Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ICCJ, Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Oradea, din 27.09.2007 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului DM , pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 257 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 1 şi 7 din Legea nr. 78/2000.
În fapt s-a reţinut că în perioada 2002 – 2003 martora denunţătoare Căpriţă Lidia i-a dat inculpatului diverse sume de bani şi bunuri, în schimbul promisiunii acestuia, că îşi va exercita influenţa asupra poliţiştilor care instrumentau dosarele în care aceasta era cercetată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune.
Audiat în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei inculpatul DM nu a recunoscut săvârşirea faptei de care este judecat.
Martora denunţătoare Căpriţă Lidia nu a solicitat restituirea sumelor de bani date inculpatului.
Instanţa analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut:
Sub aspectul stării de fapt:
La finalul anului 2001, inculpatul DM avea gradul de locotenent colonel de poliţie (echivalat, în august 2002, cu gradul profesional de comisar de poliţie ca urmare a dispoziţiilor Legii privind statutul poliţistului) şi ocupa funcţia de ofiţer specialist I în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor – Serviciul Cercetări Penale. În virtutea acestei funcţii , inculpatul DM îl înlocuia pe şeful Serviciului Cercetări Penale.La sfârşitul lunii martie 2006 inculpatul s-a pensionat.
În perioada anilor 2001-2002 martora denunţătoare Căpriţă Lidia având calitatea de administrator la SATOTI IMPEX SRL , Valea lui M, în cadrul unor operaţiuni comerciale derulate cu alte societăţi, printre care şi SC Meda, a emis CEC-uri, cu privire la care constatându-se lipsa de acoperire bancară, au fost demarate cercetări penale pentru săvârşirea infracţiunii de către aceasta a infracţiunii de înşelăciune prin CEC-uri.
În acest context martora l-a abordat pe inculpatul D M cu solicitarea de a o ajuta în aceste dosare penale, urmând ulterior o serie de vizite ale martorei denunţătoare la locuinţa inculpatului şi la locul de muncă al acestuia.
Dosarele în care a fost implicată martora denunţătoare au fost repartizate ofiţerilor de poliţie Gurău Florian şi Letea Petru. În dosarul instrumentat de martorul Gurău Florian, martora denunţătoare avea calitatea de parte vătămate, iar plângerea penală formulată de aceasta împotriva numitului Herman Viorel avea caracter fictiv şi era menită a-i servi drept apărare în dosarele în care era cercetată penal.
În cadrul cercetării penale ce a urmat, martora denunţătoare a fost citată calitate de parte vătămată, iar ulterior s-au emis mai multe mandate de aducere în localitatea Valea lui M, cunoscută ca localitatea de domiciliu a martorei denunţătoare.
Martora denunţătoare nu a răspuns acestor solicitări şi nu s-a prezentat în faţa organelor de cercetare penală. Aceasta l-a căutat pe inculpatul D M, la locuinţa acestuia, unde inculpatul l-a chemat pe martorul Gurău Florian şi i-a prezentat-o pe martora denunţătoare ca fiind partea vătămată pe care acesta o căuta, inculpatul arătând totodată că acea cunoştinţă de emiterea mai multor mandate de aducere cu privire la martoră.
În dosarul instrumentat de ofiţerul de poliţie Letea Petru, martora denunţătoare Căpriţă Lidia avea calitatea de inculpată, iar acesta cunoştea relaţia pe care martora denunţătoare o avea cu inculpatul D M întrucât la una din chemările martorei denunţătoare la sediul poliţiei, aceasta a fost condusă pentru anchetă de către martorul Letea Petru din biroul inculpatului D M.
Fiind convinsă de influenţa inculpatului D M asupra ofiţerilor de poliţie ce instrumentează cauze în care era implicată, martora denunţătoare în repetare rânduri, când s-a deplasat la locuinţa inculpatului, i-a dus acestuia diverse bunuri pe care inculpatul le-a acceptat.
Astfel martora denunţătoare a transportat la locuinţa acestuia cu ajutorul martorului Vass Csaba o centrală termică, în valoare de 23.419.200 lei, i-a dat inculpatului bunuri alimentare şi suma de 200 dolari, obţinută în urma unui schimb valutar efectuat de martorul Căpriţă Florea, precum şi bunuri alimentare depozitate în trei plase, în contextul deplasării martorei denunţătoare, de asemenea la locuinţa inculpatului, cu un condus de martora Bereş Tamaş.
Relaţia dintre martora denunţătoare şi inculpat a continuat, până la finele anului 2002, când inculpatul D M a plecat într-o misiune în Cehia, iar ulterior martora denunţătoare a fost arestată.
Sub aspectul relevanţei probelor administrate în cauză se menţioneaza că:
Depoziţiile martorei denunţătoare sunt apreciate ca fiind concludente exclusiv în măsura în care aceasta se coroborează cu alte mijloace de probă, apreciate ca fiind obiective.
Considerăm că această soluţie se impune atât de principiu cât şi raportat la elementele concrete ale cauzei. Afirmăm că interpretarea acestei probe de principiu impune coroborarea strictă cu alte elemente obiective ale cauzei, întrucât în materia infracţiunilor de corupţie, depoziţiile martorei denunţătoare creează suspiciuni justificate atât sub aspectul obiectivităţii cât şi sincerităţii martorului.
Moralitatea martorului denunţător, în practica judiciară, a fost apreciată ca fiind un element ce caracterizează şi diferenţiază – într-adevăr nu în esenţă – infracţiunea de trafic de influenţă, de infracţiunea de înşelăciune, în sensul că, în primul caz, persoana care dă banii sau bunurile este de rea credinţă şi urmăreşte să obţină un drept, dându-i făptuitorului o sumă de bani sau bunuri, în timp ce în al doilea caz, persoana care dă banii sau bunurile este de bună – credinţă, fiind indusă în eroare de către făptuitor. (CSJ, secţia penală, decizia nr. 5438/2001).
În mod logic motivaţia martorului denunţător în iniţierea unei proceduri penale, prin denunţul său, poate fi una vindicativă sau în scopul realizării unor interese.
În speţa de faţă, martora denunţătoare prin momentul în care a făcut denunţul penal cât şi prin modul în care a relatat împrejurări concrete de comitere a faptei, a creat serioase dubii asupra obiectivităţii şi sincerităţii sale. Astfel, fapta a fost săvârşită în cursul anilor 2002 – 2003, iar denunţul penal a fost făcut în anul 2006, într-o perioadă în care martora se afla în stare de arest preventiv. Apoi, există elemente asupra cărora declaraţiile martorei denunţătoare creează contradicţii. În concret este vorba despre abordarea telefonică a inculpatului, D M de către martorul Kozac Joszef, despre care aceasta a pretins că în momentul acestei convorbiri telefonice, martorul se afla în apartamentul situat pe str. Tuberozelor, din loc. Oradea, împreună cu fosta soţie, martora Kozak Iolani şi fiica martorei denunţătoare Gabor Monika. Acest aspect este contestat în faţa instanţei de către martorii Kozak Joszef şi Kozak Iolani şi este susţinut, în mod constat, de către martora Gabor Monika. Sunt de asemenea contradicţii în ceea ce priveşte şi modul de deplasare a martorei denunţătoare la locuinţa inculpatului, atunci când aceasta a fost însoţită de către martorele Gabor Monika şi Kozac Iolani, cât şi modul în care au decurs aceste vizite, respectiv numărul acestor vizite. Deşi aceste elemente ar putea fi privite ca elemente de amănunt, au fost interpretate în apărare ca reflectând nesinceritatea martorului denunţător.
În opinia instanţei, aceste elemente nu modifică modul de interpretare al aceste probe, întrucât aşa cum s-a arătat mai sus, se apreciază că, de principiu depoziţia martorei denunţătoare trebuie privită cu circumspecţie, în prezenta speţă cu atât mai mult cu cât martora denunţătoare este autoarea unor fapte penale, pentru care execută pedepse privative de libertate, moralitatea sa fiind cu atât mai îndoielnică.
Depoziţia martorei denunţătoare în prezenta cauză nu poate fi însă exclusă din materialul probator, întrucât faptele pe care aceasta le atribuie inculpatului se probează prin alte probe apreciate ca obiective în cauză.
Utilitatea parţială a depoziţiei martorei denunţătoare în lămurirea împrejurării cauzei, deşi nu duce la exonerarea inculpatului, produce consecinţe în ce priveşte alte soluţii date în cauză, cum ar fi luarea măsurii confiscării şi stabilirea cuantumului sumei confiscate.
Depoziţiile martorilor Kozak Joszef şi Kozac Iolani sunt apreciate ca fiind probe neconcludente în soluţionarea cauzei, urmare lipsei de obiectivitate a martorilor.
Martorul Kozak Joszef este fratele martorei denunţătoare iar martora Kozak Iolani este cumnata acesteia, respectiv fosta soţie a martorului Kozak Jozsef . Martora Kozak Iolani la momentul audierii sale în faţa instanţei de judecată executa o pedeapsă privativă de libertate, pentru comiterea unor infracţiuni economice, iar martorul Kozak Joszef a avut calitatea de inculpat în mai multe cauze, înregistrate pe rolul Tribunalului Bihor.
În mod evident aceste date, generează suspiciuni asupra moralităţii martorilor şi obiectivităţii manifestate în cauză. De altfel, poziţia acestor martori este oscilantă, în faţa instanţei fiind retractate o serie de susţineri făcute în cursul urmăririi penale şi cu importanţă atât în ce priveşte chestiuni esenţiale ale cauzei cât şi elemente de circumstanţă.
În faza de urmărire penală martora KozaK Iolani a declarat că, atunci când a însoţit-o pe martora denunţătoare la locuinţa inculpatului, aceştia au discutat în absenţa sa, martora susţinând că s-a aflat la o ţigară. În faţa instanţei, martora a retractat această afirmaţie. Tot cu ocazia audierilor efectuate în cursul urmăririi penale martora a declarat că personal, i-a dat inculpatului suma de 100 sau 200 dolari, iar în faţa instanţei a declarat că nu i-a dat inculpatului nici o dată vreo sumă de bani.
Motivaţia martorei în ce priveşte retractarea declaraţiilor date anterior, a fost în sensul că modul de audiere adoptat în cursul urmăririi penale, a fost unul presant.
Deşi potrivit art. 63 c.pr.pen. probele nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe fiind făcută de instanţă în urma examinării tuturor probelor administrate, principiu ce în concret, oferă posibilitatea recunoaşterii valorii probatorii unor probe administrate în faza de urmărire penală, cu excluderea celor administrate în faza de judecată, în speţa de faţă, instanţa apreciază că nu se poate face abstracţie, de calitatea acestor martori, de persoane cercetate penal şi condamnate pentru infracţiuni economice, respectiv de moralitatea lor îndoielnică, şi ca atare nici declaraţiile iniţiale ale acestora nu pot fi luate în considerare fără nici o rezervă.
