In speţă, obiectul contestaţiei în anulare l-a constituit o decizie irevocabilă prin care, deşi a fost anulat ca netimbrat recursul unuia din pârâţi, a fost admis recursul exercitat de celălalt pârât, consecinţa fiind aceea a modificării deciziei tribunalului şi respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
în felul acesta, contestatorul, căruia i s-a anulat recursul ca netimbrat, a primit o soluţie favorabilă poziţiei sale de pârât pe care a avut-o în cererea de chemare în judecată.
De aceea, el nu poate justifica un folos practic pe care l-ar obţine prin exercitarea căii extraordinare de atac, atâta vreme cât din poziţia sa procesuală (de pârât) a obţinut deja satisfacţie, prin respingerea acţiunii reclamantului.
(Decizia nr. 151 din 24 februarie 2004 – Secţia a lll-a civilă)
Prin Decizia civilă nr. 2612 din 3.12.2003 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, a fost anulat ca netimbrat recursul exercitat de Primăria Municipiului Bucureşti şi admis recursul declarat de pârâta A.D.O. împotriva Deciziei civile nr. 1400 din 18.06.2003, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti, SC “A.” SA şi D.R.
Decizia tribunalului a fost modificată, în sensul admiterii apelurilor declarate de Primăria Municipiului Bucureşti şi pârâta A.D.O. Prin urmare, sentinţa primei instanţe a fost schimbată în tot, prin respingerea acţiunii formulate de reclamantul D.R. (acţiune având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţi, în temeiul Legii nr. 112/1995).
împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs a formulat contestaţie în anulare municipiul Bucureşti, prin primarul general.
în motivarea cererii, contestatorul a arătat că în mod greşit i-a fost anulat recursul ca netimbrat, în condiţiile în care nu a fost citat cu menţiunea achitării taxei de timbru şi a timbrului judiciar.
A fost săvârşită astfel o eroare materială, care a determinat o soluţie eronată, supusă contestaţiei în anulare, în condiţiile art. 318 din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata A.D.O. a invocat tardivitatea în exercitarea căii extraordinare de atac, faţă de dispoziţiile art. 319 alin. 2 din şi de împrejurarea că soluţia a fost pronunţată la 3.12.2003, iar contestaţia în anulare a fost înregistrată la 7.01.2004.
De asemenea, s-a susţinut lipsa de interes în promovarea contestaţiei în anulare, cu motivarea că o soluţie, chiar favorabilă, nu i-ar putea aduce contestatorului nici un folos practic, atâta timp cât rezolvarea dată prin hotărârea atacată îi satisface cererea iniţială de respingere a acţiunii reclamantului.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că nu a fost săvârşită o eroare materială care să fi condus la anularea recursului ca netimbrat, atâta vreme cât taxa de timbru datorată era o taxă fixă, de o valoare stabilită prin Legea nr. 146/1997, şi nu a fost achitată, deşi art. 20 din actul normativ menţionat prevede obligativitatea plăţii anticipate a taxelor de timbru.
Examinând criticile contestatorului, ca şi apărările formulate de intimata-pârâtă A.D.O., Curtea a constatat următoarele:
în ce priveşte exercitarea căii de atac, aceasta s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Potrivit textului menţionat, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de silită contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
în speţă, decizia instanţei de recurs a fost pronunţată la 3.12.2003, fără ca intimata-pârâtă să facă dovada susţinerilor că la acest moment sau la un alt moment determinat contestatorul ar fi luat cunoştinţă de hotărâre, pentru a începe să curgă termenul de 15 zile reglementat de art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
în aceste condiţii, înregistrarea contestaţiei în anulare, la 7.01.2004, apare ca fiind făcută în termen, înăuntrul unui an de la pronunţarea hotărârii, ca durată maximă ce urmează a fi luată în considerare, în măsura în care nu se face dovada unui moment anterior, la care contestatorul să fi luat cunoştinţă despre soluţia contestată pe această cale.
în ce priveşte însă interesul pentru promovarea contestaţiei în anulare, excepţia invocată pe acest aspect de către intimata-pârâtă apare ca întemeiată.
Obiectul contestaţiei în anulare l-a constituit o decizie a instanţei de recurs prin care, deşi s-a anulat ca netimbrată calea de atac exercitată de municipiul Bucureşti, a fost admis recursul celuilalt pârât şi, în consecinţă, modificându-se decizia tribunalului, a fost schimbată, prin admiterea apelurilor, sentinţa primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
în felul acesta, contestatorul a primit o soluţie favorabilă poziţiei sale de pârât, pe care a avut-o în cererea de chemare în judecată.
De aceea, demersul său ulterior de a promova o contestaţie în anulare, prin care să pună în discuţie decizia irevocabilă a instanţei de recurs, apare ca lipsit de interes.
Contestatorul nu poate justifica un folos practic pe care l-ar obţine prin exercitarea căii extraordinare de atac, atâta vreme cât din poziţia sa procesuală (de pârât) a obţinut deja satisfacţie, prin respingerea acţiunii reclamantului D.R.
Or, interesul, alături de calitate, capacitate, drept, constituie o cerinţă privind exerciţiul dreptului la acţiune.
Justificarea interesului nu trebuie să existe numai la momentul punerii în mişcare a acţiunii (prin introducerea cererii de chemare în judecată), ci în legătură cu toate formele procedurale şi toate fazele judecăţii, inclusiv în exercitarea căilor de atac.
Cum, în speţă, contestatorul nu a justificat un folos practic, ce ar decurge din admiterea contestaţiei în anulare, a fost respinsă, ca lipsită de interes, calea de atac exercitată în aceste condiţii. (Judecator Adina Nicolae)
