Imposibilitatea menţinerii unei măsuri preventive în cazul în care se constată că aceasta nu mai poate fi considerată necesară într-o societate democratică, şi nici proporţională cu scopul urmărit prin aplicarea sa
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală, încheiere din 17 decembrie 2014
Curtea, în baza lucrărilor dosarului constată că inculpatul R.A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul …/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj, emis la data de 04.03.2011, pentru comiterea infracţiunilor de deţinere fără drept a unei parole, cod de acces sau date informatice în scopul săvârşirii infracţiunii de transfer neautorizat de date, prev. şi ped. de art.46 al.2 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art.41 al.2 C.p., de transmitere neautorizată de date de identificare în scopul efectuării de operaţiuni prevăzute de art.1 pct.11 din Legea nr.365/2002, prev. şi ped. de art.27 al.3 din Legea nr.365/2002 cu aplic. art.41 al.2 C.p. şi deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev şi ped de art.4 al.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic art.41 al.2 C.p., totul cu aplic. art.33 lit. a C.p.
In fapt, s-a reţinut că, în perioada 2006-2010, a deţinut în mod repetat, fără drept, programe, parole, coduri de acces sau date informatice, respectiv date de identificare ale cardurilor unor instituţii bancare din străinătate, în special în SUA (serii de carduri şi coduri PIN), în scopul săvârşirii de infracţiuni prevăzute de Legea 161/2003; totodată, în aceeaşi perioadă,
folosind adresa de e-mail www com, a transmis neautorizat pachete (dumps-uri) de serii ale
unor carduri emise de instituţii bancare din străinătate, în special din SUA şi coduri PIN aferente, unor persoane aflate pe teritoriul SUA (în zona Chicago, New York şi San Diego), în vederea efectuării de către acestea a unor operaţiuni financiare frauduloase, respectiv în scopul efectuării de retrageri de numerar sau transferuri de fonduri de la ATM sau POS, în schimbul unor sume de bani stabilite dinainte, care erau transferate prin intermediul sistemului Western Union pe numele său, al coinculpaţilor H.A.A. şi L.Z., precum şi a martorilor B.C., C.I. S., R.E., B.E., Ţ.F.V.,
B.M., T.S., B.C.C., J.D.E., N.A.I., H.V.L., H.C.C., racolaţi de inculpatul L., obţinând în această modalitate suma de 479.864 USD; de asemenea, în luna octombrie 2010, a deţinut fără drept, pentru consumul propriu, cantitatea de 1,8 g cannabis (THC), substanţă ce se regăseşte pe tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000.
Prin încheierea penală din 31 martie 2011 pronunţată în dosarul nr. …/2011 de Tribunalul Cluj, în baza art.160/8a al.6 C.p.p., s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.A..
Împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Cluj, în termen legal a declarat recurs inculpatul R.A. solicitând casarea acesteia şi rejudecând, să fie admisă cererea de liberare provizorie.
Prin decizia penală 509 din 6 aprilie 2011 Curtea de Apel Cluj a admis recursul inculpatului şi în baza art.1608a alin.2 C.pr.penală a dispus punerea în libertate provizorie a acestuia.
In baza art.1602 alin.3 C.pr.penală a dispus ca pe timpul liberării provizorii inculpatul să respecte următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială a judeţelor Cluj şi Sălaj, decât în condiţiile stabilite de instanţă;
b) să se prezinte la instanţa de judecată ori de cate ori este chemat;
c) să se prezinte la Poliţia Municipiului Zalău şi la Poliţia Municipiului Cluj-Napoca -organe de poliţie desemnate cu supravegherea – conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
In baza art.1602 alin.31 C.pr.penală a impus inculpatului, ca pe timpul liberării provizorii să respecte şi următoarele obligaţii:
– să nu se apropie de coinculpaţii şi martorii din prezenta cauză menţionaţi în rechizitoriu şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect;
– să nu desfăşoare nicio activitate ce implică folosirea unor date informatice şi a calculatorului.