Acest fapt – calitatea martorilor- în sine, nu exclude valoarea probatorie a acestor probe, însă conduita procesuală a martorilor care revin asupra declaraţiilor iniţiale demonstrează că, aprecierea de principiu a moralităţii îndoielnice a acestora, s-a obiectivat, devenind astfel un fapt cert.
Martorii îşi motivează neverosimil revenirile, martora Kozak Iolani arătând aşa cum s-a menţionat mai sus că audierile au fost presante, iar martorul Kozak Joszef a arătat că, în momentul audierii sale de către organele de urmărire penală nu a putut să îşi citească personal declaraţia, datorită faptului că nu avea asupra sa ochelarii; că această declaraţie i-a fost citită de persoana care l-a anchetat şi care i-a sugerat că dacă ar da anumite declaraţii despre inculpat cum ar fi, că inculpatul l-a vizitat pe martor în Austria, la locuinţa sa, că inculpatul a primit de la martor cadouri, implicit o maşină, i s-ar rezolva situaţia personală din acel moment, martorul făcând precizarea că, în contextul audierii sale se afla în stare de arest preventiv în Arestul IPJ Bihor.
Motivaţia martorei Kozak Iolani, în sensul că audierea a fost presantă raportat la modul în care aceasta şi-a modificat declaraţia, nu poate fi acceptată. Aspectele esenţiale asupra cărora martora revine, în concret faptul de a-i fi dat personal bani inculpatului D M, este un aspect de maximă importanţă al audierii, inculpatul fiind cercetat tocmai pentru primirea unor sume de bani, astfel încât nefiind vorba de elemente de circumstanţă, în opinia noastră, indiferent cât de presantă ar fi fost audierea, afirmarea unui astfel de fapt, nu putea fi rezultatul unei afirmaţii neconştientizate.
În ceea ce îl priveşte pe martorul Kozak Joszef, în realitate martorul invocă nelegalitatea depoziţiei sale, dată în faza de urmărire penală, în condiţiile în care art. 68 din codul de procedură penală prevede că este oprit a se întrebuinţa mijloace de constrângere precum şi promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obţine probe, iar conform art. 64 al. 2 C.pr.pen. probele ilegal obţinute nu pot fi folosite ca mijloc de probă.
Această susţinere a martorului nu poate fi acceptată întrucât nu rezultă din nici un mijloc de probă. Deşi s-ar putea invoca faptul că o astfel de conduită a anchetatorului ar fi imposibil de probat, câtă vreme este vorba de o procedură nepublică şi fără prezenţa obligatorie a apărătorului inculpatului, apreciem că în lipsa oricărui element care să reflecte materializarea unei astfel de propuneri, cum ar fi asigurarea unui confort al martorului, aflat în detenţie la data audierii, simplele afirmaţii ale acestuia nu pot fi luate în considerare. Cu toate că martorul era privat de libertate la data audierii sale, ceea ce crea oportunitatea utilizării unor mijloace de constrângere sau promisiuni, nu poate fi ignorată nici condiţia morală a martorului, de persoana acuzată de comiterea mai multor infracţiuni economice ce, în mod obiectiv, nu îngăduie acordarea în mod necondiţionat de credibilitatea martorului.
Atât martorul Kozak Jozsef cât şi martora Kozak Iolani dovedesc subiectivism în cauză. Aşa cum s-a arătat, aceştia sunt în raporturi de familie cu martora denunţătoare Căpriţă Lidia. Pe parcursul audierilor în faţa instanţei cât şi cu ocazia confruntărilor realizate între cei trei martori au existat ostilităţi evidente. Acuzele virulente aduse martorei denunţătoare, urmare denunţului penal făcut împotriva inculpatului D M, nu au survenit în mod strict pe fondul unor nemulţumiri privind implicarea celor doi martori în prezenta procedură penală, cât, în opinia instanţei, datorită faptului că în raporturile comerciale pe care aceştia le-au derulat împreună, au avut neînţelegeri, serioase, martora Kozak Iolani afirmând în faţa instanţei că se afla în proces cu martora denunţătoare Căpriţă Lidia. Aceste resentimente manifestate de cei doi martori Kozak Iolani şi Kozak Jozsef faţă de martora denunţătoare Căpriţă Lidia, alăturat elementelor sus menţionate privind revenirea martorei Kozak Iolani asupra declaraţiei anterioare, fără o justificare convingătoare, precum şi calitatea acestor doi martori, care au fost judecaţi, respectiv condamnaţi pentru infracţiuni economice, sunt elemente, care în opinia instanţei lipsesc aceste probe de credibilitate, motiv pentru care vor fi înlăturate integral din materialul probator, respectiv atât în ce priveşte depoziţia dată în faza de urmărire penală cât şi depoziţiile date în cursul judecăţii.
Deşi s-ar putea susţine că există un element asupra căruia depoziţiile acestora se coroborează cu declaraţiile martorei denunţătoare şi că tocmai ostilităţile evidente dintre aceştia dau credibilitate martorilor în afirmarea acestei împrejurări, instanţa înţelege să nu atribuie nici o valoare probantă depoziţiilor celor doi martori.
Martorii Kozak Iolani şi Kozak Jozsef au relatat împrejurarea în care inculpatul D M a întâlnit-o pe martora denunţătoare şi anume în urma contactării telefonice a acestuia de către martorul Kozak Joszef. Instanţa reţine că şi această împrejurare sub aspectul locului de unde a sunat martorul Kozak Joszef, respectiv din Austria (aspect susţinut de martorul Kozak Joszef) sau din apartamentul situat în localitatea Oradea, str. Tuberozelor (aspect susţinut de martora denunţătoare Căpriţă Lidia şi fiica acesteia martora Gabor Monika) este controversată. Lăsând la o parte acest aspect, apreciem că în pofida coroborării depoziţiilor martorilor Kozak Iolani şi Kozak Jozsef cu depoziţiile martorei denunţătoare sub aspectul contactării telefonice a inculpatului D M de către martorul Kozak Jozsef, pentru ca inculpatul să accepte să se întâlnească cu martora denunţătoare, aceste două probe analizate nu pot fundamenta în nici un fel hotărârea de condamnare. A admite ipoteza că, depoziţia unui martor slujeşte aflării adevărului în ceea ce priveşte un element de circumstanţă al cauzei, în condiţiile în care toate celelalte susţineri ale martorului au fost înlăturate din motive de nesinceritate, lipsă de credibilitate, echivalează cu judecarea şi condamnarea unei persoane pe baza afirmaţiilor izolate, făcute de o persoană apreciată per ansamblu ca nesinceră. Totodată atunci când motivaţia martorului în a afirma un fapt sau altul este discutabilă urmare calităţii sale, faptul afirmat de acesta devine un fapt necredibil. Apreciem că se impune aici şi precizarea că, cei doi martori a căror depoziţii se analizează, sunt persoane care s-au aflat în conflict cu organele judiciare, iar inculpatul a făcut parte tocmai din organele judiciare. Prin urmare şi din această perspectivă motivaţia martorilor este discutabilă şi ca atare împrejurarea că aceşti doi martori sunt în ostilităţi cu martora denunţătoare apreciem că are relevanţă mult mai mică şi nu i se poate da eficienţă.
Faţă de aceste considerente depoziţiile martorilor Kozak Iolani şi Kozak Jozsef date atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei vor fi înlăturate ca necredibile.
De asemeni sunt înlăturate ca neconcludente susţinerea acestuia făcute în contextul confruntărilor realizate între aceşti martori.
Depoziţiile martorilor Gabor Monika şi Căpriţă Florea.
Martora Gabor Monika este fiica martorei denunţătoare Căpriţă Lidia, iar martorul Căpriţă Florea este fostul soţ al martorei denunţătoare.
În ceea ce priveşte împrejurările relevante ale cauzei, martora Gabor Monika relatează că a însoţit-o pe mama sa la locuinţa inculpatului de două – trei ori, pentru ca acesta să a ajute în dosarele penale în care era implicată, respectiv că de fiecare dată mama sa i-a dus inculpatului două – trei plase, în care erau mezeluri, iar de la mama sa ştia că aceasta i-a dat şi bani inculpatului, martora precizând că personal nu a văzut acest lucru. Aceste aspecte au fost afirmate de martoră în faţa instanţei de judecată, iar în cuprinsul aceleiaşi declaraţii, martora susţine că, în singura dată când a intrat în locuinţa inculpatului, a văzut-o pe mama sa dându-i un plic acestuia şi precizează că nu ştie dacă mama sa i-a dat plicul inculpatului în mână sau i l-a strecurat în buzunar.
Martora a afirmat un fapt important şi totodată s-a contrazis asupra acestuia, în concret fiind vorba de împrejurarea relatată în sensul că mama sa i-a dat bani inculpatului.Aceasta nu este singura contrarietate între afirmaţiile făcute de martoră, însă este cea mai semnificativă.
Urmare îndoielii, pe care o generează această contradicţie, rezultată în aceiaşi declaraţie a martorei, urmare faptului că, martora este fiica martorei denunţătoare şi, în acest fel, apare ca firească tendinţa acesteia de a credita faptele imputate de mama sa inculpatului, urmare faptului că sursa informaţiilor deţinute de martora Gabor Monika este martora denunţătoare,cu privire la care, s-a apreciat de principiu,că face un astfel de denunţ, din resentimente sau din interese, urmare tuturor acestor elemente depoziţia martorei este apreciată ca fiind susceptibilă de subiectivism.
Deşi s-ar putea susţine că informaţiile primite de martora Gabor Monika de la martora denunţătoare Căpriţă Lidia, i-au fost furnizate acesteia anterior denunţului penal, făcut de martora denunţătoare Căpriţă Lidia şi că în felul acesta nu sunt afectate de resentimentele sau interesele din momentul denunţului, menţionăm că în opinia instanţei, această posibilitate, nu conferă obiectivitate necondiţionată depoziţiei martorei, întrucât aşa cum s-a arătat, în cazul său, tendinţa de a-şi proteja mama este firească şi în felul acesta conduita procesuală părtinitoare a martorei este un element foarte probabil. În plus, aşa cum s-a menţionat mai sus martora s-a contrazis în ce priveşte un element esenţial al cauzei.
Urmare acestor considerente instanţa apreciază, că depoziţia martorei Gabor Monika este concludentă doar în măsura coroborării sale cu alte probe obiective ale cauzei.
