Pe rol la ordine fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanţii MMC şi MI, domiciliaţi în Vaslui, str. Traian, bl. 245, sc. C, ap. 17, jud. Vaslui, contradictoriu cu pârâta S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A., cu sediul în Bucureşti, sector 2, Şoseaua Pipera, nr. 42, et. 3-8 şi 10, având ca obiect acţiune în constatare nulitate clauză abuzivă şi pretenţii.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, s-au verificat actele şi lucrările dosarului, după care:
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în şedinţa publică din 16 mai 2012, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanţa deliberând, a pronunţat hotărârea de faţă.
INSTANŢA
Asupra acţiunii civile de faţă,
Prin sentinţa civilă nr. 248/20.02.2012 Tribunalul Vaslui a declinat competenţa materială de soluţionare a acţiunii civile formulată de reclamanţii MI Şi MMC în contradictoriu cu pârâta S.C. Volksbank România S.A., în favoarea Judecătoriei Vaslui.
Astfel sesizată, instanţa reţine că prin acţiunea introductivă astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzei înscrisă la pct. 5 lit. a din „condiţiile speciale” ale convenţiei de credit nr. 0142148/11.03.2008 privind comisionul de risc, ca fiind abuzivă;
– obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4097,66 franci elveţieni reprezentând comision de risc încasat în perioada 14.10.2008 – 14.06.2010, precum şi contravaloarea comisionului de risc ce va fi încasat de pârâtă începând cu data de 14.07.2012 şi până la rămânerea irevocabilă a hotărârii;
– obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului datorat, cu începere de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a debitului;
– continuarea derulării convenţiei cu excluderea clauzei privind comisionul de risc.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanţii arată că au încheiat cu pârâta în anul 2008 un contract de credit în valoare de 91.500 CHF, pe o perioadă de 25 ani. În iulie 2010 între părţi s-a încheiat un act adiţional la acest contract.
În „Condiţiile speciale ale convenţiei” la pct. 5 lit. a este stipulată clauza potrivit căreia împrumutaţii datorează băncii un comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe toată perioada derulării convenţiei.
Susţin reclamanţii că acest contract este unul standard, preformulat, un contract de adeziune la care împrumutaţii nu au posibilitatea reală şi efectivă de a influenţa condiţiile de împrumut.
Consideră reclamanţii că sunt astfel nesocotite dispoziţiile Legii nr. 193/2000 care interzic comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Consideră reclamanţii că dispoziţia cuprinsă la art. 5 lit. a din contract, referitoare la comisionul de risc este una abuzivă întrucât nu a fost negociată de părţi şi nici nu li s-a explicat motivul pentru care trebuie să plătească un astfel de comision şi care este riscul pe care banca îl acoperă din încasarea acestui comision.
În dovedire s-au depus înscrisuri.
În drept se invocă dispoziţiile Legii nr. 193/2000, Legea nr. 296/2004 şi O.G. nr. 13/2011.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune arătând că nulitatea invocată de reclamanţi este una relativă şi nu absolută şi prin urmare acţiunea este supusă termenului general de prescripţie de 3 ani.
Se invocă de asemenea, şi prescripţia dreptului la acţiune pentru restituirea comisionului de risc achitat în perioada aprilie – noiembrie 2008.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea acţiunii întrucât contractul a fost încheiat de reclamanţi de bună-voie şi fără existenţa vreunei constrângeri, iar aceştia nu au făcut dovada achitării sumelor pretinse.
Riscul contractului a fost anticipat şi acceptat de părţi şi se referă la posibilitatea pârâtei de a recupera debitul în orice condiţii. Garanţiile instituite asupra bunurilor nu acoperă integral riscul la care se expune creditorul în condiţiile fluctuaţiilor pieţei şi căderii pieţei imobiliare.
Prin urmare, nu se poate vorbi de nici un dezechilibru contractual.
Mai susţine pârâta că în conformitate cu art. 4 alin. 5 din legea nr. 193/2000, caracterul abuziv nu priveşte caracterul adecvat al preţului în măsura în care clauzele sunt exprimate clar şi inteligibil.
În contradovadă s-au depus înscrisuri şi s-a solicitat proba testimonială.
Analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa reţine următoarele:
La data de 11.03.2008 părţile au încheiat convenţia de credit nr. 0142148 prin care reclamanţii au beneficiat de un împrumut de 91500 franci elveţieni pe o perioadă de 300 luni.
