Dosar nr. 1732/205/2008TRIBUNALUL ARGEŞSECŢIA CIVILĂDECIZIE CIVILĂ Nr. 1997/RObiectul: revendicare imobiliară – recurs
Asupra recursului civil de faţă:
Constată că, prin acţiunea înregistrată la data de 30 iunie 2004, reclamanţii SZ şi S T au chemat în judecată pe pârâtele C de C S (C S – Societate Cooperatistă) şiS.C. S A T C S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa să obligepârâtele să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 800 mp.situată în punctul “Acasă”, teren situat în comuna B, sat B, judeţul Argeş, deasemenea să fie obligată pârâta C de C S să ridice construcţia pe care a făcut-o pecirca 200 mp. precum şi a unei barăci, sau să fie abilitaţi reclamanţii să ridiceconstrucţiile pe cheltuiala pârâtelor şi să fie obligate pârâtele să despăgubeascăreclamanţii cu aproximativ 10.000.000 lei reprezentând contravaloarea lipseifolosinţă a terenului revendicat, pe ultimii trei ani, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt proprietarii unui teren de cca5 ha. în punctul “Acasă”, pe raza comunei B, sat B judeţul Arges din care face parteintegrantă şi terenul revendicat, aşa cum rezultă din titlurile de proprietatenr.42194 din 01 iunie 1994 şi nr.l 14136 din 24 iulie 2002, ce le-au fost eliberateîn conformitate cu dispoziţiile legii fondului funciar, teren ce a aparţinutautorului reclamanţilor M A, iar de la acesta a fost preluat abuziv de statulcomunist.
In perioada regimului comunist, pârâta C de C S, a edificat în modabuziv, fără nici un fel de autorizaţie şi fără a primi terenul în folosinţă, oconstrucţie pe o parte din terenul autorului acestora, în suprafaţă de 800 mp.,pârâta fiind de rea credinţă astfel că urmează ca în condiţiile art.494 C.civ., să fieobligată să-şi ridice construcţiile edificate cunoscând că nu este proprietaraterenului.
In continuarea motivării reclamanţii au susţinut că pârâta a mai acaparatîncă o suprafaţă de teren, în continuarea celor 800 mp., ocupând abuziv 1415mp. din terenul reclamanţilor, teren ce face obiectul unei alte acţiuni înrevendicare aflată în faza apelului.
Pârâta C de C S, a închiriat construcţia edificată pe terenul reclamanţilor,celeilalte pârâte S.C “S T C” S.R.L., iar terenul revendicat este deţinut şi folositde ambele pârâte.
Ulterior s-a depus la dosar din partea reclamanţilor o cerere de precizare şicompletare a acţiunii prin care, în conformitate cu prevederile art.494 C.civ. ausolicitat ca în situaţia în care se va reţine că pârâta C de C S este constructor debună credinţă, să se dispună preluarea de reclamanţi în proprietate aconstrucţiilor, cu despăgubirea constructorului cu valoarea materialelorconstrucţiilor.
La data de 06 octombrie 2004, pârâta C de C S, a formulat întâmpinare,solicitând respingerea acţiunii în revendicare şi a pretenţiilor ca nefondate,invocând excepţia autorităţii lucrului judecat prevăzut de art. 1202 C.civ. şi art.166 c.pr.civ. Pe fond a considerat că acţiunea este nefondată, întrucât terenul încauză are regimul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 187 din legea 109/1996 deorganizare şi funcţionare a C de C din R.
La data de 27 octombrie 2004, C de C S a formulat întâmpinare şi cererereconvenţională – solicită sub aspectul întâmpinării respingerea ca nefondatăa acţiunii în revendicare formulată de reclamanţi, reţinând că terenul ce faceobiectul revendicării este un teren exceptat de la reconstituire, potrivit Legii18/1991, fiind afectat de construcţie în interes public; respingerea capetelor decerere accesorii privind obligarea subscrisei la plata lipsei de folosinţă şi laridicarea construcţiilor amplasate pe terenul în litigiu.
