Judecătorul sindic poate dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei înainte de a se pronunţa o hotărâre definitivă şi irevocabilă cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 4 din 4 ianuarie 2010
Prin sentinţa comercială nr. 213/S din 09.04.2009 a Tribunalului Iaşi, judecătorul sindic a respins cererea de autorizare a comitetului creditorilor pentru promovarea acţiunii prevăzute de art.138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, formulată de creditorul A.V.A.S. Bucureşti.
A respins acţiunea formulată de lichidatorul judiciar „A.D.” IPURL, în contradictor cu pârâtul Ş. D., în calitate de administrator al debitorului S.C. „D. T.” S.R.L. Iaşi.
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenţei a dispus închiderea procedurii simplificate a insolvenţei debitorului SC „D.T.” SRL; a dispus radierea debitorului S.C. „D.T.” S.R.L. Iaşi din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi cele ale D.G.F.P. J. Iaşi.
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, a descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi privind procedura.
În temeiul art.4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenţei a aprobat în parte decontul prezentat de lichidatorul judiciar „A.D.” IPURL Iaşi şi a dispus plata către acesta, din fondul de lichidare, a sumei de 2.544,09 lei, din care suma de 544,09 lei reprezenta cheltuieli de procedură, iar suma de 2.000 lei remuneraţie.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei a dispus notificarea prezentei sentinţe debitorului, a creditorilor, a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Jud. Iaşi, a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru efectuarea menţiunii de radiere şi publicarea în Buletinul procedurilor de .
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cererea de autorizare formulată de creditorul AVAS Bucureşti a fost respinsă pentru neîndeplinirea condiţiilor impuse de prevederile art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, prevederi care nu conferă fiecărui creditor un drept individual de a promova acţiune în răspundere personală, ci consacră acest drept numai pe seama comitetului creditorilor şi numai dacă administratorul sau lichidatorul judiciar omit să indice în rapoartele lor cauzele insolvenţei, persoanele culpabile de aceasta sau să formuleze o astfel de acţiune, iar răspunderea persoanelor culpabile este pe cale să se prescrie.
Astfel, potrivit prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, în cazul în care în raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă, judecătorul sindic, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau supraveghere din cadrul societăţii, iar potrivit alin.3 al acestui articol, comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat pentru introducerea acţiunii în răspunderea personală a organelor de conducere ale debitorului, numai dacă administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar omit să indice în raportul lor asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de aceasta sau omit să formuleze o astfel de acţiune, iar răspunderea persoanelor culpabile este pe cale să se prescrie. Rezultă, aşadar, din conţinutul acestor prevederi legale că legitimarea procesuală activă pentru un astfel de demers aparţine în primul rând administratorului judiciar sau lichidatorului şi doar în subsidiar şi cu îndeplinirea anumitor cerinţe, comitetului creditorilor.
În cauză, deşi exista un comitet al creditorilor, nu a fost înfăţişată hotărârea ce s-ar fi adoptat de acest comitet în sensul autorizării în vederea promovării acţiunii prevăzute de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 astfel că solicitarea creditorului A.V.A.S. Bucureşti a apărut ca fiind formulată în nume propriu, iar lichidatorul judiciar a sesizat pentru stabilirea răspunderii personale, prin promovarea în acest sens a unei cereri întemeiate pe prevederile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, care a fost respinsă motivat de următoarele aspecte: potrivit art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvenţă să fie suportată de organele de conducere sau supraveghere din cadrul societăţii precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă, prin una din faptele enumerate la lit. a-g ale acestui articol.
Aşa cum rezultă din conţinutul acestui articol, răspunderea fondată pe prevederile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 este o răspundere specială a administratorilor sau persoanelor care s-au implicat în activitatea societăţii în cauză, însă această răspundere nu devine automat operantă în toate cazurile în care pasivul social nu poate fi acoperit, ci numai atunci când se face dovada că prin acţiunea conştientă şi culpabilă, administratorii au cauzat starea de insolvenţă prin săvârşirea vreuneia dintre faptele expres şi limitativ enumerate de art.138 alin.1 lit.a-g din Legea nr.85/2006 şi a căror urmare a fost crearea, menţinerea sau adâncirea stării de insolvenţă, fiind necesar deci a se proba întrunirea cumulativă a condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
În speţă, fapta ce i se imputa pârâtului era în legătură cu neprezentarea documentelor societăţii şi omisiunea realizării publicităţii prevăzute de lege a situaţiilor financiare anuale, fapte care, în principiu, nu sunt direct producătoare de prejudicii şi care în lipsa unui minim probatoriu care să demonstreze raportul contributiv al acestora la starea de insolvenţă, nu sunt suficiente pentru a se constata vinovăţia administratorului-pârât, vinovăţie care trebuie determinată în raport cu motivele care au cauzat insolvenţă şi nu ca o consecinţă a faptului că nu a depus documentele contabile.
În condiţiile mai sus expuse, s-a respins cererea promovată de lichidatorul judiciar şi, constatând în cadrul procedurii că debitorul nu deţinea bunuri sau elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea creanţelor reclamate şi nici cheltuielile administrative, s-a dispus închiderea procedurii şi radierea debitorului din evidenţele registrului comerţului şi cele fiscale potrivit dispoziţiilor art.131 din Legea nr.85/2006 care prevăd că în orice stadiu al procedurii se va putea decide de judecătorul sindic închiderea procedurii, în situaţia în care se constată că în averea debitorului nu există bunuri ori că acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.V.A.S. Bucureşti, care a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul continuării procedurii falimentului.
