Contestaţie privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, prevăzută de art. 400 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Instanţa competentă. Compunerea completului de judecată


Potrivit art. 402 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, contestaţia la titlu se judecă de aceeaşi instanţă care a pronunţat hotărârea atacată, în aceeaşi compunere a completului de judecată.

Faţă de dispoziţiile legale menţionate, Curtea a invocat din oficiu, ca motiv de ordine publică, nelegala constituire a completului de judecată a instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, din judecător unic, în loc de doi judecători, şi, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 1 din Codul de procedură civilă, a casat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare în complet legal constituit.

(Decizia nr. 2734 din 16 decembrie 2003 – Secţia a IV-a civilă)

Prin cererea înregistrată la data de 28 ianuarie 2002 la Judecătoria Sectorului 3, contestatoarea C.I.A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Z.C.A. lămurirea înţelesului întinderii şi aplicării titlului executoriu în baza căruia a început executarea silită împotriva sa, anularea actelor de silită şi suspendarea acesteia.

Titlul executoriu l-a reprezentat Decizia civilă nr. 3588 din 15 decembrie 1998, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a lll-a civilă.

S-a arătat în motivarea contestaţiei că, la cererea creditorului intimat în prezenta cauză, s-a mai pornit odată executarea silită, executare însă ce s-a constatat a fi perimată de Tribunalul Bucureşti.

S-au adus critici, de asemenea, cu privire la modul în care judecătoresc a reactualizat creanţa, fiind invocată totodată şi excepţia puterii lucrului judecat, cu referire la încheierea nr. 11999 din 19 iulie 2001, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3, prin care s-a dispus radierea privilegiului de sultă care era înscris.

S-au depus la dosar de către părţi acte, iar Judecătoria Sectorului 3, prin Sentinţa nr. 1080 din 13 februarie 2002, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

La Tribunalul Bucureşti, în şedinţa publică de la 3 iunie 2002, contestatoarea a declarat că renunţă la cererea de suspendare a executării silite şi şi-a completat contestaţia, solicitând anularea somaţiei şi a procesului-verbal întocmit de executorul judecătoresc V.P. la 20 mai 2002. Totodată, prin petiţia înregistrată la data de 2.07.2002 a fost completată contestaţia iniţială, solicitându-se şi anularea Publicaţiei de vânzare nr. 689/2001.

Tribunalul Bucureşti, analizând ansamblul probator administrat la cererea părţilor, a pronunţat Sentinţa civilă nr. 512 din 6.06.2003, prin care a respins contestaţia la titlu privitoare la lămurirea înţelesului şi întinderii dispozitivului Deciziei nr. 3588/1998 a Tribunalului Bucureşti, ca lipsită de interes, şi a dispus anularea tuturor actelor de executare îndeplinite în urma încuviinţării executării silite dispuse prin încheierea din 10 ianuarie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 1655/2001 de Judecătoria Sectorului 3.

împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile implicate în dosar, considerând-o netemeinică şi nelegală.

Apelanţii au susţinut că în mod eronat s-a dispus anularea actelor de executare cât timp exista autoritate de lucru judecat, prin încheierea din 12 iulie 2002, rămasă definitivă şi irevocabilă, pronunţată în Dosarul nr. 5362/2002 al Judecătoriei Sectorului 3.

S-a susţinut de către apelantul Z.C.A. că contestatoarea nu a făcut cunoscut instanţei faptul că s-a şi pus în executare încheierea din 12 iulie 2002, radiind din cartea funciară această somaţie, măsură ce a fost realizată la sfârşitul anului 2002, astfel încât în luna iulie 2003 măsura era deja realizată.

în finalul cererii de apel s-a pus în discuţie inexistenţa interesului contestatoarei de a se reactualiza din nou suma stabilită cu titlu de sultă, cu atât mai mult cu cât a şi depus sulta integrală.

C.I.A. a criticat soluţia instanţei de fond pe considerentul că aceasta nu s-a pronunţat asupra cererii de întoarcere a executării silite şi a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii în ceea ce priveşte cererea formulată la data de 16 iulie 2002 şi reluată în concluziile scrise.

La termenul de judecată din 16 decembrie 2003, Curtea a pus în discuţie din oficiu calificarea căii de atac în raport de dispoziţiile art. 402 alin. 2 şi 3 din şi a constatat că, în raport de obiectul pricinii dedus judecăţii -contestaţie la titlu şi la executarea propriu-zisă -, precum şi faţă de prevederile art. 402 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, în realitate, calea de atac exercitată de părţi nu este apel, aşa cum nelegal a fost calificată, ci este recurs.

Faţă de această împrejurare, din oficiu a fost invocată de Curte, ca motiv de ordine publică, neconstituirea legală a completului de judecată a instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, aceasta trebuind să fie formată din doi judecători, şi nu dintr-unul, cum s-a pronunţat.

Contestatoarea C.I.A., prin apărător, a solicitat să se aibă în vedere şi dispoziţiile art. 402 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Curtea a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 1 din Codul de procedură civilă, motiv care duce la casarea hotărârii pronunţate, astfel încât a admis ambele recursuri.

Soluţia se impune faţă de împrejurarea că, conform art. 402 alin. 2, contestaţia la executare se soluţionează printr-o hotărâre care se dă fără drept de apel, iar art. 402 alin. 3 prevede că hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia privind înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea ce se execută.

Faţă de aceste dispoziţii, contestaţia la titlu se judecă de aceeaşi instanţă care a pronunţat hotărârea atacată în aceeaşi compunere a completului de judecată. Titlul executoriu îl reprezintă în cauză Decizia civilă nr. 3588/1998, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a lll-a civilă în complet de doi judecători.

împotriva acestui titlu s-a formulat şi cerere de lămurire a conţinutului şi întinderii dispozitivului, care trebuia să se judece tot în complet de doi judecători, aşa cum rezultă din dosarul tribunalului; hotărârea recurată a fost pronunţată în mod nelegal de un complet format dintr-un singur judecător.
Faţă de apariţia acestui motiv de ordine publică invocat din oficiu, Curtea a găsit inutilă verificarea celorlalte critici formulate de recurenţi cu privire la fondul cauzei, care nu au mai fost analizate.

Curtea, constatând că în cauză sunt incidente prevederile art. 301 pct. 1 din Codul de procedură civilă, a admis recursurile declarate de părţi, a casat hotărârea tribunalului şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare în complet legal constituit.