Sub aspect reconvenţional, a solicitat constatarea nulităţii absolute parţialea ridului de proprietate nr.l 14136/2002 şi a procesului verbal de punere înposesie, constituirea în favoarea acesteia a unui drept de superficie pentru terenulafectat de construcţii, cu cheltuieli de judecată.
S-a mai solicitat introducerea în cauză a C L de F F B şi a C J de F FunciarArgeş.
La aceeaşi dată s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi disjungerea cereriireconvenţionale.
La data de 18 mai 2007, reclamanţii si-au majorat câtimea obiectuluicererii cu privire la contravaloarea lipsei de folosinţă.
Prin sentinţa civilă nr.1123 din 02 mai 2007 a Judecătoriei Câmpulung afost admisă acţiunea, au fost obligate pârâtele să lase reclamanţilor în deplinăproprietate şi posesie suprafaţa de 800 mp., să le plătească contravaloarea lipseide folosinţă a terenului în sumă de 1498 lei şi a atribuit reclamanţilorconstrucţiile de pe teren.
Prin decizia civilă nr.lO95/R/28 iunie 2007, Tribunalul Argeş a admisrecursul reclamanţilor, a casat sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza sprerejudecare la instanţa de fond.
In decizie se reţine că prima instanţă nu a analizat dacă pârâtele suntconstructori de bună credinţă sau de rea credinţă la data edificării construcţiilor.La data de 14 septembrie 2007 cauza a fost reînregistrată sub nr.3197.
În urma probatoriului administrat în cauză, Judecătoria Câmpulung,prin sentinta civilă nr. 2396/15 noiembrie 2007 a admis acţiunea civilăformulată de reclamantii S Z si S T împotriva pârătelor C de C S si SC S TC SRL aşa cum a fost precizată,a respins cererea reconvenţională formulată depârâta C de C S, a obligat pe pârâte să lase reclamanţilor în deplină proprietateşi posesie suprafaţa de 800 mp. aşa cum a fost identificată în raportul deexpertiză tehnică şi schiţa anexă întocmită de ing. D N, a obligat pe pârâta C deC S, şă-şi ridice construcţiile edificate pe terenul reclamanţilor sau să plăteascăreclamanţilor suma de 4.530 lei contravaloarea manoperei de demolare aacestora. Prin aceeaşi sentinţă a fost obligată pârâta C de C S să plăteascăreclamanţilor suma de 1.498 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţăa terenului pe ultimii trei ani de la introducerea acţiunii iniţiale fiind obligată sipârâta C de C S să plătească reclamanţilor suma de 300 lei cheltuieli de judecată.A fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat.
Prin decizia civilă nr. 669 din 10 aprilie 2008, Tribunalul Argeş a admisrecursul pârâtei C S, a casat sentinţa civilă nr.2396/15.11.2007 a JudecătorieiCâmpulung şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, cumotivarea că prima instanţă nu a ţinut seama de dispoziţiile art.315 c.proc.civ,. şinu a analizat dacă pârâţii sunt constructori de rea-credinţă ştiut fiind că bunacredinţă se prezumă, nefiind făcute probe sub acest aspect raportat şi la momentuledificării construcţiilor – aspecte esenţiale în soluţionarea corectă a cauzei.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr.1747/29.05.2008, iar prinsentinţa civilă nr.1554/02.07.2008 Judecătoria Câmpulung a admis în parteacţiunea precizată, formulată de reclamanţii S Z şi S T împotriva pârâtelor C de CS şi SC”S T C” SRL şi au fost obligate pârâtele să lase în deplină proprietate şiposesie reclamanţilor suprafaţa de 800 m.p. teren identificat de ing. D N şimenţionat în titlul de proprietate 114136/2002 învecinat la Nord cu H G la est restproprietate şi sud şi la vest cu Drumul Judeţean, tarlaua 65.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamanţilor suma de 1498 lei RON,contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pe perioada 2004 – 2006.
