Stagii de cotizare realizate în sisteme neintegrate


Stagii de cotizare realizate în sisteme neintegrate. Valorificare în cadrul sistemului public de pensii. Condiţii.

Potrivit dispoziţiilor aliniatului 1 al art. 194 din Legea 19 / 2000 Între sistemul public şi celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, neintegrate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, inclusiv sistemul pensiilor militare, se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pentru limită de vârstă, de invaliditate şi de urmaş, precum şi a altor drepturi de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege.”

Din aceste dispoziţii legale rezultă că recunoaşterea reciprocă a stagiilor de cotizare are loc doar pentru deschiderea drepturilor de nu şi în ce priveşte beneficiile specifice acordate potrivit prevederilor legalei care reglementează diferite sisteme de asigurări sociale. În aceste condiţii reducerea vârstelor de pensionare ori a stagiilor de cotizare poate fi acordată numai în temeiul normativ al sistemului în care se solicită acordarea pensiei şi pentru stagiile de cotizare realizate în cadrul acestuia.

Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia nr. 1963/ 07 decembrie 2006

Prin sentinţa civilă nr.709/57/2006 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar 287/2006 a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul B. T. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Alba.

Pârâta a fost obligată să valorifice perioada de activitate realizată şi dovedită de către reclamant,conform adeverinţelor nr.2149/26 05 2005 şi nr. 12807/27 04 2005 cu acordarea şi recunoaşterea sporului şi stagiului de cotizare aferent grupei I de muncă.

Instanţa a respins capătul de cerere având ca obiect stabilirea şi acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta să se dispună valorificarea de către aceasta din urmă a perioadelor 01 09 1996-01 10 1997 şi 20 08 1977-15 07 1987 şi acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

S-a motivat în cuprinsul sentinţei că pârâta în mod nejustificat nu a luat în calcul la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului adeverinţele nr.2149/26 05 2005 emisă de S.C. CUPRU MIN S.A. ABRUD şi 12 807/27 04 2005 emisă de INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ALBA deoarece aceste adeverinţe îndeplinesc condiţiile legale pentru a fi valorificate.

În privinţa cererii reclamantului de a i se stabili pensie pentru limită de vârstă instanţa a arătat că aceasta nu este întemeiată deoarece reclamantul nu îndeplineşte condiţiile de vârstă pentru a se putea pensiona.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamantul.

În recursul său reclamantul a solicitat modificarea sentinţei primei instanţe în sensul admiterii în întregime a acţiunii formulate.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a susţinut că soluţia instanţei de recurs este nelegală fiind rezultatul a două omisiuni.

Referitor la vârsta de pensionare se arată că instanţa nu valorificat adeverinţa 100/362/2002 din care rezultă că a lucrat în grupa a doua de muncă. Recurentul susţine că în situaţia în care i s-ar fi valorificat tot stagiul de cotizare realizat în grupa a doua de muncă ar fi beneficiat de reducerea vârstei standard de pensionare cu 8 ani şi 4 luni astfel că la data formulării cererii îndeplinea şi condiţiile de vârstă pentru pensionare.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant motivând că în mod legal instanţa de fond a reţinut că acesta nu îndeplineşte condiţiile legale în vederea pensionării pentru limită de vârstă.

Deliberând asupra recursului formulat în limitele prev de art. 306 alin 2 cod de procedură civilă prin prisma motivelor invocate Curtea reţine următoarele:

Prin decizia 1-185211 din 17 11 2005 emisă de Casa Judeţeană de Pensii s-a stabilit dreptul reclamantului la pensie de invaliditate. În decizie se reţine că stagiul complet de cotizare conform Legii 19/2000 este de 35 de ani,stagiul de cotizare necesar este de 22 de ani,iar stagiul realizat de reclamant este de 32 de ani, 7 luni şi 17 zile. Din stagiul realizat de reclamant intimata a reţinut că în sectorul de stat acesta are un stagiu de 3 ani, 8 luni, 26 zile în grupa I de muncă, 17 ani,6 luni,14 zile în condiţii normale de muncă şi 11ani 4 luni şi 7 zile în sisteme neintegrate.

Vârsta asiguratului la data ivirii invalidităţii era de 54 de ani,4 luni şi 5 zile.

Potrivit dispoziţiilor Legii 19/2000:Art. 41. -(1) Pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraţilor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.(2) Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creşterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei şi de la 62 de ani pentru bărbaţi, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3.(3) Stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi este de 15 ani. Creşterea stagiului minim de cotizare de la 10 ani la 15 ani se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3.(4) Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei şi de 35 de ani pentru bărbaţi. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creşterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei şi de la 30 de ani pentru bărbaţi, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3.Art. 1671. -(1) Într-un interval de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I de muncă, conform legislaţiei anterioare, pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr. 4. Reclamantul susţine că ar trebui să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare cu 8 ani şi cinci luni pentru că are 14 ani 8 luni şi 21 de zile stagiu de cotizare realizat în grupa a I -a de muncă. Din aceşti 14 ani 8 luni şi 18 zile numai 3 ani 8 luni şi 26 de zile reprezintă stagiu de cotizare realizat în cadrul sistemului public de pensii, restul stagiului fiind realizat în cadrul sistemului de pensii neintegrat ,al pensiilor militare.

Recunoaşterea stagiilor de cotizare între cele două sisteme de pensii se realizează în condiţiile art. 194 din Legea 19 / 2000 potrivit căruia:

(1) Între sistemul public şi celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, neintegrate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, inclusiv sistemul pensiilor militare, se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate şi de urmaş, precum şi a altor drepturi de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege.”

În consecinţă stagiul de cotizare realizat în sistemul neintegrat poate fi valorificat de reclamant exclusiv pentru deschiderea drepturilor la pensie, respectiv vechimile în muncă ori serviciu pot fi adiţionate chiar dacă provin din sisteme diferite în vederea stabilirii dreptului de a beneficia de pensie raportat la această condiţie, a vechimii în muncă. Celelalte drepturi corelative calităţii stagiilor de cotizare reglementate de fiecare sistem pot fi valorificate numai in sistemul în care acestea au fost realizate. Legiuitorul având în vedere specificul fiecărui sistem de asigurări a înţeles să limiteze efectele recunoaşterii reciproce a stagiilor de cotizare realizate în sisteme diferite.

În aceste condiţii cererea reclamantului de a-i fi aplicate dispoziţiile art.167 din Legea 19 /2000 pentru stagii de cotizare realizate în sisteme neintegrate este lipsită de suport legal. Aceste stagii de cotizare vor fi avute în vedere la determinarea stagiului total de cotizare,în vederea deschiderii dreptului la pensie,însă nu vor conduce şi la reducerea vârstei de pensionare.

Cum reclamantul nu beneficiază de reducerea vârstei de pensionare pentru stagiul de cotizare realizat în sistemele de neintegrată la data formulării cererii de pensionare acesta nu îndeplinea condiţiile de vârstă, prevăzute de lege, pentru a fi pensionat pentru limită de vârstă.