Contravenţii, dovada existenţei unui prejudiciu

Contravenţii, dovada existenţei unui prejudiciuDosar nr. 875/234/2008 – decizia civilă nr. 201/R din 12.03.2009

Conform prevederilor art. 19 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor Procesul verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia”.

În cazul de faţă procesul verbal a fost întocmit în lipsa contravenientului şi nu a fost semnat de un martor care să ateste acest aspect.

În cazul de faţă procesul verbal a fost întocmit în lipsa contravenientului şi nu a fost semnat de un martor care să ateste acest aspect.

O astfel de situaţie poate fi invocată ca o nulitate relativă a procesului verbal, iar în acest caz, aşa cum în mod constat a statuat practica judiciară, cel ce o invocă trebuie să dovedească că a suferit o vătămare care nu poate fi îndreptată decât prin anularea procesului verbal.

Petentul intimat nu a dovedit o astfel de vătămare şi instanţa de fond în mod greşit a reţinut ca se impune constatarea nulităţii procesului verbal.

Prin sentinţa civilă nr. 1157 di 04 decembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Gheorgheni s-a admis plângerea petentului BR în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Harghita.

S-a anulat procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 0624059 din 08.07.2008 încheiat de intimată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Gheorgheni sub nr.975/234/2008 din 08.07.2008 petentul a solicitat ca prin sentinţa ce se va da să se dispună anularea procesului verbal de contravenţie seria CC nr. 0624059 din 08.07.2008 încheiat de intimată.

În motivare petentul arată că procesul verbal în cauză este lovit de nulitate pe motiv că, agentul constatator nu a semnat procesul verbal în rubrica prevăzută, a consemnat refuzul contravenientului de a semna procesul verbal şi nu a menţionat martorul asistent şi datele de identificare ale acestuia.

Instanţa a constatat că cererea petiţionarului este întemeiată întrucât în conformitate cu art.17 şi 19 din OG nr.2/2001 procesul verbal în cauză este lovit de nulitate absolută, nefiind semnat de contravenient şi nici de martorul asistent.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Harghita solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul menţinerii procesului verbal de contravenţie.

În motivarea recursului, recurentul arată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut ca nulitate absolută lipsa semnăturii contravenientului şi a martorului asistent.

Nulităţile absolute sunt prevăzute expres în conţinutul art. 17 din OG 2/2001 printre care nu se regăseşte şi cea reţinută de instanţa de fond.

Lipsa menţiunilor prevăzute de art. 19 din OG 2/2001 din procesul verbal poate fi invocată ca o nulitate relativă şi se procedează la anularea procesului verbal în situaţia în care această lipsă a produs vreo vătămare persoanei sancţionate, vătămare care trebuie dovedită de persoana care o invocă.

În drept invocă prevederile art.299-316 din Codul de procedură civilă, OUG 195/2002.

Intimatul BR a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, procesul verbal de contravenţie nefiind semnat de martor asistent.

Recursul este fondat.

Petentul intimat nu a dovedit o astfel de vătămare şi instanţa de fond în mod greşit a reţinut împrejurarea ca ducând la nulitatea procesului verbal.

Faţă de cele reţinute, tribunalul constată că recursul este fondat, urmând ca în baza art. 304 pct.9 şi 312 alin. 5 să-l admită, să caseze hotărârea atacată şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Nefiind cercetată cauza pe fond, soluţia fiind dată în baza unei excepţii, în rejudecare se va proceda la judecarea pe fond a cauzei.