Legea nr. 10/ 2001 nu stabileste niciodata obligatia unitatii detinatoare sau a unitatii investita cu solutionarea notificarii de a plati ea insasi, efectiv, despagubirile recunoscute ca masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele preluate abuziv de catre stat, ci unitatea notificata are intotdeauna numai competenta si obligatia să propună acordarea acestor măsuri reparatorii prin echivalent, prin decizie sau dispoziţie, iar plata efectiva a acestor despagubiri se face in conditiile Legii nr. 247/ 2005, dupa parcurgerea procedurii prevazute de aceasta lege in fata Comisiei Centrale pentru Plata Despagubirilor, anume prin acordarea de despăgubiri în numerar în cuantum de maxim 500.000 lei, diferenţa urmând a fi acordată în acţiuni la S.C. “Fondul Proprietatea” S.A.
Prin contestaţia înregistrată la data de 12.05.2005 la Tribunalul Bucureşti, reclamantele D.P. şi D.A.D. au chemat în judecată pe pârâta SN Petrom SA şi au solicitat să se dispună anularea deciziei nr. 477/07.12.2004 şi obligarea intimatei să restituie reclamantelor în natură, partea de teren expropriată ce nu-i mai este necesară şi restituirea prin echivalent a terenurilor expropriate şi ocupate abuziv în regimul anterior cu instalaţii şi drumuri petroliere ce nu pot fi dezafectate.
Prin sentinţa civilă nr. 547/03.06.2005 Tribunalul Bucureşti, Sectia a 5-a civila a respins ca neîntemeiată contestaţia introdusă de reclamante, retinand in esenta ca reclamantele nu au facut dovada dreptului de proprietate pentru terenul solicitat prin notificarea nr. 81N/ 2002.
Împotriva acestei sentinţe, s-a declarat apel de către reclamante, apel care a fost respins prin decizia civilă nr. 24 A/19.01.2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 7625/29.09.2006 a admis recursul reclamantelor, a casat atât sentinţa tribunalului, cât şi decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, retinandu-se, in esenta, ca gresit nu s-a acordat relevanta extrasului din registrul agricol caruia legea ii recunoaste puterea probatorie a dreptului de proprietate si ca instantele de fond nu au administrat toate probele in vederea identificarii terenului solicitat si preluat de stat, daca este detinut de parata, situatia juridica actuala a acestuia, daca este posibila sau nu restituirea in natura, daca pentru acest teren reclamantele au mai beneficiat de alte masuri reparatorii in temeiul altor acte de reparatiune.
În rejudecare, prin sentinţa civila nr. 192/28.01.2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a 3-a civila, a fost admisa contestaţia formulată de reclamante, a fost anulata decizia nr. 477/ 07.12.2004 emisă de intimata SNP Petrom SA şi a fost obligata intimata la plata către contestatoare a sumei de 423.272,7 lei cu titlu de despăgubiri pentru terenurile situate în judeţul Gorj şi care formează obiect al notificării nr. 81/29.01.2002.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că autorul reclamantelor a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, în sensul art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001 prezentând în acest sens, certificatul de moştenitor emis de BNP C.C. din care reiese că notificatorul este moştenitorul legal al părinţilor săi D.E. şi D.D.
Tribunalul a reţinut din înscrisurile aflate la dosar, că terenul pretins de către reclamante şi care constituie obiect al notificării a fost preluat de stat în baza decretului de nr. 375/1962, în anexa 2 a acestui decret fiind menţionat numitul D.D. – tatăl autorului reclamantelor – D.D. C.Totodată, tribunalul a reţinut că terenurile expropriate de la tatăl autorului reclamantelor D.D. au intrat sub incidenţa HG nr. 834/1991 obţinându-se ulterior de către SNP Petrom SA certificate de atestare a dreptului de proprietate.
În condiţiile în care s-a făcut dovada că terenul de 1 ha ce formează obiect al notificării formulate de D. D. C. este situat în intravilanul localităţii respective şi ca atare nu sunt aplicabile prevederile legii fondului funciar, rezultă că moştenitoarele notificatorului – în speţă cele două contestatoare sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 republicată.
Din concluziile raportului de expertiză topometrică efectuat în cauză rezultă că nu se poate dispune restituirea în natură, ci doar acordarea de despăgubiri băneşti.
Împotriva acestei ultime sentinţei a declarat apel, in termen legal, parata SNP Petrom SA.
În motivarea apelului s-au dezvoltat urmatoarele critici:
1. Sentinţa civilă nr.192/8.01.2008 pronunţata de Tribunalul Bucureşti este netemeinică si nelegală, fiind dată cu incalcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, republicata, în ce priveşte competenţa instanţei în a dispune evaluarea imobilului şi a stabili cuantumul despăgubirilor, ştiut fiind că, în cazul in care imobilul notificat nu poate fi restituit in natura, unitatea deţinătoare poate propune masuri reparatorii prin echivalent, inclusiv despăgubiri, în condiţiile Capitolului V din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
In aceste condiţii, acordarea de despăgubiri intră sub incidenţa prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cuantumul urmând a fi stabilit de Comisia Centrala de Acordarea a Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale Pentru Restituirea Proprietarilor în cadrul procedurii stabilite prin lege.
2.Un al doilea motiv de apel îl constituie faptul ca instanţa de fond nu stabileşte cât din suprafaţa de teren solicitată se află în intravilan, şi cât în extravilan, având în vedere că expertiza efectuată în cauză este neclara, răspunsul dat de expert la obiecţiunile formulate este neconcludent, iar instanţa nu a permis efectuarea unei alte expertize.
3. Apelanta arată că al treilea motiv îl constituie lipsa coerenta si consecventa a actelor de proprietate ale notificatorului asupra imobilului si a actelor privind calitatea de persoane îndreptăţite aşa cum statuează art. 3 si 4 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, notificatorul D. P. C. nu face dovada calităţii de moştenitor asupra autorului dreptului de proprietate, chiar daca D.P. si D.A.D. fac dovada cu acte de stare civila a calităţii de moştenitor după acesta.
Totodată, notificatorul nu prezintă actul de proprietate asupra terenului, iar apelanta apreciază ca menţiunea din registrul agricol nu poate substitui actul de proprietate decât coroborat cu alte dovezi, iar instanţa de fond nu a precizat care sunt aceste dovezi.
4.Apelanta consideră că răspunsul Primăriei Ţicleni este confuz si nu stabileşte cu certitudine cât din suprafaţa totală de 1 ha este situata in intravilanul localităţii, cât în extravilanul localităţii şi pentru cât din teren le-a fost reconstituit dreptul de proprietate sub incidenţa Legii nr. 18/1991.
In rejudecarea apelului s-au administrat inscrisuri si expertiza topografica.
Solutionand apelul declarat, in raport de mijloacele de proba administrate si de criticile dezvoltate, Curtea constata urmatoarele:
Prin notificarea nr. 81 N/ 29.01.2002 adresata catre SN Petrom SA ( f. 6-8 dosar fond prima judecata ) numitul D.C. a solicitat, in conditiile Legii nr. 10/ 2001, restituirea terenului in suprafata de 1 ha. situat in orasul Ticleni, ocupat de drumuri si instalatii petroliere, teren preluat de la D.D.
Prin decizia nr. 477/07.12.2004 emisă de intimata SNP Petrom SA (f. 5 dosar fond prima judecata) a fost respinsa notificarea, cu motivarea ca solicitantul nu face dovada calitatii de persoana indreptatita, a dreptului de proprietate, a calitatii de mostenitor, nu indica actul in baza caruia a fost preluat imobilul si nu depune o expertiza din care sa rezulte amplasamentul terenului solicitat.
In privinta calitatii de succesor in drepturi ai proprietarului, Curtea constata ca s-a depus la dosar certificatul de mostenitor nr. 104/ 2000 de pe urma defunctului D.D. ( f. 14 dosar fond ), conform caruia masa succesorala se compune din anumite suprafete de teren retrocedate in baza Legii nr. 18/ 1991 si unic mostenitor legal este D.C., in calitate de fiu.
In urma decesului lui D.C., intervenit la data de 10.10.2002 ( certificat deces depus al fila 16 dosar fond ) mostenitoare au ramas reclamantele din prezenta cauza, D.P. in calitate de sotie supravietuitoare, si D.A.D. in calitate de fiica, potrivit certificatului de mostenitor nr. 56/ 2005 ( f. 51-52 dosar fond ).
Sunt asadar neintemeiate criticile apelantei parate cu privire la lipsa dovezilor privind calitatea de succesor in drepturi a defunctului D.D. in persoana lui D.C.
Curtea constata ca aspectele esentiale solutionarii cauzei, in contextul Legii nr. 10/ 2001, sunt urmatoarele: a se determina intinderea dreptului de proprietate al autorului reclamantelor; sa se verifice daca terenul care a apartinut autorului reclamantelor a fost preluat de stat in mod abuziv, pentru a cadea sub incidenta Legii nr. 10/ 2001; a se stabili care a fost amplasamentul acestei proprietati a autorului reclamantelor, aceasta pentru a se verifica suprapunerea acestui amplasament cu terenul detinut de parata, situatie in raport de care se stabileste daca parata este obligata, in conditiile Legii nr. 10/ 2001, sa solutioneze notificarea adresata si eventual, sa restituie in natura teren catre reclamante; se impune, totodata, a se verifica incidenta art. 8 din Legea 10/ 2001, atat din perspectiva verificarii caracterului intravilan/ exptravilan al terenului, cat si din perspectiva de a stabili daca pentru suprafetele revendicate in prezenta cauza reclamantele nu au beneficiat deja de masuri reparatorii in conditiile Legii nr. 18/ 1991.
In ce priveste dovada dreptului de proprietate al numitului D.D. asupra terenului, Curtea constata ca s-au depus urmatoarele inscrisuri relevante, in raport si de disp. art. 24 din Legea nr. 10/ 2001: registrul agricol pe perioada 1951-1956 ( f. 9-10 dosar fond prima judecata ), in care D.D. este inscris cu anumite suprafete de teren totalizand la nivelul anului 1951- 1 ha si 52 ari, iar la nivelul anilor 1955 si 1956- 1 ha si 82 ari si in care se specifica asezarea suprafetelor de teren componente in anumite puncte; Decretul de expropriere nr. 375/1962 (f. 6-8 dosar ICCJ), în anexa 2 a acestui decret, la pozitia 128 fiind menţionat numitul D.D – tatăl autorului reclamantelor, cu suprafata expropriata de 328 mp., iar la pozitia 1004 cu suprafata expropriata de 65 mp., ambele situate in orasul Ticleni, totalizand asadar suprafata expropriata de 393 mp. teren.
S-a mai invocat de catre reclamante inscrisul denumit extras din borderoul populatiei, proprietatilor si exploatatiilor agricole din com. Ticleni intocmit in urma recensamantului agricol si al populatiei din ianuarie 1948 ( f. 77 dosar prezent primul volum ) in care sunt mentionati D.D. si D.B., mama lui D.D., cu anumite suprafete de teren.
Reclamantele au invocat si alte acte de preluare de terenuri de catre stat, prin notele depuse pe parcursul judecatii in dosar, respectiv Decretul nr. 338/ 1958 de expropriere, Decretele nr. 38/ 1964, nr. 681/ 1966 si alte decrete care au operat exproprieri pentru terenuri aflate in patrimoniul CAP, alte decrete de expropriere depuse la filele 46-75 dosarul prezent.
Reclamantele si-au restrans pretentiile prin precizarea depusa la filele 111-112 si 119-121, dar si 132-133 dosarul prezent la suprafata de 6.262 mp..
Nu s-a mai depus la dosar niciun inscris relevant cu privire la suprafata de teren detinuta de autorul reclamantelor in proprietate, la identificarea amplasamentului acesteia sau la alte preluari de catre stat efectuate cu privire la terenuri ale autorului D.D.
Asadar, cu privire la intinderea proprietatii autorului reclamantelor D.D., actele relevante administrate au fost extrasul din registrul agricol, extras din borderoul populatiei, proprietatilor si exploatatiilor agricole din com. Ticleni intocmit in urma recensamantului agricol si al populatiei din ianuarie 1948 si, in conditiile art. 24 din Legea nr. 10/ 2001, Decretul de expropriere nr. 375/1962.
Cu privire la amplasamentul proprietatii autorului reclamantelor D.D., Curtea constata urmatoarele:
Din expertiza efectuata in rejudecarea apelului de catre expertul I.D. au rezultat urmatoarele: expertul identifica amplasamentul suprafetei de teren de 5.869 mp., suprafata identificata initial prin raportul de expertiza efectuat in fata tribunalului prin expertiza efectuata de expertul D.I., dar expertul precizeaza in mod expres ca aceasta identificare nu s-a facut pe baza actelor de proprietate invocate de reclamante, intrucat nu exista elemente de identificare a acestora, ci aceasta identificare s-a facut exclusiv pe baza primei expertize efectuate de expertul D., a unei adrese emise de Primaria Ticleni sub nr. 6931/ 2010 si pe baza sustinerilor reclamantelor.
Astfel, reclamantele au indicat suprafata de 3.520 mp. in punctul Ses. Stancului, compusa din 3 parcele ( de 2.946 mp., 260 mp. si 314 mp. ), insa expertul arata ca in registrul agricol autorul reclamantelor figureaza doar cu 0,20 ha. in punctul Ses. Stancului; reclamantele au mai indicat expertului terenul de 2.349 mp. situat in punctul Obarsia Dancului, insa expertul precizeaza ca in registrul agricol autorul reclamantelor nu figureaza cu teren in aceasta locatie; in ce priveste terenurile de 65 mp. si 328 mp. care figureaza efectiv ca expropriate prin Decretul nr. 375/ 1962, expertul arata ca nu au putut fi identificate ca amplasament, fata de faptul ca nu i-au fost prezentate planurile anexa la decretul de expropriere.
Expertul precizeaza in mod repetat ca nu poate confirma ca terenurile indicate la fata locului de catre reclamanta ca fiind cele care au apartinut autorului lor, totalizand acesti 5.869 mp., si care actualmente se afla in posesia paratei, au apartinut intr-adevar autorului reclamantelor, in raport de actele dosarului, neexistand elemente de identificare obiective care sa permita aceasta concluzie.
Expertul arata ca nu a putut stabili ca aceste terenuri au fost expropriate prin Decretul nr. 338/ 1958 si Decretul nr. 38/ 1964, invocate de reclamante, intrucat pe de o parte schitele anexa la Decretul nr. 338/ 1958 care i-au fost prezentate indica un alt amplasament, iar pe de alta parte nu i-au fost prezentate acte care sa justifice ca o parte din teren a fost expropriat prin Decretul nr. 38/ 1964. Iar in ce priveste suprafetele expropriate prin Decretul nr. 387/ 1962, expertul arata ca nu le-a putut localiza, intrucat nu i-au fost prezentate planurile anexa la decret.
Asadar, expertul nu a identificat amplasamentul fostelor proprietati ale autorului reclamantelor si nu a putut stabili ca terenul indicat de reclamante ca fiind in detinerea paratei si solicitat la restituire in prezenta cauza se suprapune cu cel detinut in proprietate de autorul reclamantelor, aceasta pe de o parte intrucat la dosar nu se afla acte de proprietate care, prin elemente de identificare, sa permita determinarea amplasamentului terenului fosta proprietatea autorului reclamantelor, cat si, in ce priveste cele doua suprafete de 65 mp. si 328 mp. care figureaza efectiv ca expropriate prin Decretul nr. 375/ 1962, datorita lipsei planurilor anexa la decretul de expropriere in care sa fie materializat amplasamentul acestor suprafete expropriate.
Analizand registrul agricol si borderoul mentionat mai sus intocmit in urma recensamantului si comparand suprafetele mentionate in registrul agricol mentionat mai sus privind pe autorul reclamantelor cu cele invocate de reclamante ca fiind fosta proprietate a autorului lor, Curtea constata de asemenea ca nu se poate stabili amplasamentul fostei proprietati a autorului reclamantelor ca fiind in locatia actualmente detinuta de parata, neexistand in acest sens nici un element de identificare. In registrul agricol se mentioneaza doar situarea terenurilor in anumite puncte, fara vreun reper sau indicatie despre locul in care s-ar afla in sine aceste “puncte” si cu atat mai mult cu privire la locatia exacta a terenurilor.
In ce priveste prima expertiza efectuata in fata tribunalului in rejudecare de catre expertul D.I. si care a stat la baza pronuntarii sentintei atacate cu prezentul apel, Curtea constata urmatoarele:
Si expertul D.I. arata in mod expres in cuprinsul expertizei ca identificarile amplasamentului terenului revendicat s-au facut exclusiv pe baza sustinerilor partilor, expertul, in aceste conditii, identificand suprafata totala de 5.862 mp. ( pe baza sustinerilor partilor ), compusa din: un lot de 3.520 mp., compus la randul sau din 3 parcele ( de 2.946 mp., 260 mp. si 314 mp. ); un alt lot de 2.342 mp. . Expertul arata ca reclamantele nu au mai putut identifica nicio alta suprafata de teren aflata in detinerea paratei.
Coroborand aceste probe si avand in vedere ca in fapt actele invocate de reclamante ca dovada a dreptului de proprietate al autorului reclamantelor ( extras din registrul agricol, extras din borderoul populatiei, proprietatilor si exploatatilor agricol mentionat mai sus ), ca si actul de preluare mentionat (Decretul nr. 375/ 1962 ) nu a permis prin elemente intrinseci sau obiective determinarea amplasamentului terenului care a apartinut autorului reclamantelor D.D., Curtea constata ca nu a rezultat in cauza faptul ca acest teren care a apartinut autorului reclamantelor s-ar fi aflat pe amplasamentul actualei statii petrolifere Ticleni.
Nu pot fi retinute cu putere probatorie sub acest aspect concluziile expertilor, avand in vedere ca acestea nu s-au intemeiat pe elemente concrete si obiective furnizate de planuri si acte de proprietate, ci exclusiv pe declaratiile reclamantelor, asa cum ei insisi au precizat.
Curtea retine ca singura proba care poate fi considerata relevanta sub aspectul amplasarii terenului fostei proprietati a autorului reclamantelor pe terenul actualmente aflat in detinerea paratei este insusi Decretul nr. 375/ 1962. Astfel, chiar daca acest act de expropriere nu ofera nici el elemente de identificare a proprietatii expropriate, din faptul ca exproprierea insasi s-a facut – asa cum se mentioneaza in chiar preambulul Decretului ( fila 62 dosar apel rejudecare ) – “pentru exploatarea zacamintelor de titei din zona petrolifera Titeni” Curtea extrage prezumtia ca terenul astfel expropriat, totalizand suprafata de 393 mp., se afla actualmente situat in amplasamentul actualei statii de exploatari petrolifere Ticleni.
Asadar, pentru suprafetele de 328 mp. si 65 mp. expropriate conform acestui decret, Curtea retine ca s-a facut dovada ca acestea se afla in detinerea actuala a paratei, ca acestea au fost expropriate de stat in baza Decretului nr. 375/ 1962, precum si a faptului ca acestea au apartinut autorului reclamantelor, aceasta prin coroborarea probelor administrate si avand in vedere si dispozitiile art. 24 din Legea nr. 10/ 2001.
Totodata, Curtea constata ca aceasta preluare este considerata abuziva in conditiile art. 2 lit. h din Legea nr. 10/ 2001.
Pentru suprafetele care exced acestor doua suprafete Curtea retine ca nu s-a facut de catre reclamante dovada ca acestea au fost preluate de stat si ca s-ar afla situate in amplasamentul invocat si deci in detinerea paratei, pentru ca, in conditiile Legii nr. 10/ 2001, in contradictoriu cu parata sa fie solutionata cererea reclamantelor de restituire.
Cum am aratat mai sus, registrul agricol nu ofera elemente de identificare a terenurilor acolo inscrise, pentru a putea permite localizarea acestora, iar expertii au precizat in mod expres ca nu pot proceda la aceasta identificare pe baza actelor si planurilor existente.
Nu s-a mai facut dovada de catre reclamante a existentei unui alt act de preluare de catre stat a vreunei suprafete de teren, act de preluare in raport de care sa se poata prezuma sau interpreta, coroborat, ca autorul reclamantelor ar mai fi avut teren in acest amplasament.
Cum am aratat mai sus, reclamantele au invocat nenumarate acte de preluare abuziva, anume Decretul nr. 338/ 1958, Decretul nr. 38/ 1964, Decret nr. 681/ 1966, Decret nr. 640/ 1965, Decret nr. 35/ 1961, Decret nr. 887/ 1962, Decret nr. 963/ 1965, Decret nr. 1212/ 1968 etc. ( prin precizarea depusa la fila 119 dosar apel rejudecare ), insa in niciunul din acestea nu se mai regasesc autorii reclamantelor, pentru a se putea opera cu prezumtia instituita de art. 24 din Legea nr. 10/ 2001.
Curtea a pus in vedere reclamantelor pe parcursul solutionarii apelului sa depuna actele la care fac referire in notele depuse, dar acestea nu au putut aduce lamuriri suplimentare.
In ce priveste adresa nr. 6931/ 10.06.2009 emisa de primaria Ticleni (f. 122 dosar apel rejudecare ), prin care se face referire iarasi la anumite suprafete de teren, Curtea constata ca aceasta a fost o adresa de raspuns la cererea reclamatelor depusa la fila 123 dosar apel rejudecare, iar din cuprinsul acestor inscrisuri rezulta ca de fapt nu Primaria Ticleni a facut identificarile la care face referire ( a celor doua suprafete de 3.520 mp. si 2349 mp. la care facea referire si expertul D.I.), ci prin aceasta adresa Primaria Ticleni copiaza pur si simplu constatarile din cuprinsul raportului de expertiza D.I., mentionandu-se in finalul adresei ca aceste doua suprafete s-ar regasi in intravilanul localitatii Ticleni.
Nu poate servi asadar aceasta adresa unei identificari a terenului revendicat de reclamante, in sensul de a se retine ca Primaria Ticleni atesta ca terenul proprietatea autorului reclamantelor ar fi fost amplasat pe actualul teren detinut de Statia Ticleni, intrucat Primaria nu isi fundamenteaza acest punct de vedere pe vreo proba, alta decat cele deja analizate mai sus de catre Curte.
In concluzia celor expuse, Curtea constata ca numai pentru suprafata de 393 mp. preluata in baza Decretului de expropriere nr. 375/ 1962 s-a facut dovada preluarii de catre stat a terenului si a faptului ca acest teren, fosta proprietatea autorului reclamantelor, se afla in detinerea paratei SC OMV Petrom SA.
Strans legat de aceasta, Curtea constata ca nu s-a facut dovada preluarii abuzive de catre stat decat pentru aceasta suprafata de 393 mp., nu si pentru o alta suprafata de teren.
Astfel, numai cu privire la aceasta suprafata totala de 393 mp. s-a facut proba existentei unui act de preluare, anume Decretul de expropriere nr. 375/ 1962.
Curtea constata ca pentru a cadea sub incidenta Legii nr. 10/ 2001 trebuia ca din probele administrate sa rezulte ca terenul pretins de reclamante a fost preluat ( abuziv) de catre stat.
Desigur, preluarea putea avea loc in fapt, in lipsa oricarui act de preluare, caz in care ar fi fost abuziva in conditiile art. 2 lit. i din Legea nr. 10/ 2001. Curtea nu sustine asadar ca aceasta dovada a preluarii abuzive trebuia facuta numai cu un act de preluare, ci ea trebuia sa rezulte din orice probe, pentru a se stabili incidenta Legii nr. 10/ 2001. In masura in care s-ar fi stabilit, pe baza de probe, ca terenul proprietatea autorului reclamantelor este ocupat in fapt la acest moment sau a fost ocupat la un moment anterior de stat, din faptul acestei ocupari s-ar fi dedus caracterul abuziv al preluarii (atata timp cat statul nu ar fi putut justifica un titlu legitim de dobandire ).
Or, in cauza, atata timp cat nu s-a probat amplasamentul fostei proprietati a autorului reclamantelor, nu s-a putut stabili nici ca acest teren ar fi actualmente ocupat de stat ( sau ar fi fost ocupat de stat la un moment anterior ), deci in ultima instanta nu s-a facut proba preluarii de catre stat.
Si din aceasta perspectiva cererea reclamantelor pentru suprafata care excede suprafetei de 393 mp. preluata in baza Decretului de expropriere nr. 375/ 1962 apare ca neintemeiata.
Pentru toate aceste motive, Curtea va schimba sentinta fondului, retinand ca reclamantele sunt indreptatite la masuri reparatorii doar pentru suprafata de 393 mp. teren, in mod nelegal si netemeinic instanta fondului retinand suprafata de 5.862 mp., pentru care nu a rezulta proba ca ar fi fost proprietatea autorului reclamantelor, ca ar fi fost preluata ( abuziv ) de catre stat si ca aceasa s-ar gasi actualmente in posesia paratei.
Curtea constata nelegala sentinta tribunalului si in ce priveste obligarea apelantei parate la plata catre reclamante a sumei reprezentand despagubiri, aceasta sub urmatoarele aspecte:
Conform celor de mai sus, in primul rand este nelegala sentinta sub aspectul cuatumului de 423.272,7 lei, suma calculata pentru suprafata de 5.862 mp. ( pe baza evaluarii facuta de expertul Durdan Ion ).
In al doilea rand, in mod esential, este nelegala solutia de obligare a paratei la plata acestei sume catre reclamante.
Curtea are in vedere faptul ca Legea nr. 10/ 2001 nu stabileste niciodata obligatia unitatii detinatoare sau a unitatii investita cu solutionarea notificarii de a plati ea insasi, efectiv, despagubirile recunoscute ca masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele preluate abuziv de catre stat, ci unitatea notificata are intotdeauna numai competenta si obligatia să propună acordarea acestor măsuri reparatorii prin echivalent, prin decizie sau dispoziţie, iar plata efectiva a acestor despagubiri se face in conditiile Legii nr. 247/ 2005, dupa parcurgerea procedurii prevazute de aceasta lege in fata Comisiei Centrale pentru Plata Despagubirilor, anume prin acordarea de despăgubiri în numerar în cuantum de maxim 500.000 lei, diferenţa urmând a fi acordată în acţiuni la S.C. “Fondul Proprietatea” S.A.
