Tribunalul COVASNA Sentinţă penală nr. 12 din data de 19.03.2015
R O M Â N I A
TRIBUNALUL COVASNA
SENTINȚA PENALĂ NR. 12
Ședința publică din 19 martie 2015
PREȘEDINTE : …………..
GREFIER : ………………
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror …………. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul
Covasna.
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii penale pornită împotriva inculpatului M. V., trimis în judecată, în stare de
libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 al. 1 C. pen.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform art. 369 al. 1 C. pr. pen.
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se constată lipsa inculpatului M. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în fond asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din data de 16 martie 2015, susținerile și
concluziile părților fiind cuprinse în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere care face parte integrantă din
prezenta sentință.
T R I B U N A L U L
Asupra procesului penal de față.
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna cu nr. 711/P/2014 din 3 decembrie 2014, înregistrat la
această instanță la data de 8.12.2014, sub nr. de mai sus, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul M.
V., cu datele personale din dispozitivul prezentei sentințe, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art.
290 al. 1 C. pen.
Prin actul de sesizare al instanței, s-a reținut, în esență, în sarcina inculpatului M. V. faptul că, la data de
19.11.2014, i-a dat, drept mită, suma de 200 lei agentului șef de poliție C. S., din cadrul Postului de Poliție …., jud.
Covasna, pentru a nu fi sancționat contravențional și pentru a nu i se confisca marfa.
Audiat în faza urmăririi penale, inculpatul M. V. a recunoscut săvârșirea faptei, respectiv că a transportat fără acte
de proveniență și în scopul comercializării ulei și zahăr, iar pentru a nu fi sancționat contravențional, a dat agentului
șef principal de poliție C. S. din cadrul Postului de Poliție …., județul Covasna, suma de 200 lei, drept mită, faptă pe
care o regretă (f.29-31, 34-35 d.u.p.).
După înregistrarea și repartizarea aleatorie a dosarului, judecătorul de cameră preliminară a procedat potrivit art.
342-348 din C.pr.pen.
Având în vedere că, în termen legal, nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat sau de apărătorul
acestuia și nici din oficiu nu s-a impus a fi invocate, prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 ianuarie 2015,
definitivă, în baza art. 346 al. 2 N.C. pr. pen.., judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării
instanței cu rechizitoriul nr. 711/P/2014 din 8.12.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, privind pe inculpatul
M. V., trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 al. 1 C. pen., a administrării
probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății cauzei privind pe inculpatul din cauză.
Încheierea fiind definitivă, în temeiul art. 103/14 al. 1 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor
judecătorești, aprobată prin Hotărârea nr. 387/2005 a C.S.M., cu modificările și completările ulterioare, completul de
judecată a fixat primul termen de judecată pentru data de 9 februarie 2015, dispunând citarea părților, precum și celelalte
măsuri pentru pregătirea judecății, în condițiile legii.
La primul termen de judecată din data de 9 februarie 2015, procedura de citare fiind îndeplinită și inculpatul
prezent în instanță, s-a dat citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată și după ce i s-a explicat
inculpatului în ce constă învinuirea și a fost înștiințat cu privire la drepturile prev. de art. 374 al. 2 C. pr. pen.,
președintele completului i-a pus în vedere că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în
cursul urmăririi penale și a înscrisurilor ce vor fi prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în
sarcina sa, aducându-i la cunoștință și dispozițiile art. 396 al. 10 C. pr. pen., după care inculpatul a declarat că
recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa și a solicitat ca judecata să aibă loc potrivit procedurii în cazul
recunoașterii învinuirii, astfel, potrivit art. 375 al. 1 N. C. pr. pen., instanța a procedat la ascultarea inculpatului
(f.28-29 d.f.).
În declarația sa, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, după cum a fost reținută și în rechizitoriu, astfel, după
punerea în discuție, în baza art. 375 al. 2 C. pr. pen., instanța a admis cererea inculpatului privind judecarea cauzei pe
procedura în cazul recunoașterii învinuirii.
