LITIGIU DE MUNCĂ. CONTROLORI FINANCIARI LACURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI. NEACORDAREAACELUIAŞI COEFICIENT DE MULTIPLICARE CARE SEACORDĂ ŞI PERSONALULUI DIN CADRUL APARATULUICENTRAL, CAMEREI DE CONTURI A MUNICIPIULUIBUCUREŞTI, AUTORITĂŢII DE AUDIT. CONSIDERENTE.
Art.157 alin.2 din Legea nr.53/2003
O.U.G. nr.160/2000
Legea nr.233/2006
O.G. nr.27/2007
O.G. nr.14/2008
Potrivit art.157 alin.2 din Legea nr.53/2003 Codul muncii,cu modificările şi completările ulterioare, sistemul de salarizare apersonalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integralsau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale destat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prinlege.
Salarizarea controlorilor financiari, în perioada 2005-2008,a fost reglementată de: O.U.G. nr.160/2000, cu modificările şicompletările ulterioare, Legea nr.233/2006, O.G. nr.27/2007,aprobată prin Legea nr.219/2007 şi O.G. nr.14/2008.
Coeficienţii de multiplicare au fost stabiliţi în moddiferenţiat de autoritatea legiuitoare, pentru aparatul central,municipiul Bucureşti şi Autoritatea de Audit, pe de o parte, şi judeţe,pe de altă parte, potrivit anexelor la actele normative anteriorenunţate, ţinându-se seama de rolul, importanţa şi răspunderea cerevin acestora în cadrul organului suprem de control financiar, decomplexitatea şi riscurile funcţiei, de volumul de activitate.
( Decizia civilă nr.724/R-CM din 02 decembrie 2008, pronunţată deCurtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă şiAsigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)
Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 25.06.2006,reclamanţii A.V., B.A., C.Gh., C.A., I.A.M., M.C.I., N.M., O.E., P.I.C.,S.M., S.R., S. Gh., Ş.B., Ş.I., T.D., Ţ.C., T.C., T.L. A., V.Gh. şi V.E.L., auchemat în judecată pe pârâţii Curtea de Conturi a României şi MinisterulEconomiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeşpentru ca prin hotărârea ce o va pronunţa instanţa să dispună obligareaCurţii de Conturi a României la acordarea aceluiaşi coeficient demultiplicare care se acordă şi personalului din cadrul Aparatului Central,Camerei de Conturi a Municipiului Bucureşti Autorităţii de Audit, peperioada 2005-2008, până la data efectuării plăţii, actualizat cu indicele deinflaţie la data plăţii; să fie obligată pârâta să corecteze încadrările salarialeale controlorilor financiari, pe perioada iulie 2007-februarie 2008, potrivitvalorii de referinţă sectorială prevăzută de OUG nr.160/2000 pentrufuncţiile de demnitate publică şi a sporului de vechime cuvenit şimenţinerea în continuare a acestor drepturi salariale; să fie obligată Curteade Conturi a României să efectueze rectificările corespunzătoare încarnetele individuale de muncă în funcţie de admiterea capetelor de acţiuneanterioare; Ministerul Economiei şi Finanţelor să fie obligat să virezepârâtei Curtea de Conturi a României fondurile necesare achităriidrepturilor mai susmenţionate, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat, în esenţă, căfuncţionează în calitate de controlori financiari la Camera de Conturi ajudeţului Argeş din cadrul Curţii de Conturi a României, că angajaţii Curţiide Conturi a României în aceste funcţii îşi desfăşoară activitatea în cadrulDirecţiilor judeţene de control financiar, ulterior, în cadrul Direcţiei decontrol financiar a mun. Bucureşti, în cadrul diviziilor sectoriale (aparatulcentral) din cadrul Curţii de Conturi a României, precum şi în cadrulautorităţii de şi că indiferent de sectorul de activitate toţi au aceleiaşisarcini de serviciu, sunt supuşi aceloraşi restricţii şi incompatibilităţi astfelcă ar trebui să beneficieze de o salarizare egală. Cu toate acestea, prinO.U.G. nr.160/2002, la stabilirea coeficienţilor de multiplicare se facediferenţiere între controlorii financiari din cadrul camerelor de conturijudeţene pe de o parte şi cei din cadrul camerei de conturi a municipiuluiBucureşti şi din aparatul central al Curţii de Conturi, pe de altă parte.