Martorul Căpriţă Florea este fostul soţ al martorei denunţătoare, iar poziţia sa în cauză a fost una constantă, martorul nerevenind asupra declaraţiilor sale iniţiale. Acest martor, în opinia instanţei, este un martor obiectiv, concluzie pe care instanţa o desprinde atât din poziţia sa constantă aşa cum s-a arătat, cât şi din modul în care acesta a relatat faptele, respectiv cu echidistanţă faţă de toate persoanele implicate în cauză. Cu caracter exemplificativ menţionăm următoarea susţinere a martorului: „In ce priveşte sumele de bani, pe care Căpriţă Lidia le-a dat inc. D, am cunoştinţă despre acest fapt întrucât ştiind că aceasta nu lucra cu valută, am întrebat-o de ce îi trebuiau dolari,Căpriţă L. mi-a spus că trebuie să-i ducă inc. DM şi că aceasta nu dorea să meargă cu bani româneşti. Eu nu ştiu ca inc. DM să-i fi cerut bani lui Căpriţă L. Eu cred că aceasta îi ducea bani întrucât se simţea obligată. Referitor la această chestiune eu nu pot să precizez că inculpatul i-ar fi cerut o sumă de bani lui Căpriţă Lidia. Mai arat că nu am auzit nici o convorbire telefonică între inculpat şi Căpriţă Lidia. Atât despre bani cât şi despre celelalte aspecte mai sus relatate am cunoştinţă exclusiv din relatările lui Căpriţă Lidia.”
Având în vedere însă că însuşi martorul Căpriţă Florea a arătat că aspectele pe care le-a relatat în faţa organelor judiciare, le cunoaşte exclusiv din relatările martorei denunţătoare Căpriţă Lidia, instanţa apreciază că depoziţia martorului are valoare probantă certă doar în ceea ce priveşte constatările personale ale acestuia, respectiv în ce priveşte împrejurarea privind bunurile achiziţionate, pentru a fi predate de martora denunţătoare inculpatului D M şi banii în valută schimbaţi de martor pentru a fi de asemenea predaţi inculpatului, respectiv împrejurarea că martora denunţătoare s-a deplasat la locuinţa inculpatului, unde a fost însoţită de martor până în faţa casei iar martora denunţătoare avea asupra sa bunurile achiziţionate de martor pentru a-i fi predate inculpatului.
În ce priveşte celelalte aspecte relatate de martor acestea vor fi apreciate ca relevante doar în măsura coroborării cu alte probe obiective, având în vedere că sursa acestora este martora denunţătoare Căpriţă Lidia.
Depoziţia martorului Vass Csaba este apreciată de instanţă ca fiind o probă concludentă în cauză, poziţia martorului fiind una obiectivă.
Împrejurarea esenţială probată de acest martor este faptul că martora denunţătoare i-a dat inculpatului D M o centrală termică. În concret martorul a arătat că la cererea martorei denunţătoare Căpriţă Lidia a transportat centrala termică la o situată pe str. Adevărului, iar centrala respectivă a preluat-o de pe strada Ogorului sau Clujului, martorul precizând că nu îşi aminteşte cu exactitate acest aspect, şi de asemenea că în acel context nu a distins persoana căreia i-ar fi fost destinată această centrală. Martorul a mai relatat că în momentul în care a transportat această centrală pe strada Adevărului a deţinut asupra sa factura primită de la firma de unde a ridicat centrala şi că crede că la sfârşitul transportului a predat acea factură martorei denunţătoare Căpriţă Lidia.
Această susţinere a martorului se coroborează cu înscrisuri administrate în cauză, respectiv factura fiscală seria BH ACB nr. 3884694 din care rezultă că la data de 09.07.2002 a fost achiziţionată o centrală termică marca Vidanus U22D de la SC Rosepower .
Depoziţia acestui martor ar putea suscita discuţii asupra concludenţei sale doar în privinţa a două aspecte şi anume: – identificarea inculpatului D M ca fiind persoana, la locuinţă căreia a fost transportată centrala termică şi obiectivitatea acestui martor, având în vedere că acesta aparţine anturajului profesional al martorei denunţătoare, însuşi martorul declarând că o cunoaşte pe martora denunţătoare din anul 1990, când în urma unui anunţ dat în ziar, prin care oferea servicii de transport de mărfuri, a fost contactat de către martora denunţătoare, cu care ulterior a avut o relaţie profesională de 2 – 3 ani.
În ceea ce priveşte primul aspect, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, martorul a declarat că, a transportat la cererea martorei denunţătoare o centrală termică la o adresă pe Calea Adevărului din localitatea Oradea, însă nu ştie cine a locuit în imobilul situat aici. Conform actelor dosarului inculpatul D M locuieşte în localitatea Oradea, pe Calea Adevărului, nr. 7.
Identificarea inculpatului D M ca fiind persoana la locuinţa căreia martorul a transportat centrala termică, rezultă în cauză, atât dintr-o probă directă cât şi din corelarea logică a tuturor datelor ce rezultă din celelalte probe. Astfel martorul Tamaş Bereş, a cărui declaraţie va fi analizată în ceea ce urmează, identifică locuinţa inculpatului ca fiind imobilul de pe str. Adevărului,nr. 7. Apoi atât martorul Vass Csaba cât şi martorul Tamaş Bereş au declarat că la cererea martorei denunţătoare au transportat la locuinţa unei persoane pe str. Calea Adevărului, centrala termică sus menţionată cât şi pe martora denunţătoare, iar din actele dosarului rezultă că inculpatul îşi are domiciliul pe str. Calea Adevărului.
De asemenea martorul Căpriţă Florea a declarat că a însoţit-o pe martora denunţătoare la locuinţa de pe str. Adevărului, unde ştia din spusele părţii vătămate că locuia inculpatul, declaraţie ce se coroborează cu declaraţiile martorului Bereş Tamas şi Vass Csaba sub aspectul locuinţei vizitate de martora denunţătoare. Însuşi inculpatul a declarat că a fost vizitat la locuinţa sa de 4 – 5 ori de martora denunţătoare.
Toate aceste elemente, în opinia instanţei, conduc la concluzia logică, că locuinţa situată pe str. Adevărului, unde se deplasa martora denunţătoare aparţine inculpatului D M.
Posibilitatea ca martora denunţătoare să fi predat centrala termică unei alte persoane a cărei locuinţă să fie situată de asemeni pe str. Adevărului este exclusă, atât în raport de cele sus menţionate cât şi datorită faptului că, declaraţia martorului Vass Csaba cuprinde elemente de identificare topografică a imobilului la care a fost transportată centrala termică, care coincide din această perspectivă cu locuinţa inculpatului .
Martorul a declarat că, imobilul în discuţie, de pe str. Calea Adevărului era situată la aproximativ 100 metri de calea ferată Oradea – Cluj, pe partea dreaptă a străzii cum se urcă.
Martorul Căpriţă Florea la rândul său a declarat că locuinţa de pe Calea Adevărului, unde a însoţit-o pe martora denunţătoare este situată după trecerea de cale ferată, respectiv după intrarea şi înaintarea pe o stradă ce porneşte de aici, unde în partea dreaptă a drumului se afla această locaţie, declaraţia martorului Căpriţă Florea coroborându-se şi sub acest aspect cu declaraţia martorului Vass Csaba.
Din această descriere şi având în vedere topografia oraşului Oradea, în mod evident de o anumită notorietate locală, instanţa având cunoştinţă la rândul său de aceste date, reţinem că elementele topografice analizate, în mod distinct de considerentele de mai sus, identifică locuinţa la care a fost transportată centrala termică, ca fiind locuinţa inculpatului, adresa de domiciliu a acestuia, respectiv str. Calea Adevărului, nr. 7, relevând că locuinţa se afla situată la începutul străzii, respectiv la mică distanţă de trecerea de cale ferată.
Urmare raţionamentelor de mai sus depoziţia martorului Vass Csaba este concludentă şi dovedeşte cu certitudine împrejurarea că la locuinţa inculpatului D M a fost transportată o centrală termică la cererea martorei denunţătoare.
Acest martor este apreciat ca dovedind obiectivitate, în pofida relaţiilor profesionale, de o anumită durată cu martora denunţătoare, întrucât modul în care s-a concretizat această relaţie profesională, respectiv efectuarea unor transporturi în beneficiul societăţii comerciale, aparţinând martorei denunţătoare, nu prefigurează un eventual interes sau profit al martorului, în confirmarea denunţului penal făcut de martora denunţătoare împotriva inculpatului D M.
În altă ordine de idei, exceptând această probabilitate în cauză nu există date obiective care să reflecte vreun interes al martorei, iar aprecierile ipotetice, respectiv probabilităţile, câtă vreme nu corespund unor elemente de minimă concretizare, nu justifică aprecierea unei depoziţii de martor ca fiind subiectivă.
Depoziţiile martorului Bereş Tamaş este în opinia instanţei, o probă concludentă şi utilă cauzei, martorul dovedind obiectivitate.
Acest martor, asemeni martorului Vass Csaba, probează o împrejurare esenţială a cauzei şi anume că, martora denunţătoare s-a deplasat la locuinţa inculpatului D M şi a intrat în locuinţă având asupra sa două – trei plase, pe care la revenire nu le mai avea, martorul probând în mod obiectiv susţinerile martorei denunţătoare că i-a dus inculpatului în vizitele făcute la locuinţa acestuia, bunuri.
Locuinţa la care martorul arată că a transportat-o pe martora denunţătoare este indicată de acesta ca fiind pe str. Adevărului, nr. 7 sau 9- conform declaraţiei din faza de urmărire penală, şi Calea Adevărului, nr. 7- conform declaraţiei din faţa instanţei, iar din actele dosarului rezultă că adresa inculpatului este str. Calea Adevărului, nr. 7.
Totodată martorul descrie locul situării acestei locuinţe, ca aflându-se la o distanţă de 150 – 200 m de la trecerea liniei de cale ferată Oradea – Cluj, pe partea dreaptă a străzii, descriere ce corespunde cu descrierea făcută de martorul Vass Csaba.
Martorul Bereş Tamaş, la rândul său este o persoană din anturajul social al martorei denunţătoare, martorul declarând că, întrucât practica taximetria din anul 1996, a fost solicitat frecvent de martora denunţătoare, pentru a o transporta la diferite locaţii şi, că printre aceste solicitări se regăseşte şi transportarea martorei denunţătoare la adresa de pe strada Adevărului, sus menţionată.
