Reacţia autorităţilor în faţa săvârşirii unor infracţiuni trebuie să fie fermă, dar, pentru a fi eficientă, această reacţie trebuie să intervină imediat după momentul încălcării valorii sociale ocrotite de legea penală, numai în acest fel prevenţia generală şi specială putând să devină eficace.
La aproape 10 ani de la săvârşirea infracţiunii, ruperea inculpatului din mediul social şi familial în care s-a implicat şi la care s-a adaptat corespunzător şi trimiterea lui în mediul carceral pentru, în condiţiile în care sunt îndeplinite cerinţele prescrise de art. 861 C. pen., nu mai are efectul scontat de legiuitor – de reeducare şi abia în subsidiar de pedepsire, îşi pierde caracterul educativ şi constituie mai degrabă doar o măsură de represiune disproporţionată cu realităţile care se desprind din prezenta cauză.
Prin sentinţa penală nr. 539/17 mai 2011, Judecătoria Tg.-Mureş:
-în temeiul art. 345 alin. 2 Cod procedură penala, raportat la art. 215 alin. 1, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul R.K. la un an şi 6 luni închisoare cu privare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
-în temeiul art. 88 alin. 1 Cod penal, a dedus din pedeapsa cu închisoarea aplicata inculpatului, perioada reţinerii si arestării preventive, din 08.10.2003 pana in 10.10.2003 inclusiv.
-în temeiul art. 71 Cod. pen, art. 20 alin 2 din României si art. 1 din Convenţia CEDO, i-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal, de la data rămânerii definitive pana la terminarea executării pedepsei, pana la graţierea totala sau a restului de pedeapsa ori pana la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
-în temeiul art. 346 alin. 1 Cod de procedura penala, raportat la art. 14 alin 3 lit. b Cod de procedura penala, raportat la art. 998 Cod civil,a admis acţiunea civila formulata de partea civila SC S. SA Targu-Mureş si l-a obligat pe inculpatul R.K. sa achite parţii civile SC S. SA Targu-Mureş suma de 8.215, 2083 RON, precum si dobanda legala calculata la aceasta, din 11.02.2002 pana la data plaţii efective.
-în temeiul art. 346 alin. 1 Cod de procedura penala, raportat la art. 15 Cod de procedura penala, a luat act de renunţarea la acţiunea civila formulata de partea civila SC D. SRL Brasov.
-în temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedura penala, l-a obligat pe inculpat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în sumă de 980 lei.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că inculpatul R.K. a achiziţionat la data 25 ianuarie 2002 partile sociale ale SC R.A.M.G. SRL din Targu-Mureş pentru a dobândi aparenta de comerciant si a obtine instrumente de plata, cunoscând ca aceasta are datorii.
Ulterior, la 11 februarie 2002, s-a prezentat la SC S. SA in calitate de administrator al societarii achiziţionate si a indus in eroare pe reprezentanţii acesteia cu prilejul încheierii unui contract prin care a achiziţionat calorifere cu plata preţului la scadenta, in valoare de 82.192.083 ROL prezentând ca adevărata situaţia mincinoasa ca va achita produsele achiziţionate, solicitând in acest sens expres amânarea plăţii si emiţând totodată o fila cec pe care a menţionat la data emiterii data scadentei obligaţiei de plata asumate, cu titlul de instrument de plata.
In aceeaşi zi, inculpatul a revândut toate caloriferele pentru suma de 35.000.000 ROL către martorul R.S., mai puţin unul pe care l-a dat in plata pentru achitarea unei datorii martorului S.I..
La 21 februarie 2002, 22 februarie 2002 si 25 februarie 2002 inculpatul s-a prezentat la SC D. SRL de administrator al SC R.A.M.G. SRL si a indus in eroare pe reprezentanţii acesteia cu prilejul încheierii unui contract prin care a achiziţionat vopsea lavabila, adezivi si alte produse similare cu plata preţului la scadenta, prezentând ca adevărata situaţia mincinoasa ca va achita produsele achiziţionate, solicitând in acest sens expres amânarea plaţii si emiţând de fiecare data cate un bilet la ordin.
Inculpatul a revândut ulterior vopseaua la un preţ cu 30% mai scăzut decât preţul pieţei către martorul H.B.C..
De fiecare data când a cumpărat produse prin SC R.A.M.G. SRL inculpatul a ştiut ca pentru valorificarea instrumentelor de plata emise nu exista provizia sau acoperirea necesara, deoarece SC R.A.M.G. SRL avea datorii si nu a intenţionat sa plătească preţul acestora ci a cumpărat produsele in scopul revânzării la negru, sub valoarea acestora.
Din punct de vedere al laturii subiective, având in vedere circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, acestea au fost ambele comise de inculpat cu intenţie directa, in condiţiile art. 19 alin. 1 lit.a Cod penal, pentru ca ştia nu va putea plăti preţul produselor din contul societăţii respective, cumparata cu datorii si prin care nu a rulat ulterior cumpărării capital, inducerea in eroare fiind realizata in baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, dedusa din similaritatea modului de operare si in scopul de a obţine pentru sine un folos material injust, constând in achiziţionarea produselor fără o contraprestaţie.
În drept, fapta inculpatului din 11 februarie 2002, 21 februarie 2002, 22 februarie 2002 si 25 februarie 2002 când in calitate de reprezentant al SC R.A.M.G. SRL a indus in eroare pe reprezentanţii SC S. SA si SC D. SRL din Targu-Mureş, in mod repetat si in baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale cu prilejul încheierii si executării contractelor prin care a achiziţionat produse de la acestea, prezentând ca adevărata situaţia mincinoasa ca le va achita la scadenta, pe care a solicitat-o expres lăsând in acest scop cu titlu de instrumente de plata o fila cec postdatata si 3 bilete la ordin, in condiţiile in care inculpatul ştia ca nu va putea plăti preţul produselor din contul societatii, deoarece a cumpărat societatea cu datorii si nu a rulat capital prin aceasta, astfel încât fără aceasta eroare societăţile comerciale respective nu ar fi încheiat sau executat contractele in condiţiile stipulate si in scopul de a obţine pentru sine un folos material injust constând in achiziţionarea produselor fara o contraprestatie, pricinuind pagube societatilor vanzatoare beneficiare ale cecurilor, intruneste atat pe latura obiectiva cat si pe latura subiectiva elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune, prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. 1, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
In ce priveste individualizarea aplicarii pedepsei aplicate inculpatului, instanta a ţinut seama seama de dispozitiile partii generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsa fixate pentru infractiunea in chestiune in partea speciala a acestuia, de gradul de pericol social al faptei savarsite, de persoana infractorului si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.
Apreciind in concret gradul de pericol social al faptei, instanta a reţinut un grad de pericol ridicat al acesteia, rezultat din modul de savarsire, inculpatul achizitionand cu premeditare o societate comerciala pentru a comite infractiuni
In ce priveste persoana infractorului, instanta a apreciat ca acesta prezinta pericol concret pentru ordinea publica din perspectiva trecutului sau infractional, fiind condamnat penal de 3 ori anterior acuzei.
In ce priveste imprejurarile ce agravează raspunderea penala a inculpatului, instanta a reţinut comiterea acesteia in forma continuata, prevazuta de art. 41 alin.2 Cod penal.
In ce priveste imprejurarile ce atenueaza raspunderea penala a inculpatului, instanta nu a reţinut nicio circumstanta atenuanta deoarece in cursul judecăţii inculpatul a revenit asupra recunoasterii acuzei.
În ce priveste individualizarea executării pedepsei, avand in vedere ca acesta a mai fost condamnat anterior de doua ori pentru comiterea de infractiuni de furt calificat (8 luni inchisoare in 1993) si la legea circulatiei (1 an inchisoare in 1998 si 5 luni inchisoare cu suspendare in 1996) instanta a apreciat ca scopul coercitiv si de prevenire a savarsirii de noi infractiuni de catre inculpat nu poate fi atins, decat prin executarea efectiva, cu privare de libertate a pedepsei ce va fi aplicata acestuia.
În ce priveste latura civila a procesului penal, instanta a constatat îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului şi l-a obligat pe acesta să repare prejudiciul cauzat efectiv părţii civile SC S. SA şi beneficiul nerealizat de aceasta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul.
În motivarea căii de atac, inculpatul contestă temeinicia hotărârii Judecătoriei Tg.-Mureş de condamnare a sa pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare cu în detenţie. Susţine că, în raport de gravitatea infracţiunii, de persoana sa şi perspectivele de reinserţie socială, se justifică pe de o parte, aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, prin reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a şi c C. pen., iar, pe de altă parte, suspendarea condiţionată a executării pedepsei, măsură optimă să garanteze realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen., fără să fie nevoie de executarea sancţiunii în detenţie.
Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 7890./320/2007 al Judecătoriei Tg.-Mureş, a motivelor invocate, a susţinerilor şi concluziilor recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:
În ceea ce priveşte condamnarea inculpatului R.K. pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, în forma continuată, încadrarea juridică dată faptei; analiza detaliată a probelor; natura şi durata pedepsei principale aplicate; impunerea şi natura pedepsei accesorii; deducerea perioadei reţinerii şi a arestării preventive; modalitatea de soluţionare a acţiunii civile exercitate de partea civilă SC S. SA Tg.-Mureş; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare şi cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea în discuţie este la adăpost de critici. De altfel, aceste aspecte nici nu au fost contestate de inculpat sau de procuror.
Cu toate acestea, recursul promovat de inculpatul R.K. împotriva sentinţei penale nr. 539/17 mai 2011 este fondat, iar argumentele expuse în continuare determină, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., admiterea căii de atac, cu consecinţele casării în parte a sentinţei penale recurate şi rejudecării în recurs a pricinii, în următoarele limite:
Constatăm, în primul rând, că, de la data faptelor şi până în prezent, inculpatul a conştientizat implicaţiile infracţiunilor comise şi şi-a corectat conduita în societate –a abandonat comportamentul infracţional, a întrerupt orice legătură cu prietenii din trecut în anturajul cărora a săvârşit activităţile ilicite deduse judecăţii; s-a angajat la SC G.D.R.C. SRL şi dobândeşte astfel venituri licite. Totodată, acesta îşi asumă responsabilitatea actelor sale şi regretă cele întâmplate. Este real că inculpatul a suferit în trecut două condamnări la pedepsele de 8 luni şi 5 luni închisoare, însă pentru condamnările din 1993 şi 1996 a intervenit demult reabilitarea de drept, iar după săvârşirea infracţiunii de înşelăciune care a declanşat procedurile în cauză, inculpatul s-a abţinut de la comiterea altor infracţiuni. De asemenea, este adevărat că infracţiunea dedusă judecăţii este una gravă şi că reacţia autorităţilor trebuie să fie fermă în faţa unor asemenea fapte, dar, pentru a fi eficientă, această reacţie trebuie să intervină imediat după momentul încălcării valorii sociale ocrotite de legea penală, numai în acest fel prevenţia generală şi specială putând să devină eficace.
În acest context şi la aproape 10 ani de la săvârşirea infracţiunii, ruperea inculpatului din mediul social şi familial în care s-a implicat şi la care s-a adaptat corespunzător şi trimiterea lui în mediul carceral pentru un an şi 6 luni nu mai are efectul scontat de legiuitor –de reeducare şi abia în subsidiar de pedepsire, îşi pierde caracterul educativ şi constituie mai degrabă doar o măsură de represiune disproporţionată cu realităţile care se desprind din prezenta cauză.
Observăm, în al doilea rând, că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prescrise de art. 861 C. pen. şi, în raport de elementele invocate mai sus în sprijinul îndreptării inculpatului, aplicarea pedepsei este pentru acesta un avertisment suficient de puternic în vederea reinserţiei sociale, iar scopul sancţiunii privative de libertate poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, dar supus unor măsuri de supraveghere şi obligaţii. Prin urmare, în rejudecare, vom dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de un an şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa recurată, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni. Natura şi gravitarea infracţiunii săvârşite, precum şi perspectivele de reeducare a inculpatului sunt criterii în funcţie de care am determinat măsurile şi obligaţia în sarcina inculpatului, precum şi durata termenului de încercare, aceasta din urmă în limitele impuse de art. 862 C. pen. la o perioadă de 3 ani şi 6 luni (compus din un an şi 6 luni pedeapsa aplicată, la care se adaugă un interval de 2 ani).
În temeiul art. 863 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
•Să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş;
•Să anunţe acest Serviciu, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
•Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
•Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 863, alin. 3 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să respecte următoarea obligaţie:
•Să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa, decât după o informare a Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, în prealabil cu cel puţin 2 săptămâni;
Vom desemna Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului.
Vom atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864, alin. 1 şi 2 C. pen. cu referire la art. 83 şi art. 84 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul comiterii unei noi infracţiuni înăuntrul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse de instanţă, ori al neachitării obligaţiilor civile care i-au fost impusă în prim grad.
Conform art. 71 alin. 5 C. pen., vom constata suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate de judecătorie.
Nu vom da curs cererii inculpatului de reţinere în beneficiul său a circumstanţelor atenuante judiciare, împrejurările invocate de acesta nefiind suficiente să contrabalanseze gradul de pericol social concret al infracţiunii continuate de înşelăciune săvârşite, reflectat în împrejurările comiterii actelor ilicite, numărul actelor materiale, perioada de timp scursă de la momentul consumării până la epuizarea faptei, manoperele utilizate de inculpat, contribuţia şi stăruinţa lui în producerea rezultatului urmărit şi dorit, urmarea de rezultat cauzată şi nereparată nici parţial până în prezent. În funcţie de aceste elemente, pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului de către prima instanţă este echilibrată şi aptă să ducă la realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen.
