Fapta moştenitorului, acceptantul succesiunii sub beneficiu de inventar, de a înstrăina un autoturism din masa succesorală, pe baza unei înţelegeri încheiate direct cu vânzătorul şi confirmată prin act sub semnătură privată, constituie o încălcare a condiţiilor de vânzare, prevăzute de art. 716 din Codul civil, şi conduce la decăderea acestui moştenitor din beneficiul de inventar.
(Decizia nr. 10 din 8 ianuarie 2002 – Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 2520 din 1 martie 2001 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul M.G. împotriva pârâţilor I.M. şi I.C. şi au fost obligaţi pârâţii la restituirea către reclamant a sumei de 4.600 USD, ori echivalentul în lei calculat la cursul oficial din ziua restituirii efective, fiecare dintre pârâţi în raport de cota-parte aferentă calităţii de moştenitor (pârâta I.M. în cotă de 1/4, iar pârâtul I.C. în cotă de 3/4), precum şi la plata în solidar a sumei de 2.145.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile ale pârâţilor, până la concurenţa sumei de 4.600 USD; s-a respins capătul de cerere privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale pârâţilor, ca neîntemeiat.
S-a dispus, de asemenea, obligarea pârâţilor la restituirea sumei împrumutate de autorul lor şi nerestituită la termen chiar dacă aceştia au acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar; instanţa a reţinut că suportarea pasivului succesoral de către moştenitori este raportată la cotele-părţi din dreptul de proprietate asupra masei succesorale. Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 594 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanţa a dispus sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile, respingând cererea de sechestru asupra bunurilor imobile, cu motivarea că acesta se poate institui numai asupra bunurilor mobile.
împotriva sentinţei au declarat apel pârâţii, criticând-o pentru următoarele motive:
Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 713 din Codul civil, deoarece pârâţii, fiind acceptanţi ai moştenirii sub beneficiu de inventar, puteau fi obligaţi la plata datoriilor succesiunii numai în limita activului succesoral moştenit; potrivit certificatului de moştenitor, bunurile mobile moştenite au valoare mult mai redusă decât suma la care au fost obligaţi; suma de 2.850.000 lei era limita la care puteau fi obligaţi, potrivit acestui act, necontestat de reclamant şi care face dovada până la înscrierea în fals.
S-a mai motivat în ceea ce priveşte imobilul moştenit că la data soluţionării dosarului de fond acesta fusese definitiv adjudecat în favoarea unui alt creditor, prin ordonanţă de adjudecare definitivă.
Se mai critică sentinţa de fond pentru ignorarea faptului că prin beneficiul de inventar nu se amestecă bunurile proprii cu cele ale succesiunii, neputându-se astfel institui sechestru asupra bunurilor mobile ale pârâţilor, pentru datorii ale defunctului.
Prin Decizia civilă nr. 2137/A din 20.06.2001 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a lll-a civilă, s-a respins apelul declarat de pârâţi.
Nu s-au primit susţinerile apelanţilor, privind plata datoriilor numai în limita activului succesoral moştenit, faţă de faptul că apartamentul a fost adjudecat definitiv, iar autoturismul a fost înstrăinat ulterior cu suma de 1.800.000 lei, pe parcursul procesului şi în mod evident în vederea fraudării interesului creditorului din cauză; s-a reţinut că s-au înstrăinat bunuri succesorale de valoare şi care puteau fi urmărite pentru recuperarea creanţei.
împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs apelanţii, criticând-o pentru motive ce au fost încadrate de recurenţi în art. 304 pct. 9 şi 11 din Codul de procedură civilă.
Motivele care se încadrează în art. 304 pct. 9 din s-au referit la greşita aplicare a art. 713 din Codul civil şi art. 594 din Codul de procedură civilă.
Recurenţii susţin că puteau fi obligaţi la plata datoriei defunctului, numai în limita activului succesoral moştenit, care este în valoare de 2.850.000 lei, deci o valoare mult mai redusă decât suma la care au fost obligaţi; că la data soluţionării cererii reclamantului, imobilul fusese adjudecat definitiv în favoarea unui alt creditor al defunctului prin Ordonanţa de adjudecare nr. 3007 din 9.02.2000, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1, în Dosarul nr. 19522/1998, că prin acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar, respectiv neamestecul bunurilor proprii cu cele moştenite, nu se putea înfiinţa sechestru pe bunurile proprii ale recurenţilor în baza art. 594 din Codul de procedură civilă.
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 din Codul de procedură civilă, s-a criticat decizia pentru greşita apreciere a probelor dosarului şi reţinerea că s-au efectuat acte de înstrăinare a bunurilor succesorale de valoare în frauda creditorului, deoarece apartamentul moştenit a fost adjudecat definitiv tot pentru o datorie a defunctului, de 18.800 USD, iar autoturismul, fabricat în 1969, avea practic valoarea greutăţii materialului din care era fabricat.
Curtea reţine următoarele:
Critica încadrată în art. 304 pct. 11 din Codul de procedură civilă urmează a nu fi analizată faţă de faptul că textul legal în care se încadrează a fost abrogat, anterior pronunţării deciziei recurate, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000.
în ceea ce priveşte prima critică, ce se încadrează în art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, se reţine că, într-adevăr, prin acceptarea succesiunii defunctului sub beneficiu de inventar, moştenitorul răspunde pentru datoriile succesiunii numai în limita activului succesoral, potrivit art. 713 din Codul civil, această acceptare împiedicând o confundare a patrimoniului succesoral cu patrimoniul personal al moştenitorului.
Acest activ este cel cuprins în certificatul de moştenitor, dar întrucât pe parcursul soluţionării dosarului de fond a fost adjudecat imobilul pentru o altă datorie a defunctului (actele depuse de recurenţi în dosarul de recurs, la termenul de judecată), nu se mai poate considera că le-a fost transmis moştenitorilor şi imobilul.
Din activul succesoral a fost înstrăinat şi autoturismul.
Potrivit chitanţei încheiate între recurentul vânzător şi cumpărător, autoturismul la care se face referire în certificatul de moştenitor şi care este cuprins în cotă de 1/2 în moştenirea acceptată sub beneficiu de inventar a fost vândut în luna octombrie 1999, chiar pe parcursul soluţionării cauzei de către instanţa de fond.
Vânzarea autoturismului este indicată şi recunoscută de ambii recurenţi şi prin motivele de recurs (cealaltă cotă de 1/2 aparţinând recurentei).
Prin această vânzare a autoturismului, recurenţii-pârâţi au fost decăzuţi din beneficiul de inventar.
Astfel, potrivit art. 716 din Codul civil, nu se pot vinde obiectele mobile ale succesiunii, decât prin formele legiuite pentru vânzările publice, cu referire la art. 472 şi următoarele, art. 707, 1388 şi următoarele din Codul civil.
Avându-se în vedere modalitatea de vânzare a autoturismului, se constată că a operat o decădere din beneficiul de inventar, ceea ce are drept consecinţă confundarea patrimoniului moştenitorilor cu patrimoniul succesoral.
în aceste condiţii şi faţă de faptul că a fost vizat numai acest aspect prin critica de recurs, Curtea constată că aceasta este nefondată.
Nereţinând aplicaţiunea în cauză a art. 713 din Codul civil, faţă de care a fost motivată şi cea de-a doua critică de recurs, Curtea constată că în mod corect s-a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor legale referitoare la sechestru.
Pentru aceste considerente, făcând aplicarea art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