În opinia instanţei, acest fapt în sine, nu este de natură a sugera un anume subiectivism al martorului, faptul de a cunoaşte o persoană de mai mulţi ani, nedovedind în nici un fel părtinirea acesteia. Totodată în cauză nu există date certe care să ateste că martorul ar avea un interes şi în felul acesta mărturia sa să fie una subiectivă. Din contră apreciem că depoziţia martorului se coroborează cu alte probe obiective respectiv depoziţia martorului Vass Csaba şi totodată poziţia sa a fost una constantă, fără fluctuaţii, ceea ce sub, aspectul analizat, are relevanţă.
Inadvertenţele existente între declaraţia dată de martor în faza de urmărire penală şi faza de judecată, sunt irelevante şi au un caracter firesc având în vedere perioada scursă de la momentul faptului constat de martor şi probat de acesta, respectiv momentul audierii sale. Martorul a declarat în faza de urmărire penală că, adresa la care a transporta-o pe martora denunţătoare este Calea Adevărului,nr. 7 sau 9, iar în faza de judecată că „crede” că această adresă era Calea Adevărului, nr. 7, adresă ce coincide cu adresa de domiciliu a inculpatului.
În mod evident este vorba de adresa de domiciliu a inculpatului, respectiv Calea Adevărului, nr. 7, descrisă şi prin raportare la elemente topografice, în sensul că aceasta este situată la o distanţă de 150 – 200 m ,de la trecerea liniei de cale ferată Oradea – Cluj, pe partea dreaptă a străzii, descriere ce corespunde cu cea făcută de martorii Vass Csaba şi Căpriţă Florea. Cu alte cuvinte această susţinere a martorului,chiar lipsită de o maximă certitudine, se coroborează cu alte date din cauză, modul uşor incert în care martorul face această individualizare, fiind chiar firesc, raportat la poziţia sa de transportator şi nu de persoană aflată într-o relaţie directă cu locatarul imobilului de la adresa în discuţie. Cu privire la acest aspect este de remarcat faptul că tocmai această calitate a martorului ar putea crea suspiciuni privind sinceritatea sa în prezentarea unor astfel de date, putându-se obiecta, că transportul de persoane, în sine, este o activitate ce implică contactul cu numeroase persoane şi numeroase locaţii, astfel încât memorarea unor astfel de date ar fi imposibilă.
În opinia instanţei, în pofida acestui fapt, martorul este credibil, multiplele destinaţii la care acesta a transportat-o pe martora denunţătoare, indicate precis în declaraţia sa, cât şi indicarea precisă a adresei şi reşedinţei martorei denunţătoare, de unde o lua pe aceasta, dovedind că martorul Bereş Tamaş era solicitat frecvent de martora denunţătoare şi urmare acestor solicitări repetate, este firesc faptul reţinerii adreselor la care martora denunţătoare era transportată.
Martorul Bereş Tamaş a declarat în faza de urmărire penală că vizitele martorei denunţătoare Căpriţă Lidia la adresa de pe Calea Adevărului, nr. 7 sau 9 au avut loc în anul 2003 sau 2004, martorul precizând că nu îşi aminteşte exact acest fapt. În faţa instanţei, martorul a declarat că aceste vizite au fost făcute în cursul anilor 2005 – 2006. Apreciem că această discrepanţă nu reprezintă o revenire a martorului asupra declaraţiei anterioare, câtă vreme toate celelalte date ale declaraţiei sale, sunt neschimbate şi permit plasarea în jurul anilor 2003 – 2004 a evenimentelor relatate de martor, iar datele relatate inconsecvent de martor sunt date, ce generează uşor şi în mod firesc, erori.
În mod cert datele corecte sunt cele menţionate în cursul urmăririi penale, respectiv anii 2003 sau 2004, întrucât audierea martorului având loc în anul 2006, în nici un caz martorul nu putea prezenta un eveniment din anul 2006 (anul audierii sale) ca fiind produs în urmă cu doi – trei ani, o astfel de eroare fiind necredibilă.
În plus în anul 2006 martora denunţătoare nu putea fi transportată la locuinţa inculpatului, D M întrucât se afla în stare de arest preventiv încă din toamna anului 2004.
Declaraţiile martorilor Gurău Florian şi Letea Petru, ambii ofiţeri în cadrul Poliţiei Judiciare din cadrul IPJ Bihor, sunt apreciate ca fiind probe utile ale cauzei, cu specificaţia că, declaraţia martorului Letea Petru este apreciată ca fiind concludentă şi utilă în soluţionarea cauzei, doar în ceea ce priveşte declaraţia dată de acest martor în faza de urmărire penală, declaraţia din faţa instanţei fiind înlăturată din materialul probator ca nesinceră şi vădit părtinitoare.
Aceste probe sunt aduse de acuzare pentru dovedirea împrejurării că privind implicarea efectivă a inculpatului D M în dosarele penale în care martora denunţătoare avea calitatea de inculpat, respectiv în dosarul penal în care era cercetată pentru plângerea penală formulată fictiv de martora denunţătoare împotriva numitului Herman Viorel pentru a-i servi ca apărare în dosarul penal în care aceasta era cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prin CEC – uri.
Martorul Gurău Florian a declarat că o cunoştea pe martora denunţătoare întrucât a cercetat plângerea penală formulată de aceasta împotriva numitului Herman Viorel; că pentru a o aduce pe aceasta la audieri a emis mai multe mandate de aducere; că în urma acestor mandate martora denunţătoare nu s-a prezentat la sediul poliţiei, însă într-una din zile a fost sunat de inculpatul D M, respectiv în timpul orelor de program, care l-a întrebat dacă este la birou, context în care martorul i-a răspuns că întârzie 10 minute; că inculpatul i-a cerut să treacă pe la locuinţa sa; că la locuinţa inculpatului se afla martora denunţătoare Căpriţă Lidia şi atunci martorul practic a cunoscut-o pe aceasta; respectiv că inculpatul era în temă că martora denunţătoare a fost citată de către câteva ori de ofiţerul Gurău la sediul poliţiei; că discuţia ce s-a purtat a fost în sensul că inculpatul a prezentat-o martorului pe martora denunţătoare Căpriţă Lidia ca fiind persoana vătămată pe care acesta o căuta şi, totodată i-a spus acestuia, că la rândul său, martora denunţătoare l-a căutat pe martor la sediul poliţiei; că indirect inculpatul nu i-a cerut să-i aplice martorei denunţătoarea un tratament favorizant; că a perceput-o pe aceasta ca fiind o cunoştinţă a inculpatului; că raportat la gestul inculpatului de a-l chema la locuinţa sa şi de a-i prezenta partea vătămată dintr-un dosar pe care îl instrumenta, nu atribuie caracter penal acestui gest, însă nu i s-a părut un lucru normal şi nu i s-a mai întâmplat ca un alt coleg de al său să îl pună într-o postură similară; că soluţionând plângerea părţii vătămate a dat o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, întrucât societatea comercială era inexistentă, iar avizele de expediţie şi facturile nu conţineau datele obligatorii de identificare a persoanei; că partea vătămată nu i-a spus că plângerea pe care o soluţiona avea un caracter fictiv şi că îi slujea propriei apărări în dosarul în care era cercetată, însă acest lucru l-a bănuit ulterior; că, consemnarea făcută în declaraţia dată în faza de urmărire penală, în sensul că, a aflat efectiv că era o plângere falsă, reprezintă o eroare de relatare, respectiv că în realitate a bănuit doar acest fapt.
În opinia instanţei această probă este dincolo de orice îndoială, o probă incriminatore. Martorul Gurău Florin este lucrător în cadrul Poliţiei Judiciare din IPJ Bihor şi avea în fază de lucru plângerea penală formulată de martora denunţătoare Căpriţă Lidia împotriva numitului Herman Viorel. Împrejurările concrete în care martorul Gurău Florin a cunoscut-o pe martora denunţătoare Căpriţă Lidia dovedesc indiscutabil implicarea inculpatului D M în dosarele penale ale martorei denunţătoare.
Atitudinea inculpatului de a-l chema pe ofiţerul de poliţie ce instrumenta plângerea formulată de partea vătămată, la locuinţa sa, unde se afla martora denunţătoare, şi de a-l prezenta pe acesta martorei denunţătoare, are mai multe semnificaţii, respectiv odată în relaţia inculpatului cu martorul Gurău Florin şi apoi în relaţia acestuia cu martora denunţătoare.
Această atitudine a inculpatului ,în opinia instanţei , concretizează intenţia acestuia de a convinge partea vătămată că are o influenţă efectivă asupra ofiţerului de poliţie. Inculpatul nu s-a rezumat la a lăsa ca, convingerea părţii vătămate în sensul că poate influenţa ofiţerii de poliţie, care instrumentează cauzele penale ale acesteia în a-i acorda un tratament privilegiat, să se formeze raportat strict la calitatea sa din acel moment şi anume cea de ofiţer specialist I în cadrul IPJ Bihor – Serviciul Cercetări penale, cu grad de comisar de poliţie şi în virtutea acestei funcţii, locţiitor al Şefului Serviciului de Cercetări Penale.
Chemarea ofiţerului de poliţie ce instrumenta plângerea martorei denunţătoare, la locuinţa sa şi prezentarea martorei denunţătoare acestuia, în opinia instanţei este un fapt menit a crea martorei denunţătoare o convingere de neclintit asupra influenţei pe care inculpatul pretindea că o are asupra ofiţerilor din cadrul poliţiei judiciare. În condiţiile în care inculpatul avea posibilitatea reală de a-i aborda pe aceşti ofiţeri de poliţie la locul de muncă, în concret martorul Gurău Florian şi inculpatul având acelaşi loc de muncă, întâlnirea dintre ofiţerul de poliţie Gurău Florian şi martora denunţătoare la locuinţa inculpatului exprimă intenţia inculpatului de a dovedi influenţa pe care o are, iar premisa unei astfel de intenţii, în mod logic, o constituie dorinţa acestuia de obţine foloase materiale de la martora denunţătoare, căreia în felul acesta îi făcea dovada „influenţei” sale şi totodată o motiva la remunerarea acestor servicii.
Dincolo de intenţia inculpatului de a-i demonstra martorei denunţătoare influenţa pe care o poate exercita asupra ofiţerilor de poliţie , acest gest semnifică şi o solicitare neechivocă, într-adevăr nu expresă, adresată martorului de a adopta o poziţie de favoare faţă de martora denunţătoare. Deşi martorul Gurău Florin neagă acest aspect, în opinia instanţei, urmare contextului în care a avut loc această întâlnire , o solicitare expresă nici nu era necesară.
În concret, inculpatul DM, deşi coleg cu martorul Gurău Florin şi având astfel posibilitatea abordării acestuia la locul de muncă, l-a chemat pe martor la locuinţa sa, respectiv în mediul său privat, familial, unde i-a prezentat–o pe martora denunţătoare, aceasta fiind în mod firesc asimilată de martor, urmare modului şi locului în care i-a fost prezentată, ca o persoană foarte apropiată inculpatului.