Au fost atribuite reclamanţilor construcţiile identificate de exp. C C şiconstruite pe terenul reclamanţilor (magazin, anexă, puţ, aleea de acces, platformăbetonată, aleea beton, gard).
Au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâtei C de C S 45.343 leicontravaloare despăgubiri aferente construcţiilor şi s-a respins excepţia de autoritatelucru judecat formulată de C de C S.
De asemenea, au fost obligate pârâtele să plătească reclamanţilor 1500 leicheltuieli de judecată, iar cererea reconvenţională formulată de pârâta C de C S afost disjunsă şi a format obiectul dosarului 3566/2004.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, avându-se în vedere sentinţacivilă nr. 757/2004, părţile au arătat că aceasta a fost soluţionată şi analizată cuocazia recursului.
În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr.757/2004 se constată că nu există triplaidentitate cu cauza de faţă, sentinţa menţionată referindu-se la alte construcţii careau fost edificate.
Potrivit titlului de proprietate 114136/24 iulie 2002 rezultă că reclamanţiisunt proprietarii terenului de 800 mp în punctul ” Magazin “.
Din cuprinsul raportului de expertiză inginer D N rezultă că pârâtele ocupăterenul în suprafaţă de 800 mp menţionat în titlul de proprietate, teren folosit de Cde C S şi S.C. S T C S.R.L. cu sediul în B, urmând ca potrivit art.480 C.civ. pârâtelesă fie obligate să lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren.
Din acelaşi raport de expertiză rezultă că lipsa de folosinţă a terenului însuprafaţă de 800 mp este de 1498 lei, urmând ca potrivit art.998 C.civ. pârâtele săfie obligate să plătească reclamanţilor această sumă.
Construcţiile edificate pe teren au fost identificate şi evaluate de inginer C Cr,construcţii care aparţin pârâtei C de C S.
Deşi părţile au obţinut două casări cu trimitere spre rejudecare a sentinţelorpronunţate, nici după aceste casări acestea nu au dorit să-şi dovedească buna saureaua credinţă în edificarea construcţiilor.
Din cuprinsul raportului de expertiză C C rezultă că magazinul a fost edificatîn anul 1970, anexa şi căile de acces, gardul de ulucă, în anul 1975.
Din cuprinsul actelor depuse la dosar de pârâta C de C S ( fila 17 – 41 ),procesul verbal de recepţie, devizul general, centralizator de lucrări, situaţialucrărilor, adeverinţa 160/1970, adresa nr.168/1970, procesele verbale3/15.06.1969, 168/21.01.1970, 1006/28.01.1970, 348/04.02.1970, autorizaţia196/1970, rezultă că pârâta C de C S a primit în folosinţă terenul pentru edificareaconstrucţiilor iar la acea dată, 1970, terenul nu se mai afla la autorul reclamanţilor,era de stat, prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată dereclamanţi potrivit legii 18/1991, aceştia au arătat că autorul lor a fost deposedat destat.
Reclamanţii justifică dreptul de proprietate asupra terenului din anul 2002întrucât atunci s-a atribuit validarea pentru terenul în litigiu, până la acea datăterenul a fost în proprietatea statului.
Din actele depuse la dosar rezultă că pârâta C de C S, la edificareaconstrucţiilor identificate de expert C C, pe terenul reclamanţilor, a fost de bunăcredinţă iar reclamanţii nu au făcut dovada că acestea au fost edificate cu reacredinţă.
Chiar reclamanţii, prin introducerea precizării la acţiune, la data de14.02.2007, solicită să preia construcţiile edificate de pârâtă potrivit art. 494 C.civ.,în situaţia în care se va reţine că pârâta este constructor de bună credinţă.