În dezvoltarea motivelor de recurs A.V.A.S. Bucureşti a arătat că a depus cerere de autorizare pentru formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri, dar ulterior lichidatorul judiciar a considerat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.138 şi a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a numitului Ş. D., în calitate de fost administrator al debitoarei S.C. „D.T.” S.R.L., prin care s-a solicitat suportarea de către acestea a unei părţi din pasivul societăţii, incluzând şi creanţa A.V.A.S. preluată de la C.A.S. Iaşi în sumă de 3.165 lei.
Prin sentinţa comercială nr. 213/S/09.04.2009, instanţa a dispus închiderea procedurii debitoarei, radierea acesteia şi a respins ca nefondată cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorului societăţii debitoare.
În cauza de faţă, a arătat recurenta, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de faliment înainte de a se pronunţa o hotărâre definitivă şi irevocabilă cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei.
Conform art.142(2) din Legea nr.85/2006: „după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat pus la dispoziţia sa de către lichidator”.
Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile anterior citate, înainte de închiderea procedurii, judecătorul sindic trebuie să desemneze un judecătoresc, căruia lichidatorul judiciar să îi pună la dispoziţie tabelul creditorilor şi, în baza acestuia, să procedeze la distribuirea către toţi creditorii a sumelor rezultate din executarea silită a bunurilor fostului administrator al debitoarei.
În cazul de faţă, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a S.C. „D.T.” S.R.L. nu a fost soluţionată printr-o hotărâre irevocabilă, context în care recurenta a considerat că măsura închiderii procedurii falimentului nu este legală, deoarece această procedură poate fi închisă numai după soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului şi după executarea silită a administratorului societăţii debitoare, aşa cum prevăd art.140-142 din Legea nr.85/2006.
În cauza de faţă, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de faliment înainte de a se pronunţa o hotărâre definitivă şi irevocabilă cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei. Prin închiderea procedurii de faliment lichidatorul judiciar este descărcat de sarcini, astfel încât în sarcina sa nu subzistă obligaţia de a contacta un executor judecătoresc.
Recurenta a arătat că este adevărat faptul că sentinţa de respingere se bucură de
autoritate relativă de lucru judecat, fiind executorie, dispoziţiile Legii nr.85/2006 nestatuând
asupra obligativităţii că aprobarea raportului final şi închiderea procedurii judiciare să nu
poată fi dispusă, câtă vreme nu s-a statuat cu caracter irevocabil asupra cererilor formulate în
temeiul prevederilor art.138, 140 şi 142 din lege. Însă, în ipoteza în care hotărârea ar fi reformată pe cale extraordinară de atac, în sensul admiterii cererii, punerea în a acestui virtual titlu executoriu nu ar putea fi asigurată raportat la dispoziţiile art.142 din lege.
În concluzie, recurenta a considerat că până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei, procedura insolvenţei S.C. „D.T.” S.R.L. nu se putea închide, din acest punct de vedere soluţia pronunţată de judecătorul sindic fiind nelegală.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi având în vedere dispoziţiile art.3041 C.pr.civ., curtea a constatat că este nefondat pentru următoarele considerente:
Problema de drept invocată în acest recurs a fost aceea de a şti dacă închiderea procedurii falimentului debitoarei poate fi dispusă înainte de soluţionarea irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de producerea insolvenţei şi de executarea efectivă a acestei hotărâri.
Potrivit prevederilor art.142 alin.1 din Legea nr.85/2006 executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art.138 alin.1 se efectuează de executorul judecătoresc conform Codului de procedură civilă, fără să se precizeze că acesta trebuie desemnat de judecătorul sindic înainte de închiderea procedurii.
De asemenea, se poate lesne observa că potrivit art.142 alin.2 din lege, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a persoanelor vinovate de cauzarea insolvenţei nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, deoarece după închiderea procedurii lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitori, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi, aspect ce rezultă cu claritate din prevederile art.136 din lege.
La o analiză sumară a textului legal citat s-ar putea trage concluzia că există o contradicţie între închiderea procedurii şi distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de insolvenţa debitorului, deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului şi vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului debitorului, aşa cum prevede art.140 din lege, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire a pasivului nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii şi nu după închiderea acesteia.
Cu toate acestea, Curtea a apreciat că o asemenea concluzie nu poate fi primită, deoarece prin art.142 alin.2 din lege, legiuitorul a transferat această obligaţie executorului judecătoresc căruia îi revine responsabilitatea de a proceda la repartizarea sumelor în conformitate cu prevederile legii privind procedura insolvenţei conform tabelului definitiv consolidat de creanţe pus la dispoziţia sa de lichidator chiar după închiderea procedurii falimentului.
Prin prevederile art.142 ale Legii nr.85/2006 legiuitorul nu a instituit în sarcina judecătorului sindic, obligaţia ca anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc, deoarece hotărârea pronunţată de acesta, prin care s-a admis acţiunea în răspundere prevăzută de art.138 din lege, constituie titlu executoriu şi, ca atare, acesta urmează să fie pus în executare potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, la care face trimitere textul legal analizat şi după închiderea procedurii.
Pentru toate considerentele mai sus menţionate, Curtea a considerat că motivele de recurs invocate de A.V.A.S. Bucureşti sunt nefondate şi, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., a respins recursul formulat.
