Prin sentinţa civilă nr.50/30.11.2005, Tribunalul Braşov – Secţia Comercială şi de Administrativ a admis acţiunea formulată de reclamanta S.I.F. „R.”S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C.”C”S.A. şi în consecinţă a constatat nulitatea hotărârii adunării generale ordinare a acţionarilor pârâtei din 8.07.2005, în ceea ce priveşte art. 3 din cuprinsul acesteia, referitor la aprobarea remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie al pârâtei.
La pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin hotărârea A.G.A. a pârâtei din 8.07.2005 s-a decis la pct. 3 ca remuneraţia membrilor Consiliului de Administraţie să fie, începând cu 1.07.2005, de 5500 EURO brut lunar.
Din cuprinsul procesului verbal de şedinţă rezultă că domnul H. P. are calitatea de acţionar şi preşedinte al consiliului de administraţie, având 38,15% din capitalul social al pârâtei şi a votat în cadrul adunării ”pentru” la pct. 3 al ordinii de zi. De asemenea aceeaşi persoană a exprimat votul pentru domnul C.M.C., în baza procurii speciale din 7.07.2005, acesta din urmă deţinând 38,03% din capitalul social al pârâtei, fiind acţionar şi membru al consiliului de administraţie.
Propunerea de la pct. 3 a ordinii de zi s-a votat cu majoritate de voturi, respectiv cu votul ”pentru” dat de 7 acţionari care deţin 77.65% din capitalul social al pârâtei.
Potrivit art.126 al.1 din Legea nr.31/1990 administratorii nu pot vota nici personal şi nici prin mandatar nici o problemă în care persoana sau administraţia lor ar fi în discuţie.
Art.127 din aceeaşi lege impune obligaţia acţionarului, ce are un interes contrar societăţii, să se abţină de la vot.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art.149 al.1 şi 2 din lege, în ceea ce îl priveşte pe administrator.
În consecinţă, acţionarul şi administratorul P.H. nu putea vota în adunarea generală pentru pct. 3 al ordinii de zi şi de asemenea nici administratorul şi acţionarul C.M.C., prin mandatar, deoarece votul privea o problemă în care persoana şi administraţia lor era pusă în discuţie şi interesul propriu (remuneraţia) poate fi calificat contrar interesului societar.
Sancţiunea care intervine pentru încălcarea dispoziţiilor legale evocate mai sus este nulitatea absolută, deoarece nu s-au respectat norme juridice ce au un caracter imperativ, acestea fiind adoptate pentru a apăra un interes general, deci sunt de ordine publică.
Apărarea pârâtei în sensul că hotărârea s-ar fi adoptat şi în lipsa votului domnilor P.H. şi C.M. nu prezintă relevanţă, atâta timp cât condiţiile de valabilitate ale unui act juridic se analizează la momentul încheierii acestuia, iar nulitatea absolută nu poate fi acoperită.
În consecinţă, prezenţa unei cauze de nulitate absolută conduce la desfiinţarea actului juridic, acesta neputând fi ”salvat”, pentru motivele arătate, efectele nulităţii fiind retroactive, deoarece actul nu produce nici un efect.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, se susţine că dispoziţiile art.126 alin.1 din Legea nr.31/1990, care prevăd interdicţia administratorilor de a vota atunci când se pune în discuţie o problemă ce priveşte persoana sau administraţia lor, omite să precizeze care este sancţiunea în cazul încălcării acestei interdicţii.
Asupra acestei probleme, în literatura de specialitate s-au exprimat mai multe păreri, în sensul că nu sancţionarea nulităţii s-ar impune în cauză, ci tragerea la răspundere a administratorilor, în cazul în care s-a produs un prejudiciu societăţii, dacă votul lor nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută. Prin analogie, această soluţie este stabilită prin însăşi art.127 din Legea nr. 31/1990, care stabileşte că acţionarul care într-o anumită operaţiune are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar societăţii, va trebui să se abţină de la vot, în caz contrar este răspunzător de daunele produse societăţii.
Desigur, această soluţie este condiţionată de împrejurarea ca votul administratorilor care sunt şi acţionari să nu se fi obţinut majoritatea cerută de lege. În cazul de faţă, prin eliminarea voturilor celor doi administratori, numărul de voturi ”pentru” ar reprezenta 97,645% din totalul voturilor valabil exprimate, singurele voturi ”împotrivă” fiind cele exprimate de reclamantă, care reprezintă 2,35% din total. Deci, şi prin eliminarea voturilor exprimate de administratori a fost întrunită majoritatea cerută de lege pentru aprobarea majorării remuneraţiei lor.
Se mai arată că prin majorarea remuneraţiei administratorilor nu s-a adus un prejudiciu societăţii. Remuneraţia acordată administratorilor constituie motivaţia acestora de a accepta şi desfăşura activitatea de administrare a societăţii, activitate care nu presupune un conflict cu interesele societăţii.