In baza art.1602 alin.32 C.pr.penală a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de el măsura arestării preventive.
A atras atenţia inculpatului şi asupra dispoziţiilor art.16010 alin.1 lit. a,b C.pr.penală privind cazurile de revocare a liberării provizorii.
A dispus punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Prin încheierea din 17 mai 2012 a Tribunalului Cluj s-a modificat controlul judiciar, inculpatului R. fiindu-i impusă obligaţia de a nu depăşi teritoriul României.
Apoi, prin încheierea penală din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Cluj, inculpatului R. i s-a impus obligaţia de a nu se apropia de martorul M.G.F. şi de a nu comunica cu el, iar apoi prin încheierea penală din 21 mai 2012 s-au menţinut restul obligaţiilor stabilite în sarcina acestuia prin decizia penală 509 din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj.
Prin încheierea penală din 19 februarie 2013 a Tribunalului Cluj s-a ridicat inculpatului R. interdicţia de a comunica cu martorul B.C., după audierea acestuia.
Prin sentinţa penală 158 din 23 aprilie 2013 a Tribunalului Cluj s-a dispus condamnarea inculpatului R.A. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept a unor date informatice în scopul comiterii infracţiunii de transfer neautorizat de date prev.de art.46 alin.2 din Legea 161/2003 cu art.41 alin.2 C.p., la o pedeapsă de 2 ani închisoare. De asemenea, pentru comiterea infracţiunii de transmitere neautorizată de date de identificare în scopul efectuării de operaţiuni prev.de art.1 pct.11 din Legea 365/2002, faptă incriminată de art.27 alin.3 din Legea 365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., acesta a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost condamnat şi pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu prev.de art.4 alin.1 din Legea 143/2000 la o pedeapsă de 1000 lei amendă.
În urma concursului real de infracţiuni, constatat de tribunal, instanţa a contopit pedepsele, inculpatul urmând să o execute pe cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, prin privare de libertate. Prin aceeaşi sentinţă, s-a modificat controlul judiciar impus inculpatului prin dec.pen.509/2011 a Curţii de Apel Cluj, schimbat anterior prin încheierile penale f.nr.din datele de 21.05.2012, 18.09.2012, 03.12.2012, 22.01.2013 şi 19.02.2013 ale Tribunalului Cluj, în sensul că s-au înlăturat obligaţiile impuse inculpatului în temeiul art.1602, alin.31 C.pr.pen., menţinându-se celelalte obligaţii impuse inculpatului, până la rămânerea definitivă a acestei sentinţe.
Împotriva sentinţei Tribunalului Cluj au declarat apel inculpatul R.A. la 25.04.2013 şi DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj la 29.04.2013, cauza înregistrându-se în sistem aleatoriu la Curtea de Apel Cluj având fixat primul termen de judecată la 18.12.2013.
DIICOT Cluj a solicitat prin calea de atac promovată majorarea pedepselor aplicate inculpatului R.A. şi confiscarea specială a sumei de 479.864 USD dobândită în urma comiterii infracţiunilor, cu menţinerea modalităţii de a pedepsei dispusă de Tribunalul Cluj.
Prin apelul său, inculpatul R. a cerut pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art.16 lit.a
C.pr.pen., întrucât faptele imputate nu există.
Pentru respectarea dreptului la apărare al inculpatului R., Curtea de Apel prin încheierea penală din 12 martie 2014 a încuviinţat în parte cererile în probaţiune formulate de acesta, dispunând solicitarea din SUA a copiei sentinţei de condamnare a numitului M.G.F. şi depunerea la dosar a unei copii certificate de pe raportul întocmit de agentul sub acoperire J.H.
