Calificarea unei hotărâri judecătoreşti, pronunţate în materie comercială, drept titlu executoriu este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 720^9 din Codul de procedură civilă.
Ca atare, hotărârea în materie comercială are valoare de titlu executoriu dacă este irevocabilă, această dovadă putând rezulta atât din hotărâre, atunci când aceasta poartă menţiunea că este irevocabilă, cât şi din elemente extrinseci acesteia, care să-i ateste caracterul irevocabil, respectiv fie hotărârile pronunţate în căile de atac, fie certificarea soluţiilor pronunţate în căile de atac.
O asemenea concluzie se întemeiază pe interpretarea teleologică a art. 720^9 din Codul de procedură civilă, pornind de la finalitatea urmărită de legiuitor la edictarea acestei norme, derogatorie de la dreptul comun dat de dispoziţiile art. 374 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care instituie pentru hotărârile judecătoreşti formalitatea învestirii cu formulă pentru a dobândi caracter de titlu executoriu – aceea ca hotărârile pronunţate în materie comercială să poată fi puse în silită dacă au rămas irevocabile, fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi.
(Decizia nr. 1014 din 2 decembrie 2004 – Secţia a IV-a civilă)
Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu la data de 06.03.2002, Judecătoria Călăraşi a admis cererea formulată de Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţia M.Ş., iar în consecinţă a încuviinţat începerea executării silite cerute de creditorul A.P.C. împotriva debitoarei A.T. asupra imobilelor (spaţii comerciale) proprietatea acesteia, situate în Călăraşi, pentru recuperarea creanţelor de 1.060.923.000 lei, reprezentând contravaloarea reactualizată a părţilor sociale deţinute de creditor, şi de 43.749.966 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, inclusiv cheltuieli de executare.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că sunt întrunite condiţiile art. 373^1 din Codul de procedură civilă, la dosar fiind depus titlul executoriu constând în Sentinţa civilă nr. 351/F/2001 a Tribunalului Bucureşti, irevocabilă conform Deciziei civile nr. 1303 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia comercială, prin care debitoarea a fost obligată la plata către creditor a sumelor de 1.060.923.000 lei reprezentând contravaloare părţi sociale reactualizate şi de 43.749.966 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
împotriva încheierii sus-menţionate a declarat apel debitoarea, iar, prin Decizia civilă nr. 340 din 17.10.2003, Tribunalul Călăraşi a admis acest apel şi a schimbat în tot încheierea atacată, în sensul că a respins cererea de executare formulată de creditor.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a avut în vedere că, deşi Sentinţa civilă nr. 351/2001 a Tribunalului Bucureşti, care constată creanţa a cărei executare silită s-a cerut a fi încuviinţată în cauză, a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1303/2002, pronunţată în recurs de Curtea Supremă de Justiţie, aceasta nu poartă în cuprinsul ei menţiunea că a rămas irevocabilă, aşa încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 720^9 din Codul de procedură civilă, ea nu poate fi considerată titlu executoriu.
Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. 372 din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că respectiva sentinţă nu poate fi pusă în executare, neîndeplinind condiţia de a fi titlu executoriu.
Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de creditor, care a criticat-o ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă).
în dezvoltarea acestui motiv, recurentul a susţinut că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 720^9 din Codul de procedură civilă, socotind că sentinţa în baza căreia s-a cerut încuviinţarea executării silite nu constituie titlu executoriu, pentru că nu poartă menţiunea “irevocabilă”.
Această menţiune nu era necesară atâta timp cât Sentinţa civilă nr. 351/2001 a fost întregită cu Decizia civilă nr. 1303/2002 a Curţii Supreme de Justiţie prin depunerea la dosar a certificatului autentic emis de grefa instanţei supreme, din care rezultă că sentinţa este irevocabilă.
De altfel, şi într-o interpretare extensivă a prevederilor art. 720^9 din Codul de procedură civilă, titlul supus încuviinţării executării nu este exceptat de la regula prevăzută de art. 372 din Codul de procedură civilă, care nu impune obligativitatea existenţei menţiunii “irevocabilă” pe hotărâre; regula prevăzută de art. 372 din nu a fost încălcată, întrucât hotărârea a cărei executare s-a solicitat reprezintă titlu executoriu, fiind o hotărâre obţinută în materie comercială.
Intimata debitoare a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că tribunalul a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 720^9 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 372 din Codul de procedură civilă, apreciind că la momentul începerii executării silite Sentinţa civilă nr. 351/2001 a Tribunalului Bucureşti nu îndeplinea condiţiile legale imperative pentru a putea constitui titlu executoriu valabil, deoarece nu purta menţiunea că este irevocabilă.
Părţile nu au administrat înscrisuri noi în această fază procesuală.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea a reţinut următoarele:
în speţă, este cert dovedit că Sentinţa civilă nr. 351/2001 a Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, prin care s-a constatat creanţa pentru a cărei recuperare s-a solicitat în cauză încuviinţarea executării silite, a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1303/2002, pronunţată în recurs de Curtea Supremă de Justiţie, aşa cum rezultă din Certificatul de grefă nr. 9101/2001, emis de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia comercială.
Fiind vorba despre o hotărâre judecătorească dată în materie comercială, calificarea ei drept titlu executoriu este condiţionată, cum corect a reţinut şi tribunalul, de îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 720^9 din Codul de procedură civilă.
Textul de lege enunţat statuează că “Pentru hotărârea judecătorească dată în materie comercială, care se aduce la îndeplinire prin executare silită, hotărârea, purtând menţiunea că este irevocabilă, constituie titlu executoriu, fără efectuarea altor formalităţi.”
Rezultă că hotărârea în materie comercială are valoare de titlu executoriu dacă este irevocabilă, altfel spus, singura condiţie impusă de legiuitor pentru reţinerea caracterului de titlu executoriu al unei hotărâri judecătoreşti în materie comercială este ca aceasta să fie irevocabilă, dovadă care poate rezulta atât din hotărâre, atunci când aceasta poartă menţiunea că este irevocabilă, cât şi din dovezi extrinseci acesteia, care să-i ateste caracterul irevocabil, respectiv fie hotărârile pronunţate în căile de atac, fie certificarea soluţiilor pronunţate în căile de atac.
O asemenea concluzie se întemeiază pe interpretarea teleologică a art. 720^9 din Codul de procedură civilă, pornind de la finalitatea urmărită de legiuitor la edictarea acestei norme derogatorii de la dreptul comun dat de dispoziţiile art. 374 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care instituie pentru hotărârile judecătoreşti formalitatea învestirii cu formulă executorie pentru a dobândi caracter de titlu executoriu – aceea ca hotărârile pronunţate în materie comercială să poată fi puse în executare silită dacă au rămas irevocabile, fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi.
în sensul acestei interpretări, sintagma “hotărârea purtând menţiunea că este irevocabilă” din art. 720^9 din Codul de procedură civilă nu poate fi altfel înţeleasă decât că hotărârea trebuie să fie irevocabilă, indiferent că această dovadă rezultă din însăşi hotărâre sau din dovezi extrinseci ei, neexistând nici o raţiune pentru a restrânge dovada caracterului irevocabil al hotărârii la un element intrinsec, respectiv menţiunea pe ea că a rămas irevocabilă.
A interpreta textul art. 720^9 din Codul de procedură civilă în sensul că hotărârile în materie comercială constituie titlu executoriu doar dacă poartă pe ele menţiunea că sunt irevocabile înseamnă o restrângere a sferei lui de aplicare doar la o parte din hotărârile comerciale care sunt irevocabile, ceea ce ar contraveni însuşi scopului pentru care s-a edictat această normă specială, acela de a se asigura posibilitatea executării silite fără vreo altă formalitate a oricărei hotărâri irevocabile date în materie comercială.
Or, tocmai această greşeală a fost săvârşită de tribunal, care, deşi a reţinut corect caracterul irevocabil al sentinţei comerciale invocate drept titlu de recurentul creditor, nu a recunoscut totuşi caracterul ei de titlu executoriu pentru că nu poartă pe ea menţiunea că este irevocabilă; tribunalul a făcut deci o aplicare restrictivă a art. 720^9 din Codul de procedură civilă, ce nu ţine seama de raţiunea pentru care a fost edictat acest articol, conform celor deja arătate.
Prin faptul că s-a dovedit caracterul ei irevocabil, sentinţa pe care recurentul şi-a întemeiat cererea de încuviinţare a executării constituie titlu executoriu, în sensul art. 720^9 din Codul de procedură civilă, astfel că nu există nici un impediment legal la punerea ei în executare; art. 372 din Codul de procedură civilă condiţionează executarea silită de existenţa unui titlu executoriu. Or, această cerinţă este întrunită de hotărârea pe care creditorul şi-a întemeiat cererea de executare, contrar celor reţinute de tribunal.
Având în vedere considerentele prezentate, Curtea a constatat că hotărârea tribunalului a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în speţă – art. 720^9 din Codul de procedură civilă şi art. 372 din Codul de procedură civilă -, motiv pentru care devine operant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
în consecinţă, în baza art. 312 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul creditorului şi a modificat decizia atacată, în sensul că a respins apelul debitoarei ca nefondat, şi a menţinut, ca legală şi temeinică, încheierea de fond prin care s-a încuviinţat executarea silită.