În condiţiile speciale ale convenţiei se regăseşte printre alte comisioane pe care pârâta urma să le perceapă de la reclamanţi şi comisionul de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe toată perioada de derulare a convenţiei (pct. 5 lit. a ).
Nicăieri în convenţia părţilor sau în condiţiile speciale sau generale ale convenţiei, acest comision nu este definit, în sensul de a se preciza ce fel de riscuri este menit să acopere în condiţiile în care pârâta şi-a luat garanţii imobiliare conform pct. 7, iar reclamanţii au încheiat o poliţă de pentru aceste imobile, pe care au cesionat-o pârâtei, poliţă menită să acopere toate riscurile legate de imobilele luate în garanţie conform pct. 7 lit. a .
De menţionat de asemenea că, conform pct. 8 din condiţiile speciale , valoarea creditului acordat a fost de cel mult 75% din valoarea garanţiilor imobiliare.
La data de 14.07.2010 părţile au încheiat un act adiţional la contract, prin care au prelungit scadenţa creditului la 324 luni, iar reclamanţii au beneficiat de o perioadă de graţie de 24 luni între iulie 2010 şi iunie 2012, perioadă în care au obligaţia achitării doar a dobânzii curente.
Pârâta şi-a mai luat în schimb şi garanţii mobiliare asupra sumelor de bani încasate zilnic în conturile reclamanţilor şi a dispus la pct. 8 lit. c ca, comisionul de risc să se calculeze şi să se achite prin redistribuire lunară pe toată perioada derulării convenţiei.
Instanţa reţine că raporturile contractuale dintre reclamanţi şi pârâtă intră sub incidenţa Legii 193/2000 fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant şi consumatori aşa cum sunt definite aceste două categorii la art. 2 din lege.
Legea nr. 193/2000 interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Fiind o dispoziţie imperativă a legii, încălcarea ei deschide consumatorului calea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a clauzei respective şi nu a nulităţii relative aşa cum susţine pârâta, acţiune care este imprescriptibilă, excepţia prescripţiei invocată de pârâtă în acest sens fiind neîntemeiată.
Art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază cu obiectul principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.
Clauza de la art. 5 lit. a din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit are ca obiect stabilirea unui comision, aşadar un element component al creditului, ceea ce aparent ar plasa această clauză sub incidenţa art. 4 alin. 6 din lege cu consecinţa imposibilităţii analizării caracterului abuziv. Totuşi, art. 4 alin. 6 nu exclude automat şi nediferenţiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preţ, ci fac referire la adecvarea preţului cu serviciile sau produsele oferite în schimb, precum şi la necesitatea ca respectiva clauză să fie exprimată clar şi inteligibil. Or, conform menţiunilor de la secţiunea 3 „Costuri” din Condiţiile speciale, comisionul de risc se percepe de pârâtă pentru punerea la dispoziţie a creditului exact la fel ca şi dobânda curentă care este percepută conform pct. 3.1 tot pentru creditul acordat. Nicio altă prevedere contractuală nu oferă alte informaţii cu privire la destinaţia şi justificarea acestui comision de risc.
În consecinţă, instanţa constată că pentru acelaşi serviciu , respectiv acordarea creditului, se percep două costuri, fără ca distincţia dintre cele două să fie exprimată în mod clar şi inteligibil aşa cum cer dispoziţiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Împrejurarea că reclamanţii au avut cunoştinţă atât de existenţa cât şi întinderea obligaţiilor ce le reveneau şi sub aspectul valorii şi sub cel al perioadei şi au fost de acord prin semnarea convenţiei, cu plata comisionului de risc, nu poate determina lipsa de incidenţă a prevederilor Legii nr. 193/2000. Validarea unui astfel de raţionament ar echivala cu ignorarea interdicţiei instituită de Legea nr. 193/2000 în ceea ce priveşte clauzele abuzive interdicţie menită tocmai să protejeze consumatorii care au încheiat deja astfel de contracte cu comercianţii.
Prin urmare, instanţa apreciază că poate analiza caracterul eventual abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 lit. a din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit, prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 193/2000.
Potrivit art. 4 alin. 1 din lege, o clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Alineatul 2 prevede că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi.
Pârâta pretinde că reclamanţii au avut cunoştinţă de clauzele contractuale la care au achiesat de bună-voie.
Martora propusă însă de pârâtă în acest sens şi care este chiar directorul sucursalei Vaslui, nu a fost în măsură să confirme o negociere a clauzelor contractuale şi mai ales a comisionului de risc. Deşi martora a susţinut că de regulă clienţii băncii primesc o simulare de contract şi un scadenţar al plăţilor anterior semnării, reclamaţii au infirmat faptul că ar fi primit astfel de înscrisuri susţinând că au luat cunoştinţă de forma contractului chiar în ziua în care s-au prezentat la bancă pentru a-l semna.
