Rezoluţiune contract de vânzare cumpărare- daune interese Rezoluţiune


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREŞTI – SECTIA A II-A CIVILA

…..

SENTINTA CIVILA NR. 1535

Şedinţa publică de la 05 Martie 2010

Instanta constituita din:

PREŞEDINTE – IU

GREFIER – AS

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S LC şi pe pârâta S.C. I C S.R.L., având ca obiect rezoluţiune contract pretentii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au raspuns reclamantul personal si asistat de aparator, cu avocatiala la fila 5 din dosar si parata prin aparator, cu imputernicire avocatiala la dosar. De asemenea, au raspuns martorul reclamantului, P V si martorul paratei, C V – D.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de sedinta dupa care, se procedeaza la audierea martorilor partilor, respectiv martorul reclamantului, P V si martorul paratei, C V – D, sub prestare de juramant religios, declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in dezbateri.

Reclamantul prin aparator, avand cuvantul, solicita admiterea actiunii, astfel cum a fost formulata si obligarea paratei la plata sumei de 10.000 euro, reprezentand avans si daune – interese. Totodata, solicita obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru si onorariu de avocat. Arata ca s-a prezentat la in vederea incheierii contractului de vanzare–cumparare, in forma autentica, insa nu s-a prezentat nimeni din partea societatii parate. In plus, parata s-a obligat ca, pana la termenul convenit, sa radieze ipoteca de rang I, instituita in favoarea Bancii T, si sa obtina toate actele necesare perfectarii vanzarii cumpararii in forma autentica. Solicita respingerea cererii reconventionale, ca neintemeiata.

Parata prin aparator, avand cuvantul, solicita respingerea cererii principale privind obligarea sa la plata sumei de 10.000 euro, cu titlu de avans si daune – interese, aratand ca suma respectiva nu este datorata si nici nu s-a dovedit existenta culpei paratei. Solicita obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, iar in ce priveste onorariu de avocat isi rezerva dreptul de a-l solicita pe cale separata. Mentioneaza ca si in prezent isi manifesta disponibilitatea de a incheia contractul de vanzare – cumparare, in forma autentica. Solicita sa se dispuna rezolutiunea antecontractului de vanzare – cumparare, ca urmare a refuzului culpabil al reclamantului de a incheia contractul de vanzare – cumparare, in forma autentica si de a-si indeplini obligatiile asumate prin antecontractul de vanzare – cumparare incheiat, referitoare la plata pretului si a TVA – ului aferent cu consecinta pierderii avansului, in cuantum de 5.000 euro.

Reclamantul prin aparator solicita sa se aiba in vedere faptul ca in antecontractul de vanzare-cumparare exista o clauza care prevede ca perfectarea contractului de vanzare-cumparare in forma autentica se poate face, fie pe numele sau, fie al numitului Ghincea Ion. Precizeaza ca nu a fost vorba de o imposibilitate de plata.

Instanta retine cauza spre solutionare.

INSTANŢA

Deliberand asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea inregistrata initial pe rolul Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti la data de 05.03.2009 sub nr. 2247/303/2009 reclamantul S L C a chemat in judecata pe parata SC I C SRL, solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa se dispuna rezolutiunea antecontractului de vanzare-cumparare, autentificat sub nr. 2297/04.08.2008 de BNP „D C M”, ca urmare a neexecutarii culpabile a obligatiei paratei de incheiere a contractului de vanzare – cumparare, in forma autentica; de asemenea, a solicitat sa se dispuna obligarea paratei la restituirea sumei de 10.000 euro, formata din 5.000 euro, suma pe care aceasta a primit–o cu titlu de avans, in vederea cumpararii terenului intravilan, in suprafata de 395,59 mp, situat in Bucuresti, P G, nr…., sector 6 si 5.000 euro, reprezentand daune interese, conform clauzei din antecontract.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca, la data de 04.08.2008, la sediul BNP „D C – M”, intre acesta si parata reprezentata la acea data de C C – E, asociat si administrator si A S – G, asociat, a intervenit un de vanzare-cumparare, prin care parata, in calitate de vanzatoare, se obliga sa-i vanda terenul intravilan – lotul 8/7, in suprafata de 395,59 mp, situat in Bucuresti, P G nr. …F, sector 6, la pretul de 105.000 euro, actul autentic urmand a se incheia cel mai tarziu la data de 04.10.2008. Potrivit aceluiasi antecontract, reclamantul s-a obligat sa cumpere terenul sus-mentionat, in aceleasi conditii ca si parata, achitandu-i la data semnarii antecontractului suma de 5.000 euro, cu titlu de avans. In plus, rclamantul a mai aratat ca parata se obliga ca pana la termenul convenit de parti sa radieze ipoteca de rang I, instituita in favoarea Bancii T SA, in suma de 323.235 lei, si sa obtina toate actele necesare perfectarii vanzarii-cumpararii in forma autentica.