Au mai arătat reclamanţii că aplicarea acestor dispoziţii legale aavut ca rezultat producerea unei discriminări între controlorii financiari careîşi desfăşoară activitatea în cadrul camerelor judeţene de conturi şi cei careîşi desfăşoară activitatea în cadrul Camerei de Conturi Bucureşti şi înaparatul central al curţii, încălcându-se astfel şi art.14 din ConvenţiaEuropeană a Drepturilor Omului şi art.16 alin.1 din Constituţie, art.23alin.2 din Declaraţia Drepturilor Omului, art.2 din Pactul internaţional cuprivire la drepturile civile şi politice, art.4 din Carta Socială europeanărevizuită.
În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, reclamanţii auarătat că aceste drepturi solicitate le-au fost recunoscute şi acordateanterior, prin sentinţa civilă nr.580/CM/2007.
Au mai arătat reclamanţii, că potrivit art.7 alin.2 din Decretulnr.72/1976, pârâta Curtea de Conturi are obligaţia de a face menţiunilecorespunzătoare în carnetul de muncă şi că Ministerul Economiei şiFinanţelor, potrivit art.28 şi art. 1 al.2 coroborat cu art.4 alin.2 şi 3 dinLegea nr.500/2002 poate fi obligat la virarea sumelor destinate plăţiiacestor drepturi.
La data de 17.04.2008 pârâta Curtea de Conturi a României aformulat întâmpinare prin care a solicitat citarea în cauză a ConsiliuluiNaţional pentru Combaterea Discriminării şi a solicitat respingerea acţiuniipentru următoarele motive.
Salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturia României se face prin indemnizaţie lunară care se stabileşte pe bazavalorii de referinţă sectorială înmulţită cu coeficientul de multiplicare.Aceştia au fost stabiliţi în mod diferenţiat de autoritatea legiuitoare, pentruaparatul central şi municipiul Bucureşti, respectiv Camera de Conturi amunicipiului Bucureşti şi la Autoritatea de Audit, pe de o parte şi judeţe, pede altă parte, potrivit anexelor la O.U.G. nr.160/2000, la Legeanr.233/2006, la O.G. nr.27/2007 şi O.G. nr.14/2008, ţinându-se seama derolul, importanţa şi răspunderea ce revin acestora în cadrul organuluisuprem de control financiar, de complexitatea şi răspunderile funcţiei, devolumul de activitate. În ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilorlegale de care depinde soluţionarea cauzei, numai Curtea Constituţională sepoate pronunţa. În privinţa încălcării disp. art.116 din României, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că egalitatea îndrepturi nu înseamnă uniformitate.
A mai arătat intimata că nu au fost încălcate criteriile prevăzutede O.G. nr.137/2000 şi că nu s-a constatat de către Consiliul Naţionalpentru Combaterea Discriminării săvârşirea de către curtea de Conturi avreunei fapte discriminatorii în sensul neacordării drepturilor pretinse.
În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, intimata a solicitatca reclamanţii să precizeze cuantumul valorii de referinţă sectorială înfuncţie de care pretind recalcularea drepturilor salariale şi a arătat că valorilede referinţă sectorială aplicabile controlorilor financiari sunt cele prevăzutede O.G. nr.27/2007, aprobată prin Legea nr.219/2007 şi O.G. nr.14/2007şi nu cele solicitate de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată,prevăzute pentru funcţiile de demnitate publică. De asemenea, a mai arătatreclamanta că potrivit O.U.G. nr.160/2000, O.G. nr.10/2007 şi O.G.nr.10/2008 sunt prevăzute expres indemnizaţiile pentru funcţiile dedemnitate publică numite din cadrul Curţii de Conturi, nemaiexistând ovaloare de referinţă sectorială pentru funcţiile de demnitate publică, iarindemnizaţiile controlorilor financiari se calculează pe baza valorii dereferinţă sectorială prevăzută în anexele la O.G. nr.27/2007 şi O.Gnr.14/2007.