Analizând mai departe semnificaţia acestui gest al inculpatului, se apreciază totodată că, dincolo de intenţia de a-şi dovedi influenţa , dincolo de efectul de a-l determina pe martorul Gurău Florin să instrumenteze cu părtinire plângerea martorei denunţătoare, acest gest reflectă şi înţelegerea anterioară existentă între inculpat şi martora denunţătoare, privind ajutorul pe care inculpatul urma să îl acorde acesteia în dosarele sale penale. Acest aspect rezultă din însăşi împrejurarea că martora denunţătoare nu s-a prezentat la sediul Poliţiei, unde a fost citată de mai multe ori, fapt cunoscut şi de către inculpatul D M, ci l-a căutat pe inculpat la locuinţa a cestuia, unde apoi inculpatul l-a chemat pe ofiţerul ce instrumenta această cauză.
În mod evident implicarea inculpatului D M în problemele juridice ale martorei denunţătoare a fost mult mai profundă decât susţine acesta, (simple consultaţii juridice), iar motivaţia faptei sale este în mod evident una pecuniară vizând în concret bunurile pe care inculpatul le primirea de la martora denunţătoare.
Excludem orice altă motivaţie a inculpatului D M în condiţiile în care nu s-a probat că între inculpat şi martora denunţătoare ar exista o relaţie, indiferent de orice natură, care să justifice un ajutor gratuit, oferit de către acesta martorei denunţătoare, evident şi acest gest situat în afara deontologiei profesionale.
Urmare elementelor de fapt pe care le relevă depoziţia martorului Gurău Florin, acesta are un rol esenţial în materialul probator, probând în mod cert atât elemente de ordin obiectiv cât şi subiectiv ce definesc infracţiunea de trafic de influenţă.
Nu există date sau indicii în sensul că martorul Gurău Florin ar fi fost interesat în cauză, sau că s-ar fi aflat în ostilităţi cu inculpatul. Drept urmare depoziţia acestuia nu este afectată de nici o suspiciune de subiectivism. În plus martorul Gurău Florin este ofiţer în cadrul Poliţiei Judiciare al IPJ Bihor ceea ce întăreşte credibilitatea sa.
Martorul Letea Petru şi-a modificat în faţa instanţei declaraţia dată în faza de urmărire penală. Motivaţia martorului a fost în sensul că, deşi recunoaşte semnătura aplicată pe declaraţia din faza de urmărire penală nu îşi explică neconcordanţa dintre declaraţii; că maniera de audiere a fost în sensul că, martora relata faptele iar ofiţerul ce efectua audierea tehnoredacta concomitent cele relatate de martor; că întrucât îl cunoştea pe acest ofiţer din practica de zi cu zi, a avut încredere în fidelitate consemnărilor; că citea progresiv pe măsura redactării declaraţilor de pe monitorul calculator , însă poartă ochelari de vedere la scris şi consideră că nu a citit cu atenţie declaraţia bazându-se pe corectitudinea colegului său.
Această motivaţie a martorului este inacceptabilă, în condiţiile în care martorul însuşi este „anchetator” de profesie, fiind ofiţer de poliţie în cadrul Poliţiei Judiciare a IPJ Bihor şi cunoaşte la un nivel de profesionist efectele unei declaraţii date în faţa organelor de urmărire penală, respectiv consecinţele inconsecvenţei în astfel de declaraţii.
Este inacceptabilă şi ipoteza privind o posibilă superficialitate profesională a martorului, pe fondul căreia martorul ar fi adoptat conduita pretinsă, de a nu–şi lectura cu seriozitate declaraţia, întrucât procesul penal în care acesta era audiat ca martor – un proces penal în care calitatea de inculpat o deţinea un comisar de poliţie, respectiv un coleg al martorului – şi natura cauzei – cauză de corupţie- demonstrează un caracter extrem de serios al procedurii în care era implicat martorul, nicidecum unul derizoriu, pentru a fi justificată o oarecare indiferenţă faţă de rigorile acesteia.
În opinia instanţei revenirea martorului asupra declaraţiei date în faza de urmărire penală ilustrează intenţia acestuia de părtinire a inculpatului, motiv pentru care declaraţia dată de acesta în faza de judecată va fi înlăturată în totalitate.
În faza de urmărire penală martorul a relevat ca împrejurare importantă în stabilirea vinovăţiei inculpatului, faptul că martora denunţătoare Căpriţă Lidia,ce era inculpată în mai multe dosare pe care le instrumenta, dând curs unei citaţii, s-a deplasat la sediul Poliţiei unde martorul Letea a întâlnit-o în biroul inculpatului D M, sau ar fi văzut-o împreună cu inculpatul D M în curtea imobilului; că din biroul acestuia sau din locul în care inculpatul a stat de vorbă cu martora denunţătoare a condus-o pe martora în biroul său pentru anchetă; că inculpatul nu i-a cerut niciodată informaţii despre cauza în care era învinuită martora denunţătoare, martorul Letea specificând că, nici nu ar fi avut nevoie să îi dea aceste informaţii, întrucât ar fi putut să afle ceea ce îl interesa chiar de la martora denunţătoare Căpriţă Lidia.
Această depoziţie a martorului probează în concret, contactele inculpatului D M cu martora denunţătoare Căpriţă Lidia, şi rostul acestor întâlniri, în mod evident, nu de a se purta discuţii de complezenţă, cum a susţinut constant inculpatul, ci discuţii privind ajutorul pe care acesta putea să îl dea martorei denunţătoare în dosarele penale în care aceasta era cercetată, având în vedere că martora denunţătoare s-a întâlnit cu inculpatul, înainte de audierea acesteia de către martorul Letea Petru. Deşi privind izolat, acest raţionament ar putea apărea ca fiind facil, coroborate datele din cauză, în concret aspectul relatat de martorul Letea Petru cu aspecte relatate de martorul Gurău Florin, în mod evident, întâlnirea martorei denunţătoare cu inculpatul, s-a datorat înţelegerii anterioare a acestora privind implicarea inculpatului D M în dosarele penale ale martorei denunţătoare.
Declaraţia martorului Letea Petru dată în faza de urmărire penală creează îndoieli serioase, în ceea ce priveşte buna credinţă a acestuia, având în vedere conduita adoptată în faţa instanţei. Cu toate acestea declaraţia dată în faza de urmărire penală nu va fi înlăturată din materialul probator, întrucât împrejurarea relatată se integrează stării de fapt se rezultă din probe obiective, fiind demonstrate cu certitudine întâlnirile inculpatului cu martora denunţătoare chiar la locuinţa sa, astfel încât rezerva firească în aprecierea depoziţiei din faza de urmărire penală, raportat strict la conduita martorului, ar fi nejustificată în contextul celorlalte date concrete ale cauzei.
Declaraţia martorului Creţu Ioan este o probă utilă în cauză, deşi aspectul pe care acesta îl probează nu ţine de fapta ce constituie obiectul prezentei judecăţi. Cu toate acestea împrejurarea că inculpatul D M în cadrul raporturilor profesionale, dezvolta relaţii apropiate cu persoane cercetate penal, constituie un indiciu însemnat în stabilirea comportamentului infracţional al inculpatului.
În faza de urmărire penală martorul a declarat că „Prin toamna anului 2004, după ce fusesem promovat la Serviciul Cercetări Penale, mi-a fost repartizat spre soluţionare dosarul de urmărire penală privind privatizarea societăţii PAMORA S.A. Oradea. Dosarul fusese anterior instrumentat de comisar şef DM care a formulat propunerea de scoatere de sub urmărire penală a învinuiţilor, dar nu îmi mai amintesc motivarea acestuia. Dosarul a fost în supravegherea domnişoarei procuror Saşa Cercel de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a restituit cauza, întocmind şi o notă de supraveghere foarte detaliată. DM a fost foarte ofensat de restituire, susţinând că propunerea de scoatere de sub urmărire era temeinică şi bine motivată. După primirea dosarului am efectuat activităţile dispuse de procuror şi, la finalizarea urmăririi penale am propus trimiterea în judecată a tuturor învinuiţilor. In intervalul în care urmărirea penală în dosarul PAMORA era în curs de efectuare m-am întâlnit întâmplător cu DM prin apropierea sediului Tribunalului Bihor. DM m-a invitat la o cafea la cafe barul ZARA sau la unul dintre celelalte învecinate de pe str. Republicii. Pe terasa barului, la o masă, era avocatul Bot Ovidiu care era învinuit în cauza respectivă, iar DM mi-a propus sa ne aşezăm la masa acestuia. Mi s-a părut că ar fi un gest nepotrivit să plec şi să îl las acolo pe colegul meu, dar i-am spus lui D că nu voi discuta nimic despre cauză. Nu ştiu dacă D M a avut sau nu o întâlnire planificată de cu Bot Ovidiu sau întâlnirea a fost pur întâmplătoare.”
