Exerciţiul dreptului de chemare în judecată este distinct de exercitarea drepturilor procedurale în judecată, titularul dreptului dedus judecăţii având posibilitatea legală de a apela la instituţia reprezentării pentru ambele situaţii.
în cazul în care în cererea de chemare în judecată nu sunt arătate numele şi calitatea de mandatar ale persoanei care formulează cererea în numele titularului dreptului, se prezumă că reclamantul a introdus cererea în nume propriu.
Cum din cuprinsul acţiunii nu rezulta nici o menţiune în sensul că aceasta ar fi fost introdusă de o altă persoană în numele reclamantului, nu prezintă relevanţă, sub aspectul excepţiei invocate, privind lipsa dovezii calităţii de reprezentant în promovarea acţiunii, faptul că procura înfăţişată în cursul procesului este ulterioară datei la care a fost formulată cererea de chemare în judecată.
(Decizia nr. 360 din 20 mai 2004 – Secţia a lll-a civilă)
Prin cererea înregistrată sub nr. 10682/1997 la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, reclamanţii V.S.P. şi V.V. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei să constate nulitatea Deciziei nr. 49/1984, emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti, să constate dreptul absolut şi exclusiv de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti şi să oblige pârâtul să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul de la adresa menţionată.
Ulterior, în cursul procesului, reclamantul V.S.P. a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a numiţilor M.P., M.A. şi SC “A.” SA, solicitând, prin completarea acţiunii formulate la 26.11.1998, constatarea nulităţii absolute a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3890 din 1.07.1997, încheiat între SC “A.” SA, M.P. şi M.A., pentru fraudă la lege şi cauză ilicită.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 4283 din 18.03.1999, a admis acţiunea reclamanţilor completată şi a obligat pârâţii să lase în deplină proprietate şi posesie imobilului situat în Bucureşti, compus din construcţie formată din patru camere, baie, bucătărie, pivniţă, două marchize şi cotă indiviză de 1/2 din teren în suprafaţă de 270 mp.
Prin Decizia civilă nr. 1396 din 18.04.2000, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, excepţie invocată de apelantul-pârât M.P. şi a respins ca nefondat apelul declarat de acesta.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a lll-a civilă, prin Decizia civilă nr. 3731 din
16.11.2000, a constatat nul recursul formulat de M.A. şi a admis recursul declarat de pârâtul M.P., casând decizia tribunalului şi trimiţând cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal, arătând că decizia tribunalului nu a fost motivată în fapt pentru a se putea exercita controlul judiciar, precum şi faptul că tribunalul nu s-a pronunţat asupra excepţiei tardivităţii apelului invocate în cauză.
în fond, după casare, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a respins ca neîntemeiate excepţiile tardivităţii motivării apelului, a lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei calităţii de reprezentant, prin Decizia civilă nr. 2184 din
17.07.2001. Prin aceeaşi decizie, tribunalul a respins ca nefondat apelul promovat de pârâtul M.P.
împotriva acestei hotărâri, apelantul-pârât M.P. a declarat recurs, care a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a lll-a civilă prin Decizia civilă nr. 260 din 29.01.2002, dispunându-se casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la acelaşi tribunal, reţinându-se că părţilor li s-a acordat cuvântul doar pe excepţii, fără ca acestea să discute fondul cauzei, iar instanţa s-a pronunţat şi pe fond. Astfel, părţile au fost vătămate în dreptul lor de a-şi preciza, prezenta şi a-şi face apărările necesare.
A doua oară, în fond, după casare, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1440 din 18.06.2002, a respins excepţia tardivităţii declarării apelului şi excepţia tardivităţii motivării apelului ca nefondate, a admis apelul pârâtului M.P. şi a schimbat în tot sentinţa instanţei de fond, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant, constatând nulă cererea formulată de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut, cu privire la excepţia tardivităţii apelului, că apelul a fost formulat în termen, respectiv la data de 25.03.1999, anterior datei comunicării dispozitivului hotărârii, respectiv 19.04.1999, potrivit dovezii de comunicare aflate la dosarul de fond.
Referitor la excepţia tardivităţii motivării apelului, tribunalul a apreciat caracterul ei nefondat faţă de împrejurarea că apelul a fost motivat la data de 28.06.1999, în termenul legal de 15 zile prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998, considerentele hotărârii apelate fiind comunicate apelantului la 16.06.1999. Pe de altă parte, la data judecării apelului au fost abrogate dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 292 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora instanţa de apel trebuie să se pronunţe în fond numai pe baza celor invocate la prima instanţă, dacă apelul nu se motivează, fiind exclus ca apelul să fie respins ca nemotivat.
Analizând excepţia lipsei calităţii de reprezentant a reclamanţilor, invocată de apelant, tribunalul a avut în vedere că cererea introductivă a fost semnată de ambii reclamanţi, care au luat termen în cunoştinţă, fiind dispusă doar citarea pârâtului, conform rezoluţiei judecătorului de serviciu.
