R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREŞTI
Sentinţa civilă Nr. 244
Şedinţa publică de la 18.01.2010
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE : SV
GREFIER : II
Pe rol pronuntarea in cauza civila privind pe contestatorul SC T M SA şi pe intimaţii BANCA R, SC TC C SA, BE J C SI D, având ca obiect contestaţie la executare.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 11.01.2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin.1 cod procedură civilă a amânat pronunţarea în cauză la data de 18.01.2010, când, în aceeaşi compunere, a hotărât următoarele:
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă constanta:
Prin contestatia la inregistrata pe rolul acestei instante la data de 08.09.2009, sub nr. 11260/302/2009, contestatorul SC T M SA a solicitat in contradictoriu cu intimaţii Banca R, SC TC C SA şi cu BEJ C şi D, anularea actelor de executare silita efectuate in dosarul de executare nr. 1247/2009, aflat pe rolul BEJ A C si D si a titlului executoriu. De asemenea, contestatoarea a solicitat suspendarea executării silite.
În motivarea acţiunii cotestatorul arată că in baza relaţiile contractuale pe care acesta le are cu intimata SC TC CSA, pentru garantarea efectuării unor plăţi, i-a transmis intimatei un ordin de plată necompletat. La data de 30.08.2009 i-a fost comunicata contestatorului adresa de infiintare a popririi, fiind anexat in copie ilizibilă biletul la ordin investit cu formula executorie, fiind instituită poprirea pana la concurenta sumei de 2.099.002 lei, din care suma de 2.067.098 lei cu titlu de creanta, iar suma de 31903,57 reprezinta cheltuieli de executare. Din biletul la ordin complatat de SC TC C SA, rezulta suma de 2139287,57 lei, fiind precizat faptul că s-ar fi achitat suma de 72189 lei, rămânând un rest de plata de 2067098,57 lei, fără a se preciza data şi documentul plăţii. Sustine contestatoarea că titlul executoriu nu este valabil, intrucat nu i-a fost comunicata incheierea de sedinta prin care s-a dispus investirea, in vederea exercitarii dreptului de a promova recurs, nefiind valabil nici in ceea ce priveste suma mentionată, intrucat suma datorata reprezinta 1.699.550,03 lei, astfel că executarea silită nu putea fi dispusă. Contestatoarea solicita anularea procesului-verbal privind cheltuielile de executare. Apreciază că executarea silita prin poprire s-a făcut fără titlu valabil, pentru sume de bani datorate doar parţial.
In drept au fost invocate disp. art. 388 ind 1, art 399 Cpc.
Intimata SC TC CSA a depus întâmpinare prin care invocă excepţia netimbrării acţiunii contestatoarei şi de asemenea invocă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucat în conformitate cu art. 62 din Legea 58/1934 asupra cambiei şi a biletului la ordin modificată şi completată, contestatoarea avea posibilitatea de a formula opoziţie la executare în termen de 5 zile de la primirea somaţiei şi nu contestaţie la executare în termen de 15 zile. Cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat, intrucat contestatoarea nu a prezentat motive temeinice care să justifice suspendarea, procedura de investire cu formula a biletului la ordin a fost indeplinita in mod corect, procedura de executare silita a fost corect indeplinita. Pe de altă parte, contestatoarea nu a făcut dovada achitării cauţiunii aferenta cererii de suspendare a executării silite. Pe fondul cauzei, intimata solicită respingerea actiunii ca neintemeiată, arătand că sustinerile contestatoarei in sensul ca nu i-a fost comunicata incheierea prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie nu poate fi primita, intrucat incheierea a fost dată fără cale de atac, titlul executoriu este perfect valabil atat sub aspectul formei cat si al continutului, iar la momentul solicitarii investirii cu formula executorie a biletului la ordin, au fost indeplinite atat prevederile art. 41, cat şi art. 46 ind 3 din legea nr. 58/1934. Pe de altă parte, executarea silită s-a efectuat in mod legal.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115, 371 şi urm. Cpc, art. 62 din legea nr. 58/1934.