Curtea de Conturi a României a formulat la aceeaşi dată şicerere de chemare în garanţie a Ministerului Economie şi Finanţelor,arătând că potrivit Legii nr.500/2002 art.19, chematul în garanţie areatribuţia de a repartiza fondurile necesare salarizării şi de a lua măsuripentru asigurarea echilibrului bugetar şi aplicarea politicii financiare astatului, precum şi cheltuirea cu eficienţă a resurselor financiare,iar în bazaart.28 şi 35 din Legea nr.500/2002 între intimată şi Ministerul Economiei şiFinanţelor există raporturi juridice izvorâte din lege în temeiul căroraurmează să fie obligat să asigure fondurile necesare plăţii drepturilor băneştipretinse de reclamanţii din prezentul dosar.
La data de 3.09.2007 pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelora formulat întâmpinare, invocând pe această cale excepţia lipsei calităţiiprocesuale pasive.
In susţinerea acestei excepţii, s-a arătat că ministrul finanţelorpublice este ordonator principal de credite, aşa cum este şi preşedinteleCurţii de Conturi a României, primul neputând fi obligat la plata pentrusalariaţii altor instituţii, invocându-se în acest sens disp. art.47 alin.4 dinLegea nr.500/2002 şi, de asemenea, că nu sunt îndeplinite condiţiiledisp.art.25 din Decretul nr.31/1954 şi a art.3(48) din H.G. nr.386/2007.
A mai arătat chemata în garanţie că obligarea sa la majorareacreditelor bugetare aprobate Ministerului Public prin lege este inadmisibilăpentru că rolul său este doar de a monitoriza respectarea legii bugetului destat de către ordonatorii principali de credite, iar suplimentarea cheltuielilorstabilite prin legea bugetului de stat se poate face doar pe bază de lege, fiindo chestiune de legiferare.
A mai susţinut chemata în garanţie că prin admiterea acţiunii,instanţa şi-ar depăşi atribuţiile puterii judecătoreşti.
Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată depârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, instanţa apreciază că aceastaeste neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Ministerul Economiei şi Finanţelor are calitate procesualăpasivă în cauză, întrucât conform art.19 din Legea nr.500/2002coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privirela sistemul bugetar şi avizează pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale,ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contuluigeneral anual de execuţie; potrivit art.3 alin.1 pct.2 din H.G. nr.208/2005 şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalăare, în principal, printre atribuţii: elaborează proiectul bugetului de stat, allegii bugetare anuale şi raportul asupra proiectului bugetului de stat,precum şi proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operândrectificarea corespunzătoare”. În lipsa rectificării bugetului cu sumelenecesare, Ministerul Justiţiei se află în imposibilitatea de a dispune defonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanţi. În consecinţă, în bazatemeiurilor indicate anterior, tribunalul va respinge excepţia lipsei calităţiiprocesuale pasive a Ministerului economiei şi finanţelor.
Prin sentinţa civilă nr.504/CM din 4 iunie 2008, TribunalulArgeş – Secţia civilă a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a obligat pepârâta Curtea de Conturi a României să acorde reclamanţilor diferenţele dedrepturi salariale calculate în funcţie de acelaşi coeficient de carebeneficiază personalul din cadrul aparatului central al Camerei de Conturi aMunicipiului Bucureşti şi al aparatului central al Autorităţii de Audit pentruperioada 4.03.2005-4.06.2008, sume ce urmează a fi actualizate cu indicelede inflaţie la data plăţii efective, a obligat pe pârâta Curtea de Conturi aRomâniei să corecteze încadrările salariale ale reclamanţilor pentru perioadaiulie 2007 – februarie 2008, potrivit valorii de referinţă sectorială prevăzutăde lege pentru funcţiile de demnitate publică şi a sporului de vechimecuvenit, a obligat pe pârâta Curtea de Conturi a României să efectuezemenţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanţilor,conform celor dispuse anterior şi a obligat pe pârâtul-chemat în garanţieMinisterul Economiei şi Finanţelor să vireze pârâtei Curtea de Conturi aRomâniei fondurile necesare achitării drepturilor de mai sus.
A respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor dejudecată ca nedovedit.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanţii sunt încadraţi în funcţiile de controlori financiari laCurtea de Conturi a României, respectiv ai Camerei de Conturi a judeţuluiArgeş, funcţie pentru care salarizarea este reglementată de O.U.Gnr.160/13.10.2000, aprobată prin Legea nr.711/2001 cu modificărileulterioare.
Potrivit art. 2 din acest act normativ, baza de calcul pentrustabilirea cuantumului indemnizaţiei lunare a acestora este valoarea dereferinţă sectorială înmulţită cu coeficientul de multiplicare prevăzut în anexa1. Analizând cuprinsul acesteia se observă că pentru controlorii financiari cuaceeaşi vechime în muncă, acelaşi nivel de studii, aceeaşi clasă şi acelaşi graddin cadrul Camerei de conturi judeţene şi din aparatul central al Camerei deConturi coeficientul de multiplicare este diferit.
Prin sistemul de salarizare (instituţie de dreptul muncii), seînţelege ansamblul principiilor, obiectivelor, formelor salarizării caredetermină condiţiile de stabilire si acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizaţii, sporuri şi adaosuri, conform art.155din Codul muncii). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, dedouă principii fundamentale: cel al egalităţii de tratament (art.154 din Codulmuncii) şi cel al diferenţierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cutreptele sau gradele profesionale, cu calitatea şi cantitatea muncii, respectivcondiţiile de muncă.
Ca atare, principiul egalităţii de tratament în salarizareimplică recunoaşterea aceloraşi obiective şi elemente de salarizare tuturorpersoanelor aflate într-o situaţie comparabilă. Din moment ce reclamanţii seaflă într-o situaţie identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului dincelelalte structuri ale Camerei de Conturi, sub aspectul prestării aceleiaşimunci în mod continuu sau succesiv, al deţinerii aceloraşi studii, vechimi,clase şi grade ca şi restul personalului din aparatul central, rezulta că aceastanu poate fi tratată diferit, în mod discriminatoriu faţă de restulpersonalului, prin refuzul aplicării aceluiaşi coeficient de multiplicare.
Singurele obiective şi elemente care pot duce la o diferenţiere însistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional,calitatea şi cantitatea muncii, condiţiile de munca.
În concluzie, prin neaplicarea aceluiaşi coeficient demultiplicare, reclamanţii sunt în mod evident şi grav discriminaţi deoarecese află în aceeaşi situaţie juridică şi faptica ce fundamentează si genereazăacest coeficient şi pentru controlorii din cadrul aparatului central al Curţiide Conturi.
Deci, reclamanta este discriminată în sensul art.2 alin.1, art.6din O.U.G. nr.137/2000, întrucât i-a fost refuzată acordarea aceluiaşicoeficient de multiplicare nu pentru că nu ar îndeplini aceleaşi condiţii ca şirestul personalului şi cu atât mai mult cu cât aparţine aceleiaşi categoriiprofesionale ca şi aceştia, ci sub pretextul că în cadrul celor două organecontrolorii financiari ar avea un rol, o importanţă şi răspundere diferită.
Potrivit Legii nr.94/1992 republicată, a Normelor de controlfinanciar ulterior extern şi de valorificare a constatărilor aprobate prinHotărârea nr.33/2003 a Plenului Curţii de Conturi, fişei postului, controloriidin cadrul Camerei de Conturi judeţene şi cei din cadrul aparatului central alCurţii de Conturi au aceleaşi sarcini de serviciu, participă la aceleaşi proceduride valorificare a constatărilor din actele de control/audit, sunt supuşiaceloraşi restricţii şi incompatibilităţi, astfel că este neîntemeiată susţinerea demai sus a pârâtei.
Existenţa discriminării directe a reclamantei rezultă şi dindispoziţiile art.7 şi art.23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului(care garantează dreptul tuturor la protecţie egală a legii împotriva oricăreidiscriminări şi dreptul la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare), art.7 dinPactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale,ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiţii demuncă juste şi la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincţie),art.14 din Convenţia europeană privind apărarea drepturilor omului si alibertăţilor fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la aceasta Convenţie(care interzice discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită(ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizareechitabilă, art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c şi f, art.54alin.3, art.65 şi art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (caregarantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări,restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 şi art.41 din Constituţie(care garantează aplicarea principiului nediscriminării şi în raport cu dreptulla salariu, drept care face parte din conţinutul complex al dreptuluiconstituţional la muncă) si care nu poate face obiectul unor limităridiscriminatorii). Potrivit art.16 alin.1 şi 2 din Constituţia României, cetăţeniisunt egali în faţa legii şi a autorităţilor, fără privilegii şi discriminări, niciopersoana nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor O.G. nr.137/2000, privind prevenireaşi sancţionarea tuturor formelor de , cu modificările şicompletările ulterioare, principiile egalităţii între cetăţeni, al excluderiiprivilegiilor şi discriminărilor sunt garantate în mod special în exercitareadrepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la liberaalegere a ocupaţiei, la condiţii de muncă, la protecţia împotriva şomajului, laun salariu pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egalăeste obligatorie o remuneraţie egala, aspect ce se află în contradicţie cusituaţia de faţă.
Art.23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omuluiprevede faptul ca este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici odiscriminare, la un salariu egal pentru egală or, munca a fostacumulată în vechimea dobândită de reclamanţi, la fel ca muncapersonalului din aparatul central al Camerei de Conturi. PactulInternaţional cu privire la drepturile civile si politice stabileşte la art.19pct.3 că exerciţiul drepturilor şi libertăţilor poate impune şi restricţiiprivind exercitarea acestor drepturi, dar, în speţă, nu se poate apreciaconform considerentelor expuse ca aplicarea unui coeficient demultiplicare diferit aceleiaşi categorii profesionale a fost justificatăpentru apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidenţa dispoziţiilor art.27 alin.1din O.G. nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziţiilegale în baza cărora acţiunea este considerată întemeiată.
Instanţa prin admiterea acţiunii nu îşi depăşeşte atribuţiileputerii judecătoreşti pentru că nu adaugă la lege, nici nu realizeazăcontrolul de constituţionalitate al dispoziţiile O.U.G. nr.160/2000,aşacum a susţinut pârâta prin întâmpinare, ci prin face aplicarea prioritarăa dispoziţiilor Protocolului nr.12 la C.E.D.O., cu respectarea art.20din Constituţie.
Cât priveşte faptul că prin salarizarea diferită a controlorilorfinanciari nu s-a constatat de către Consiliul Director al C.N.C.D.săvârşirea unei fapte de discriminare, instanţa reţine că hotărârile acestuiorganism nu au caracter obligatoriu, întrucât instanţele judecătoreştisunt independente şi se supun numai legii (fiind suverane în cercetareastării de fapt şi în aplicare legii), împrejurare confirmată şi de art.27din O.G. nr.137/2000, şi de asemenea, că acţiunea în despăgubiri apersoanei discriminate nu este condiţionată de sesizarea sau vreohotărâre a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, instanţa apreciazăcă şi sub acest aspect acţiunea este întemeiată.
Prin sentinţa civilă nr.580/CM/2007,Tribunalul Argeş a admisacţiunea reclamanţilor prin care solicitau corectarea încadrărilor salarialepentru perioada 1.02.2007-30.06.2007 cu următoarea motivare:
Prin O.G. nr.9/2005 s-au stabilit creşterile salariale ce se voracorda personalului contractual din sectorul bugetar salarizat potrivitO.U.G nr.24/2000 şi personalului salarizat potrivit anexelor II şi III laLegea nr.154/1998.
Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor debază în sectorul bugetar şi indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupăfuncţii de demnitate publică prevede la cap.VI Indemnizaţii pentrupersoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, modul de calcul alindemnizaţiei lunare” astfel, cuantumul indemnizaţiilor lunare se stabileştepe baza valorii de referinţă sectorială înmulţită cu coeficientul demultiplicare.
Coeficienţii de multiplicare pentru funcţiile de demnitatepublică din cadrul Curţii de Conturi, conform anexei II sunt: 20.3 pentrupreşedinte, 17.9 pentru vicepreşedinte, 16.5 pentru preşedintele de secţie şi16.1 pentru consilieri de conturi.
Din coroborarea dispoziţiilor O.G. nr.9/2005, referitor lacuantumul indemnizaţiei la data de 1.10.2005, cu cele ale Legii nr.154/1998anexa II, rezultă o valoare de referinţă sectorială de 297,58 lei, mai mare cu59,64 lei faţă de 31.12.2004, însemnând o creştere de 25%.
De asemenea, O.G. nr.9/2005-la art.3 alin.5-prevede acordareacreşterilor salariale pentru funcţiile de demnitate publică în două tranşe,respectiv 45% începând cu luna ianuarie 2005 din creşterea rezultată cadiferenţă între indemnizaţia stabilită potrivit art.4 şi indemnizaţia lunarăstabilită din luna decembrie 2004, iar diferenţa se acordă începând cu lunadecembrie 2005.
Ulterior, prin O.G. nr.3/23.01.2006, s-au stabilit creşterisalariale inclusiv în privinţa indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupăfuncţii de demnitate publică, în art.1 prevăzându-se că aceste indemnizaţiise majorează în două etape şi anume: cu 5% începând cu data de 1.02.2006faţă de nivelul din ianuarie 2006 şi cu 6% începând cu 1.09.2006, faţă denivelul din luna august 2006.
Pe de altă parte, prin O.G. nr.10/2007, la art.1 se prevede căindemnizaţiile personalului care ocupă funcţii de demnitate publică stabiliteprin Legea nr.154/1998 avute la 31.12.2006 se majorează în 3 etape şianume: cu 5% începând cu 1.01.2007, faţă de nivelul din luna decembrie2006, cu 2% începând cu 1.04.2007 şi cu 11% începând cu 1.10.2007.
Faţă de aceste dispoziţii legale, rezultă că pârâta Curtea deConturi avea obligaţia de calcul a indemnizaţiei lunare şi reactualizareaperiodică a acesteia, precum şi de plată a ei în cuantum corect.
Pentru perioada iulie 2007-februarie 2008 a fost în vigoare totO.G. nr.10/2007, O.G. nr.10/2008 urmând a intra în vigoare începând cu26.06.2008. Cum reclamanţii se află într-o situaţie similară celei avute învedere la pronunţarea sentinţei nr.580/CM/2007, rămasă irevocabilă şicum prin aceasta s-a stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanţilor li secuvine corectarea încadrării salariale în raport de creşterile stabilite prinO.G. nr.3/2006 şi O.G. nr.10/2007 a decide că aceste drepturi nu li se maicuvin, începând cu iulie 2007 ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii, astfel că se menţine obligarea Curţii de Conturi de a calcula şireactualiza indemnizaţia lunară a controlorilor financiari periodic pentruperioada indicată în acţiune.
Referitor la sporul de vechime în muncă solicitat, tribunalul maireţine că această categorie profesională era prevăzută în anexa 4/2 la Legeanr.154/1998, anterior salarizării acesteia prin O.U.G. nr.160/2000.
Art.24 alin.3 din Legea nr.154/1998 stabilea cu privire laindemnizaţiile pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cădispoziţiile legale referitoare la alte drepturi salariale, printre care se află şisporul pentru vechimea în muncă, rămân în vigoare.
Deşi sporul de vechime în muncă era prevăzut de Legeanr.50/1995, iar aceste dispoziţii au fost abrogate prin art.6 alin.1 dinO.U.G. nr.160/2000, nici o dispoziţie legală nu a abrogat expres art.24alin.3 din Legea nr.154/1998 prin care se recunoaşte practic dreptulcontrolorilor financiari la acest spor.
Aceeaşi regulă era stabilită şi de Legea nr.154/1998.art.19. Cutoate acestea, legiuitorul a recunoscut dreptul reclamanţilor la sporul pentruvechimea în muncă şi nici o dispoziţie ulterioară nu a abrogat expres sauimplicit dispoziţiile care au consacrat acest drept.
Împotriva sentinţei instanţei de fond, în termen legal, audeclarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor precum şi Curtea deConturi a României.
Ministerul Economiei şi Finanţelor a invocat dispoziţiile art.304pct.9 Cod pr.civilă, în sensul că, în mod greşit prima instanţă a admiscererea de chemare în garanţie a acestei instituţii, solicitând respingereaacestei cereri, deoarece instituţia nu are calitate procesuală pasivă. Astfel s-aprecizat că nu există un raport juridic între intimaţii-reclamanţi şi MinisterulEconomiei şi Finanţelor şi, mai mult decât atât, prin atribuţiile enumerateexpres în art.19 din Legea nr.500/2002, instituţia respectivă nu are atribuţiiprivind obligaţia plăţii virării şi alocării de fonduri din bugetul de stat.
Curtea de Conturi a României a solicitat admiterea recursuluipentru două critici şi anume:
– în mod greşit s-a admis primul capăt de cerere (invocându-sedispoziţiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă), nefiind vorba de nici o discriminare,hotărârea judecătorească fiind abuzivă şi fiind încălcate deciziile nr.818-821din 3 iulie 2008 ale , cu atât mai mult cu cât sistemulde salarizare al personalului din autorităţile şi instituţiile publice se stabileşteprin lege;
– soluţia este nelegală şi cu privire la admiterea capătului doi dinacţiune, deoarece nu mai există o valoare de referinţă sectorială pentrufuncţiile de demnitate publică, iar indemnizaţiile controlorilor financiari secalculează pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută în anexele laO.G. nr.27/2007, aprobată de Legea nr.219/2007, şi O.G. nr.14/2008.
S-a depus de către intimaţii-reclamanţi la dosar o întâmpinareprin care s-a solicitat respingerea recursului Curţii de Conturi a Românieipe considerentul că instanţa a avut în vedere dispoziţiile art.14 dinConvenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art.20 din Constituţie, însensul că în mod corect a stabilit instanţa de fond că întrucât există aceeaşilege de salarizare şi ocupă aceleaşi funcţii, în sensul că îşi desfăşoarăactivitatea în aceleaşi instituţii, fiind supuşi unor reglementări legalecomune, aceştia sunt discriminaţi prin neaplicarea unitară a acestora.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, s-a solicitatrespingerea recursului declarat de aceeaşi instituţie pe considerentul cădrepturile solicitate au fost recunoscute şi acordate anterior de cătreTribunalul Argeş prin sentinţa civilă nr.580/CM/1 octombrie 2007, rămasădefinitivă şi irevocabilă.
În fine, referitor la recursul formulat de către MinisterulEconomiei şi Finanţelor se precizează că în mod corect a fost respinsăexcepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către această parte, cuconsiderentul că potrivit art.28 din Legea nr.500/2002, acesta are atribuţiiprivind repartizarea fondurilor necesare salarizării şi angajează cheltuieliledin bugetele aprobate conform legii.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat cărecursul formulat de Ministerul Economiei şi Finanţelor este nefondat, iarrecursul declarat de Curtea de Conturi a României este fondat, cuconsecinţa admiterii acestuia în sensul modificării în parte a sentinţeiatacate şi respingerii primului capăt din cerere, menţinându-se în restdispoziţiile sentinţei.
Referitor la recursul formulat de Ministerul Economiei şiFinanţelor, Curtea a reţinut următoarele:
Astfel, în mod legal a reţinut instanţa de fond calitateaprocesuală pasivă a acestei instituţii, întrucât, conform art.19 din Legeanr.500/2002 coordonează acţiunile care sunt în responsabilitateaGuvernului cu privire la sistemul bugetar şi avizează pregătirea proiectelorde legi bugetare anuale ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privindaprobarea contului general anual de execuţie, iar potrivit art.3 alin.1 pct.2din H.G. nr.208/2005, elaborează proiectul bugetului de stat, a legiibugetare anuale şi raportul asupra proiectului bugetului de stat, operândrectificarea corespunzătoare.
În lipsa acestei rectificări a bugetului, Curtea de Conturi se aflăîn imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute dereclamanţi.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Curtea de Conturi aRomâniei s-a reţinut de către curte că a doua critică este nefondată pentruurmătoarele considerente.
În mod legal a admis prima instanţă al doilea capăt de cerereformulat de intimaţii-reclamanţi.
Astfel, prin sentinţa civilă nr.580/CM/2007, Tribunalul Argeş aadmis acţiunea reclamanţilor prin care solicitau corectarea încadrărilorsalariale pentru perioada 1.02.2007-30.06.2007, sume care vor fireactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, acest lucruefectuându-se potrivit valorii de referinţă sectorială prevăzută de legepentru funcţiile de demnitate publică şi a sporului de vechime cuvenit.
Prin aceeaşi sentinţă a fost obligată recurenta Curtea de Conturia României să facă menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă alereclamanţilor conform celor dispuse anterior.
De remarcat, că împotriva acestei sentinţe recurenta Curtea deConturi a României nu a declarat recurs, situaţie faţă de care, prin deciziacivilă nr.607/R/CM/4.12.2007 a rămas irevocabilă prin respingerearecursului declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Cum reclamanţii se află într-o situaţie similară celei avute învedere la pronunţarea sentinţei civile nr.580/CM/2007, rămasă irevocabilă,şi cum prin aceasta s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat căreclamanţilor li se cuvine corectarea încadrării salariale în raport decreşterile stabilite prin O.G. nr.3/2006 şi OG nr.10/2007, a decide căaceste drepturi nu li se mai cuvin începând cu iulie 2007, ar însemnaîncălcarea autorităţii de lucru judecat.
Referitor la sporul de vechime în muncă solicitat legal s-areţinut că această categorie profesională era prevăzută în anexa 4/2 la Legeanr.154/1998, anterior salarizării acesteia prin O.U.G. nr.160/2000.
Art.24 alin.3 din Legea nr.154/1998, stabilea cu privire laindemnizaţiile pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, sădispoziţiile legale referitoare la alte drepturi salariale, printre care şi sporulprivind vechimea în muncă, rămân în vigoare.
Cu alte cuvinte, nici o dispoziţie legală nu a abrogat expresart.24 alin.3 din Legea nr.154/1998.
Prima critică formulată de către recurenta Curtea de Conturi aRomâniei este însă fondată şi va fi admisă pentru următoarele considerente.
Soluţia pronunţată de prima instanţă este nelegală, deoarece, cuprivire la încălcarea principiului constituţional a egalităţii în drepturiconsacrat de art.16 din Constituţia României, Curtea Constituţională astabilit că, instituirea şi diminuarea drepturilor salariale, acordarea într-oanumită perioadă de timp, modificarea ori încetarea acordării lor, stabilireacategoriilor de personal salariat care beneficiază de acestea precum şi a altorcondiţii şi criterii de acordare, ţin de competenţa şi opţiunea exclusivă alegiuitorului.
De asemenea, potrivit deciziilor nr.818-821 din 3 iulie 2008pronunţate de Curtea Constituţională, s-a constatat că prevederile art.1,art.2 alin.3 şi art.27 alin.1 din O.G. nr.137/2000 privind sancţionareatuturor formelor de discriminare, sunt neconstituţionale în măsura în care,din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţasă anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pecale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr.818/3 iulie 2008, unasemenea înţeles al dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr.837/2000, princare se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa normejuridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de ale substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evidentneconstituţional şi încalcă principiul separaţiei puterilor consacrat în art.1alin.4 din Constituţie, precum şi prevederile art.61 alin.1 în conformitate cucare Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şiprin derogare legislativă în condiţiile art.115 din Constituţie, Guvernul, aucompetenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicaregenerală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunealor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia (art.126 alin.1 din Legeafundamentală), adică de a soluţiona aplicând legea litigiile dintre subiectelede drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lorsubiective.
În speţa dedusă judecăţii, nu se poate reţine întrunireaelementului de analogie sau comparabilitate între cele două categorii decontrolori financiari, respectiv cei care-şi desfăşoară activitatea în Camerelede conturi judeţene, pe de o parte, şi cei de la Camera de Conturi aMunicipiului Bucureşti şi a aparatului central, pe de altă parte, întrucâtîncadrarea diferită este generată, cum era şi normal, de atribuţiile diferite aleacestora.
Potrivit art.157 alin.2 din Legea nr.53/2003 Codul muncii, cumodificările şi completările ulterioare, sistemul de salarizare a personaluluidin autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de labugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şibugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege.
Principiul prestabilirii drepturilor salariale din autorităţile şiinstituţiile publice prin lege-excepţie de la principiul negocierii-se justificăavând în vedere că este vorba de personal angajat la unităţile statului, iaraceste salarii se suportă din fonduri bugetare.
Salarizarea controlorilor financiari, în perioada 2005-2008, afost reglementată de: O.U.G. nr.160/2000, cu modificările şi completărileulterioare, Legea nr.233/2006, O.G. nr.27/2007, aprobată prin Legeanr.219/2007 şi O.G. nr.14/2008.
Coeficienţii de multiplicare au fost stabiliţi în mod diferenţiatde autoritatea legiuitoare, pentru aparatul central, municipiul Bucureşti şiAutoritatea de Audit, pe de o parte, şi judeţe, pe de altă parte, potrivitanexelor la actele normative anterior enunţate, ţinându-se seama de rolul,importanţa şi răspunderea ce revin acestora în cadrul organului suprem decontrol financiar, de complexitatea şi riscurile funcţiei, de volumul deactivitate.
Faţă de cele arătate mai sus, Curtea, în baza disp.art.312 şi 316Cod procedură civilă a admis recursul Curţii de Conturi a României însensul că a modificat sentinţa în parte şi a respinge primul capăt dinacţiune, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei. Recursul formulat deMinisterul Economiei şi Finanţelor a fost respins ca nefondat.
