In cazul în care intimaţii nu au primit, în termenul prevăzut de art. 114^1 din Codul de procedură civilă, comunicarea motivelor de apel, astfel încât au fost împiedicaţi să-şi formuleze apărările prin întâmpinare şi să administreze, eventual, probe, instanţa de judecată, procedând la soluţionarea cauzei la prima înfăţişare cu încălcarea prevederilor art. 289 alin. 2 şi art. 291 alin. 1 din Codul de procedură civilă, sancţiunea procedurală este cea prevăzută de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Procedând în acest fel, instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, părţii interesate, respectiv intimaţilor, pricinuindu-le o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului de procedură săvârşit cu neobservarea formelor legale. Soluţia care se impune este cea prevăzută de art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, iar cazul de casare este cel prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
(Decizia nr. 936 din 3 noiembrie 2004 – Secţia a III-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 2904 din 16.04.2003 (Dosar nr. 4482/2002), Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanţii D.G. şi D.S. în contradictoriu cu pârâţii municipiul Bucureşti prin primarul general şi SC “T.” SA, a constatat că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 265 mp, situat în Bucureşti, la adresa indicată în acţiune, precizându-se şi vecinătăţile acestui imobil, prin uzucapiunea de peste 30 de ani; totodată, a constatat că reclamanţii au dobândit prin accesiune imobiliară dreptul de proprietate asupra construcţiei situate pe terenul sus-menţionat, compusă din 3 camere, bucătărie şi hol, cu o suprafaţă construită de 73,20 mp şi o suprafaţă utilă de 58,60 mp, fără cheltuieli de judecată.
în considerentele sentinţei apelate s-a reţinut că reclamanţii, ai imobilului în litigiu, au ocupat în anul 1969 suprafaţa de teren ce se află în vecinătatea acestei proprietăţi, astfel cum rezultă din probatoriul administrat. în acelaşi an, pe acest teren, au edificat construcţia descrisă anterior.
Conform relaţiilor existente la dosar s-a observat că terenul ocupat de reclamanţi este proprietate de stat, posesor la data întocmirii evidenţelor fiind INT ICRAL Vitan. Simpla calificare a imobilului teren ca fiind “proprietate de stat” nu conduce la concluzia că această suprafaţă ar aparţine domeniului public al statului. în aceste condiţii, instanţa a apreciat că imobilul în cauză este susceptibil a face obiectul dobândirii sale prin uzucapiune.
Din declaraţiile martorului audiat în cauză, coroborate cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, a rezultat că posesia exercitată de reclamanţi îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1846, 1847 şi 1890 din Codul civil.
Cât priveşte suprafaţa în litigiu, deşi din raportul de expertiză rezultă 363 mp, conform relaţiilor depuse, în realitate este vorba de 265 mp.
Având în vedere prevederile art. 482, 488, 492 din Codul civil, pe baza probatoriului administrat, instanţa de fond a constatat că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiei edificate pe terenul în litigiu, prin accesiune imobiliară.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul municipiul Bucureşti prin primarul general, criticând sentinţa apelată, pentru nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.
în motivarea apelului, apelantul-pârât a arătat că soluţia instanţei de fond este greşită, deoarece din relaţiile prezentate (privind situaţia juridică a terenului) rezultă că imobilul este proprietate de stat. Pentru ca acţiunea să fie admisibilă, reclamanţii trebuiau să facă dovada că terenul face parte din domeniul privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale pentru a-şi putea găsi aplicarea prevederile referitoare la uzucapiune.
Prin efectul legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, terenurile au fost scoase din circuitul civil, astfel încât prescripţia a fost întreruptă, caz în care nu sunt îndeplinite condiţiile uzucapiunii.
întrucât reclamanţii nu sunt proprietarii terenului, cererea privind constatarea dreptului de proprietate asupra construcţiei edificate pe această suprafaţă este inadmisibilă.
Prin Decizia civilă nr. 1941 din 6.10.2003 (Dosar nr. 2646/2003), Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de municipiul Bucureşti prin primarul general, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată; a obligat intimaţii D.G. şi D.S. la plata cheltuielilor de judecată către apelantul-pârât.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a analizat, anterior verificării condiţiilor prevăzute de art. 1890 din Codul civil, admisibilitatea cererii de constatare a uzucapiunii, stabilind apartenenţa imobilului la domeniul public sau privat al proprietăţii de stat.