Au fost ataşate intampinării următoarele inscrisuri: adresa nr. 3565/28.07.2009, bilet la ordin seria BRDE3AG nr. 0031936, incheierea din data de 22.07.2009, pronuntata in dosarul nr. 8472/302/2009, procesul-verbal nr. 2957/16.06.2009, procesul-verbal nr. 2879/09.06.2009, notificarea nr. 2605819.05.2009, procesul-verbal nr. 2172/27.04.2009, notificarea din data de 07.04.2009, procesul-verbal de predare-primire a biletului la ordin, contractul nr. 200/16.06.2008/2733.
De asemenea, au fost atasate fotocopii ale actelor de executare intocmite in dosarul de executare nr. 1247/2009, aflat pe rolul BEJ A „ C si D”.
Avand in vedere ca, potrivit disp. art. 137 C.p.c, instanta trebuie sa se pronunte mai intai asupra exceptiilor care fac inutila solutionarea, in tot sau in parte a fondului cauzei, va fi analizata cu prioritate exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a BEJ Csi D.
Executorii judecatoresti fiind investiti sa desfasoare un serviciu de interes public ( art. 2 din Legea 188/2000), nu sunt parti in faza de executare silita. Ca atare, in cadul contestatiei la executare silita calitate procesuala au numai partile din titlu executoriu precum si persoanele vatamate prin efectuarea executarii silite. In acelasi sens, art. 41 din Statutul Uniunii Nationale a executorilor judecatoresti prevede ca biroul executorului judecatoresc nu este persoana juridica si nu poate avea calitate procesuala. De asemenea, Curtea Constitutionala prin decizia 162/2003 a statuat ca organul de executare nu are interes propriu si in consecinta nici calitate procesuala pasiva cu exceptia situatiei prevazute de art. 399 alin.1 teza finala atunci cand se face contestatie impotriva refuzului executorului judecatoresc de a indeplini un act de executare.
Executorii judecatoresti fiind investiti sa desfasoare un serviciu de interes public ( art. 2 din Legea 188/2000), nu sunt parti in faza de executare silita. Ca atare, in cadul contestatiei la executare silita calitate procesuala au numai partile din titlu executoriu precum si persoanele vatamate prin efectuarea executarii silite. In acelasi sens, art. 41 din Statutul Uniunii Nationale a executorilor judecatoresti prevede ca biroul executorului judecatoresc nu este persoana juridica si nu poate avea calitate procesuala. De asemenea, Curtea Constitutionala prin decizia 162/2003 a statuat ca organul de executare nu are interes propriu si in consecinta nici calitate procesuala pasiva cu exceptia situatiei prevazute de art. 399 alin.1 teza finala atunci cand se face contestatie impotriva refuzului executorului judecatoresc de a indeplini un act de executare.
In consecinta apreciind exceptia invocata ca fiind intemeiata, instanta urmeaza a o admite si a respinge contestatia la executare formulata impotriva BEJ C si D, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Avand in vedere ca, potrivit disp. art. 137 C.p.c, instanta trebuie sa se pronunte mai intai asupra exceptiilor care fac inutila solutionarea, in tot sau in parte a fondului cauzei, va fi analizata cu prioritate exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a B E J A “ C si D”, invocata din oficiu.
In consecinta apreciind exceptia invocata ca fiind intemeiata, instanta urmeaza a o admite si a respinge contestatia la executare formulata impotriva BEJ “ C si D”, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Prin cererea adresata BEJA C si D la data de 28.07.2009, creditoarea SC TC C SA a solicitat punerea in executare silita a titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin emis la data de 29.01.2009 de catre debitoarea SC T M SA, scadent la 03.07.2009. Ca urmare, s-a constituit dosarul de executare silita nr. 1247/2009 in cadrul caruia a fost emisa somatia nr. 1247/20.08.2009 prin care i s-a solicitat contestatoarei ca, in termen de 5 zile de la comunicarea somatiei, sa plateasca suma de 2067098.57 lei, reprezentand debit conform titlului executoriu si suma de 31093.43 lei, reprezentand cheltuieli de executare silita stabilite prin procesul-verbal din data de 20.08.2009 ( din care suma de 30905.47 lei- onorariu judecatoresc, 238 lei- onorariu aferent consultatiei in vderea constituirii actelor de executare silita, 60 lei- taxe incuviintare instanta, 600 lei- taxe informare cadastru, 71.40 lei- emitere adrese DITL si 28.56 lei- cheltuieli de transport).
