Contrabanda. efectul confiscarii marfurilor. Jurisprudență Infracţiuni prevăzute în legi şi decrete


Tribunalul BOTOŞANI Sentinţă penală nr. 16 din data de 24.01.2013

Dosar nr. xxxx/40/2012 Legea nr.86/2006

Art.255 alin.1 Cod penal

Legea nr.78/2000

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOȘANI – SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.xx

Ședința publică din data de xx.xx.2013

COMPLET SPECIALIZAT

PREȘEDINTE –

GREFIER –

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani reprezentat prin

PROCUROR –

La ordine judecarea acțiunii privind pe privind pe inculpații G. D. și G. C., trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani din xx.xx.2012, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.255 alin.1 Cod penal raportat la art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000 și art.270 alin.3 raportat la art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, pentru inculpata G. D. și art.270 alin.3 raportat la art.274 din Legea nr.86/2006, pentru inculpatul G. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpații G. D. și G. C., asistați de avocat angajat C. O., lipsă fiind reprezentanții părților civile Autoritatea Națională a Vămilor București și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța pune în vedere inculpaților că este necesară audierea lor la termenul de astăzi. În acest sens, instanța aduce la cunoștința inculpaților prevederile art.70 Cod procedură penală, precum și cele ale art.3201 Cod procedură penală.

Inculpații arată că solicită judecarea potrivit procedurii prevăzute de art.3201 Cod procedură penală.

În temeiul art.324 raportat la art.323 și art.3201 alin.3 Cod procedură penală, instanța procedează la ascultarea inculpaților G. D. și G. C., susținerile acestora fiind consemnate în procese verbale aparte, atașate la dosar.

Întrucât în declarațiile date, inculpații au arătat că solicită să fie judecați potrivit procedurii prevăzute de art.3201 Cod procedură penală, instanța pune în discuție cererile inculpaților.

Avocat C. O., pentru inculpați, solicită admiterea cererilor și judecarea conform procedurii prevăzute de art.3201 Cod procedură penală, în baza probatoriului administrat la urmărirea penală.

Procurorul solicită admiterea cererilor formulate de inculpați.

Instanța admite cererile inculpaților cu privire la judecarea potrivit procedurii prevăzute de art.3201 Cod procedură penală, întrucât se apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța, constatând terminată cercetarea judecătorească, în temeiul dispozițiilor art.340 Cod procedură penală, acordă cuvântul pentru dezbateri asupra fondului.

Procurorul arată că inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani din xx.xx.2012, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.255 alin.1 Cod penal raportat la art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000 și art.270 alin.3 raportat la art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, pentru inculpata G. D. și art.270 alin.3 raportat la art.274 din Legea nr.86/2006, pentru inculpatul G. C.. S-a reținut că, la data de xx.xx.2012, inculpații au fost depistați de organele de poliție în localitatea Stînca, județul Botoșani, în timp ce dețineau și transportau cu autoturismul cu numărul de înmatriculare BT-XX-XXXcantitatea de 1.066 pachete de țigări având aplicate marcaje (timbru de acciză) de proveniență Republica Moldova – 1.034 pachete țigări marca “Winston”; și 32 pachete de țigări marca “Ritm”;, stabilindu-se un prejudiciu de 10.392 lei; în împrejurările efectuării controlului asupra autoturismului, inculpata G. D. a dat sumele de 1.400 euro și 920 lei comisarului șef de poliție B. C., adjunctul șefului S.P.F. Stînca, județul Botoșani, pentru a nu raporta evenimentul, în vederea aplicării pentru ea și soțul ei, G. C. a interdicției de intrare în România, fiind surprinsă în flagrant cu această ocazie. Cei doi inculpați au recunoscut săvârșirea faptelor, atât la urmărirea penală, cât și în instanță, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzute de art.3201 Cod procedură penală. Faptele sunt dovedite prin probatoriul administrat în cauză. Față de cele expuse, solicită condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii cu aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal, deducerea din pedeapsa ce va fi aplicată a duratei reținerii dispuse față de inculpata G. D.. În ce privește latura civilă a cauzei, văzând constituirea de parte civilă formulată de Autoritatea Națională a Vămilor, solicită obligarea inculpaților, în solidar, la plata de despăgubiri civile. În temeiul art.118 lit.a Cod penal, solicită a se dispune confiscarea pachetelor de țigări deținute de inculpați. Având în vedere că inculpata G. D. a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de dare de mită, în temeiul art.19 din Legea nr.78/2000, solicită confiscarea sumelor de bani date cu titlu de mită. În ceea ce privește autoturismul cu care inculpații transportau țigările, în condițiile în care acesta nu aparține inculpaților, iar proprietarul autoturismului nu a cunoscut scopul folosirii lui de către inculpați, solicită restituirea acestuia către proprietar. De asemenea, solicită obligarea inculpaților la cheltuieli judiciare către stat.