Raţionamentul instanţei de fond a fost apreciat drept greşit atunci când a considerat că din relaţiile comunicate nu rezultă apartenenţa bunului la domeniul public al statului. Nu se indică în mod clar forma de proprietate a statului, căreia îi aparţine imobilul în cauză, iar comunicarea emisă de INT ICRAL Vitan nu este suficientă (în sensul că terenul nu apare în evidenţele sale).
Tribunalul a considerat că numai după stabilirea în mod clar a formei de proprietate a statului asupra terenului în litigiu se poate stabili dacă au fost sau nu întrunite condiţiile necesare pentru reclamanţi de a uzucapa.
în termen legal au declarat recurs reclamanţii D.G. şi D.S., invocând în drept prevederile art. 304 pct. 5 din (raportat la art. 312 alin. 5) şi art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
în motivarea recursului, recurenţii au precizat că au fost citaţi la Completul 1 pentru ora 8,30, însă dosarul a apărut la Completul 2 (ora 13), la primul termen de judecată. La următorul termen, când s-au prezentat la ora 13,00, au constatat că dosarul fusese judecat dimineaţă, caz în care nu au putut lua cunoştinţă de motivele de apel invocate şi nici nu au administrat probe în apărare.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, recurenţii au arătat că instanţa de apel a interpretat greşit legea. Astfel, legislaţia stabileşte bunurile imobile ce pot face parte din proprietatea publică a statului. Bunurile imobile ce nu fac parte din domeniul public se prezumă că fac parte din domeniul privat, întrucât excepţia o reprezintă domeniul public, iar regula o constituie proprietatea privată. Primăria se prevalează de obligaţia reclamantului de a face proba susţinerilor sale, adoptând totuşi o atitudine pasivă. Aceasta avea obligaţia să furnizeze datele solicitate şi să nu facă doar afirmaţii fără acoperire.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de materialul probator administrat în cauză, Curtea a reţinut următoarele:
Părţile au fost legal citate pentru termenul din 8.09.2003 în faţa Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă la Completul 1, pentru ora 8,30, conform rezoluţiei de primire a apelului. în mod eronat, în încheierea de şedinţă din 8.09.2003 se trece “procedura nelegal îndeplinită”, întrucât acestea nu au fost citate pentru Completul 2. în acest caz, procedura era legal îndeplinită, neexistând nici o altă menţiune care să ducă la concluzia că această cauză figura la Completul 2. Trecând totuşi peste această inadvertenţă strecurată în încheierea de şedinţă, Curtea a constatat că motivele de apel au fost depuse la 3.09.2003, însă acestea nu au fost comunicate intimaţilor-reclamanţi D.G. şi D.S., ca şi intimatei-pârâte SC “T.” SA.
La termenul de judecată din 6.10.2003, ce a urmat termenului din 8.09.2003, când procedura a fost legal îndeplinită, instanţa de judecată a procedat la soluţionarea cauzei, cu încălcarea prevederilor art. 289 alin. 2 şi art. 291 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Aşadar, intimaţii nu au primit în termenul prevăzut de art. 1141 din Codul de procedură civilă comunicarea motivelor de apel, astfel încât au fost împiedicaţi să-şi formuleze apărările prin întâmpinare şi să administreze, eventual, probe. în acest caz, intimaţilor-reclamanţi li s-a încălcat dreptul la apărare, motiv ce atrage casarea hotărârii recurate, în temeiul art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă. Instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, pricinuind părţii interesate, respectiv intimaţilor-reclamanţi, o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului de procedură săvârşit cu neobservarea formelor legale.
Fiind vorba de o nulitate virtuală, neprevăzută expres de lege, dar care rezultă din modul în care sunt reglementate normele de procedură privind apelul, pot fi aplicate prevederile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul şi a reţinut cauza în vederea judecării apelului, ca instanţă de apel, faţă şi de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003. (Judecator Ioana Surdescu, vicepresedinte CAB)
