CORUPTIE SEXUALA. Jurisprudență Corupţie sexuală


Judecătoria VĂLENII DE MUNTE Sentinţă penală nr. 35 din data de 11.02.2013

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă (….) nr. (…/….) a fost trimis in judecată inculpatul (…), pentru săvârsirea infracțiunii de coruptie sexuală, prev.si ped.de art. 202 alin. 1 cod penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instantei sub nr. (…)

S-a retinut prin rechizitoriu că la data de (…) a săvârsit acte cu caracter obscen asupra părtii vătămate (…) , in vârstă de 14 ani si 8 luni, respectiv a mângâiat-o pe sâni si i-a introdus partial un deget in vagin.

In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, a fost audiat inculpatul, partea vătămată si au fost audiati martorii (…)

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:

La data de (…), în jurul (…), partea vătămată (…) s-a întâlnit cu inculpatul (…), pe care l-a rugat să-i înregistreze muzică pe un CD. Împreună s-au deplasat la domiciliul inculpatului și au intrat în camera acestuia, unde partea vătămată a stat circa 15 minute, timp în care a discutat cu inculpatul, fără să consume băuturi alcoolice sau să fumeze. Cei doi s-au sărutat, fără ca inculpatul să comită vreun gest nepotrivit sau obscen sau să-i propună părții vătămate să aibă raport sexual.

Aspectele menționate mai sus rezultă din declarațiile părții vătămate și a inculpatului și indirect și din declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv (…). Din nicio probă administrată în cauză nu a reieșit că inculpatul a comis vreun act cu caracter obscen asupra părții vătămate sau în prezența acesteia, însăși partea vătămată declarând că inculpatul a avut un comportament corespunzător. Împrejurarea că părțile s-au sărutat nu poate reprezenta un element constitutiv al infracțiunii prevăzută de art.202 al.1 Cod penal, fiind vorba de un gest de afecțiune cel mult, nu un gest obscen.

În rechizitoriu s-a reținut că inculpatul a sărutat-o pe partea vătămată, că a mângâiat-o pe sâni și vagin și a mușcat-o de gât, aspecte declarate de partea vătămată în cursul urmăririi penale. În susținerea acestor afirmații au fost invocate concluziile raportului de expertiză medico-legală nr.(…), în sensul că partea vătămată prezenta la data examinării-(…) o zonă erozivă în vestibulul vaginal, ce atestă intromisiunea unui corp dur în vagin, fără deflorare. S-a mai constatat că himenul este complezant, situație care permite raport sexual fără deflorare. Partea vătămată a prezentat și două leziuni traumatice ce puteau data din noaptea de (…), care s-au putut produce prin mușcare și care nu au necesitat îngrijiri medicale. La examenul serologic nu au fost evidențiați spermatozoizi. În privința inculpatului s-a menționat, că, potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit nu s-au constatat leziuni traumatice pe cap sau corp iar la examenul genital nu au fost constatate corpuri străine subcutanate în șanțul balanoprepuțial.

Din probele administrate instanța constată că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.202 al.1 Cod penal, motiv pentru care în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.pr.pen. va dispune achitarea inculpatului (…). Se va lua act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art.192 al.1 pct.1 lit.a C.pr.pen. va obliga partea vătămată în solidar cu reprezentații săi legali (…) la plata sumei de (…) lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de (…) lei va fi avansat din fondurile Minsterului Justiției către Baroul (…)