Astfel, instanţa reţine că pârâta nu a făcut nicio dovadă a negocierii comisionului de risc cu reclamanţii la data încheierii contractului, în condiţiile în care această clauză era una standard preformulată. Sarcina acestei probe revenea pârâtei conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000.
În lipsa dovezii negocierii clauzei, instanţa consideră ca îndeplinită condiţia lipsei de negociere prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000.
Pentru a fi incidente dispoziţiile 4 alin. 1 din lege în privinţa comisionului de risc, este însă necesar şi ca această clauză prevăzută la pct. 5 lit. a să fi creat, în detrimentul reclamanţilor şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Susţine pârâta că, comisionul de risc reprezintă costul perceput de bancă şi datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziţie a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenţiei există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor şi nesigur cum este cel legat de fluctuaţiile pieţei sau căderea pieţei imobiliare.
Se poate observa că riscurile la care face referire pârâta sunt independente de comportamentul consumatorului şi nu pot fi imputate acestuia.
Instanţa reţine că, prin această clauză pârâta a urmărit să pună în sarcina reclamanţilor toate riscurile contractului posibile şi viitoare, deci incerte, fără posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu, în cazul în care riscurile respective nu s-ar produce până la scadenţă.
Se ajunge astfel la o îmbogăţire fără just temei a pârâtei şi creîndu-se astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Avându-se în vedere că instanţa a constatat întrunirea cumulativă a tuturor condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanţa va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a din Condiţiile speciale ale convenţiei şi va constata nulitatea absolută a acesteia.
Ca urmare a constatării caracterului abuziv al respectivei clauze, instanţa va dispune restituirea către reclamanţi a comisionului de risc încasat de pârâtă de la aceştia în perioada 14.10.2008 – 14.06.2010.
Dreptul la acţiune al reclamanţilor nu s-a născut la momentul plăţii ci, odată cu constatarea ca abuzivă a acestei clauze şi care le deschide calea spre recuperarea sumelor plătite în temeiul unei clauze declarate nulă de către instanţă.
Prin urmare, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în restituire a acestor sume, invocată de pârâtă apare ca neîntemeiată.
Deşi reclamanţii au solicitat suma de 4097,66 CHF achitată cu titlu de comision de risc, în urma calculului efectuat de instanţă în baza extrasului de cont depus de reclamanţi, rezultă că, aceştia au plătit doar suma de 3900,3 CHF.
De asemenea, având în vedere că din iulie 2007 pârâta ar urma să încaseze din nou acest comision de la reclamanţi, instanţa va dispune ca până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri pârâta să restituie reclamanţilor orice sumă încasată cu titlu de comision de risc, în considerarea dispoziţiilor art. 6 din lege.
În temeiul art. 1088 pârâta va fi obligată şi la plata dobânzii legale către reclamanţi, calculată la debitul stabilit de instanţă şi care va fi calculată de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea debitului, conform dispoziţiilor OG 13/2011.
În temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000 instanţa va dispune la cererea reclamanţilor, continuarea derulării convenţiei de credit cu excluderea clauzei de la pct. 5 lit. a referitoare la comisionul de risc.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi, constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii MMC şi MI, domiciliaţi în Vaslui, str. Traian, bl. 245, sc. C, ap. 17, în contradictoriu cu pârâta S.C. Volksbank România S.A., cu sediul în Bucureşti, sector 2, Şoseaua Pipera, nr. 42, et. 3-8 şi 10.
Constată nulitatea absolută a clauzei înscrise la pct. 5 lit. a din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. 0142148/11.03.2008, referitoare la comisionul de risc, ca fiind abuzivă.
Obligă pârâta să restituie reclamanţilor suma de 3900,3 CHF încasată cu titlu de comision de risc în perioada 14.10.2008 – 14.06.2010, precum şi orice altă sumă va mai încasa cu acelaşi titlu, până la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
Obligă pârâta să plătească reclamanţilor dobânda legală calculată la debitul în sumă de 3900,3 CHF, de la data introducerii acţiunii – 5.12.2011 şi până la plata efectivă a debitului principal.
Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă.
Dispune continuarea derulării convenţiei de credit nr. 0142148/11.03.2008 cu excluderea clauzei privind comisionul de risc.
Obligă pârâta să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în sumă de 5000 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.05.2012.