Judecarea apelurilor în faţa Curţii de Apel Cluj a început de la 18 decembrie 2013, fiind în curs de derulare, pentru administrarea probelor solicitate de apelantul R.A., având fixat noul termen la 15 aprilie 2015 pentru depunerea hotărârii judecătoreşti de condamnare a numitului M.G.F., acte ce trebuie să parvină din SUA.
Deoarece la data de 15.12.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010, a Codului de procedură penală, care în privinţa controlului judiciar a instituit pentru magistraţi, obligativitatea verificării din oficiu a subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea acestei măsuri, dispunând după caz, prelungirea, menţinerea sau revocarea măsurii preventive, Curtea la data de 17 decembrie 2014, a examinat din oficiu controlul judiciar instituit în privinţa apelantului prin dec.pen.509/2011 a acestei instanţe, reţinând următoarele:
Potrivit disp.art.242 alin.1 C.pr.pen., atunci când nu mai exista vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere. Inexistenţa vreunui temei care să justifice menţinerea în continuare a controlului judiciar, este supusă aprecierii instanţei, care are îndatorirea de a constata dispariţia temeiului pentru care a fost luată măsura preventivă.
În speţă, revocarea controlului judiciar sau menţinerea acestuia, trebuie examinată, însă, şi în raport de dispoziţiile art.5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi a art.2 din Protocolul nr.4 adiţional la Convenţia menţionată. Conform art.2 paragrafele 2 şi 3 din Protocolul nr.4 adiţional la Convenţie, orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa, iar exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Instanţa dispune revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, dacă, în urma acestei examinări, constată că măsura preventivă nu mai poate fi considerată necesară într-o societate democratică şi proporţională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia, cum este cazul în care inculpatul a respectat întocmai, pe durata pentru care măsura preventivă a fost luată şi menţinută, obligaţiile dispuse de instanţa de judecată, s-a prezentat la fiecare termen al dosarului şi a fost audiat cu privire la infracţiunile reţinute prin rechizitoriu.
Paragraful 3 al aceluiaşi articol, statuează că „exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”
În sistemul european de protecţie a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente: primul este cel prevăzut în art.5 din Convenţie, care garantează libertatea şi siguranţa persoanei, acestea privind libertatea sa fizică, şi anume dreptul oricărei persoane de a nu fi reţinută sau arestată în mod abuziv; cel de al doilea priveşte restricţiile la libertatea de circulaţie, care intră în domeniul de aplicare al art.2 din Procotolul nr.4 adiţional la Convenţie. Dreptul la liberă circulaţie, atât în interiorul unui stat, cât şi între state nu este absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt prevăzute în art.2 paragraful 3 din Protocolul nr.4.
Cât priveşte necesitatea menţinerii măsurii preventive într-o societate democratică, instanţa europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat trebuie să respecte pe cât posibil valorile unei societăţi democratice, în special preeminenţa dreptului. Pe de altă parte, autorităţile judiciare naţionale pot dispune restrângerea libertăţii de mişcare a unei persoane cu respectarea necesităţii proporţionalităţii măsurii şi a scopului pentru care aceasta a fost aplicată.
Curtea reţine că în speţă, nu mai există temeiuri care să justifice prelungirea măsurii controlului judiciar, în condiţiile în care aceasta reprezintă o măsură restrictivă de libertate, cu caracter de excepţie, iar constatarea că în cauză există indicii care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care este cercetat, nu este suficientă şi nu justifică prin ea însăşi, prelungirea măsurii.
De remarcat, că a fost finalizată până în prezent urmărirea penală, judecata în primă instanţă, dosarul aflându-se în apel, cale ordinară de atac, mai fiind necesar a se depune, pentru justa soluţionare a cauzei doar probe scrise, care trebuie să parvină din străinătate, motiv pentru care menţinerea unei măsuri restrictive de libertate, faţă de inculpatul R., nu mai este justificată.