În consecinţă, se solicită desfiinţarea hotărârii atacate, reţinerea cauzei spre o nouă judecată şi, pe fond, respingerea acţiunii.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, ca temeinică şi legală. Se susţine în cuprinsul întâmpinării că administratorii societăţii au încălcat, pe lângă art.126 şi 127 şi art.125 alin.5 din Legea nr.31/1990 şi art.243 alin.3 din Legea nr.297/2004, conform cărora administratorii nu îi pot reprezenta pe acţionari, sub sancţiunea nulităţii hotărârii.
Cu privire la întrunirea cvorumului şi întrunirea majorităţii cerute de lege pentru validitatea hotărârii, chiar şi în cazul eliminării voturilor administratorilor, intimata susţine că adunarea generală care a adoptat hotărârea din 8.07.2005 se afla la prima convocare, când se impunea prezenţa acţionarilor reprezentând cel puţin 51% din capitalul social. Or, ţinând cont de reprezentarea nelegală în cadrul A.G.A. a unui acţionar de către unul din administratori, se constată că acest cvorum nu a fost îndeplinit în cauză.
O recunoaştere din partea pârâtei a nelegalităţii hotărârii din data de 8.07.2005 este adoptarea în data de 30.11.2005 a unei noi hotărâri, cu acelaşi conţinut.
Se mai invocă greşita motivare în drept a apelului, pe dispoziţiile art. 304 1 pct.8 şi pct.9 C.pr.civilă, temei aplicabil în materia recursului şi nu a apelului.
În probaţiune, ambele părţi au depus înscrisuri.
Examinând sentinţa atacată în limita motivelor de apel, în raport de probele administrate şi de dispoziţiile legale în materie, curtea constată că apelul nu este întemeiat.
Potrivit art.126 din Legea nr.31/1990, administratorii nu pot vota, în baza acţiunilor pe care le posedă, nici personal nici prin mandatar, descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care persoana sau administraţia lor ar fi în discuţie.
Este adevărat că textul de lege nu prevede expres o sancţiune, însă din modul de redactare rezultă că această dispoziţie este una imperativă, a cărei încălcare atrage nulitatea.
Nu pot fi extinse, prin analogie dispoziţiile art. 127 alin.2 din aceeaşi lege, care prevăd sancţiunea tragerii la răspundere numai a acţionarului care încalcă interdicţia de a vota, prevăzută la alin.1 .
Dacă legiuitorul ar fi înţeles să aplice această sancţiune şi pentru nerespectarea dispoziţiilor art.126, ar fi menţionat expres.
În lipsa unei astfel de precizări, în cazul hotărârilor adoptate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 126 din Legea nr. 31/1995, au aplicabilitate prevederile art. 132 alin.2, care stabilesc posibilitatea anulării în instanţă a hotărârilor adunării generale contrare legii sau actului constitutiv.
Este adevărat că încălcarea de către asociaţii administratori a interdicţiei prevăzute de art.126 alin.1 atrage nulitatea hotărârii numai dacă fără votul lor nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută. Dar, în situaţia eliminării voturilor administratorilor pentru validitatea deliberării adunarea generală trebuie să întrunească qvorumul de prezenţă cerut de art.112 alin.1 din Legea nr.31/1990, raportat la numărul de acţiuni rămase după scădere acţiunilor administratorilor .
În conformitate cu acest text de lege, pentru validitatea deliberărilor adunării ordinare este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social.
Prin scăderea din procentul de 77,68% care a fost capitalul social reprezentat în şedinţa adunării generale a acţionarilor din 8.07.2005, a capitalului social al celor doi administratori rămâne un procent de 23,82% reprezentând cota acţionarilor care pot vota. Pentru validitatea deliberării, în conformitate cu dispoziţiile legale mai sus menţionate, la şedinţa adunării generale ar fi trebuit să fie prezenţi acţionarii reprezentând jumătate din procentul de 23,82%, deci 12,91%. Or, din anexa la procesul verbal al adunării generale ordinare din 8.07.2005, rezultă că, în afara celor doi administratori, dintre care unul a fost reprezentat cu specială, la şedinţă au mai participat acţionarii a căror cotă de participare la capitalul social împreună, este de 1,47%, insuficient pentru a se lua o hotărâre valabilă, în condiţiile cerute de art.112 alin.1 din Legea nr.31/1990.
În raport de nelegalitatea constituirii adunării generale pentru adoptarea unei hotărâri referitoare la persoana administratorilor, ar fi trebuit să se procedeze conform art.112 alin.2, respectiv să fie convocată o nouă adunare, care ar fi putut delibera asupra acestei probleme, indiferent de partea din capitalul social reprezentată.
Rezultă că hotărârea instanţei de fond, deşi insuficient motivată, este corectă, astfel că, în baza art.296 C.pr.civilă, urmează a se respinge apelul şi a se păstra sentinţa atacată.
(Decizia nr.58/Ap din 4 mai 2006 )