Avocat C. O., având cuvântul pentru inculpații G. D. și G. C., arată că, în ceea ce o privește pe inculpată, aceasta este judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și contrabandă, solicitând să fie judecată potrivit dispozițiilor art.3201 Cod procedură penală, în baza probelor administrate la urmărire penală, pe care și le însușește. Solicită a reține circumstanțele care pledează în favoarea inculpatei, prevăzute de art. art.74 lit.a, b și c Cod penal, iar la dozarea pedepsei, să se dea eficiență art.76 Cod penal și art.3201 Cod procedură penală și să se rețină poziția de recunoaștere a faptelor. În ce privește modalitatea de a pedepsei, apreciază că scopul procesului penal poate fi atins și prin suspendarea condiționată a executării pedepsei. Referitor la latura civilă, arată că inculpata a fost de acord cu pretențiile formulate de partea civilă, astfel încât urmează a fi obligați ambii inculpați, în solidar, la plata de despăgubiri către partea civilă. În ceea ce îl privește pe inculpatul G. C., arată că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă și a solicitat aplicarea art.3201 Cod procedură penală, însușindu-și probatoriul administrat la urmărirea penală. Solicită a se reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 lit.a, b și c Cod penal, iar la dozarea pedepsei să se dea eficiență art.76 Cod penal, art.3201 Cod procedură penală și a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei ce va fi aplicată inculpatului. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, pune aceleași concluzii ca și pentru inculpata G. D.. Cât privește autoturismul folosit la comiterea infracțiunilor, având în vedere că nu aparține inculpaților, solicită restituirea acestuia către proprietar.

Inculpata G. D., având personal ultimul cuvânt, arată că regretă săvârșirea infracțiunilor și că este de acord cu concluziile apărătorului său.

Inculpatul G. C., având personal ultimul cuvânt, arată că regretă săvârșirea infracțiunii.

T R I B U N A L U L,

Asupra acțiunii de față;

Examinând actele și lucrările dosarului se reține că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani din xx.xx.2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților: G. D., pentru săvârșirea infracțiunilor de “dare de mită”;, prev.de art. 255 alin. 1 Cod penal, raportat la art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000 și “deținerea și transportul de bunuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”;, prev. de art. 270 al. 3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art.33 lit a Cod penal și G. C., pentru săvârșirea infracțiunii de “deținerea și transportul de bunuri care trebuie plasate su un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”;, prev. de art. 270 alin.3 raportat la art.274 din Legea nr.86/2006, fapte comise prin aceea că la data de xx.xx.2012 inculpații au fost depistați de organele de poliție în localitatea Stînca, județul Botoșani, în timp ce dețineau și transportau cu autoturismul cu numărul de înmatriculare BT-XX-XXX cantitatea de 1.066 pachete de țigări având aplicate marcaje (timbru de acciză) de proveniență Republica Moldova – 1.034 pachete țigări marca “Winston”; și 32 pachete marca “Ritm”;, stabilindu-se un prejudiciu de 10.392 lei; în împrejurările efectuării controlului asupra autoturismului, inculpata G. D. a dat sumele de 1.400 euro și 920 lei comisarului șef de poliție B. C., adjunctul șefului S.P.F. Stînca, județul Botoșani, pentru a nu raporta evenimentul, în vederea aplicării pentru ea și soțul ei G. C. a interdicției de intrare în România, fiind surprinsă în flagrant cu această ocazie.

Prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul B. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.254 alin.2 Cod penal raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, întrucât fapta nu există.

S-a reținut în sarcina inculpaților faptul că la data de xx.xx.2012 învinuiții au fost depistați de organele de poliție în localitatea Stînca, județul Botoșani, în timp ce dețineau și transportau cu autoturismul cu numărul de înmatriculare BT-XX-XXXcantitatea de 1.066 pachete de țigări având aplicate marcaje (timbru de acciză) de proveniență Republica Moldova – 1.034 pachete țigări marca “Winston”; și 32 pachete marca “Ritm”;, stabilindu-se un prejudiciu de 10.392 lei; în împrejurările efectuării controlului asupra autoturismului, învinuita G. D. a dat sumele de 1.400 euro și 920 lei comisarului șef de poliție B. C., adjunctul șefului S.P.F. Stînca, județul Botoșani, pentru ca acesta să dea dispoziție de sistare a controlului și pentru a nu raporta evenimentul, în vederea aplicării pentru ea și soțul ei a interdicției de intrare în România, fiind surprinsă în flagrant cu această ocazie.

În detaliu s-a reținut că învinuiții sunt soți și domiciliază în satul Hiliuți, Raionul Rîșcani – Republica Moldova, având cetățenie moldovenească. Ei obișnuiesc să se deplaseze des în România, pentru a procura bunuri dar și pentru a aduce diferite cantități de țigarete, provenind din Republica Moldova.

În perioada premergătoare zilei de xx.xx.2012, învinuitul G. C. a achiziționat de la un en-gros din localitatea Bălți un număr mai mare de pachete de țigări, pentru a le aduce în România. El a ascuns în locașuri special create în autoturismul VW Passat cu numărul de înmatriculare BT-XX-XXX (în bord, în podul pedalier, în spațiul pentru roata de rezervă, în plafon și sub bancheta din spate) un număr de 1.066 pachete de țigări Winston și Ritm, pe care le-a mascat, aspectele fiind cunoscute și de învinuita G. D.. Autoturismul menționat era proprietatea numitului C. I., din municipiul Botoșani, și era folosit de învinuiți în baza procurii speciale autentificată sub nr. xxx din xx.xx. 2011.

În ziua de xx.xx.2012, învinuiții, fiind însoțiți de fiica lor, G. C., au intrat în România cu autoturismul cu nr. de înmatriculare BT-XX-XXX, având asupra lor cantitatea de țigări specificată. Intenționau să se deplaseze în localitatea Plopenii Mari, comuna Ungureni, județul Botoșani, unde să vândă țigările de contrabandă.

În jurul orei 14:40, la intrarea în localitatea Stînca, județul Botoșani, autoturismul condus de învinuitul G. C. a fost oprit pentru control de un echipaj al poliției de frontieră. Întrucât existau suspiciuni cu privire la o eventuală contrabandă cu țigări realizată de învinuiți, aceștia au fost conduși la sediul S.P.F. Stînca, unde s-a inițiat un control amănunțit al autoturismului, la ordinul verbal al comisarului șef de poliție de frontieră B. C., adjunctul șefului SPF Stînca.

Acesta avea printre atribuțiile sale de serviciu și pe acelea de a conduce și controla activitățile privind prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere și de a descoperi, reține și cerceta persoanele care săvârșesc infracțiuni și contravenții în zona de competență a SPF Stînca.

După începerea controlului, în zona torpedo-ului s-au descoperit cca. 40 de pachete de țigări, împrejurare în care învinuita G. D. a intrat în panică și l-a abordat pe comisarul șef B. C.. I s-a adresat exprimându-se “hai să ne împăcăm, că nu va ști nimeni”; și rugându-l să dispună întreruperea verificării mașinii și să nu îi aplice interdicția intrării în România.

Lucrătorul de poliție i-a replicat să rămână la autoturism și să asiste la desfășurarea controlului, iar el a urcat în biroul său de la etajul I al clădirii și a procedat la verificarea autoturismului cu nr. de înmatriculare BT-XX-XXX pe intrări-ieșiri în/din România, constatând că acesta a avut un trafic intens, aproape zilnic, de la începutul anului 2012.

Când a coborât pentru a vedea stadiul desfășurării controlului, învinuita G. D. l-a abordat din nou, cu mare insistență, și i-a cerut să-și decline gradul profesional și funcția, lucru pe care numitul B. C. l-a făcut. În continuare, învinuita i-a solicitat în mod repetat să dispună sistarea controlului, afirmând că “suma va fi frumoasă”; și amintind din nou că “nu va ști nimeni”;. Numitul B. C. i-a atras atenția că ceea ce vrea să facă este infracțiune în România, făcând referire și la consecințele pe care le-ar putea avea o astfel de faptă în ceea ce-i privește pe amândoi. Apoi a urcat la șeful de sector raportându-i situația și s-a hotărât, în jurul orei 15:17, formularea unui denunț la D.G.A – Biroul Județean Anticorupție Botoșani, aspect ce a fost consemnat în proces-verbal.

După depunerea denunțului, martorul B. C. a coborât la dispecerat pentru a verifica proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare BT-XX-XXX, moment în care s-a întâlnit cu învinuita G. D.. Aceasta i-a spus că are geanta la ea și i-a solicitat să urce amândoi în birou la el. Comisarul șef B. C. a refuzat, reamintindu-i că ceea ce vrea să facă este infracțiune și trimițând-o înapoi la mașină.

În intervalul de timp care a urmat, învinuita a mai încercat să ajungă să discute cu martorul, însă nu a reușit.

În jurul orei 18:00, învinuita G. D. a fost primită în biroul comisarului șef B. C., împrejurare în care acesta a verificat documentele ocupanților autoturismului sus-menționat. În cursul discuției purtate de cei doi, învinuita i-a spus că are asupra ei sumele de “zece milioane de lei românești”; și “o mie cinci sute de euro”; și că vrea să i le dea pentru “ca să nu știe nimeni ce-a fost”;, ea dorind, de fapt, să beneficieze de ajutorul direct și nemijlocit al lucrătorului de poliție pentru a nu suporta nici o consecință legală ori sancțiune pentru deținerea și transportul celor 1.066 pachete de țigări de contrabandă (confiscare mărfuri, întocmire dosar penal, aplicare interdicție de intrare în România). Astfel se explică și cuantumul însemnat al sumelor de bani pe care învinuita se decisese să le dea.

Martorul B. C. i-a spus: “Asta-i dare de mită. La noi se pedepsește.(…) Eu nu-mi pierd serviciul pentru matale.”;, adăugând ceva mai târziu: “Eu v-am spus… dumneavoastră nu vreți să renunțați, vreți să-mi faceți rău!”;.

La un moment dat, deși refuzul comisarului șef fusese clar exprimat, învinuita a scos din poșetă mai multe bancnote pe care le-a introdus în sertarul biroului la care stătea lucrătorul de poliție.

În scurt timp în birou au intrat lucrătorii din cadrul Biroului Județean Anticorupție Botoșani, care s-au legitimat și au arătat scopul sosirii lor, în prezența martorilor asistenți. Denunțătorul a adus la cunoștința membrilor echipei operative faptul că învinuita G. D. i-a pus, cu titlu de mită, în sertarul biroului său, o sumă de bani al cărei cuantum nu îl cunoaște, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv a nu dispune măsuri contravenționale ori penale împotriva ei. Învinuita a confirmat aceste aspecte.

Folosindu-se de mănuși chirurgicale, s-a procedat la identificarea, individualizarea și numărarea sumelor de bani aflate în sertarul biroului denunțătorului B. C. și date cu titlu de mită. S-a stabilit că este vorba de suma de 1400 euro, formată din 12 bancnote în cupiură de 100 euro fiecare și din 4 bancnote în cupiură de 50 euro fiecare, și de suma de 920 lei , formată din 3 bancnote în cupiură de 100 lei fiecare, 7 bancnote în cupiură de 50 lei fiecare, 24 bancnote în cupiură de 10 lei fiecare și 6 bancnote în cupiură de 5 lei fiecare.

Banii au fost ridicați în vederea continuării cercetărilor.

S-a efectuat și percheziție asupra poșetei învinuitei G. D., cu această ocazie fiind identificate sumele de 180 euro, 7 lei românești și 1166 lei moldovenești. Aceste ultime sume au fost ulterior restituite învinuitei.

Discuția purtată între învinuită și denunțător și aspectele petrecute ulterior și descrise mai sus, au fost înregistrate audio-video în mediu ambiental, în baza ordonanței de autorizare provizorie emisă de procuror la data de xx.xx.2012, ora 15,50, și confirmată prin Încheierea nr. 241, din xx.xx..2012, a Tribunalului Botoșani.

Faptele comise de învinuita G. D. constituie infracțiunile prev. de art. 255 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 7 al. 2 din Legea nr. 78/2000 și de art. 270 al. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, iar fapta comisă de învinuitul G. C. constituie infracțiunea prev. de art. 270 al. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, și se probează prin:

– proces – verbal de consemnare a denunțului – f. 2-4;

– proces – verbal de constatare a infracțiunii flagrante – f. 5-9;

– proces – verbal de instalare a tehnicii – f. 10;

– proces – verbal de sesizare din oficiu – f.17-18;

– proces – verbal de constatare – f. 19-21;

– declarația denunțătorului B. C. – f. 22-25;

– declarațiile învinuitei G. D. – f. 26-32;43-45, G. C. -f. 33-34, 40-42;

– declarațiile martorilor G. C. – f. 60-65; I. D. D. – f. 66-69; D. D. – f. 70-73; I. I.- f. 74-75; C. P. B.- f. 76-77;

– proces – verbal de redare a înregistrării audio – video în mediu ambiental – f. 90-93;

– planșă foto – f. 98 – 123;

– adresă relații de la DRAOV Iași – f. 124-132;

– specială de folosire a autoturismului – f. 133;

– dovezi de consemnare la CEC Bank SA a sumelor de 1.400 euro și 920 lei – f. 134-136;

– fișa postului – 149 – 153;

– procese – verbale de examinare a autoturismului – f. 154-157;

– procese – verbale de numărare – f. 158-159;

– dovezi de reținere a obiectelor și înscrisurilor – f. 160-162;

– dovezi de primire – f. 163-164;

– fișă trafic intrări – ieșiri în /din România – f. 168-190.

Învinuita G. D. a recunoscut că a dat mită comisarului șef de poliție de frontieră B. C. sumele de 920 lei și 1400 euro, pentru ca acesta să dea dispoziție de sistare a controlului autoturismului și pentru a nu raporta evenimentul, în vederea aplicării pentru ea și soțul ei a interdicției de intrare în România, pentru o perioadă de 5 ani. De asemenea, inculpata a recunoscut și comiterea infracțiunii de deținere și transport de bunuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

La rândul său, și învinuitul G. C. a recunoscut comiterea acestei din urmă infracțiuni, care i s-a reținut în sarcină.

În ceea ce-l privește pe numitul B. C., s-a stabilit cu certitudine în cauză că acesta nu a pretins sumele de bani de la învinuită, ci a acționat în modul descris în precedent, motiv pentru care s-a dispus față de lucrătorul de poliție neînceperea urmăririi penale, în baza art.10 lit.a Cod procedură penală, sub aspectul infracțiunii prev. de art.254 alin.2 Cod penal, raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000.

