În contextul modificării dispoziţiilor legale ce reglementează valoarea „prag” a creanţei – art. 2 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, rep. -, necesară a fi atinsă pentru admisibilitatea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, judecătorul sindic va analiza îndeplinirea acestei condiţii prin raportare la data introducerii cererii creditoarei şi nu în raport de data pronunţării sentinţei cu privire la cererea de deschidere a procedurii.
Concluzia rezultă din coroborarea disp. art. 3 pct. 6 şi art. 2 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, rep. şi duce la evitarea situaţiilor în care debitori de rea-credinţă, aflaţi în stare de insolvenţă, evită declanşarea procedurii prin achitarea părţii din debit ce depăşeşte valoarea „prag”, ocolind voinţa clară a legiuitorului.
A da o altă interpretare referitoare la momentul în funcţie de care se analizează îndeplinirea condiţiei valorice a creanţei înseamnă a-i solicita creditorului, la momentul introducerii cererii, o anumită conduită care nu este prevăzută de lege şi, pe de altă parte, a admite faptul că soluţionarea cererii creditorului este supusă unor factori aleatorii, interveniţi în perioada dintre introducerea şi tranşarea acesteia.
Pe de altă parte, plata parţială a debitului, realizată după dezbaterea asupra fondului, adică în termenul de pronunţare a sentinţei, fără ca o astfel de împrejurare să fi fost pusă în discuţia părţilor, încalcă principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare.
Prin sentinţa nr. 1878 pronunţată de Tribunalul Comercial Mureş în dosarul nr. 817/1371/2009, s-a admis contestaţia formulată de debitoarea SC. D. G. T. SRL şi s-a respins cererea formulată de SC. S. & B. G. S. SRL împotriva debitoarei SC. D. G. T. SRL având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei.
Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul sindic a reţinut că în raport cu dispoziţiile art. 31 şi art. 3 pct. 6 din Legea nr. 87/2006, creditorul pentru a avea calitatea de creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii, trebuie să fie titularul unei creanţe certe, lichide şi exigibile de mai mult de 30 de zile iar cuantumul creanţei sale trebuie să fie mai mare decât valoarea prag. În speţă, creditorul a formulat cererea de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei pentru o creanţă de 22.083, 56 lei. Deşi prin contestaţie debitoarea a contestat starea de insolvabilitate, la data de 14.10.2009 a depus copia OP nr. 65/13.10.2009 prin care a achitat creditorului suma de 12. 425,56 lei. Constatând astfel că debitoarea şi-a îndeplinit parţial obligaţia de plată, fapt recunoscut de creditor, şi că valoarea creanţei este sub pragul de 10.000 lei prevăzut de lege, judecătorul sindic a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei a formulat recurs creditorul SC. S. & B. G. S. SRL apreciind că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi că, cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. În considerente se arată că, după închiderea dezbaterilor dar chiar în ziua pronunţării debitoarea a făcut o plată parţială iar judecătorul sindic în mod greşit a reţinut că plata a fost recunoscută de creditor. Dacă s-ar accepta raţionamentul judecătorului sindic, cererea ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa calităţii procesuale active şi nu ca neîntemeiată. Pe de altă parte, prin această plată parţială debitoarea a recunoscut creanţa iar neplata acesteia nu este cauzată de jenă financiară ci de o cronică lipsă de lichidităţi. De altfel, chiar din extrasele de cont prezentate de aceasta rezultă existenţa unui sold foarte mic care, coroborat cu litigiile aflate pe rolul Judecătoriei Sighişoara, duce la concluzia incapacităţii vădite de plată în care se află debitoarea.
Deşi legal citată, debitoarea intimată nu a formulat întâmpinare şi nici vreo altă apărare.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate precum şi din oficiu în raport de dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ., instanţa reţine următoarele:
Conform art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, prin creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile.
De asemenea, conform dispoziţiilor art. 2 pct. 12 din lege, aşa cum erau ele în vigoare la data introducerii cererii de către recurent, prevedeau că, valoare-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusa cererea creditorului. Acesta este de 10.000 lei (RON), iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii pe economie.
Aşadar, legiuitorul condiţionează existenţa valorii – prag la data introducerii cererii de către creditor şi nu la data pronunţării judecătorului sindic asupra cererii. De altfel, din coroborarea celor două texte de lege de mai sus, rezultă cu evidenţă că cererea creditorului, sub aspectul admisibilităţii acesteia prin prisma creanţei pe care o deţine, se analizează în raport cu momentul în care acesta solicită deschiderea procedurii. Că aceasta este interpretarea corectă rezultă şi din practica judiciară, constatându-se frecvente situaţii în care, debitori de rea credinţă, deşi se află în stare de insolvenţă clară, pentru a evita spectrul sumbru a insolvenţei, achită partea din debit ce depăşeşte pragul impus de lege, ocolind astfel voinţa legiuitorului.
În speţă, sentinţa pronunţată este greşită şi sub un alt aspect. Astfel, plata parţială a debitului datorat creditoarei a fost efectuată în termenul de pronunţare, după dezbateri, fără ca judecătorul sindic să o pună în discuţia contradictorie a părţilor încălcându-se dreptul de apărare a creditoarei. Mai mult, deşi judecătorul sindic susţine că plata a fost acceptată de către creditor, la dosar nu există nicio probă în acest sens.
Examinând cererea creditorului prin prisma condiţiilor impuse de dispoziţiile legale de mai sus, Curtea constată că aceasta este întemeiată. Astfel, creditorul a făcut dovada existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva debitoarei, confirmată, de altfel, chiar prin plata parţială a debitului. De asemenea, la data introducerii cererii şi închiderii dezbaterii pe fond, condiţia valorii prag era îndeplinită. Prin contestaţia formulată, debitoarea nu a răsturnat prezumţia de insolvabilitate aşa cum este ea definită de dispoziţiile art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, iar faptul că aceasta deţine bunuri în patrimoniu nu prezintă relevanţă sub aspectul acestui act normativ câtă vreme, conform textului legal de mai sus, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Nici rulajul sau soldul din conturile acestuia nu sunt de natură a determina convingerea contrarie.
Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază că recursul creditoarei este întemeiat urmând a fi admis iar pe cale de consecinţă, sentinţa atacată va fi modificată integral în sensul că se va respinge contestaţia formulată de către debitoare şi se va admite cererea creditorului. Întrucât deschiderea procedurii prevăzute de este apanajul exclusiv al judecătorului sindic, cauza urmează a fi trimisă acestuia în vederea deschiderii procedurii faţă de debitoarea SC. D. G. T. SRL.
