In temeiul art. 244 alin. 2 din Codul de procedură civilă, suspendarea cauzei dăinuieşte până când hotărârea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea devine irevocabilă.
Cursul perimării este suspendat cât timp dăinuieşte suspendarea judecării, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 244 din Codul de procedură civilă, conform art. 250 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
încălcarea acestor dispoziţii legale pricinuieşte părţii interesate o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, aceasta fiind supusă casării conform art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
(Decizia nr. 940 din 3 noiembrie 2004 – Secţia a lll-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 1121 din 22.12.2003 (Dosar nr. 7154/2001), Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a constatat perimată cererea introdusă de contestatarul G.G. în contradictoriu cu intimata RA APPS, în baza art. 248 din Codul de procedură civilă.
în considerentele sentinţei s-a reţinut că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 22.11.2002, atunci când cauza a fost suspendată pentru lipsa părţilor, şi de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părţilor.
în conformitate cu art. 248 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar şi împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 din Codul de procedură civila, perimarea se poate constata şi din oficiu.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul G.G., înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a lll-a civilă sub nr. 471/2004 la data de 16.01.2004. Prin motivele de recurs, acesta a arătat că instanţa a aplicat greşit legea, incident fiind motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, şi a solicitat a se avea în vedere prevederile art. 244 alin. 1 pct. 1 şi art. 244 alin. 2 din Codul de procedură civilă, ca şi dispoziţiile art. 250 din Codul de procedură civilă. La termenul din 22.11.2002, contestatorul a depus în faţa instanţei de fond acte din care rezultă în ce fază se află Dosarul nr. 5344/2001, în baza căruia s-a dispus suspendarea prezentei cereri, şi anume în faţa Curţii Supreme de Justiţie.
Prin cererea formulată la 15.12.2003 a menţionat că instanţa supremă a fixat termen de judecată la 11.02.2004, însă instanţa nu a avut în vedere acest înscris.
Contestatarul a mai susţinut că a fost imobilizat în perioada 20.12.2003-8.01.2004 la domiciliul său din motive obiective, astfel încât nu s-a putut prezenta în faţa instanţei. Vremea rea şi deosebit de periculoasă pentru starea sa de sănătate l-a împiedicat pe acesta să se prezinte în faţa instanţei de judecată.
Prin întâmpinarea formulată la 10.03.2004, intimata RA APPS a invocat excepţia tardivităţii recursului, având în vedere dispoziţiile art. 253 alin. 2 din şi faptul că cererea şi motivele de recurs au fost depuse la data de 16.01.2004.
Prin încheierea din 18.03.2004, faţă de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, cauza a fost înaintată înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Această instanţă, ca urmare a modificărilor legislative intervenite, potrivit art. II alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a lll-a civilă, unde a fost înregistrată sub nr. 3476/2004.
în şedinţa publică din 3.11.2004, apărătorul contestatorului a solicitat repunerea părţii în termenul de declarare a recursului, depunând un set de înscrisuri în dovedirea acestei cereri, proba cu acte fiind încuviinţată de Curte sub acest aspect. Recurentul contestator, prin avocat, a arătat că a formulat şi motivat recursul cu respectarea dispoziţiilor art. 103 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Părţile au pus concluzii şi pe fondul cauzei.
Examinând cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, Curtea a constatat că aceasta este fondată, motiv pentru care a admis-o, având în vedere următoarele considerente:
La data de 22.11.2002, prin încheiere, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă (Dosar nr. 7145/2001), în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, a menţinut măsura suspendării cauzei (ce fusese dispusă anterior la data de 1.10.2001, până la soluţionarea Dosarului nr. 5344/2001 al Tribunalului Bucureşti- Secţia a IV-a civilă, în temeiul art. 16 din Legea nr. 10/2001).
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu pentru verificarea perimării la data de 2.12.2003, termenul stabilit fiind la 22.12.2003, când părţile urmau a fi citate.
La 15.12.2003, contestatorul G.G., prin avocat, a depus la dosar o cerere prin care solicita a fi menţinută măsura suspendării, deoarece cealaltă cauză nu a fost soluţionată încă printr-o decizie definitivă şi irevocabilă.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a constatat perimată cererea introdusă de contestatorul G.G. în contradictoriu cu intimata RA APPS la data de 22.12.2003, de când începe să curgă termenul de recurs (5 zile de la pronunţare). Instanţa de fond a apreciat în mod eronat că dosarul a fost suspendat în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, pentru lipsa părţilor, în acest context analizând condiţiile perimării.
Din actele depuse la dosar, în recurs, Curtea a constatat că, începând cu 3.12.2003, contestatorului i s-a recomandat de către medic, ca urmare a afecţiunilor de care suferă, evitarea stresului de orice natură, a efortului fizic şi expunerea la temperaturi negative.
Având în vedere că în luna decembrie vremea este în mod constant rece, temperatura înregistrată având valori negative, se poate aprecia că partea a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să exercite calea de atac a recursului în termenul legal.
Termenul de declarare a recursului expira în mod normal la 28.12.2003, dată la care contestatorul a fost imobilizat la domiciliul său. Abia de la încetarea împiedicării, partea a îndeplinit actul de procedură, respectiv a depus cererea şi motivele de recurs.
în aceste condiţii sunt incidente prevederile art. 103 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
în ceea ce priveşte susţinerea intimatei, în sensul că partea avea avocat ales, ce era în măsură a exercita calea de atac, a fost înlăturată de Curte, faţă de prevederile art. 69 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
în temeiul art. 68 alin. 1 din Codul de procedură civilă, avocatul are dreptul să reprezinte partea în temeiul unui contract de asistenţă juridică încheiat în formă scrisă.
Contractul prevede în mod expres întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului, iar, în baza acestui contract, avocatul se legitimează prin împuternicire avocaţională. în lipsa unor stipulaţii contrarii în contract, avocatul este împuternicit să efectueze orice act, specific profesiei, pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului.
Cum însă recursul nu a fost formulat în condiţiile legii, respectiv în termen de 5 zile de la pronunţare, cu respectarea normelor de drept comun, ci după expirarea termenului, în condiţiile art. 103 alin. 2 din Codul de procedură civilă (norma ce derogă de la dreptul comun), apărătorul ales avea nevoie de o specială pentru exercitarea actului procedural de dispoziţie. Numai în măsura în care contestatorul l-ar fi mandatat să exercite calea de atac a recursului ar putea fi primite argumentele intimatei. La dosar nu există însă o copie a mandatului sau procurii speciale, astfel încât să se probeze contrariul.
în ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea a constatat că instanţa de fond în mod greşit a constatat perimarea, în condiţiile în care cauza fusese suspendată în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă. Aşadar, în baza normei de drept arătate, suspendarea dăinuie până când hotărârea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.
Potrivit art. 250 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cursul perimării este suspendat cât timp dăinuieşte suspendarea judecării, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 244 din Codul de procedură civilă.
Cum prin această soluţie, prin îndeplinirea unui act cu neobservarea formelor legale, s-a pricinuit contestatorului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea lui, Curtea a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, iar nu cele ale art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, astfel cum a indicat partea. Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage însă nulitatea recursului, când dezvoltarea lor face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă.
In raport de prevederile art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, având în vedere considerentele arătate anterior, Curtea a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza la acelaşi tribunal pentru verificarea naturii suspendării judecării, în raport de dispoziţiile art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă. (Judecator Surdescu Ioana, vicepresedinte CAB)