Numitul B. C. a declarat că nu are nici o pretenție de la învinuita G. D., astfel că a dobândit în cauză calitatea de martor.

Sumele de 920 lei și 1400 euro date cu titlu de mită au fost ridicate (cu ordonanța de indisponibilizare din xx.xx..2012) și consemnate la CEC BANK S.A. – Sucursala Botoșani, la dispoziția Tribunalului Botoșani, care urmează a da eficiență prevederilor art.255 alin.4 Cod penal. Recipisele originale se înaintează separat Tribunalului Botoșani.

În ceea ce privește prejudiciul cauzat bugetului de stat, ANAF, prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.392 lei, reprezentând taxe vamale, accize și TVA pentru cele 1.066 pachete de țigări introduse ilegal în România de către învinuiți.

În cursul cercetărilor, au fost ridicate cele 1.066 pachete țigări și introduse în camera de corpuri delicte a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani și a fost ridicat autoturismul VW cu nr. de înmatriculare BT-XX-XXX, serie motor xxxxxx, care a fost folosit la comiterea infracțiunii prevăzute de art.270 al.3 din Legea nr.86/2006, instanța urmând asupra pronunța asupra unei eventuale restituiri a acestuia, având în vedere că nu este proprietatea învinuiților, după cum s-a arătat mai sus.

La data de xx.xx.2012, șeful P.T.F. Stînca a solicitat I.G.P.F. aprobarea instituirii măsurii de interzicere a intrării în România, pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de xx.xx.2012, a numiților G. D. și G. C., conform art.105 alin.2 coroborat cu art.106 alin.5 lit.b din O.U.G. nr.194/2002, măsură care a fost luată față de învinuiți și care li s-a adus la cunoștință la aceeași dată.

Instanța s-a învestit cu soluționarea cauzei, dispunând citarea inculpaților, cetățeni străini, conform art.177 alin.8 Cod procedură penală, prin procedura specială reglementată în cauze cu elemente de extraneitate, cât și a părții vătămate Autoritatea Națională a Vămilor reprezentată prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.482 lei cu titlu de contravaloare țigări, taxe vamale, accize, TVA, cât și sume accesorii calculate la momentul plății, așa cum este redată constituirea de parte civilă la fila 2 și urm. dosar.

Ca efect al citării celor doi inculpați, aceștia au fost prezenți astăzi în instanță, arătând în primul rând faptul că solicită să fie judecați conform procedurii de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, iar în al doilea rând arătând faptul că recunosc și regretă săvârșirea infracțiunilor pentru care sunt trimiși în judecată, că au citit rechizitoriul, că infracțiunile sunt corect descrise și că înțeleg și scriu limba română.

S-au menținut declarațiile date la urmărirea penală, fără a se solicita probe în circumstanțiere, arătându-se că toate țigările care fac obiectul dosarului au fost confiscate de organele de poliție, odată cu constatarea infracțiunilor.

Instanța a admis cererea formulată de inculpați privind judecarea acestora conform procedurii prevăzute de art.3201 Cod procedură penală, urmând să se procedeze în consecință și reținând că, într-adevăr, potrivit probelor de la dosar efectuate la urmărirea penală, inculpații au fost cei care la data de xx.xx.2012 au fost depistați de organele de poliție în localitatea Stînca, județul Botoșani, în timp ce dețineau și transportau cu autoturismul cu numărul de înmatriculare BT-XX-XXX cantitatea de 1.066 pachete de țigări având aplicate marcaje (timbru de acciză) de proveniență Republica Moldova – 1.034 pachete țigări marca “Winston”; și 32 pachete marca “Ritm”;, stabilindu-se un prejudiciu de 10.392 lei; în împrejurările efectuării controlului asupra autoturismului, inculpata G. D. a dat sumele de 1.400 euro și 920 lei comisarului șef de poliție B. C., adjunctul șefului S.P.F. Stînca, județul Botoșani, pentru a nu raporta evenimentul, în vederea aplicării pentru ea și soțul ei G. C. a interdicției de intrare în România, fiind surprinsă în flagrant cu această ocazie.

Cum aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, instanța urmează să le rețină vinovăția și să-i condamne potrivit acestor texte de lege.

La individualizarea judecătorească a pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaților, urmează să se aibă în vedere, pe lângă criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal și persoana fiecăruia dintre inculpați, care sunt soți, cetățeni ai Republicii Moldova, fără antecedente penale, cu o conduită procesuală corectă, prejudiciul stins prin confiscare după cum se va arăta în continuare, apreciindu-se că pentru condamnarea și reeducarea inculpaților, este suficientă aplicarea unor pedepse cu închisoarea, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, care să corespundă aplicării principiului legalității consacrat în legislația penală din România.