La același termen de judecată, la solicitarea apărătorului ales al inculpatului, instanța a dispus efectuarea
referatului de evaluare privind pe inculpat și a admis proba cu înscrisuri, în circumstanțiere, astfel că, pentru termenul
de judecată fixat pentru data de 16 martie 2015, Serviciul de Probațiune Buzău a efectuat și a depus la dosar referatul
dispus de instanță (f.34-37 d.f.) și apărătorul inculpatului a depus o “Caracterizare”; privind pe inculpatul M. V., emis de
Primăria comunei ….., jud. Buzău (f.39 d.f.).
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
În data de 19.11.2014, inculpatul M. V. a plecat de la domiciliul său din satul …, comuna ….., județul Buzău,
conducând autoturismul proprietate personală, marca …….., cu nr. de înmatriculare …….., spre județul Covasna, având în
autoturism 55 l de ulei Marisol și 47 kg zahăr Diamant, pe care îl cumpărase ziua anterioară din mun. Buzău, marfă pe care
vroia să o schimbe cu miez de nucă în județul Covasna.
În jurul orelor 12.30, pe D.N. 11, pe raza com. …., jud. Covasna, agentul șef principal de poliție C. S., din
cadrul Postului de Poliție …., a oprit autoturismul pentru un control de rutină și pentru că inculpatul nu avea asupra sa
certificatul de înmatriculare, agentul de poliție l-a condus la sediul Postului de Poliție …., pentru a face verificări în
baza de date.
Totodată, în urma verificării autoturismul, s-a constatat faptul că inculpatul transporta cantitatea de 55 litri de
ulei și 47 kg de zahăr, pe care urma să o comercializeze, respectiv să-l schimbe cu miez de nucă, fără a avea autorizație
legală în acest sens.
În urma acestor constatări, agentul de poliție i-a comunicat inculpatului faptul că va fi sancționat
contravențional, conform legilor în vigoare, prin aplicarea unei amenzi contravenționale, și totodată va dispune confiscarea
mărfii, conform Legii nr. 12/1990, rep.
Pentru a nu fi sancționat și a nu i se confisca marfa, inculpatul i-a promis și oferit agentului de poliție diferite
sume de bani în lei, iar la insistențe sale, agentul de poliție l-a poftit să aștepte până la întocmirea actelor de
sancționare contravențională, și totodată a anunțat D.G.A. – S.J.A. Covasna.
În urma sesizării acestei instituții, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, s-a înregistrat dosarul penal cu
nr. 711/P/2014 și, prin ordonanța din 19.11.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii
de dare de mită, prev. de art. 290 al. 1 C. pen. (f.2,3 d.u.p.).
În continuare, s-a dispus delegarea organelor de poliție (f.4d.u.p) și emiterea unei autorizației provizorii de
interceptare și înregistrare audio-video în mediul ambiental (f.19 d.u.p) a activităților desfășurate în sediul Postului de
Poliție …., autorizația fiind confirmată de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna,
prin încheierea din data de 21.11.2014 ( f. 23 d.u.p.).
În urma acestora, s-a înregistrat audio-video, conform procesului-verbal de redare (f. 20-22 d.u.p.), insistențele
inculpatului M. V. de a da agentului de poliție suma de 200 lei, pentru a nu fi sancționat, iar în urma refuzului categoric
al acestuia, inculpatul a pus respectiva sumă sub actele întocmite de acesta, insistând ca agentul de poliție să distrugă
actele contravenționale întocmite.
Ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Covasna, la orele 15,20, au intrat
în sediul postului de poliție, unde a fost identificat inculpatul și martorul denunțător C. S. și au întocmit un
procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procedând la ridicarea sumei de bani dată drept mită (f. 7-9,10
d.u.p.).
Suma ridicată a fost consemnată la … Bank – Filiala Sf. Gheorghe pe numele inculpatului și la dispoziția
Tribunalului Covasna, conform chitanței nr. 2510931/1 și recipisa de consemnare nr. 339589/1 emise de …. Bank Sf. Gheorghe
(f. 39 d.u.p.).
Inculpatul M. V. a recunoscut faptul că a transportat fără acte de proveniență și în scopul comercializării, uleiul
și zahărul, iar pentru a nu fi sancționat contravențional, a dat agentului șef principal de poliție C. S. din cadrul
Postului de Poliție …., județul Covasna, suma de 200 lei, drept mită, faptă pe care a declarat că o regretă.