Curtea are in vedere si faptul ca decizia nr. 477/ 07.12.2004 contestata in prezenta cauza a fost emisa anterior Legii nr. 247/ 2005, insa aceasta nu schimba lucrurile catusi de putin, caci nici la acel moment Legea nr. 10/ 2001 nu prevedea obligatia unitatii notificate sa plateasca notificatorilor sumele cuvenite drept despagubiri.
Or, in cauza, tribunalul a stabilit in mod direct obligatia de plata a despagubirilor in sarcina paratei, solutie profund nelegala, in realitate parata avand, in conditiile Legii nr. 10/ 2001, doar competenta si obligatia de a solutiona notificarea prin emiterea unei decizii prin care sa propuna acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, plata acestora urmand sa se faca in conditiile titlului VII din Legea nr. 247/ 2005.
In ce priveste natura masurilor reparatorii cuvenite, Curtea constata ca in mod corect tribunalul a apreciat ca acestea se impun a fi masuri reparatorii prin echivalent, aceasta fata de faptul ca terenul in discutie este ocupat de instalatiile petrolifere ale Statiei Ticleni, fiind incidente dispozitiile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/ 2001.
Curtea are in vedere mai departe ca in discutie este o decizie emisa anterior Legii nr. 247/ 2005, cand, conform Legii nr. 10/ 2001, prin decizia unitatii notificate se stabilea si cuantumul despagubirilor. Se are in vedere si decizia nr. 52/ 2007 data de ICCJ in recurs in interesul legii, conform careia prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Este asadar neintemeiata sustinerea apelantei parate ca stabilirea cuantumului despagubirilor ar trebui facuta in cauza de catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor.
Prin urmare, modificand decizia atacata, Curtea va constata dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa totală de teren de 393 mp., în valoare de 28.377,20 lei, măsuri reparatorii care vor fi acordate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Curtea are in vedere la stabilirea cuatumului acestor despagubiri valoarea data de expertul D.I. in fata tribunalului, de 72,2066 lei/mp., valoare care nu a fost contestata prin cererea de apel depusa de apelanta parata.
In ce priveste caracterul extravilan sau intravilan al terenului, Curtea apreciaza ca prin probele administrate, respectiv adresa nr. 6931/ 2009 emisa de Primaria Ticleni, s-a probat faptul ca terenul este intravilan, fiind supus asadar din aceasta perspectiva Legii nr. 10/ 2001.
In ce priveste imprejurarea daca reclamantele au beneficiat sau nu de masuri reparatorii pentru terenul in discutie in baza altor legi de reparatie, Curtea constata pe de o parte ca prin precizarea facuta la fila 119 dosar apel rejudecare acestea au aratat ca suprafata de teren obiect al cauzei ramane de 6.262 mp., iar in mod esential prin sentinta tribunalului a fost recunoscut dreptul reclamantelor doar pentru suprafata de 5.862 mp.. In consecinta, fiind in apelul declarat de parata, nu poate fi pusa in discutie decat suprafata de 5.862 mp. retinuta de prima instanta. Curtea retine ca restituirile de terenuri efectuate in baza Legii nr. 18/ 1991 in favoarea reclamantelor nu s-au efectuat pentru acest teren obiect al discutiei, fapt confirmat de faptul ca suprafetele astfel reconstituite reclamantelor in conditiile Legii nr. 18/ 1991 nu epuizeaza suprafata inscrisa in registrul agricol pe numele autorului reclamantelor.
In concluzia celor expuse, in baza art. 296 C.pr.civ., Curtea va admite apelul declarat de parata, va schimba în parte sentinţa apelată, în sensul că va admite în parte contestaţia, va modifica decizia nr. 477/07.12.2004 emisă de SN Petrom SA, va constată dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa totală de teren de 393 mp. în valoare de 28.377,20 lei, măsuri reparatorii care vor fi acordate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 si va respinge cererea reclamantelor de acordare de măsuri reparatorii pentru diferenţa de teren.
(de.civ. 518 A din 17.05.2011 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă)
11