Drept urmare, se va aprecia în continuare, în aceeași ordine de idei, că reeducarea inculpaților poate fi obținută și prin suspendarea condiționată a executării pedepselor, în conformitate cu art.81 și urm. Cod penal, ei având în prezent interdicția de a intra în România, pe o perioadă de 5 ani, ceea ce înseamnă că ei nu mai pot constitui un pericol pentru statul român, cel puțin o perioadă de timp.

Se va dispune confiscarea sumelor de bani folosite în cauză cu titlu de mită, cât și confiscarea specială a cantității de 1.066 pachete de țigări ce fac obiectul dosarului și care în prezent sunt indisponibilizate la Poliția de Frontieră Botoșani.

Întrucât în cauză a fost folosit de către inculpați un autoturism proprietatea unei alte persoane, străină cauzei, pe nume C. I., de la care inculpații au închiriat această mașină, cum acest bun nu aparține inculpaților în sensul art.163 alin.2 Cod procedură penală, pentru a fi supus măsurilor asiguratorii, instanța urmează să dispună restituirea acestui autoturism inculpatului G. C. de la care a fost indisponibilizat prin proprietarul său, C. I..

Față de latura civilă a cauzei, instanța urmează să dispună respingerea acțiunii civile, cu constatarea faptului că pretențiile formulate în cauză au fost stinse prin confiscarea cantității de 1.066 pachete de țigări, în considerarea celor ce vor urma:

După cum s-a arătat mai sus, partea civilă a solicitat să fie despăgubită cu suma de 10.482 lei reprezentând contravaloarea țigărilor confiscate și a accesoriilor derivând din această valoare, respectiv taxe vamale, accize, TVA, dobânzi, penalități, așa cum s-a arătat la fila 42 dosar.

După cum rezultă din latura penală a cauzei arătată mai sus, inculpații sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni la data de xx.xx.2012, cantitatea de țigări traficată cu această ocazie fiind reținută imediat consumării infracțiunilor.

În vederea recuperării prejudiciului cauzat prin introducerea nelegală pe teritoriul României a acestor cantități, adică neregulat introduse pe teritoriul Uniunii Europene, așa cum se folosește această exprimare în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxembourg, Autoritatea Națională a Vămilor București, reprezentată prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, s-a constituit parte civilă cu suma de 10.482 lei, plus accesoriile sus arătate.

Față de situația de fapt dedusă judecății și față de latura civilă a cauzei, așa cum este ea prefigurată mai sus, cât și în general în situațiile de contrabandă cu țigări, față de prevederile legale aplicabile în asemenea cauze, instanța apreciază că, ipotetic, există trei situații distincte ce se pot crea în cazul infracțiunilor de contrabandă și de introducere ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import.

Într-o primă situație, modul cum se presupun aceste drepturi și se sting atunci când mărfurile sunt depistate și sechestrate înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul biroul vamal situat în interiorul Comunității, în speță, în interiorul României.

În al doilea rând, modul cum se presupun aceste drepturi și se sting în situația în care mărfurile sunt introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, adică pe teritoriul Comunității și sunt deja trecute de primul birou vamal situat la frontiera externă a comunității, mărfuri care nu se mai regăsesc pentru a putea fi confiscate, întrucât fie au fost valorificate, fie au fost pierdute.

În al treilea rând, modul cum se presupun aceste drepturi și se sting în situația când mărfurile sunt introduse ilegal pe teritoriul României, adică al Comunității, trec de primul biroul vamal și sunt sechestrate ulterior în vederea confiscării și în final al distrugerii de către autoritățile din România.

Instanța urmează să analizeze care dintre aceste ipoteze este aplicabilă în cauză, prevederile legale pe care se sprijină, cât și modul în care inculpații răspund pentru prejudiciul cauzat.

Dezvoltând cele trei ipoteze sus arătate, cât și prevederile legale aplicabile, instanța apreciază următoarele:

I. Așa cum rezultă din două hotărâri ale Curții Europene de Justiție din 2 aprilie 2009 și respectiv 29 aprilie 2010, incidente în cauză, care sunt izvoare de drept și sunt obligatorii în dreptul intern conform Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene la care România este parte și conform art.11 din Constituția României, acestea au statuat cu titlu preliminar și în cadrul unei interpretări autentice dată în aplicarea art.267 (fost art.234) din Tratat, asupra punerii sub sechestru a mărfurilor în statul membru al Uniunii europene; sustragerea mărfurilor de sub supravegherea vamală; momentul stingerii datoriei vamale; stingerea efectivă a acestor datorii legate de confiscarea și distrugerea mărfurilor de către autoritățile unui stat membru, la momentul introducerii nelegale a acestora pe teritoriul vamal al Comunității.

Aceste două hotărâri au dat o interpretare obligatorie unor prevederi din Codul Vamal Comunitar, prevăzând că pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a mărfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al comunității, trebuie să intervină înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal, situat în interiorul acestui teritoriu.

Pe de altă parte, s-a statuat că împrejurările în care mărfurile care sunt reținute, în momentul introducerii pe teritoriul vamal comunitar, de autoritățile vamale și fiscale locale în zona în care se află primul birou vamal situat la frontiera externă a comunității și care sunt distruse simultan sau ulterior de autoritățile menționate, mărfurile rămânând în permanență în posesia acestora, intră în cadrul noțiunii de mărfuri “puse sub sechestru și confiscate simultan sau ulterior”;, astfel încât datoria vamală se stinge.

Pe lângă aceste dispoziții legale europene obligatorii, instanța reține că în dreptul nostru intern, așa cum rezultă din art.4 pct.4 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, prin birou vamal se înțelege o unitate a autorității vamale în care pot fi îndeplinite, în totalitate sau în parte, formalitățile prevăzute în reglementările vamale, instanța reținând față de aceste prevederi că în zona de desfășurare a infracțiunilor din prezenta cauză, adică județul Botoșani și județul Suceava, există birouri vamale în localitățile Stânca Costești și Rădăuți Prut, Siret și Racovăț, infracțiunile nefiind săvârșite în interiorul vreunuia dintre aceste birouri, ci într-un punct exterior acestora.

De asemenea, potrivit art.1 lit.e din O.U.G nr.105/2001 privind frontiera de stat a României, frontierele externe sunt, frontiere terestre și pe apă, precum și aeroporturile și porturile țării, prin frontiere externe ale statelor membre ale Uniunii Europene înțelegându-se tocmai aceste frontiere, cărora li se aplică dispozițiile dreptului comunitar privind trecerea frontierelor externe de către persoane.

Sintetizând și interpretând cele sus arătate, instanța reține că în cauză nu sunt aplicabile situațiile reglementate de către cele două hotărâri ale Curții Europene de Justiție, nefiind vorba în cauză despre mărfuri care să fi fost depistate înainte ca acestea să treacă de primul biroul vamal al României.

Mărfurile din prezenta cauză au trecut de primul birou vamal, au intrat pe teritoriului României, fiind confiscate, rezultând per a contrario că, dacă mărfurile trec de primul birou vamal și intră pe teritoriul vamal al comunității și sunt comercializate, fie pierdute, pentru aceste mărfuri se datorează drepturi vamale.

II. Concluzia de mai sus conturează cea de a doua situație pusă în discuție, care, de asemenea nu este aplicabilă în cauză pentru toate țigările introduse la data când au fost săvârșite infracțiunile, întrucât țigările au fost confiscate, iar conform art.277 din Legea nr.86/2006, cât și art.654 din H.G. nr.707/2006 privind Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, în cazul introducerii în țară de mărfuri prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, cum este în speță, trebuie să se dispună plata echivalentului în lei al bunurilor care se compune doar din drepturi de import, impozite și taxe, obligarea la plată având același efect ca și confiscarea mărfurilor în ceea ce privește stingerea datoriei vamale, în cauză confiscarea având ca efect stingerea laturii civile a cauzei.

III. În sfârșit, așa cum rezultă din aceleași prevederi legale, datoria vamală ia naștere prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import, conform art.224 alin.1 lit.a din Codul Vamal, datoria stingându-se conform art.256 alin.1 lit.d din același cod și prin confiscare.

Această ultimă situație este incidentă în cauză pentru țigările confiscate, similar cu cele din cuprinsul celor două decizii ale Curții Europene de Justiție, similar dar nu identic.

În acest sens este dată practica judiciară curentă a instanțelor din România pronunțată cu luarea în considerație a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii europene reflectată în cauza C-230/08 și C-459/07, unde se statuează că:

Situația în care mărfurile sunt reținute, în momentul introducerii pe teritoriul vamal comunitar de autoritățile vamale și fiscale, locale în zona în care se află primul birou vamal situat la frontiera externă a comunității și sunt distruse simultan sau ulterior de autoritățile menționate, mărfurile rămânând în permanență în posesia acestora, intră în cadrul noțiunii de mărfuri “puse sub sechestru și confiscate simultan sau ulterior”;, prevăzută în art.233 primul paragraf lit.d din Regulamentul (CEE) nr.2913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel încât datoria vamală se stinge în temeiul acestei dispoziții.

Introducerea ilegală a mărfurilor pe teritoriul vamal al comunității se produce în momentul trecerii acestora de primul birou vamal situat în interiorul teritoriului menționat, fără ca mărfurile să fi fost prezentate la Biroul vamal respectiv, iar pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al comunității, trebuie să intervină înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situat în interiorul teritoriului menționat.