Potrivit art. 494 C.civ. reclamanţii vor prelua construcţiile edificate de pârâtăşi identificate de inginer C C ( magazia, anexa, puţ, alee acces, platformă betonată,aleea beton ) iar reclamanţii să despăgubească pe pârâta C de C S cu suma de45.343 lei reprezentând contravaloarea construcţiilor.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională pentru anularea titlului deproprietate al reclamanţilor, acesta a fost disjuns, de asemenea şi capătul de cerereprivind dreptul de superficie şi au făcut obiectul dosarului nr. 3566/2004.
Potrivit art. 274 C.pr.civ. pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor dejudecată.
Împotriva sentinţei civile nr. 1554/2008 au declarat recurs reclamanţii S Z şiS T criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, astfel:
1).În mod greşit instanţa de fond a reţinut că pârâta este constructor de bunăcredinţă, întrucât acest aspect a fost statuat cu autoritate de lucru judecat prindecizia civilă nr.559/07.06.2006 a Tribunalului Argeş, care a stabilit în considerentecă, pârâta C de C S este constructor de rea-credinţă şi are obligaţia de a ridicaconstrucţiile de pe terenul reclamanţilor.
De asemenea, nu se poate reţine calitatea de constructor de bună-credinţă apârâtei, atâta timp cât aceasta nu a produs un titlu asupra terenului de natură a-iforma convingerea că a dobândit dreptul de proprietate asupra acestuia lamomentul edificării construcţiilor, fiind unanim admis în literatura de specialitate şipractica judiciară că, este constructor de bună-credinţă numai acela careconstruieşte pe terenul altuia cu credinţa că este terenul său, credinţă care esteformată numai pe baza unui act translativ de proprietate ale cărei vicii nu-i eraucunoscute la momentul edificării din motive mai presus de voinţa sa.
2.În subsidiar, în situaţia în care instanţa de recurs va respinge primul motivde recurs, se solicită de către recurentă, să se ia act că revin în mod expres asuprasolicitării de a li se atribui proprietatea construcţiilor cu obligaţia de a despăgubi peconstructor, solicitare pe care o revocă integral.
Prin urmare, se solicită a se lua act de voinţa recurenţilor-reclamanţi de a nuprelua în proprietate construcţiile şi, pe cale de consecinţă, se impune admiterearecursului, modificarea în parte a sentinţei şi respingerea capătului de cerere privindobligarea pârâtei la ridicarea construcţiilor, întrucât, constructorul de bună credinţănu poate fi obligat la ridicarea construcţiilor.
Mai arată recurenţii, că într-o atare situaţie, se vor adresa instanţei de judecatăcu o nouă cerere pentru a reglementa situaţia dintre ei, în calitate de aiterenului şi proprietarul construcţiei, pentru a fi dezdăunaţi pentru lipsa de folosinţăa imobilului teren afectat de construcţii pe toată durata existenţei acestora.
3).În subsidiar, recurenţii dezvoltă şi motivul de recurs privind greşitasoluţionare a cererii în accesiune imobiliară, prin aceea că în mod greşit instanţa defond i-a obligat la despăgubiri cu suma de 45.343 lei, reprezentând valoarea decirculaţie a construcţiilor, întrucât dispoziţiile legale în materie, prevăd că,proprietarul terenului va despăgubi pe constructor numai cu valoarea materialelor şia manoperei, iar din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză rezultă că valoareamaterialelor şi a manoperei este de 29.555 lei.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate şi în raport dedispoziţiile art.3041 c.proc.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat pentruurmătoarele considerente:
Conform titlului de proprietate nr. 114136/24.07.2002, reclamanţii suntproprietarii terenului în suprafaţă de 800 m.p. în pct.”La magazin”, cu următoarelevecinătăţi: N – H G, E – rest proprietate, S-rest proprietate, V- drum judeţean.
Pe acest teren se află amplasate o serie de construcţii care, aşa cum rezultădin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic judiciar C C, au fostedificate în jurul anului 1970.
Astfel, terenul ce a fost reconstituit reclamanţilor, în temeiul legilor fonduluifunciar, a fost preluat de către stat care, la data edificării construcţiilor (a970), se aflaîn proprietatea acestuia, iar nu a reclamanţilor, pârâta C de C S având numai undrept de administrare.
Prin urmare, buna-credinţă a pârâtei C de C S care a edificat construcţiile înanul 1970 nu poate fi pusă la îndoială, întrucât este imposibil să se susţină că ar fiavut convingerea fermă că statul nu este adevăratul proprietar al terenului, aceastacu atât mai mult cu cât proprietatea statului fiind opozabilă tuturor nu exista niciposibilităţi reale de verificare a titlului statului.
Mai mult, reclamanţii, prin formularea cererii de reconstituire au recunoscutdreptul de proprietate al statului asupra terenului în litigiu, drept ce a dăinuit până laeliberarea titlului de proprietate în anul 2002.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea referitoare la faptul că s-a statuat cuputere de lucru judecat prin decizia civilă nr.559/2006 a Tribunalului Argeş căpârâta C de C S este constructor de rea-credinţă şi are obligaţia de a-şi ridicaconstrucţiile de pe terenul reclamanţilor, întrucât, numai dispozitivul unei hotărârijudecătoreşti are autoritate de lucru judecat, iar aceste menţiuni sunt cuprinse înconsiderentele deciziei sus-menţionate. De altfel, prin decizia de casare nr.669/2008potrivit dispoziţiilor art. 315 c.proc.civ. Tribunalul Argeş a dat instanţei de fonddispoziţii obligatorii privind administrarea de dovezi faţă de reaua-credinţă apârâtei, ştiut fiind, că buna-credinţă se prezumă..
Prin urmare, faţă de considerentele arătate primul motiv de recurs estenefondat.
În cel de-al doilea motiv de recurs se solicită ca în cazul în care primul motivde recurs va fi găsit ca neîntemeiat să se ia act de voinţa recurenţilor-reclamanţi cănu intenţionează să preia în patrimoniul lor construcţiile edificate de pârâtă peterenul ce le aparţine şi, menţinând caracterul de constructor de constructor debună-credinţă al pârâtei, se impune, modificarea hotărârii instanţei de fond, însensul respingerii cererii reclamanţilor, privind obligarea pârâtei de a ridicaconstrucţiile întrucât, constructorul de bună-credinţă nu poate fi obligat la ridicareaacestora.
Arată recurenţii, în notele scrise de la fila 33 că, prin actul lor de voinţă, princare îşi exprimă intenţia expresă de a nu prelua construcţiile în patrimoniul lor, nureprezintă o renunţare la judecată, neavând nimic comun cu dispoziţiile art.246c.proc.civ.
Acest motiv de recurs nu este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.494 alin.3 partea finală”(…)dacă plantaţiile, clădirile şi operele aufost făcute de către o a treia persoană cu bună-credinţă, proprietarul pământului nuva putea cere ridicarea sus-ziselor plantaţii, clădiri şi lucrări, dar va avea dreptul săude a înapoia valoarea materialelor şi preţul muncii, sau de a plăti o sumă de baniegală cu aceea a creşterii valorii fondului”.
Deci, având în vedere buna-credinţă a constructorului, art.494 c.civ., alin.3partea finală, prevede că proprietarul terenului devine, prin accesiune, în modobligatoriu şi proprietar al construcţiei fără a putea cere demolarea ei. Invocândaccesiunea, proprietarul terenului este îndatorat, în temeiul principiului îmbogăţiriifără justă cauză, să-l despăgubească pe constructor.
Recurenţii-reclamanţi au arătat prin acest motiv de recurs că nu renunţă lajudecata acestui capăt de cerere, potrivit art.246 c.proc.civ., ci vor numai săformuleze o acţiune separată pentru reglementarea situaţiei privind lipsa defolosinţă a terenului afectat de constricţii.