S-a mai reţinut de către tribunal faptul că la primul termen de judecată reclamanţii nu au fost prezenţi şi nici nu s-a depus pentru aceştia o împuternicire pentru o altă persoană, avocat sau mandatar, astfel încât greşit s-a reţinut că reclamanţii au termen în cunoştinţă. La următorul termen de judecată s-a depus la dosar o autentică prin care doar reclamantul împuternicea pe sora sa să-l reprezinte în cauză, astfel că reclamanta V.V. nu avea cunoştinţă de termenele de judecată.
în cursul derulării procesului în faţa instanţei de fond s-a depus o împuternicire avocaţială pentru reclamant, nesemnată de acesta, astfel încât apărătorul nu putea efectua acte de procedură valabile în numele reclamantului.
Tribunalul a mai reţinut că cererea completatoare a acţiunii, în dosarul de fond, este întocmită şi semnată doar în numele reclamantului, precum şi faptul că neregularităţile constatate nu au fost acoperite conform art. 161 din Codul de procedură civilă, deşi au fost acordate în cauză suficiente termene de judecată de la data invocării acestei excepţii.
împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamanţii, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 din Codul de procedură civilă.
în dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susţinut de către recurenţi că tribunalul, deşi a reţinut corect situaţia ce rezultă din dosar, a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 161 din Codul de procedură civilă. Astfel, rezultând lipsa de reprezentare a reclamanţilor şi neavând termen în cunoştinţă, instanţa avea obligaţia să dispună citarea acestora, conform art. 85 din Codul de procedură civilă.
S-a mai arătat că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de reclamanţi, iar nu prin reprezentant, astfel că instanţa avea obligaţia să dispună citarea personală a reclamanţilor pentru a li se da posibilitatea să ratifice sau să infirme actele făcute în numele reclamanţilor de aparentul mandatar avocat.
Prin întâmpinare, intimatul M.P. a solicitat respingerea recursului, susţinând că acţiunea nu a fost semnată şi înregistrată conform normelor procedurale, iar conform art. 108 alin. 4 din Codul de procedură civilă, nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.
La data de 14.01.2003, cauza a fost suspendată, la solicitarea recurenţilor, în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, fiind repusă pe rol la 26.03.2004, la cererea recurenţilor.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Excepţia invocată de intimat a vizat lipsa dovezii calităţii de reprezentant la data introducerii acţiunii, fiind motivată de faptul că procura şi declaraţia avocaţială depuse la dosar sunt ulterioare promovării acţiunii, iar acţiunea comunicată către pârâtul-intimat prezintă o singură semnătură, ce diferă de cele două semnături existente pe cererea introductivă aflată la dosar.
Prin urmare, lipsa dovezii calităţii de reprezentant a fost invocată pe cale de excepţie de către intimat, cu referire la formularea acţiunii, iar nu cu privire la reprezentarea în cursul procesului.
Cu toate acestea, tribunalul, deşi a reţinut că cererea a fost semnată de ambii reclamanţi, a analizat excepţia şi a pronunţat soluţia întemeiată pe dispoziţiile art. 161 din Codul de procedură civilă, în raport de lipsa mandatului legal de reprezentare a reclamanţilor în cursul procesului.
Exerciţiul dreptului de chemare în judecată este distinct de exercitarea drepturilor procedurale în judecată, iar, potrivit art. 67 alin. 1 şi art. 68 alin. 1 din Codul de procedură civilă, titularul dreptului dedus judecăţii are posibilitatea legală de a apela la instituţia mandatului, atât pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată, cât şi pentru reprezentarea sa în cursul procesului.
Procedând astfel, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, cu atât mai mult cu cât în faţa primei instanţe s-a consemnat prezenţa personală a reclamantului la termenul din 7.05.1998, dobândind astfel termen în cunoştinţă, iar, în al doilea stadiu procesual în apel, reclamantul V.P.S. a precizat, ia interogatoriul instanţei, că a semnat acţiunea.
în cauză, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru promovarea acţiunii, întrucât, în cazul în care în cererea de chemare în judecată nu sunt arătate numele şi calitatea de mandatar ale persoanei care formulează cererea în numele titularului dreptului, se prezumă că reclamantul a introdus cererea în nume propriu.
Or, din cuprinsul acţiunii nu rezultă nici o menţiune în sensul că acţiunea a fost promovată de o altă persoană în numele reclamanţilor, astfel că nu prezintă relevanţă sub aspectul excepţiei invocate faptul că procura şi delegaţia avocaţială înfăţişate în cursul procesului sunt ulterioare datei la care a fost formulată cererea de chemare în judecată.
Curtea a mai avut în vedere că regularitatea cererii de chemare în judecată, conform art. 112 din Codul de procedură civilă, se analizează în raport de acţiunea cu care a fost învestită instanţa de judecată, iar nu cu acţiunea comunicată celorlalte părţi litigante.
Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 161 din Codul de procedură civilă, cu consecinţa încălcării formelor de procedură prevăzute de lege.
în consecinţă, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, cauza fiind soluţionată nelegal pe excepţie, fără cercetarea fondului, Curtea a admis recursul, a casat decizia recurată şi, faţă de dispoziţiile art. 1 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, a reţinut cauza pentru soluţionarea apelului, ca instanţă de apel.