Anterior, prin incheierea din Camera de Consiliu din data de 18.08.2009, pronuntata de Judecatoria Sectorului V Bucuresti, a fost incuviintata executarea silita a titlului executoriu prin infiintarea popririi la tertii popriti E SA, B, T Sector 5 si B Di R. De asemenea, prin incheierile din datele de 20.08.2009 si 28.08.2009, pronuntate in dosarele nr. 16031/301/2009 aflat pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 si nr. 25345/299/2009 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, a fost incuviintata executarea silita prin toate formele de executare si, respectiv, prin poprire in vederea realizarii creantei prevazute in titlul executoriu.
In dosarul de executare silita au fost emise adrese de infiintare a popririi catre o serie de terti popriti prin care s-a dispus indisponibilizarea sumelor datorate debitoarei pana la concurenta debitului de 2067098.57 lei si a cheltuielilor de executare silita, precum si procese-verbale de situatie privind imobilele situate in Bucuresti, AB, nr.., sector 3/ b-dul T, nr. .., sector 6/ b-dul P.., nr. ..A, sector 6/ B-dul P.., nr.. sector 6, intocmind in mod corespunzator somatia prevazuta de art.497 C.pr. civ.
In prealabil trebuie retinut ca, tinand cont de precizarea contestatoarei in sensul ca prezenta cerere reprezinta o contestatie la executare si nu o opozitie la executare, nu vor fi analizate acele aparari prin care s-ar pune in discutie validitatea titlului executoriu sau inexistenta raportului cambial insusi, deoarece disp. art. 399 alin.3 C.pr. civ. prevad ca in cadrul contestatiei la executare se pot invoca aparari de fond privind titlul executoriu numai in cazul in care acesta nu este emis de catre o instanta judecatoreasca si legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac. Or, in privinta biletului la ordin art. 62 alin.1 din Legea 58/1934 reglementeaza opozitia la executare in cadrul careia debitorul poate invoca exceptia nulitatii biletului la ordin si exceptiile care nu sunt oprite de art.19, cum este si exceptia biletului la ordin in alb, completat abuziv.
Faptul ca incheierea de investire cu formula executorie a biletului la ordin nu i-a fost comunicata contestatoarei, nu i-a produs acesteia niciun prejudiciu din moment ce eventualele motive de nelegalitate pot fi invocate, conform art. 339 alin.2 ind.1 C.pr. civ,, pe calea contestatiei la executare. Sub acest aspect, instanta constata ca sustinerile contestatoarei ca aplicarea formulei executorii s-a facut pe o foaie de hartie separata, fara a se fi precizat datele esentiale si fara a se fi aplicat stampila rotunda a judecatoriei, nu pot fi retinute deoarece din fotocopia biletului la ordin aflata la fila 25 din dosar, se observa cu usurinta ca formula executorie este aplicata pe verso-ul biletului la ordin si cuprinde toate mentiunile prevazute de art. 269 C.pr. civ.
Totodata, onorariul executorului judecatoresc revazut in procesul-verbal de cheltuieli din data de 20.08.2009, a fost stabilit conform Ordinului 2550/2006, iar raportat la cuantumul creantei urmarite si la volumul de activitate al executorului judecatoresc, nu este disproportionat de mare.
Avand in vedere ca nu au fost invocate alte motive de nulitate a actelor de executare silita, si nici nu poate fi retinuta din oficiu vreo cauza de nulitate absoluta a acestora, instanta apreciaza ca prezenta contestatie la executare este neintemeiata, urmand a o respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatului B EJ C si D.
Respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea SC T M SA, in contradictoriu cu intimatii SC TC CSA, si BANCA R SA, ca neintemeiata.
Respinge contestatia la executare formulata in contradictoriu cu BEJ C SI D ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Respinge cererea de suspendare a executarii silite ca ramasa fara obiect.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in şedinţa publică de la 18.01.2010.
PREŞEDINTE, GREFIER,