Starea de fapt mai sus reținută, rezultă din actele întocmite și probele administrate în faza urmăririi penale,
respectiv: adresa Serviciului Județean Anticorupție Covasna și denunțul agentului de poliție C. S. (f. 1-2), ordonanța de
începere a urmăririi penale (f. 3), ordonanța de delegare a organelor de poliție (f. 4), procesul-verbal de constatare a
infracțiunii flagrante (f. 7-9), procesul-verbal de confiscare (f. 10), actele întocmite cu ocazia depistării inculpatului
în trafic ( f. 11-18), ordonanța de autorizare provizorie de interceptare și înregistrare în mediu ambiental (f. 19),
procesul-verbal de redare a interceptării și înregistrării în mediu ambiental (f. 20-22), încheierea de confirmare a
ordonanței provizorii de interceptare și înregistrare (f.23), procesul-verbal de aducere la cunoștința martorului a
drepturilor și obligațiilor prev. de art. 120,125 și 130 C. pr. pen și declarația martorului C. S. (f. 24, 25-26), ordonanța
de efectuare în continuare a urmăririi penale față de suspectul M. V. (f. 27), procesul-verbal de aducere la cunoștința
suspectului a drepturilor prev. de art. 10 și 83 C. pr. pen. și declarația suspectului (f. 28, 29-31), ordonanța de punere
în mișcare a acțiunii penale (f. 32), procesul-verbal de aducere la cunoștința inculpatului a drepturilor prev. de art. 10
și 83 C. pr. pen. și declarația inculpatului (f. 33,34-35), copia chitanței nr. 2510931/1 și recipisa de consemnare nr.
339589/1 emise de …. Bank Sf. Gheorghe privind consemnarea sumei de 200 lei (f. 39), extrasul de judiciar (f.40) și
anexă, cuprinzând două DVD – uri cu înregistrările efectuate, care se coroborează și cu declarația inculpatului dată în fața
instanței, prin care acesta a recunoscut și a regretat fapta (f.28-29 d.f.9.
În drept, fapta inculpatului M. V., care la data de 19.11.2014, i-a dat, drept mită, suma de 200 lei agentului șef de
poliție C. S., din cadrul Postului de Poliție …., jud. Covasna, pentru a nu fi sancționat contravențional și pentru a nu i
se confisca marfa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 al. 1 C. pen..
Pentru fapta sa inculpatul va răspunde penal, iar la dozarea și individualizarea pedepsei, potrivit art. 74 C. pen.,
instanța va avea în vedere, natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, aceea de dare de mită, pericolul social al faptei
comise, care rezultă din încălcarea acelor relații sociale care ocrotesc normala evoluție a relațiilor de serviciu, precum
și prestigiul Poliției Române, de unele acțiuni de corupere a unui funcționar prin promisiunea, oferirea sau darea unor
foloase materiale ilicite, pentru ca acesta să încălca îndatoririle sale de serviciu, dar și circumstanțele concrete de
săvârșire a acesteia. Astfel, se constată că inculpatul a dat, drept mită, suma de 200 lei agentului șef de poliție, din
cadrul Postului de Poliție …., jud. Covasna, pentru a nu fi sancționat contravențional și pentru a nu i se confisca marfa,
respectiv să distrugă actele întocmite în acest sens.
Totodată, instanța va avea în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, care are vârsta de 23 de ani și nu
are antecedente penale și are un comportament corespunzător, atât în familia cât și în societate, nu are loc de muncă și are
o situație materială precară, motiv pentru care a și abandonat pregătirea școlară, după terminarea celor 8 clase,
câștigându-și existența din confecționarea și comercializarea unor cozi de lemn pentru diverse unelte, dar și din
comercializarea unor produse agricole, astfel cum rezultă atât din caracterizarea depusă la dosar, cât și din referatul de
evaluare întocmit în cauză și a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând și regretând fapta
comisă, solicitând judecarea cauzei pe procedura recunoașterii învinuirii, potrivit art. 375 al.1 și 2 C. pr. pen., în
condițiile prevăzute la art. 374 al. 4 C. pr. pen.