În faza de judecată martorul a arătat că îşi aminteşte că „îmi amintesc că în una din zile m-am întâlnit pe centru cu inc. D, numitul Bot a trecut pe acolo şi din câte îmi amintesc noi ne pregăteam să ne aşezăm la masă să consumăm o cafea sau un suc, iar acesta a şi s-a aşezat împreună cu noi, arat că amândoi îl cunoşteam pe numitul Bot deoarece fiind avocat ne întâlneam frecvent profesional cu acesta. Am stat pe terasă la văzul lumii, discuţiile s-au rezumat la banalităţi, nefiind abordat nici un moment un subiect care să aibă legătură cu dosarul penal în care acesta era implicat. La vremea respectivă nu am dat importanţă acestui fapt, nu am socotit că este un lucru neobişnuit nu m-am gândit că dacă cineva ne vedea, putea să interpreteze în anumit sens acea întâlnire întâmplătoare, astăzi însă când orice gest este interpretat cu lipsă de obiectivitate şi bun simţ, începi să te fereşti de oricine. Arat încă o dată a fost o întâlnire întâmplătoare, nu am socotit că inculpatul D acceptând compania domnului Bot ar fi avut o atitudine nepotrivită, întrucât în acel moment ne puteam întâlni cu orice avocat sau procuror, în plus dacă s-ar fi deschis subiectul acelui dosar, eu unul m-aş fi ridicat şi aş fi sistat discuţia. In plus menţionez că fiecare şi-a plătit consumaţia. Cred că la vremea respectivă deşi dosarul îmi fusese repartizat era în studiu şi nu începusem nici un act procesual, cred că nici nu ştiam poziţia avocatului Bot în acel dosar. Referitor la faptul că în faza de urmărire penală în declaraţia mea este consemnat faptul că, eu împreună cu inc. D ne-am aşezat la o masă ce era ocupată dinainte de avocatul Bot Ovidiu, iar în faţa instanţei azi am relatat că acesta a venit la masa pe care noi intenţionam să o ocupăm, precizez că din punctul meu de vedere aspectul asupra căruia poziţia mea este inconsecventă, este banal. Nu pot să ştiu acum la câţiva ani de la acea întâmplare, cine a ocupat primul acea masă, însă raportat la împrejurarea cu privire la care mi se solicită să-mi clarific poziţia, respectiv dacă atitudinea inc. D a fost potrivită sau nepotrivită în acel context, avânt în vedere că numitul Bot era cercetat într-un dosar penal instrumentat anterior de inculpat, iar în acel moment de către mine, menţionez că această întâlnire în opinia mea a fost una banală şi totodată că, la vremea respectivă nu am apreciat atitudinea inc. D ca fiind nepotrivită. I-am atribuit însă un astfel de caracter ulterior, în contextul în care am fost audiat ca martor în prezentul dosar. Arat că inc. D era o persoană foarte plăcută, foarte jovială şi în general agreată de către colegi, menţionez că îl apreciez şi că era foarte credincios. Arat că nu am trăit niciodată o situaţie similară în sensul de a se aşeza la masă la mine în timp ce îmi beam cafeaua la cofetăria de vizavi de poliţie, o persoană care era cercetată în vreun dosar penal pe care eu îl instrumentam. Nu aş fi permis niciodată aşa ceva. In ce priveşte consemnarea dată în declaraţia din faza de urmărire penală, respectiv că inc. D m-a invitat la o cafea, la un bar pe a cărui terasă se afla numitul Bot, că din câte îmi aduc aminte nu am dat declaraţie într-o astfel de manieră certă, precizând tot timpul pe timpul audierii, că din câte îmi amintesc, făceam relatările respective. Nu ştiu dacă am avut ochelarii la mine să citesc acea declaraţie, cred că de fapt nu i-am avut, cred că mi-a citit declaraţia,lucrătorul de poliţie care mi-a şi luat-o. II ştiam pe acesta ca fiind tipul de anchetator integru care face fidel relatările. Cu privire la această chestiune, admit că este vorba despre o contradicţie între ceea ce afirmă că sunt din punct de vedere profesional, respectiv inabordabil şi felul în care m-am comportat în acea împrejurare, ce avea o anumită delicateţe, având în vedere că am , servit o cafea împreună cu o persoană ce în acel moment era cercetată penal într-un dosar pe care u îl instrumentam şi acre anterior fuse-se instrumentat de inc. D. In momentul în care am fost audiat la DNA am înţeles substratul audierii, respectiv dacă este posibil ca această întâlnire să fi fost planificată de inc. D. Am dat răspunsul pe care l-am dat, motivat doar de dorinţa de a spune doar ce s-a întâmplat, nu m-am gândit nici un moment că dacă aş afirma cu certitudine că inc. D m-a invitat la cafea I pe acea terasă, aş înlătura o eventuală suspiciune ce ar putea plana asupra mea. Menţionez încă o dată că toate relatările făcute în declaraţia mea anterioară, au fost j afirmaţii de genul „ din câte îmi amintesc” şi nu afirmaţii certe. Arat că în momentul în I care am instrumentat acel dosar „Pamora” am citit rezoluţia procurorului de restituire a cauzei, motivaţia acesteia cât şi actele ce urma să le îndeplinesc. După ce am primit dosarul cu „Pamora”, am citit rezoluţia de restituire şi am constata că numitul Bot Ovidiu avea calitatea de învinuit. Raportat la faptul că anterior am declarat că, împreună cu inculpatul D am servit o cafea cu Bot Ovidiu pe o terasă, moment la care nu ştiam ce calitate deţine a cesta în cauza respectivă întrucât anterior fusese apărătorul uneia dintre părţi, explic neconcordanţa afirmaţiilor prin aceea că acum în momentul audierii nu –mi amintesc cu exactitate data când am servit acea cafea, respectiv data când am citit acea rezoluţie de restituire a cauzei la organul de cercetare penală. Arat acum însă că la data când am servit cafea cu Bot Ovidiu în împrejurarea relatată ştiam că acesta era învinuit în dosarul Pamora, că anterior fuse-se avocatul unei din părţi însă nu-mi erau clarificate toate datele dosarului”.
În opinia instanţei nuanţarea acestei împrejurări de către martor, care în faţa instanţei a încercat să acrediteze ideea că întâlnirea sa şi a inculpatului D M cu numitul Bot Ovidiu, ce era cercetat penal într-o cauză, aflată în acel moment, în instrumentarea martorului, respectiv după instrumentarea sa anterioară de către inculpatul D M, nu a fost pregătită de către acesta din urmă, ci una pur întâmplătoare, nu înlătură concluzia instanţei că, împrejurarea relatată de martor constituie un indiciu foarte serios asupra comportamentului inculpatului D M, de a avea legături cu persoana cercetată penal. Deşi martorul a afirmat în faţa instanţei că, întrucât numitul Bot Ovidiu era avocat şi în felul acesta o persoană din anturajul profesional al martorului şi inculpatului D M, a afirmat totodată şi că nu s-a aflat niciodată într-o situaţie similară, respectiv de a se aşeza la masa sa o persoană cercetată penal.
Opinia exprimată de martor ar fi verosimilă dacă faptul relatat de acesta ar fi analizat izolat. În contextul de faţă împrejurarea atestată de martor alăturată faptei judecate în cauză, ilustrează în mod cert că, inculpatul D M avea un comportament profesional nepotrivit, legând relaţii apropiate cu persoane cercetate penal. Motivaţia acestui comportament raportat la fapta din cauză , este în mod evident una materială, însă gesturile inculpatului ce exced această analiză – a infracţiunii de trafic de influenţă judecată aici – neinteresând sub aspectul acestei motivaţii, întrucât în lipsa unor alte date, o astfel concluzie ar fi pur speculativă.
Declaraţiile inculpatului D M au o relevanţă minoră, majoritatea aspectelor esenţiale ale cauzei, sunt contestate de către inculpat, declaraţiile sale fiind astfel în contradicţie cu celelalte probe obiective.
Concludenta parţială a declaraţiilor date de inculpat vizează împrejurarea că, inculpatul s-a întâlnit de mai multe ori cu martora denunţătoare, atât la locuinţa sa, la locul său de muncă, cât şi în Bucureşti. Aceste aspecte rezultă din declaraţia martorei denunţătoare cât şi din declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză, respectiv martorii Gurău Florian, Letea Petru, Bereş Tamaş, Căpriţă Florea, Gabor Monika.
În ceea ce priveşte motivaţia acestor întâlniri declaraţiile inculpatului sunt neverosimile. Acesta a susţinut că :” Cu aproximativ 10 ani în urmă, am cunoscut-o pe martora denunţătoare Căpriţă în condiţiile în care aceasta a cunoscut-o pe soţia mea,ambele fiind internate în aceeaşi unitate spitalicească. In cursul anului 2001 – 2002, am întâlnit-o întâmplător la IPJ unde eu îmi desfăşuram activitatea, respectiv am fost abordat de către aceasta iar din discuţiile purtate, am aflat că era judecată în dosare penale aflate la instanţă deja. Aceasta a început să-mi ceară statul în problemele sale, motiv pentru care am acceptat mai multe discuţii. Aceste discuţii s-au purtat si la locuinţa mea din Oradea,calea Adevărului,nr. 7de m-a căutat, fără să fie invitată de 4-5 ori. Martora nu mi-a cerut in cadrul acestor discuţii sa intervin favoarea sa in dosarele în care era judecată. Din cate îmi amintesc, de câte ori a venit la locuinţa mea si am discutat cu aceasta, martora era singură. Arăt că în septembrie 2002 urma să plec intr-o misiune in Cehia pentru mai multe luni, iar în momentul în care mă aflam in Bucureşti am fost sunat ele către aceasta si am acceptat să o întâlnesc, martora spunându-mi ca doreşte să mă salute câteva minute. Am întâlnit-o în faţa imobilului unde eram cazat si am discutat cu aceasta câteva minute, insă nu au fost discuţii legate de problemele juridice pe care le avea ci doar banalităţi…. Arăt că am acceptat să mă întâlnesc cu ea din motive umanitare întrucât aceasta avea anumite probleme de sănătate, iar eu la rândul meu am avut anumite probleme de sănătate.”
În ceea ce priveşte împrejurarea că martora denunţătoare i-ar fi cerut inculpatului doar sfatul în problemele juridice pe care aceasta le avea, în privinţa acestui aspect inculpatul este nesincer, probele administrate în cauză, dovedind cu prisosinţă contrariul. Totodată apreciem că problemele medicale ale inculpatului şi ale martorei denunţătoare nu justificau întâlnirea repetată a acestora, la locuinţa inculpatului şi în Bucureşti, un astfel de subiect în mod firesc epuizându-se la o singură întâlnire, în condiţiile în care aceste probleme medicale au survenit anterior, respectiv nu era vorba de afecţiuni medicale aflate în evoluţie, care să suscită discuţii succesive. Concomitenţa dintre aceste întâlniri şi problemele juridice ale martorei denunţătoare, privită ca fapt în sine, sugerează că în realitate, aceste probleme sunt motivul real al întâlnirilor dintre inculpat şi martora denunţătoare, indiferent de contextul acestora.
În altă ordine de idei precizăm că celelalte probe administrate în cauză ,dovedesc acest „motiv „ , nefiind necesar a se recurge la deducţii de acest fel, pentru determinarea sa, prezentele consideraţii vizând interpretarea declaraţiilor inculpatului.
