoarea actuală de circulaţie a imobilului supus partajului, îmbunătăţirile efectuate după momentul despărţirii în fapt, iar intimatei, în combaterea motivelor de apel, proba cu acte şi cea testimonială cu un martor, precum şi interogatorii reciproce a părţilor.
Prin Decizia civilă nr. 174 din 31.01.2003 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a 11l-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât C.D.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă, “în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.”
Prin motivele de apel formulate de apelantul-pârât acesta a urmărit să valorifice în cadrul apelului cereri pe care nu le-a formulat în faţa instanţei de fond în condiţiile art. 119 din Codul de procedură civilă, cu care instanţa nici nu a fost învestită.
Cererea de a se constata efectuarea unor îmbunătăţiri la imobil nu putea fi valorificată de către apelantul-pârât pe calea unei simple apărări în proces, prin aceasta pârâtul urmărind stabilirea fie a unei cote majore de contribuţie, fie a unui spor de valoare în privinţa imobilului care să-i revină în mod exclusiv.
Prin cererea depusă de pârât la Dosarul nr. 2659/1999, având caracterul unei cereri formulate în cadrul probaţiunii, apelantul, pe o cale ocolită, a solicitat instanţei de fond şi a obţinut încuviinţarea unor obiective ale expertizei tehnice imobiliare, în cadrul cărora să se determine valoarea adăugată a imobilului, după data despărţirii în fapt. Această cerere nu poate fi avută în vedere în cadrul motivelor de apel şi în limitele devolutive ale acestei căi de atac, chiar dacă ar fi dat dovadă de mai multă diligenţă în exercitarea rolului activ prevăzut de dispoziţiile art. 129 din Codul de procedură civilă, având în vedere că apelantul-pârât a fost reprezentat în proces inclusiv la data formulării acestei cereri de probatoriu prin avocat ales.
în acest sens, dispoziţiile art. 129 alin. 3 din prevăd expres că în cazul în care părţile nu sunt asistate sau reprezentate de avocat, judecătorul le va da îndrumări cu privire la drepturile şi obligaţiile ce le revin în proces.
Tribunalul a reţinut că susţinerile apelantului, formulate prin motivele de apel, nu sunt nici întemeiate.
Probele administrate, inclusiv în faţa instanţei de apel, nu sunt de natură să conducă la concluzia unei contribuţii majore a apelantului la dobândirea bunului comun, aşa cum a pretins iniţial prin cererea de apel şi nici la efectuarea vreunor îmbunătăţiri la imobilul supus partajului, din declaraţiile martorilor audiaţi rezultând că îmbunătăţirile aduse imobilului au fost efectuate în cea mai mare parte în timpul căsătoriei părţilor, cu excepţia unei camere şi a unei terase pe care apelantul le-a ridicat ulterior divorţului; în sensul celor reţinute anterior sunt atât declaraţia martorului apelantului, cât şi a celui al intimatei.
Martora apelantului, U.I., a declarat că, după separarea părţilor, apelantul a mai construit o cameră şi o terasă, amenajările curente ale imobilului fiind făcute în timpul căsătoriei părţilor.
Expertiza efectuată în cauză la instanţa de fond nu a avut în vedere la evaluarea imobilului nici camera şi nici terasa în privinţa cărora apelantul a susţinut că le-a efectuat prin contribuţie proprie.
Aceste încăperi figurează în noul raport de expertiză întocmit în apel ca încăperi identificate prin nr. 2 şi respectiv 8, aşa încât, nefiind luate în considerare şi profitându-i exclusiv apelantului, căruia i-a fost repartizat bunul, nici nu prezintă vreo relevanţă, neavând consecinţe în planurile raporturilor patrimoniale dintre părţi.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.D. şi a criticat decizia tribunalului ca netemeinică şi nelegală, pentru următoarele motive:
Recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, deoarece s-a reţinut în mod greşit că cererea de a se constata efectuarea unor îmbunătăţiri la imobilul bun comun nu se poate face ca o simplă apărare în proces.
Instanţa în apel a respins apelul formulat de către recurentul-pârât deoarece a urmărit să valorifice în apel cererea de cotă majorată asupra imobilului bun comun şi îmbunătăţirile efectuate la imobil, cereri pe care nu le-a invocat la instanţa de fond în conformitate cu prevederile art. 119 din Codul de procedură civilă.
Recurentul a invocat faptul că sporul de valoare al imobilului este real şi aceasta rezultă din îmbunătăţirile pe care le-a efectuat la imobil, îmbunătăţiri care în marea lor majoritate au fost efectuate după despărţirea în fapt de către intimata-reclamantă.
Recurentul a invocat faptul că nu are cunoştinţe juridice şi nu are nici o culpă în faptul că apărătorul ales la instanţa de fond şi-a formulat cererea aflată în dosarul de fond şi a depus o cerere informă din punct de vedere juridic.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, a constatat că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, instanţa în apel făcând în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă, deoarece în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Deoarece recurentul-pârât a formulat cereri noi în apel, respectiv constatarea efectuării unor îmbunătăţiri la imobilul bun comun, tribunalul, în mod corect, a aplicat dispoziţiile art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Faptul că aceste cereri formulate la instanţa de fond de către apărătorul recurentului-pârât au fost însuşite de acesta, fiind reprezentat de către avocat, nu înlătură aplicarea dispoziţiilor legale ale art. 119 şi 294 din Codul de procedură civilă.
Cererile recurentului-pârât trebuiau formulate în temeiul unei cereri reconvenţionale la instanţa de fond potrivit dispoziţiilor art. 119 din Codul de procedură civilă.
