Sucursală – lipsă calitate procesuală pasivă în procedura insolvenţei Faliment


Potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursala nu are personalitate juridică şi nu este subiect distinct de drept.

În consecinţă, sucursala nu poate constitui subiect al procedurii instituite de Legea nr. 85/2006, aşa încât deschiderea procedurii reglementate de această lege se face asupra societăţii-mame, sucursala neavând calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 6 din 4 ianuarie 2010

Prin sentinţa comercială nr. 117/S/26.02.2009 a Tribunalului Iaşi, s-a respins cererea formulată de creditorul A.V.A.S. Bucureşti având ca obiect deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei împotriva debitorului S.C. „O.” – Sucursala Iaşi, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a constatat că prin cererea formulată, creditorul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – A.V.A.S. Bucureşti a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitorul S.C. „O.” – Filiala Iaşi.

În conformitate cu prevederile art.33 alin.1 din Legea nr.85/2006, cererea introductivă s-a comunicat debitorului indicat în cuprinsul ei şi s-a dispus citarea acestuia la sediul social înscris la registrul comerţului.

Constatând atât din informaţiile furnizate cu adresa nr.12653/25.08.2008 de Oficiul de pe lângă Tribunalul Iaşi, cât şi din cuprinsul înscrisurilor anexate cererii introductive, că debitorul împotriva căruia creditorul şi-a îndreptat cererea este o sucursală a unei persoane juridice străine, respectiv S.C. „O.” – Sucursala Iaşi, iar prin cererea introductivă se menţiona că acesta ar fi o filială, s-au solicitat creditorului precizări în legătură cu statutul debitorului său, ştiut fiind că, potrivit art.42-43 din Legea nr.31/1990, filiala şi sucursala sunt entităţi diferite, fiecare având un regim juridic distinct.

Creditorul nu s-a conformat dispoziţiei de a lămuri acest aspect, aşa încât, examinând cauza în limitele investirii, s-a constatat lipsa calităţii procesuale pasive, cu consecinţa respingerii cererii introductive motivat de următoarele:

În primul rând, s-a constatat că nu debitorul chemat în judecată de creditor, respectiv Filiala Iaşi a S.C. „O.”, era ţinut de obligaţia de restituire a creditului de scont, ci Sucursala Iaşi a S.C. „O.”, tot această sucursală fiind şi debitorul cedat în cadrul contractului de cesiune de creanţă nr. 102146/21.07.1999.

Debitorul cedat Sucursala Iaşi a S.C. „O.” şi parte a convenţiilor de scontare, este, potrivit art.43 din Legea nr.31/1990, un dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţii fondatoare. Fiind un dezmembrământ lipsit de subiectivitate proprie, exogen din punct de vedere teritorial, al societăţii comerciale străine, singura care deţinea calitatea de subiect de drept şi din structura căreia făcea parte, sucursala nu avea un patrimoniu propriu, distinct de al societăţii mamă, aşa încât nu putea avea nici creditori şi nici debitori proprii.

Raportat considerentelor mai sus expuse şi având în vedere că nu exista posibilitatea procedurală de evitare a consecinţelor lipsei calităţii procesuale prin substituirea persoanei care nu avea această calitate cu aceea care îndeplinea această condiţie, după cum s-a solicitat în cauză, cu încălcarea condiţiilor impuse de art.132 C.pr.civ., cererea formulată de creditor a fost respinsă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs A.V.A.S. Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu următoarea motivare:

Sentinţa a fost pronunţată fără a se cerceta cererea lămuritoare, formulată de A.V.A.S., prin care aceasta preciza foarte clar că solicita să se judece în contradictoriu şi cu S.C. „O.” cu sediul în Republica Moldova, în calitate de societate-mamă a sucursalei S.C. „O.” – Sucursala Iaşi, având în vedere că obligaţiile asumate în contractele încheiate cu fosta „B.” S.A. către sucursală sunt ale societăţii-mamă însăşi.