Ulterior, parata nu si-a mai respectat niciun dintre obligatii, astfel incat, la data de 04.10.2008 nu a mai fost incheiat contractul in forma autentica. In aceste conditii, reclamantul si-a respectat obligatia de a se prezenta in fata notarului public in vederea incheierii contractului de vanzare-cumparare. De asemenea, reclamantul a anuntat telefonic reprezentantii societatii parate de faptul ca intentioneaza sa incheie contractul in forma autentica si sa se prezinte la notariat in acest sens, totusi acestia nu s-au prezentat, astfel incat actul nu s-a mai putut incheia. Aceasta situatie a fost consemnata de catre notarul public in incheierea de certificare de fapte nr. 8266/06.10.2008.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 1020- 1021 Cod civil.

In sustinerea cererii, au fost atasate la dosar, in copii certificate, urmatoarele inscrisuri: antecontractul de vanzare-cumparare, autentificat sub nr. 2297/04.08.2008 de catre BNP „D C M”, relatii furnizate de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti privind societatea parata; incheierea nr. 441901/14.10.2008, pronuntata de OCPI Sector 6; extras de carte funciara pentru informare , incheiere de rectificare de fapte nr.8266/06.10.2008, autentificata de BNP „D C M”.

La data de 27.03.2009 parata a depus la dosar intampinare si cerere reconventionala.

Prin intampinare, parata a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata iar prin cererea reconventionala sa se dispuna rezolutiunea antecontractului nr. 2297/04.08.208 datorita refuzului culpabil al reclamantului promitent cumparator de a incheia contractul de vanzare – cumparare in forma autentica si de a-si indeplini obligatiile asumate prin antecontractul de vanzare – cumparare incheiat, referitoare la plata pretului si la plata TVA aferent, conform reglementarilor fiscale in vigoare la acea data, cu consecinta pierderii avansului de 5.000 euro, precum si radierea notarii antecontractului de vanzare-cumparare nr. 2297/04.08.2008 din cartea funciara.

Totodata, parata a invocat, pe cale de exceptie, necompetenta teritoriala a instantei, solicitand declinarea competentei catre Judecatoria Sectorului 5, conform prevederilor art. 5 C.p.c. raportate la dispozitiile art. 10 pct. 1 C.p.c.

Prin sentinta civila nr. 2581/31.03.2009, pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti in dosarul nr. 2247/303/2009 a fost admisa exceptia necompetentei teritoriale si a fost declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti.

Prin adresa nr. 2247/303/2009 a Judecatoriei Sectorului 6 cauza a fost inregistrata pe rolul acestei instante la data de 06.05.2009.

La termenul din data de 12.06.2009 instanta a incuviintat pentru reclamant proba cu inscrisuri iar pentru parata probele cu inscrisuri si interogatoriul reclamantului, in temeiul art. 167 alin.1 C.p.c.

In sedinta publica din data de 30.10.2009 instanta a incuviintat pentru reclamant, in temeiul art. 167 alin. 5 C.p.c. proba cu interogatoriul paratei.

La termenul din data de 15.01.2010 reclamantul a depus la dosar, in cadrul probei cu inscrisuri, contractul de vanzare – cumparare, autentificat sub nr. 4869/18.12.2008; raportul de expertiza contabila, efectuat de catre expertul I A E. La acelasi termen s-a procedat la administrarea probei cu interogatoriul reclamantului, raspunsurile acestuia fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei. De asemenea, instanta a incuviintat pentru ambele parti proba testimoniala cu audierea unui martor, in temeiul art. 167 alin. 1 C.p.c.

La termenul din data de 05.03.2010 s-a procedat la audierea martorilor partilor, respectiv martorul reclamantului, P V si martorul paratei, C V – D, sub prestare de juramant religios, declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:

Prin antecontractul de vanzare-cumparare, autentificat sub nr. 2297/04.08.2008 de catre BNP „D C M”, cele doua parti, societatea parata in calitate de promitenta vanzatoare si reclamantul in calitate de promitent cumparator au convenit sa vanda/cumpere terenul intravilan in suprafata de 395,59 mp. situat in Bucuresti, P G nr. ,.., sector 6 pentru pretul de 105.000 Euro.