Concluzionând asupra laturii civile a cauzei, instanța urmează să constate că acțiunea civilă a cauzei este stinsă și să aprecieze că în prezenta cauză este incidentă situația expusă în varianta III. de mai sus și practica judiciară sus arătată, nefiind aplicabile în cauză în nici un fel, prevederile din cele două hotărâri ale Curții Europene de Justiție, întrucât ele statuează doar pentru mărfurile care sunt depistate ca fiind ilegale, înainte ca acestea să treacă de primul birou vamal, situație care nu este dată în cauză, țigările din prezenta cauză trecând în România de orice birou vamal cu care de altfel nu au avut vreo tangență, așa cum ar trebui să se fi întâmplat în accepția Curții de Justiție, stingerea datoriilor vamale din prezenta cauză trebuind să se facă numai ca efect al confiscărilor, întrucât acestea, în mod logic, fiind deja indisponibilizate și urmând a fi distruse, nu se obține nici o valoare.

În consecință, confiscarea mărfurilor care formează obiectul infracțiunii de contrabandă prevăzută în art.270 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României, în momentul introducerii ilegale a acestora în țară, mărfurile rămânând în permanență în posesia autorităților, are ca efect stingerea datoriei vamale.

Văzând și dispozițiile art.189 și urm. Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

I. Condamnă pe inculpata G. D., cetățean moldovean, fiica lui G. și M., născută la data de xx.xx.xxxx în Raionul Rîșcani, Republica Moldova, domiciliată în Satul Hiliuți, Raionul Rîșcani, Republica Moldova, fără antecedente penale, cod personal xxxxxxxxxxxxx, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de:

– art.255 alin.1 Cod penal raportat la art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 ani închisoare;

– art.270 alin.3 raportat la art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art.33 lit.a și 34 Cod penal, aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.

Face aplicarea în cauză a dispozițiilor art.71 și 64 lit.a teza II și lit.b Cod penal.

Face aplicarea în cauză a dispozițiilor art.71 și 64 lit.a teza II și lit.b Cod penal.

În temeiul art.81 și 82 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei principale, cât și a celor accesorii pe o perioadă de 4 ani și atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.

II. Condamnă pe inculpatul G. C., cetățean moldovean, fiul lui N. și N., născut la data de xx.xx.xxxx în Republica Moldova, cu domiciliul în sat Hiliuți, raionul Rîșcani, Republica Moldova, fără antecedente penale, cod personal xxxxxxxxxxxxxx, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.270 alin.3 raportat la art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art.81 și 82 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei principale, cât și a celor accesorii pe o perioadă de 4 ani și atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.

În temeiul art.19 din Legea nr.78/2000 raportat la art.118 lit.d Cod penal, dispune confiscarea specială de la inculpata G. D. a sumelor de bani date cu titlul de mită, consemnate la CEC Bank Botoșani cu recipisele seria TTG nr.xxxxxxx din xx.xx. 2012; seria TTG nr.xxxxxxx din xx.xx. 2012; seria TA nr.xxxxxxx din xx.xx. 2012 și seria TA nr.xxxxxxx din xx.xx. 2012.

În temeiul art.118 lit.e Cod penal, dispune confiscarea specială de la inculpați a cantității de 1.066 pachete de țigări de proveniență Republica Moldova, din care 1.034 pachete de țigări marca “Winston”; și 32 pachete de țigări marca “Ritm”;, indisponibilizate la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, conform dovezii de primire seria AAA nr.xxxxx din xx.xx. 2012.

Dispune restituirea către inculpatul G. C., a unui autoturism marca Volkswagen de culoare verde cu nr. de înmatriculare BT-XX-XXX, cu seria de șasiu WVxxxxxxxxxxxxxxxx, a certificatului de înmatriculare nr.B xxxxxxxxx pe numele numitului C. I., a unei asigurări internaționale tip Carte Verde și a poliței de de răspundere civilă întocmite pe numele aceleiași persoane, inclusiv a unei chei de contact pentru acest autoturism, indisponibilizate la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași – Sectorul Poliției de Frontieră Stânca, conform dovezii seria BT nr.xx din xx.xx.2012.

Restituirea se va face prin proprietarul autoturismului C. I., C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în municipiul Botoșani, X nr. Y, sc. Z, ap.T, județul Botoșani.

Respinge acțiunea civilă formulată în cauză și constată că partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor București reprezentată prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.482 lei, cu titlu de contravaloare țigări, taxe vamale, accize, TVA, cât și sume accesorii calculate la momentul plății și că acest prejudiciu a fost stins prin confiscarea cantității de 1.066 pachete de țigări de proveniență Republica Moldova evidențiate mai sus.

Obligă fiecare inculpat să plătească statului câte 2.500 lei cheltuieli judiciare.

Constată că suma de 1.200 lei onorarii apărător oficiu de la urmărirea penală a fost achitată Baroului Botoșani din fondurile Ministerului Justiției, conform încheierii din xx.xx.2012 pronunțată în prezentul dosar de Tribunalul Botoșani

Cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare pentru inculpați și de la comunicare pentru părțile civile.

Pronunțată în ședință publică din xx.xx.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,