Inculpatul în apărare a mai invocat existenţa unei înscenări menite a-l înlătura din rândul persoanelor recomandabile pentru o anume funcţie din cadrul IPJ Bihor şi pornirea ulterior, a unei acţiuni, cu caracter vindicativ, împotriva sa. În concret acesta a susţinut că :” Arătându-i atâta amabilitate, nu îmi explic denunţul penal pe care 1-a făcut împotriva mea, cu atât mai mult cu cât sumele pe care a afirmat că mi le-a plătit mie, menţionate ca fiind tot mai mari cu fiecare declaraţie pe care a dat-o, îi puteau sluji la recuperarea prejudiciilor cauzate cauzele în care a fost judecată. Tocmai datorită acestor date, eu cred că este o făcătura . Când spun că este o făcătură, mă refer la faptul că, după convingerea mea, acest dosar penal se datorează animozităţilor existente la locul de muncă, cât şi faptul că in cursul ¬anului 2004 eram proposabil pentru o anumită funcţie. Refuz să dau date concrete despre această împrejurare, din motive de onoare. Arăt că deşi denunţul martorei Căpriţă Lidia s-a făcut în anul 2006, au fost începute cercetările încă din 2004, de când s-a pus in discuţie acea eventuală promovare în funcţie. În concret mă refer la o anchetă internă, in cadrul căreia mi s-au pus întrebări asupra relaţiei pe care o aveam cu martora Căpriţa Lidia. În cadrul acestei anchete, am fost întrebat şi asupra relaţiei pe care aş fi avut-o cu numitul Borodan Florin, fără să pot preciza acum şi alte nume. Arăt că în concret acea anchetă administrativă a vizat si pretinse relaţii pe care eu le-aş fi avut cu diverse persoane cercetate penal. Fac precizarea că, această anchetă a survenit în urma unui refuz de al meu de a ancheta o persoana importantă la locul unde aceasta se afla şi nu la sediul poliţiei unde îmi desfăşuram eu activitatea. După acest refuz au apărut si problemele mele. Nu doresc acum să menţionez numele acestei persoane, decât după consultarea cu apărătorul meu, iar in măsura in care voi considera că este util in apărare, o voi solicita ca martor. Arăt că funcţia pentru care am fost propus în 2004 a fost ocupată în cursul aceluiaşi an de o altă persoană. Arat că in 2006 când Căpriţă Lidia a formulat denunţul penal împotriva nu mai era vacantă nici o funcţie pentru care puteam fi propus. Deşi ulterior denunţul lui Căpriţă Lidia, consider că este o consecinţă a animozităţilor născute în 2004, şi în concret cred că aceasta a fost pusă de colegii mei să facă acest denunţ .”
Aceste afirmaţii ale inculpatului nu sunt confirmate de alte probe obiective. Cu toate acestea nu poate fi neglijat aspectul relatat de martora denunţătoare şi anume: „Arăt că în august 2004 am fost arestată. Menţionez că eu nu l-am denunţat pe inculpatul D, eu am fost anchetată cu privire la aceste fapte şi am constatat că se ştia tot, nu ştiu de la cine, poate de la martora Capotă Adriana. Arăt că prima oară am fost anchetată de dl. Ursuţa la IPJ şi apoi am fost dus la DNA. Nu am recunoscut la dl. Ursuţa aceste fapte doar atunci când am fost pusă în faţa acestor dovezi, respectiv la sediul DNA unde a fost prezent şi dl. Ursuţa şi s-a folosit numele celor doi martori Bereş Tamaş şi Vash Csaba şi mi-am dat seama că se ştia tot. Arăt că atunci pentru prima oară am recunoscut această stare de fapt şi am declarat totul în amănunt. Arăt că am fost anchetată de dl. Surducan. Menţionez încă odată că nu s-au folosit mijloace de constrângere împotriva mea. Mi s-a spus că ce se ştie se poate folosi şi împotriva mea şi întrucât m-am săturat de toate minciunile, am spus adevărul. Nu mi-a fost teamă că am să fiu trimisă în judecată şi eu pentru ceea ce s-a întâmplat cu inculpatul D. Nu s-a spus că aş putea fi trimisă în judecată pentru infracţiunea ele corupţie, însă atunci când dl. Surducan mi-a spus că aceste date se pot folosi împotriva mea am înţeles că aş fi fost pasibilă de sancţiuni penale dacă nu aş fi declarat Adevărul, dacă aş fi minţit cu ocazia audierii mele. Arăt că dl. Ursuţa din cadrul IPOJ nu a desfăşurat o anchetă în cadrul căreia eram întrebată despre aceste fapte, a fost o discuţie pe care am avut-o cu acesta şi am fost chemată la sediul IPJ în contextul în care venise la sediul acestuia reprezentanţi ai direcţiei generale Anticorupţie din cadrul Ministerului de Interne, ce investigaţi o anumită legătură între martora Capotă Adriana şi chestorul Cheregi. Arăt că dl. Ursuţa nu m-a întrebat niciodată despre relaţia mea cu inculpatul D, m-a întrebat doar pe cine am cunoscut în poliţie, la cine am umblat şi cine m-a ajutat. Arăt că am fost chemată de mai multe ori de dl. Ursuţa şi pe toată această perioadă mă aflam în arest preventiv. Precizez că nici odată Dl. Ursuţa nici direct, şi nici în mod sugestiv nu mi-a atras atenţia asupra faptului că dacă aş accepta o astfel de colaborare, în sensul de a denunţa persoana din poliţie care m-a ajutat aş fi fost ulterior favorizată în ceea ce priveşte situaţia mea juridică.”Raportat la aceste date apreciem următoarele:
Pretinsul scenariu pus la cale împotriva inculpatului, chiar real, nu îl exonerează pe acesta de răspundere penală, întrucât în esenţă „scenariul” invocat vizează abordarea martorei denunţătoare şi determinarea acesteia de a face denunţul penal. Nu se invocă o anume „regizare” a faptei inculpatului, care rămâne dovedită în cauză prin probele sus analizate.
Dacă s-ar da veridicitate susţinerilor martorei denunţătoare privind chemarea sa la DNA şi determinarea acesteia de a face denunţul penal, devine discutabilă calitatea sa de martoră denunţătoare, iar această chestiune ar avea relevanţă, doar dacă martora denunţătoare ar fi solicitat restituirea bunurilor şi a banilor daţi inculpatului.
În mod evident apărările de acest gen ale inculpatului nu pot conduce la exonerarea sa de răspundere penală şi totodată celelalte aspecte relevate de acesta vor fi înlăturate, instanţa atribuind valoare probatorie declaraţiilor inculpatului, aşa cum s-a arătat, doar în ceea ce priveşte relaţia sa cu martora denunţătoare şi întâlnirile repetate cu aceasta, aspecte ce rezultă şi din alte probe.
Pentru aceleaşi considerente confruntarea inculpatului cu martora denunţătoare va fi apreciată ca având o concludenţă parţială.
Prin actul de sesizare al instanţei au fost susţinute şi alte împrejurări de fapt, respectiv abordarea telefonică a inculpatului D M în perioada în care acesta se afla într-o misiune în Cehia de către martora Capotă Adriana precum şi abordarea martorului Şimon Viorel, fost ofiţer de poliţie, de către inculpatul D M pentru ca acesta să o ajute pe martora denunţătoare să obţină un spaţiu frigorific în vederea depozitării unei cantităţi mari de carne.
Aceste împrejurări nu au fost probate în faţa instanţei şi de altfel nu modifică cu nimic datele cauzei.
În primul rând din actele dosarului rezultă că martora Capotă Adriana este dată în urmărire generală, fiind cercetată în mai multe dosare penale pentru infracţiuni economice; că aceasta era partenera de afaceri a martorei denunţătoare şi în relaţii de prietenie cu acesta.
În opinia instanţei, conform considerentelor vizând credibilitatea martorei denunţătoare, un astfel de martor nu este un martor credibil datorită deopotrivă moralităţii sale îndoielnice cât şi suspiciunii de subiectivism pe care o generează relaţia martorei cu martora denunţătoare, aceasta din urmă fiind o persoană cu o poziţie subiectivă în cauză.
Martora Capotă Adriana nu a fost audiată în instanţă, numeroasele demersuri făcute pentru aducerea sa neproducând efecte, în condiţiile în care martora se ascunde de organele judiciare, fiind dată în urmărire generală.
Urmare acestor elemente de apreciere s-a considerat că citirea declaraţiei date de un astfel de martor în faza de urmărire penală este inutilă, în condiţiile în care însăşi proba administrată în această fază este înlăturată de instanţă din materialul probator, ca fiind o probă necredibilă.
Întrucât elementele relevate de această martoră au stat la baza aprecierii făcute de organele de urmărire penală privind purtarea unor convorbiri telefonice de pe o cartelă ,între martora Capotă Adriana şi inculpat , în perioada în care acesta se afla în Cehia, listingurile telefonice depuse la dosarul cauzei nu vor mai fi analizate, numărul de telefon pe care acestea îl vizează, fiind furnizat de martora Capotă Adriana.
Într-o situaţia similară se află depoziţia martorului Şimon Viorel, care de asemenea este înlăturată din materialul probator ca fiind o probă părtinitoare. Această probă tinde la dovedirea unei împrejurări colaterale a cauzei, respectiv ajutorul pe care inculpatul l-ar fi acordat martorei denunţătoare, nu în problemele judiciare ale acesteia, ci în găsirea unui spaţiu frigorific. Această împrejurare deşi poate dovedi relaţia dintre inculpat şi martora denunţătoare, este apreciată de instanţă ca fiind neesenţială în cauză.
În faza de urmărire penală martorul Şimon Viorel a declarat că: „Este posibil să se fi întâmplat acest lucru, din păcate, datorită trecerii timpului nu îmi amintesc nimic despre această împrejurare. Mi s-a pus la dispoziţie graficul telefonic din zilele de 31.08 şi 01.09.2002 din care rezultă că inculpatul DM a avut cu mine 9 convorbiri telefonice, din care repet că este posibil să fie în legătură cu rugămintea sa de a-l ajuta în speţă, dar nu-mi amintesc. Nu eram în relaţii de prietenie cu DM, doar relaţii colegiale, eu lucrând în acea perioadă ca ofiţer cu pregătirea profesională la I.P.J. Bihor. Este posibil ca cele susţinute de partea vătămată să fie adevărate fiindcă nici înainte, nici după 31.08 – 01.09.2002 nu am mai avut convorbiri telefonice cu DM. Cu regretul că nu pot furniza amănunte declar că nu am alte cunoştinţe despre împrejurarea cu privire la care am fost ascultat”.
În faţa instanţei acest martor nu a putut fi audiat, nefiind găsit la domiciliul său din România , întrucât avea şi reşedinţă în Ungaria, ţară pe teritoriul căreia nu se cunoaşte adresa martorului, iar după luarea unui supliment de declaraţie a inculpatului, s-a apreciat că aceste demersuri de aducere a martorului sunt inutile. În declaraţia pe care a dat-o la termenul din data de 20 octombrie 2009, inculpatul a arătat că :„ Îl cunosc pa martorul Simon Viorel întrucât am fost colegi din anul 1985 când acesta a venit în instituţie . In prezent sunt asociat într-o firmă de pază în care alături d e mine si alte persoane este asociat si martorul Simon Viorel. Precizez însă că deţin doar părţi sociale in acea societate şi nu îndeplinesc si activităţi operative. Nu ştiu ca martorul să fie administratorul acestei firme. Denumirea acestei firme este SEIF SISTEM. Mai sunt asociat cu acest martor si într-o altă firmă ce nu funcţionează si din a cărei denumire formată din două cuvinte reţin doar cuvântul ELIT. Am devenit asociat în ce 2 firme sus menţionate în cursul anului 2008. Nun cunosc alte detalii despre cele 2 firme întrucât am refuzat orice activitate efectivă în cadrul firmelor până la clarificarea situaţiei mele juridice”
Apreciem că declaraţia inculpatului conferă o explicaţie atitudinii avute de martor în faza de urmărire penală, când aspectele declarate de acesta au fost prezentate ca probabilităţi şi nu fapte certe.