Competenţa de soluţionare a cererii aparţinea tot Tribunalului Iaşi, având în vedere că societatea fondatoare, S.C. „O.” putea fi citată şi la sediul sucursalei, S.C. „O.” – Sucursala Iaşi, având în vedere dispoziţia din art.90 alin.1 C.pr.civ., sucursala fiind o aşezare comercială a persoanei citate.

Mai mult decât atât, cererea a fost analizată fără a se ţine cont de regimul juridic al sucursalelor constituite în România de societăţile de naţionalitate străină, astfel: sucursalele societăţilor comerciale străine sunt cârmuite de lex societatis, deci de legea societăţii-mamă. Prin derogare de la această regulă, aşa cum s-a stabilit în practica şi doctrina de specialitate, şi pentru a răspunde unor reguli ale comerţului internaţional, sucursala poate fi acţionată în justiţie în ţara unde îşi are stabilimentul, dar numai pentru operaţiunile încheiat acolo (cum este cazul în speţa de faţă).

Mai mult decât atât, sucursala poate fi declarată în stare de faliment, în măsura în care se admite „principiul teritorialităţii şi pluralităţii falimentelor”.

În al treilea rând, art.43 din Legea nr.31/1990 trebuie citit în sensul că „fără personalitate juridică” înseamnă fără o personalitate juridică separată de cea a societăţii fondatoare, însă având personalitatea juridică a societăţii fondatoare cu care se confundă, fiind doar o parte un „dezmembrământ” al acesteia.

Analizând motivele de recurs formulate şi raportându-le la actele dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, curtea de apel a constatat că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

În mod corect judecătorul sindic a reţinut că „cererea precizatoare” depusă de creditoarea-recurentă A.V.A.S. la termenul din 26.02.2009 era o cerere de modificare a acţiunii făcută cu nerespectarea dispoziţiilor art.132 C.pr.civ., după ce, la un termen anterior, respectiv la 11 decembrie 2008, urmare a modificării acţiunii, oral în faţa instanţei, în sensul precizării statutului juridic al debitorului ca fiind sucursală şi nu filială, judecătorul sindic, din oficiu, a pus în discuţie capacitatea procesuală de folosinţă a debitorului S.C. „O.” – Sucursala Iaşi, având în vedere prevederile art.42 şi 43 din Legea nr.31/1990.

Aşa fiind, curtea a reţinut că după modificarea acţiunii de la termenul din 11 decembrie 2008 şi ca urmare a invocării de către judecătorul sindic a excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a unei sucursale de a fi obiect al procedurii insolvenţei, creditoarea-recurentă A.V.A.S. Bucureşti a formulat o nouă cerere de completare a acţiunii, în sensul chemării în judecată şi a societăţii-mamă S.C. „O.”.

Or, potrivit dispoziţiilor art.132 alin.1, instanţa va putea acorda „un termen” reclamantului pentru întregirea sau modificarea cererii, termen care, în speţă, a fost la 11 decembrie 2008, aşa încât în mod corect judecătorul sindic a judecat cauza în limitele învestirii sale prin cererea iniţială, aşa cum a fost modificată la termenul din 11 decembrie 2008, în sensul că cererea creditorului a fost formulată în contradictoriu cu debitorul S.C. „O.” – Sucursala Iaşi.

Nefondate au fost şi motivele de recurs referitoare la regimul juridic al sucursalelor constituite în România de societăţile de naţionalitate străină, curtea reţinând în acest sens că, potrivit art.43 din Legea nr.31/1990, sucursala nu are personalitate juridică şi nu este subiect distinct de drept, în consecinţă, sucursala neconstituind subiect al procedurii instituite de Legea nr. 85/2006, aşa încât deschiderea procedurii reglementate de Legea nr.85/2006 se face asupra societăţii-mame.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art.312 C.pr.civ., curtea de apel a respins recursul, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa recurată.