Însă, prin decizia civilă nr.559/2006 a Tribunalului Argeş a fost respinsăacţiunea pârâtei C S S C privind instituirea unui drept de servitute cu privire laterenul afectat de construcţii.
Prin urmare, singura modalitate de rezolvare a litigiului este cea reglementatăde dispoziţiile art.494 alin.3 teza finală c.civ., astfel că, acest motiv de recurs estenefondat.
De asemenea, şi ultimul motiv de recurs este nefondat, astfel:
Dispoziţiile art.494 alin.3 teza finală c.civ. prevede că, în ceea ce priveşteîntinderea obligaţiei de despăgubire, proprietarul terenului are dreptul să optezeîntre două soluţii:
-să-l indemnizeze pe constructor cu o sumă de bani egală cu valoareamaterialelor şi preţul muncii:
-să-i plătească o sumă de bani reprezentând sporul de valoare a terenuluiînregistrat ca urmare a ridicării construcţiei.
Deci dispoziţia art.494 alin.3 teza finală c.civ. trebuie interpretată în sensul călegiuitorul, oferind proprietarului terenului dreptul de a invoca accesiunea şi de adeveni proprietarul acelor lucrări, a intenţionat să-i dea posibilitatea să optezepentru plata despăgubirilor celei mai mici.
Recurenţii susţin că instanţa de fond i-a obligat în mod greşit la plata sumeide 45.343 lei reprezentând valoarea de circulaţie a construcţiilor deoarece, trebuiauobligaţi numai la plata sumei de 29.555 lei reprezentând valoarea materialelor şi amanoperei, aşa cum a fost calculată în mod separat de către expert.
Prin raportul de expertiză tehnică efectuat la data de 15 aprilie 2007, expertultehnic judiciar C C a calculat numai valoarea materialelor şi a manoperei aferentăpunerii în operă a materialelor, stabilind că valoarea materialelor reprezintă 65% dinvaloarea construcţiei, iar valoarea manoperei 35%, suma totală fiind de 45.343 lei,aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Susţinerea recurenţilor că valoarea materialelor şi a manoperei este de 29.555lei nu poate fi primită deoarece aceştia nu au avut obiecţiuni la raportul de expertizătehnică efectuat în cauză, iar această valoare reprezintă de fapt numai valoareamaterialelor, expertul nu a calculat şi sportul de valoare a terenului înregistrat caurmare a ridicării construcţiei.
Faptul că expertul a calculat valoarea materialelor şi a muncii de la momentulefectuării expertizei, practica judiciară şi literatura de specialitate s-a pronunţat însensul că, întinderea despăgubirilor datorate de proprietarul terenului trebuiestabilită în funcţie de valoarea materialelor şi preţul muncii din momentulpronunţării hotărârii judecătoreşti.
Cum recurenţii-reclamanţi nu au avut obiecţiuni la raportul de expertizătehnică şi, cum prin acest raport de expertiză s-a stabilit că valoarea materialelor şi amanoperei este de 45.343 lei în mod corect instanţa de fond i-a obligat la plataacestei sume, astfel că, acest motiv de recurs este nefondat.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art.312 c.proc.civ. va fi respins canefondat recursul declarat de reclamanţi.
Potrivit art.274 c.proc.civ. vor fi obligaţi recurenţii să plătească intimatei C Ssuma de 1.000 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs.DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii S Z şi S T,împotriva sentinţei civile nr.1554 din data de 02.07.2008, pronunţată deJudecătoria Câmpulung în dosarul nr.1732/205/2008, intimaţi-pârâţi fiind C S -S C şi S.A. S T C S.R.L.
Obligă recurenţii la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata C S.
Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 25 Noiembrie 2008, laTribunalul Argeş – Secţie Civilă. 8