În mod evident acest martor nu este un martor credibil, fiind demonstrată în cauză o relaţie foarte strânsă a acestuia cu inculpatul.
Urmare consideraţiilor de mai sus privind analiza probelor administrate în cauză, apreciem ca fiind probate cu certitudine următoarele împrejurări de fapt:
– relaţia dintre inculpat şi martora denunţătoare, în concret vizitele făcute de aceasta la locuinţa inculpatului cât şi la locul său de muncă,ce sunt probate prin depoziţia martorilor Gurău Florin, Bereş Tamaş, Vass Csaba, Căpriţă Florea şi Gabor Monika.
– problemele juridice ale martorei denunţătoare în privinţa cărora inculpatul urma să îi determine pe ofiţerii de poliţie să adopte o conduită favorabilă martorei denunţătoare, ce sunt probate prin depoziţiile ofiţerilor de poliţie Gurău Florian şi Letea Petru,
– acţiunea inculpatului de acceptare de bunuri, pentru sine, provenind de la martora denunţătoare,ce este dovedită prin depoziţia martorilor Vass Csaba, Bereş Tamaş şi Căpriţă Florea şi înscrisuri aflate la dosar, ce atestă provenienţa centralei termice predate acestuia.
Raportat la acest element menţionăm că în opinia instanţei, în condiţiile în care asupra acţiunii de pretindere sau acceptare, singurele probe existente sunt declaraţiile inculpatului, apreciate ca nesincere, şi depoziţia martorei denunţătoare, apreciată ca lipsită de o concludenţă de sine stătătoare, nu se poate reţine existenţa unei acţiuni de pretindere a inculpatului, întrucât în virtutea principiului potrivit căruia orice dubiu profită inculpatului, iar acţiunea de acceptare are o conotaţie mai puţin gravă decât acţiunea de pretindere, fapta inculpatului de primire de bani şi bunuri de la martora denunţătoare nu poate fi altfel apreciată decât ca, concretizând o acţiune de acceptare.
Această acceptare în opinia instanţei s-a produs la momentul primei remiteri de bunuri, acceptarea fiind obiectivată de faptul predării, în condiţiile în care, nu se poate stabili în cauză un moment anterior al acceptării.
În opinia instanţei prima remitere de bunuri echivalează cu acceptarea tuturor beneficiilor obţinute, în momente diferite, de către inculpat, de la martora denunţătoare, în condiţiile în care problemele juridice ale martorei denunţătoare sunt anterioare acestui moment şi în felul acesta nu scindează rezoluţia infracţională ; solicitarea martorei denunţătoare viza probleme juridice, a căror soluţionare nu putea fi decât succesivă, respectiv fără a se putea stabili de la început cu acurateţe şi în mod complet, modalitatea de soluţionare, şi ca atare, în mod firesc, şi plata beneficiilor urma să fie efectuată în timp, inculpatul având de la început o reprezentare generică a plăţii ce urma să se efectueze astfel.
Ca atare infracţiunea de trafic de influenţă s-a consumat în momentul primei acceptări de bunuri, astfel încât, în prezenta speţă, în pofida acceptărilor repetate de bani şi bunuri ,există o unitate naturală de infracţiuni (ÎCCJ, complet 9 judecători, d.p. 604/2003).
– influenţa pe care inculpatului a lăsat să se creadă că o are asupra ofiţerilor de poliţie ce instrumentează cauze în care era implicată martora denunţătoare, ce este probată prin declaraţia martorului Gurău Florian.
– primirea de bunuri de către inculpat de la martora denunţătoare, ce este probată, prin depoziţia martorilor Vass Csaba, Bereş Tamaş, Căpriţă Florea şi înscrisuri ce atestă achiziţionarea centralei termice.
Faţă de cele expuse apreciem că sunt întrunite, atât din punct de vedere obiectiv cât şi din punct de vedere subiectiv, toate elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, pentru care instanţa urmează să dispună condamnarea inculpatului cu specificaţia că încadrarea juridică reţinută de organele de urmărire penală a fost completată în sensul reţinerii art. 6 din legea 78/2000 şi a specificaţiei privind al. 3 al art. 7 din aceeaşi lege, după punerea sa în discuţia părţilor, după cum urmează:
În baza art. 257 al.1 Cod penal corelat cu art.1, art. 6 şi art. 7 al.3 din Legea 78/2000 modificată va condamna pe inculpatul D M, fiul lui M şi Aurora, ns. la 11.03. 1957. în loc. Deva, jud.Hunedoara, , studii superioare,căsătorit,doi copii, domiciliat în loc. Oradea, str. Adevărului nr. 7, jud. Bihor, fără antecedente penale, CNP 1570311054696, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la pedeapsa de:
-3 ani închisoare în regim de executare
În baza art. 71 Cod penal va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev., de art. 64 al.1 lit.a şi lit.b, Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 cod penal. Apreciem că un rol esenţial în stabilirea pedepsei îl are calitatea inculpatului, la data săvârşirii faptei, de ofiţer specialist I în cadrul IPJ Bihor – Serviciul Cercetări penale, locţiitor al şefului Serviciului Cercetări Penale şi având gradul de comisar de poliţie. În mod evident fapta acestuia are o gravitate extremă. Inculpatul făcea parte dintr-o structură judiciară, postura sa fiind aceea de a ancheta şi de a dispune cu privire la fapte de natură infracţională aşa cum este fapta sa. Prejudiciul enorm adus instituţiei în cadrul căreia acesta îşi desfăşura activitatea şi în mod corespunzător sentimentul profund de neîncredere faţă de organele judiciare, pe care în mod cert l-a generat fapta sa, reprezintă în opinia instanţei elemente ce impun o sancţionare severă a inculpatului. Deşi sub aspectul conţinutului său concret, aşa cum acesta a fost stabilit de către instanţă, fapta inculpatului nu are o gravitate ridicată, menţionăm că specificul speţei de faţă, ce impune aplicarea unei sancţiuni aspre, îl reprezintă calitatea inculpatului. În plus inculpatul a dovedit nesinceritate, iar prezentarea sa constantă în faţa organelor judiciare şi lipsa antecedentelor penale sunt împrejurări ce pot fi valorificate exclusiv în sensul orientării pedepsei spre limita sa inferioară, valorificarea acestor elemente ca circumstanţe atenuante neavând justificarea în această cauză. În caz contrar apreciem că pedeapsa ce s-ar putea aplica nu ar fi proporţională cu gravitatea faptei.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie instanţa înţelege să interzică inculpatului şi dreptul de a alege, apreciind că lipsa de moralitate dovedită de inculpat în exercitarea unei profesii ce urma să asigure siguranţa şi stabilitatea climatului social, nu este compatibilă cu recunoaşterea participării sale la alegerea persoanelor menite a conduce şi gestiona interesele ţării respectiv comunităţii.
În ceea ce priveşte măsura confiscării bunurilor şi banilor primiţi de inculpat de la martora denunţătoare, instanţa reţine, ca fiind probată cu certitudine predarea unei centrale termice în valoarea de 23.419.200 lei, conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei precum şi având în vedere depoziţia martorului Vass Csaba.
De asemenea se apreciază ca fiind probată predarea unei sume de 200 dolari, conform declaraţiei date de martorul Căpriţă Flore, a cărei apreciere de genul 200 – 300 dolari va fi interpretată ca reprezentând suma de 200 dolari, fiind cunoscut că orice eroare profită inculpatului. Deşi martorul vorbeşte de realizarea unor schimburi valutare repetate, pentru ca martora denunţătoare să predea valuta astfel obţinută inculpatului, instanţa în raport de actele de predarea reţinute ca fiind dovedite în cauză ( predarea centralei termice, predarea unor bunuri când martorul Căpriţă Florea a însoţit personal martora denunţătoare la locuinţa inculpatului şi a constatat că aceasta avea asupra sa o plasă, respectiv bunurile predate în contextul în care martorul Bereş Tamaş a constatat că martora denunţătoare a lăsat o plasă la locuinţa inculpatului ) apreciază că nu pot fi luate în considerare sume, posibil a fi predate în alte circumstanţe, respectiv sumele reclamate de martora denunţătoare, în condiţiile în care instanţa a stabilit că declaraţia acesteia nu are concludenţă de sine stătătoare.
Reţinem că împrejurarea în care martorul Căpriţă Florea a însoţit-o pe martora denunţătoare la locuinţa inculpatului, fiind un fapt constatat personal de martor, corespunde unui act de predare, căruia instanţa prezumă că îi corespunde predarea sumei de 200 dolari, faţă de declaraţia generică a martorului, care de altfel vorbeşte de mai multe sume în acest cuantum.
În ceea ce priveşte bunurile depozitate în plasă şi predate în acest context precum şi în contextul relatat de martorul Bereş Tamaş, instanţa constată că nu există elemente care să permită identificarea certă a acestora şi nici a valorii lor, astfel încât nu vor fi luate în calculul sumei apreciate ca impunându-se a fi confiscată.
Ca atare va fi confiscată suma totală de 29.419.200 lei Rol din care suma de 23.419.200, reprezentând valoarea centralei termice, iar suma de 6.000.000 lei Rol reprezintă echivalentul a 200 dolari, avându-se în vedere cursul BNR de 2,87 lei Rol la data de 20.11.2009 şi un curs mediu pe piaţa liberă de 3 lei Rol.
Considerăm că nu este posibilă confiscarea sumei precizate de organul de urmărire penală în condiţiile în care aşa cum s-a arătat se apreciază că declaraţia martorei denunţătoare are relevanţă în măsura în care se coroborează cu probe obiective.
Deşi s-ar putea obiecta că în condiţiile în care martora denunţătoare nu a solicitat restituirea acestei sume, nu ar subzista nici un interes al acesteia de a exagera sumele de bani predate inculpatului, apreciem aşa cum s-a menţionat deja, că, în condiţiile în care motivaţia martorei denunţătoare în efectuarea denunţului penal, poate fi şi una exclusiv vindicativă, interesul său în sancţionarea făptuitorului poate viza şi o sancţiune pecuniară a acestuia.