Pe de altă parte, aşa cum rezultă din actele dosarului, măsura controlului judiciar s-a luat faţă de acesta la 6 aprilie 2011, după ce în luna martie 2011 a fost trimis în judecată la Tribunalul Cluj. Curtea reţine că prin ordonanţa de urgenţă publicată la 15 decembrie 2014, în art.2151 alin.8
C.pr.pen., se prevede că „în cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a controlului judiciar nu poate depăşi un termen rezonabil şi, în toate cazurile, nu poate depăşi 5 ani de la momentul trimiterii în judecată.”
Având în vedere conduita procesuală a inculpatului, înainte de a se dispune faţă de el măsura preventivă, dar şi ulterior, acesta prezentându-se la toate chemările organului de urmărire penală, respectând întocmai dispoziţiile acestuia, precum şi a obligaţiilor dispuse de instanţa de judecată, în condiţiile în care se efectuează cercetări de la începutul anului 2009, toate acestea constituie garanţii suficiente că buna desfăşurare a procesului penal, nu va fi împiedecată în niciun fel, iar derularea cercetării judecătoreşti poate fi realizată în continuare şi fără a se dispune o restrângere a libertăţii de mişcare a inculpatului R.A..
Între privarea de libertate şi restricţia libertăţii de circulaţie nu există deosebiri de natură ori de esenţă ci, doar de diferenţă de grad ori de intensitate (cauza Guzzardi c/a Italiei, hotărârea din 6.11.1980, citată în hotărârea din 25.01.2007 în cauza Sissanis împotriva României).
Curtea reţine şi apreciază că, prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpat nu mai poate fi privită ca fiind necesară, într-o societate democratică şi proporţională cu scopul urmărit, prin aplicarea acesteia.
Durata extinsă din 2011 şi până în prezent a măsurii controlului judiciar, pe o durată de 4 ani, poate dobândi un caracter nerezonabil dacă, în raport de gravitatea faptelor, complexitatea cauzei, probatoriul rămas a fi efectuat, comportamentul procesual al inculpatului, se dovedeşte a fi o măsură disproporţionată faţă de scopul urmărit, cel al bunei derulări a procesului penal.
Prelungirea măsurii poate deveni nejustificată dacă se constată dispariţia justului echilibru între restrângerea dreptului la liberă circulaţie al inculpatului şi scopul urmărit, prin atingerea adusă acestui drept.
Inculpatului i s-a restrâns dreptul la libera circulaţie, pentru o durată apreciată de Curte, ca excesivă. Inculpatul este acuzat de comiterea unor infracţiuni grave, dar natura acuzaţiilor nu poate constitui un temei pentru restrângerea unor drepturi pentru o durată mare de timp, întrucât orice persoană are vocaţia de a fi judecată într-un termen rezonabil, pentru a se evita menţinerea ei într-o stare de nesiguranţă, cu privire la situaţia sa pentru o perioadă de timp prea mare (C.E.D.O, cauza Wemhhof c/a R.F.G.), cu atât mai mult cu cât acuzaţiile penale sunt însoţite de o restrângere a dreptului la libera circulaţie. Această restrângere nu poate fi acceptată, decât prin raportare şi la durata rezonabilă a măsurii, condiţie ce rezultă din art.6 paragraf 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât prin perpetuarea unei măsuri restrictive de drepturi, se încalcă dreptul la un proces echitabil, cu referire la componenta judecării cauzei într-un termen rezonabil.
Aşa fiind, în speţă sunt incidente prevederile art.242 alin.1 C.pr.pen., rap.la art.2151 alin.8
C.pr.pen., condiţii în care, Curtea va revoca măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul R.A., prin decizia penală nr. 509 din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj şi a modificărilor aduse acesteia prin încheierea penală din 17 mai 2012; 18 septembrie 2012; 19 februarie 2013 de Tribunalul Cluj şi va înlătura obligaţiile impuse inculpatului prin aceste hotărâri.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, în baza art.275 alin.3 C.pr.pen. (Judecător Delia Purice)
