Prin sentinţa civilă nr. 211 din 2 mai 2007, Tribunalul Mureş a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MAPDP Bucureşti şi a respins acţiunea reclamantului T.M.C. în contradictoriu cu pârâta DADR Mureş.
Prima instanţă a reţinut că reclamantul a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 66 din 4 iulie 2006, emisă de DADR prin care s-a dispus recuperarea subvenţiilor încasate necuvenit de PF T.M.C., subvenţii acordate conform HG nr. 64/1995, până la concurenţa sumei de 2000 lei. Întrucât reclamantul nu a contrazis susţinerea pârâtei potrivit căreia contravaloarea mierii vândute (1368 kg) a fost încasată la 15 iulie 2005 şi 1 septembrie 2005, iar termenul de depunere a fost depăşit cu 4 luni, instanţa a apreciat că reclamantul s-a mulţumit la a face doar simple afirmaţii.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de către reclamant care a solicitat casarea şi în rejudecare, admiterea acţiunii sale şi anularea deciziei de imputare nr. 66 din 4 iulie 2006 a DADR.
Recurentul a invocat faptul că prima instanţă nu a cercetat cauza sub toate aspectele, deşi pârâtele sunt în culpă pentru pierderea dosarului depus în termen. A precizat că subvenţiile i-au fost acordate legal şi cuvenit, fiind depuse actele cerute de lege în acest sens, iar decizia atacată este nelegală şi chiar abuzivă.
Intimatul MADR a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca fiind nul şi în subsidiar nefondat, motivând că recurentul nu a arătat motivele de nelegalitate, fiind încălcate dispoziţiile imperative şi făcându-se trimitere la prevederile art. 302 alin. 1 lit. „c” şi art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă .
S-a mai criticat şi faptul că recursul, chiar şi în condiţiile în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 304/1 Cod procedură civilă nu vizează dispozitivul hotărârii şi cu atât mai puţin considerentele iar reclamantul nu şi-a dovedit pretenţiile.
Instanţa de recurs a constatat în primul rând că faţă de pârâtul MADR prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive iar pârâtul căruia i s-a reţinut calitatea de parte în proces şi în raport de care s-a respins acţiunea reclamantului este doar DADR Mureş, instituţie care nu a formulat întâmpinare.
Cu privire la recursul reclamantului acesta, prin incidenţa prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, text legal invocat de altfel, nu se poate considera nul pentru faptul că nu s-a indicat în mod expres vreunul din motivele prevăzut de art. 300 Cod procedură civilă.
Considerentele pentru care prima instanţă a respins acţiunea reclamantului sunt la fel de lacunare. Instanţa , faţă de obiectul cauzei deduse judecăţii, trebuie să verifice dacă decizia atacată îndeplineşte condiţiile legale de formă şi de fond şi dacă reclamantului i s-a soluţionat contestaţia în deplină legalitate. Astfel, se menţionează în dispozitivul dispoziţiei, care nu cuprinde o motivare în fapt care să justifice recuperarea subvenţiei încasate, că ea poate fi contestată la sediul DADR Mureş.
Din conţinutul adresei de la fila 4 dosar fond, rezultă că reclamantul a contestat această decizie iar modalitatea în care s-a soluţionat contestaţia încalcă norme elementare procedurale. Ea se concretizează într-un răspuns prin care se precizează scurt, concis că, în urma reverificării efectuate de serviciul inspecţiei al DADR Mureş, decizia de imputare nr. 66 din 4 iulie 2006 va rămâne în vigoare fiind temeinică şi legală.
Nici măcar la dosarul instanţei nu s-au depus actele care au stat la baza emiterii deciziei şi implicit a soluţionării contestaţiei, acte pe care reclamantul nu avea posibilitatea să le depună, cu atât mai mult cu cât în preambulul deciziei se face trimitere la Nota de control nr. 45190 din 8 iunie 2006 a Corpului de control al ministerului.
La solicitarea instanţei, MAPDR răspunde că nu deţine documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei de imputare nr. 66/2006, precizând că documentele solicitate „se regăsesc la nivelul Curţii de Conturi Mureş” „având în vedere că decizia de imputare a fost emisă în urma controlului efectuat de aceasta” (fila 14 dosar fond).
Faţă de acest răspuns, instanţa de fond s-a adresat Curţii de Conturi Mureş, instituţie care a comunicat că decizia de imputare nr. 66/2006 a DADR Mureş nu s-a făcut în baza unei documentaţii întocmită de Curtea de Conturi (fila 21 dosar fond).
La insistenţele instanţei, se depune la dosar Nota 45190 din 8 iunie 2006 în care, cu referire la reclamant se precizează că termenul de depunere a cererii a fost depăşit cu 4 luni, iar suma a fost încasată necuvenit (fila 47 dosar fond) concluzia fiind că responsabilitatea pentru verificarea defectuoasă a dosarelor privind acordarea subvenţiilor revine salariaţilor cărora li s-a şi indicat numele.
Este evident că această notă prin concluziile ei, nu putea să reprezinte singurul temei al emiterii deciziei contestate de reclamant. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul invocă faptul că a depus cererea şi actele solicitate în termen legal, odată cu unchii săi cărora li s-au acordat subvenţiile, el fiind anunţat că nu i se mai găseşte dosarul şi trebuie să întocmească un altul. Astfel, pe baza noului dosar, s-a considerat repus în termen, fiind acordată subvenţia, reclamantul invocând culpa angajaţilor care, prin faptul că i s-a format un nou dosar, l-au considerat repus în termen, recunoscându-şi astfel greşeala de înregistrare a dosarului iniţial.
În contextul celor arătate, fără nici un temei prima instanţă a apreciat că reclamantul nu a depus relaţiile cerute şi că a făcut doar simple afirmaţii.
Nota care a stat la baza emiterii deciziei, era elocventă pentru a constata că aceasta nu era o notă de fundamentare a emiterii deciziei de recuperare a subvenţiei de la beneficiar ci de constatare a responsabilităţii persoanelor angajate ale instituţiei existente cu atribuţii de verificare a dosarelor.
Prima instanţă a ignorat şi dispoziţiile HG nr. 64/2005 privind achitarea sumelor de la bugetul de stat cu titlu de subvenţii în mod necorespunzător. Astfel, potrivit art. 17 „prin înscrierea sau atestarea de date ori situaţii nereale pe documentele de decontare, constituie contravenţie” şi se sancţionează cu amendă precum şi cu obligarea la restituirea contravalorii stimulentelor încasate nejustificat, majorate potrivit indicelui de inflaţie. Articolul menţionat prevede şi cine constată contravenţiile şi aplică sancţiunile, făcându-se trimitere şi la prevederile OG nr. 2/2001.
Cum în cauză nu rezultă că s-ar fi stabilit o contravenţie cu privire la acordarea subvenţiei reclamantului, nefiind depus un asemenea proces verbal care să prevadă şi măsura sancţionatorii a amenzii precum şi restituirea sumei achitate nejustificat, emiterea deciziei atacate nu are nici un temei legal.
Faţă de cele ce preced, instanţa văzând şi prevederile Legii nr. 554/2004 a admis recursul reclamantului şi a modificat hotărârea atacată în sensul că a admis acţiunea în administrativ şi a dispus anularea deciziei de imputare nr. 66 din 4 iulie 2007 emisă de DADR Mureş, menţinând restul dispoziţiilor privind soluţionarea excepţiilor.