În consecință, la individualizarea pedepsei instanța va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, pentru
infracțiunea de darea de mită, redus cu o treime, conform art. 396 al. 10 C. pr. pen., apreciind că o pedeapsă stabilită la
acest minim va fi de natură a satisface atât cerințele prev. de art. 74 C. pen., cât și scopul pedepsei, acela de prevenirea
săvârșirii de noi infracțiuni și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire
socială, în vederea reintegrării în societate a inculpatului.
Așa fiind, instanța apreciază ca fiind necesară condamnarea inculpatului M. V. la pedeapsa de 1(un) an și 4(patru)
luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C. pen., pe o
perioadă de 1(un) an, respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul
de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de
art. 290 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 67 al. 1 C. pen și art. 396 al. 10 C. pr. pen.
Totodată, în baza art. 65 al. 1 C. pen., instanța va aplica inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii
exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C. pen., care potrivit art. 65 al. 3 C. pen., se va executa din
momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală se consideră executată.
Văzând cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, faptul că acesta nu a mai fost condamnat anterior și
faptul că inculpatul a fost de acord de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității (f.29 d.f.), raportat și la
circumstanțele personale ale acestuia, arătate mai sus, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar
fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale
pentru o perioadă determinată.
Față de cele de mai sus, văzând că, în speță, sunt întrunite condițiile prev. de art. 91 C. pen., urmează ca, în baza
art. 91 C. pen., instanța să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și, în baza art. 92 al. 1 C. pen., va
stabili pentru inculpatul M. V. termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care potrivit art. 92 al. 2 C.pen., se calculează de
la data rămânerii definitive a hotărârii.
Văzând modalitatea de a pedepsei ce se va aplica inculpatului, executarea pedepsei complementare a
interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C. pen., va începe de la data rămânerii definitive a prezentei
hotărârii de condamnare, în conformitate cu dispozițiile art. 68 al. 1 lit. b C. pen.
În speță, nu se impune interzicerea dreptului de a alege, prev. de art. 66 al. 1 lit. d C. pen., ca pedeapsă
accesorie, întrucât, interzicerea acestui drept, contravine dispozițiilor art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru
apărarea drepturilor omului și ale libertăților fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului
prin hotărârea din 30.03.2004 privind cauza Hirst contra Marii Britanii, în motivarea căreia Curtea a reținut că, indiferent
de durate pedepsei și de natura infracțiunii care a atras-o, nu se justifică excluderea celor condamnați din câmpul
persoanelor cu drept de vot, neexistând nici o legătură între interdicția votului și scopul pedepsei, aceea de a prevenii
săvârșirea de noi infracțiuni și de a asigura inserția socială a infractorilor.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 93 al. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, instanța îl va
obliga pe inculpatul M. V. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Buzău,
la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în
prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă și să
comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență, iar în baza art. 93 al. 2
lit. b C. pen., va impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de
Probațiune Buzău sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 al. 3 C. pen., instanța va obliga pe inculpat ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze
o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei …., jud. Buzău, sau în
cadrul Primăriei municipiului Buzău, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă,
cadrul Primăriei municipiului Buzău, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă,
care se va executa în condițiile prev. de art. 57 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor
educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
În temeiul art. 404 al. 2 C. pr. pen., cu aplicarea art. 91 al. 4 C. pen., instanța va atrage atenția inculpatului
asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., potrivit cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu
respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, ori săvârșește o nouă infracțiune, instanța va revoca
suspendarea și va dispune executarea pedepsei aplicate.
suspendarea și va dispune executarea pedepsei aplicate.
În baza art. 112 al. 1 lit. b C.pen., rap. la art. 290 al. 5 C. pen., se va dispune confiscarea specială de la
inculpatul M. V. a sumei de 200 lei, ce constituie obiectul mitei, consemnată la …. Bank Sf. Gheorghe pe numele
inculpatului, conform chitanței nr. 2510931/1/20.11.2014 și a recipisei de consemnare nr. 339589/1/20.11.2014 (f.39 d.u.p.).