La data incheierii antecontractului, reclamantul a achitat paratei, cu titlu de avans, suma de 5.000 Euro, urm,and ca restul sa fie achitat pana la data incheierii contractului de vanzare-cumparare in forma autentica, cel mai tarziu la data de 04.10.2008.

In baza aceluiasi antecontract, parata a aratat ca imobilul este grevat de o ipoteca de rang I pentru suma de 323.235 lei plus dobanzi si ca se obliga sa o radieze pana la data perfectarii contractului.

De asemenea, partile au convenit ca, in situatia in care nu se semneaza contractul din culpa promitentului cumparator, acesta va pierde avansul achitat iar daca va fi vorba de culpa promitentei vanzatoare, aceasta va achita promitentului cumparator dublul avansului primit.

Atat antecontractul de vanzare-cumparare mentionat cat si ipoteca ce greveaza terenul sunt notate in cartea funciara la rubrica sarcini.

Dupa cum rezulta din incheierea notarului public D C M, reclamantul s-a prezentat la birou in vederea incheierii contractului de vanzare-cumparare in forma autentica la data de 06.10.2008.

Totodata, dupa cum rezulta din raspunsul la interogatoriu al societatii parate, aceasta nu a radiat ipoteca cu care era grevat terenul si nici nu a pregatit actele necesare incheierii contractului de vanzare-cumparare, acte obligatorii pentru perfectarea acesteia in forma autentica.

Desi, societatea parata a mentionat faptul ca, intre parti, au aparut probleme legate de pretul terenului si de TVA ul ce urma sa fie achitat de catre reclamant, din probele administrate, doar reclamantul a demonstrat ca a facut demersuri in vederea incheierii contractului in forma autentica, prin prezentarea la notariat.

Astfel, atat din raspunsul la interogatoriu al paratei cat si din declaratia martorului acesteia audiat in cauza, rezulta faptul ca aceasta nu radiase ipoteca ce greva terenul si ca nu aveau pregatite actele necesare finalizarii contractului.

Cat priveste reclamantul, acesta s-a prezentat la notariat in prima zi lucratoare ce urma datei stabilita in antecontract ( (04.10.2008 fiind sambata cand notariatul era inchis) cu suma de 100.000 Euro in vederea perfectarii actelor.

Instanta, cu toate ca, astfel cum rezulta din declaratiile celor doi martori, au existat neintelegeri cu privire la pretul final al terenului, nu poate, in speta, culpa reclamantului in neifinalizarea contractului.

Fata de considerentele expuse, retinand culpa paratei reclamante in neindeplinirea clauzelor incluse in antecontract, instanta, tinand cont de disp. art. 969 si urm. C.civ. si art. 1020 – 1021 c.civ., va admite actiunea principala formulata de reclamant si va dispune rezolutiunea antecontractului de vanzare – cumparare, autentificat cu nr.2297/04.08.2008 de BNP “D C M”.

Totodata, in baza art. 969 c.civ. va obliga parata sa plateasca reclamantului suma de 10.000 euro, la cursul BNR din ziua platii, reprezentand avans si daune interese, astfel cum partile s-au obligat in antecontract.

Pentru aceleasi considerente, insa, va respinge cererea reconventionala formulata de parata, constatand ca se afla in culpa pentru neindeplinirea clauzelor contractuale, totodata aplicand disp. art. 1298 C.civ. si a Legii nr. 7/1996.

In temeiul art. 274 Cpc, cazand in pretentii, parata reclamanta va fi obligata sa plateasca reclamantului suma de 5664 lei cheltuieli de judecata, respectiv taxa judiciara ed timbru si onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite actiunea principala, formulata de reclamantul S L C, domiciliat in contradictoriu cu parata SC I C SRL,

Dispune rezolutiunea antecontractului de vanzare – cumparare, autentificat cu nr. 2297/04.08.2008 de BNP “DC M”.

Obliga parata sa plateasca reclamantului suma de 10.000 euro, la cursul BNR din ziua platii, reprezentand avans si daune interese.

Respinge cererea reconventionala, ca neintemeiata.

Obliga parata sa achite reclamantului suma de 5664 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publica de la 05 Martie 2010.

PRESEDINTE,GREFIER,

A.G. 19 Martie 2010