Situatia in care se poate dispune actualizarea unei creante stabilite prin titlu executoriu. Data de la care se face actualizarea. Cereri


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 14349/20.06.2005 contestatoarea S.C. E A EXIM S.R.L. a formulat în contradictoriu cu intimata S.C. S P ROM S.R.L. contestaţie la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosar. nr. 136/2005 al BEJ E şi P solicitând anularea formelor de executare şi suspendarea executării silite.

În motivare, contestatatoarea a arătat că prin sent. com. nr. 5069/2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosar nr. 2994/2003 a fost obligată la plata sumei de 350.848.313 lei cu titlu de contravaloare marfă, sentinţa rămasă definitivă prin respingerea recursului.

BEJ E şi P şi-a depăşit atribuţiile de serviciu actualizând creanţa cu încălcarea flagrantă a dispozitiilor art. 371/2 alin 2 C.pr.civ., unde se prevede că poate acorda dobânzi, penalităţi sau alte daune dacă au fost acordate prin titlu executoriu.

Analizând pe fond actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin incheierea data in sedinta din camera de consiliu din 28.03.2005 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosar nr. 6661/2005, s-a incuviintat executarea silita prin poprire asupra conturilor debitioarei SC E A EXIM SRL deschise la mai multi tertii popriti, in temeiul titlului executoriu sentinta comerciala nr. 5069/11.04.2003 pronuntata de Tribunalul Bucuresti-Sectia Comerciala in dosar nr. 5069/11.04.2003, la cererea creditoarei SC S P ROMANIA SRL.

Prin aceasta hotarare judecatoreasca s-a admis cererea formulata de creditoarea SC S P ROMANIA SRL in contradictoriu cu debitoarea SC E A EXIM SRL, a fost somata debitoarea sa plateasca in termen de15 zile de la comunicarea ordonantei suma de 350.848.319 lei si a fost obligata debitoarea la plata sumei de 345.000 lei cheltuieli de judecata.

Prin procesul verbal incheiat la data de 9.06.2005 de executorul judecatoresc P C G in dosarul nr. 136/2005, s-a procedat si la actualizarea sumelor prevazute in titlul executoriu pentru perioada mai 2003-mai 2005.

Este adevarat ca sintagma “in cazul in care titlul executoriu nu contine nici un criteriu” cuprinsa in teza a II-a a alin. 3 al art. 373^2 C.pr.civ este susceptibila de a primi doua interpretari: titlul executoriu face referire la posibilitatea actualizarii, dar nu contine nici un criteriu sau titlul executoriu nu face nici o mentiune si deci nu contine nici un criteriu de actualizare.

In cazul in care interpretarea logico-gramaticala nu este suficienta, se impune a fi avuta in vedere cea istorico-teleologica. Or, dincolo de faptul ca textul introdus prin OUG nr. 59/2001, nu a primit cea mai potrivită redactare, fiind introdus ulterior primelor două alineate, care au fost cuprinse în OUG nr. 138/2000, raţiunea textului şi, implicit, scopul legiuitorului a fost de a feri creditorul de dezavantajele devalorizării monetare în situaţia în care debitorul refuză o perioadă de timp executarea obligaţiei şi de a diminua formalismul procedural care ar fi impus formularea unei noi cereri de chemare în judecată pentru obligarea debitorului la diferenţa de valoare dintre suma stabilită prin titlul executoriu şi valoarea aceleiaşi creanţe la momentul plăţii efective, operaţiune care implică cheltuieli suplimentare şi timp, în contextul în care întreaga legislaţie europeană tinde spre minimalizarea formalismului.

In consecinta, măsura actualizării poate fi realizată de către executorul judecătoresc chiar dacă nu a fost cuprinsă în titlul executoriu.

Pe de alta parte, din cuprinsul aceluiasi text de lege rezulta ca nu se poate face actualizarea decat a sumelor stabilite printr-un titlu executoriu, ceea ce inseamna ca actualizarea se face incepand cu data la care hotararea judecatoreasca poate fi pusa in executare, dobandind deci caracterul de titlu executoriu, iar sumele de bani indeplinind conditia de a fi stabilite prin titlu executoriu. Situatia ar fi fost diferita daca prin hotararea judecatoreasca s-ar fi facut referire la actualizare, deoarece pentru aceasta ipoteza suma ce se executa este chiar cea rezultata prin aplicarea indicelui de inflatie.

Potrivit art. 9 alin. 2 din OG nr. 5/2001 ordonanţa împotriva căreia a fost introdusă cererea în anulare prevăzută la art. 8, care însă a fost respinsă prin hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare ori prin respingerea recursului, va fi învestită cu formulă executorie, potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civila. Astfel învestită, ordonanţa constituie titlu executoriu, care se eliberează creditorului.

Din mentiunile facute de instanta care a investit ordonanta cu formula rezulta ca aceasta a ramas irevocabila prin decizia nr. 69/19.01.2005.

Fata de aceste considerente, instanta urmeaza sa admita in parte contestatia la executare si sa dispuna îndreptarea actelor de executare efectuate de executor judecătoresc P C G în dosar nr.136/2005 al BEJ E & P în sensul că executarea se va face pentru o sumă actualizată începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti care constituie titlu executoriu, respectiv 19.01.2005.