În baza art. 146 al. 3 C. pr. pen., instanța va dispune ca, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se
conserve prin arhivare odată cu dosarul cauzei la sediul instanței, în locuri speciale, cu asigurarea confidențialității, a
DVD – lui cu nr. 220/PTCV/2014 (nr.136/SJACV/2014) și a DVD – lui cu nr. 135/SJACV/2014, inscripționat “flagrant ….
19.11.2014″;, ambele ambalate în plic “anexa 1”;, aflat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna și înregistrat în
registrul de corpuri delicte sub nr. 95/2014.
În baza art. 274 al. 1 C. pr. pen., inculpatul M. V. va fi obligat să plătească statului 300 lei cheltuieli judiciare,
iar suma de 100 lei, onorariul parțial al apărătorului din oficiu, av. P. R. Ș., va rămâne în sarcina statului și se va
suporta din fondul Ministerului Justiției (f. 8).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
În baza art. 290 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 67 al. 1 C. pen. și art. 396 al. 10 C. pr. pen., condamnă pe
inculpatul M. V., fiul lui Ș. și M., născut la data de …., în mun. ……., județul ……., cetățean român, de naționalitate
română, studii 8 clase, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, C.M.J.
Buzău, domiciliat în com. ., sat …., str. ……., nr. …….., jud. ……, posesor a CI seria …, nr. …….., eliberat de SPCLEP
Pătârlagele, CNP ……….., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1(un) an și 4(patru) luni închisoare și pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C. pen., pe o perioadă de 1 an, respectiv,
dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică
exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de darea de mită.
În baza art. 65 al. 1 C. pen., aplică inculpatului M. V. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor
prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C. pen., care potrivit art. 65 al. 3 C. pen., se execută din momentul rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală se consideră executată.
În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și, în baza art. 92 al. 1 C. pen.,
stabilește pentru inculpatul M. V. termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care potrivit art. 92 al. 2 C.pen., se calculează
de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 68 al. 1 lit. b C. pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66
al. 1 lit. a și b C. pen., începe de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii de condamnare.
În baza art. 93 al. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul M. V. trebuie să respecte următoarele
măsuri de supraveghere:
– să se prezinte la Serviciul de Probațiune Buzău, la datele fixate de acesta;
– să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
– să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
– să comunice schimbarea locului de muncă;
– să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 al. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului M. V. să frecventeze un program de reintegrare socială
derulat de către Serviciul de Probațiune Buzău sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 al. 3 C. pen., obligă pe inculpatul M. V. ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o
muncă nerenumerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei …., jud. Buzău, sau în
care se va executa în condițiile prev. de art. 57 din Legea nr. 253/2013.
În baza art. 404 al. 2 C. pr. pen., cu aplicarea art. 91 al. 4 C. pen., atrage atenția inculpatului asupra
dispozițiilor art. 96 C. pen., potrivit cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă
măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, ori săvârșește o nouă infracțiune, instanța va revoca
În baza art. 112 al. 1 lit. b C.pen., rap. la art. 290 al. 5 C. pen. dispune confiscarea specială de la inculpatul M.
V. a sumei de 200 lei, ce constituie obiectul mitei, consemnată la …. Bank Sf. Gheorghe pe numele inculpatului, conform
chitanței nr. 2510931/1/20.11.2014 și a recipisei de consemnare nr. 339589/1/20.11.2014.
În baza art. 146 al. 3 C. pr. pen., la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dispune conservarea prin arhivare
odată cu dosarul cauzei la sediul instanței, în locuri speciale, cu asigurarea confidențialității, a DVD – lui cu nr.
220/PTCV/2014 (nr.136/SJACV/2014) și a DVD – lui cu nr. 135/SJACV/2014, inscripționat “flagrant …. 19.11.2014”;, ambele
ambalate în plic “anexa 1”;, aflat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna și înregistrat în registrul de corpuri
delicte sub nr. 95/2014.
În baza art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă pe inculpatul M. V. să plătească statului 300 lei cheltuieli judiciare, iar
suma de 100 lei, onorariul parțial al apărătorului din oficiu, av. P. R. Ș., rămâne în sarcina statului și se suportă din
fondul Ministerului Justiției.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER