Dosar nr. 10138/302/2009
Dosar nr. 10138/302/2009
R O M Â N I A
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VI A COMERCIALĂ
TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VI A COMERCIALĂ
ÎNCHEIERE
Şedinţa publică de la 25.05.2011
Tribunalul constituit din :
Tribunalul constituit din :
PREŞEDINTE: Haraga Cristian
JUDECĂTOR: Gavriş Marilena Veronica
JUDECĂTOR: Mateescu Ana Maria
GREFIER: Mija Marilena Daniela
Pe rol se află soluţionarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă SC F.I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 5197 din 14.07.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 10138/302/2009, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi SC T.E. SRL şi R. P. cauza având ca obiect pretenţii.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică, cauza fiind la amânări fără discuţii, a răspuns recurenta reclamantă prin avocat M.M., lipsind intimaţii pârâţi.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Recurenta reclamantă, prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 1599,24 lei, timbru judiciar de 5 lei şi dovada calităţii de reprezentant la data formulării cererii de recurs.
Pentru a da posibilitatea intimaţilor pârâţi de a se prezenta, instanţa lasă cauza la sfârşitul şedinţei, având în vedere şi acordul recurentei reclamante.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică, cauza fiind la sfârşitul şedinţei, au răspuns recurenta reclamantă prin avocat D. P. N., cu delegaţie la fila 42, lipsind intimaţii pârâţi.
La solicitarea instanţei, recurenta reclamantă conformează cu originalul dovada achitării taxei de timbru având în vedere faptul că aceasta este achitată electronic.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanţa acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurenta reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate, ca netemeinică şi nelegală. Pe fond, admiterea cererii principale ca temeinică şi legală, admiterea cererii de obligare a pârâtei SC T.E. SRL la plata sumei de 8400 lei pentru acoperirea prejudiciilor cauzate societăţii reclamante prin faptele culpabile de amânare nejustificată a cauzei. Cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru. Conform art. 9.1 lit. d) din Contract, părţile au convenit ca încetarea Contractului poate interveni atunci când Prestatorul îi dă Beneficiarului un preaviz de 45 de zile , anunţându-l în scris că intenţionează să pună capăt raporturilor contractuale, nerespectarea termenului de preaviz fiind sancţionată cu daune interese în cuantum de 5.000 euro. Conform art. 4 din Antecontractul Adiţional nr. 02/17.03.2009, părţile au convenit că, dacă Prestatorul sau dl. R. P. personal denunţă în mod unilateral Contractul mai devreme de data de 31.12.2009, aceştia vor plăti Beneficiarului suma de 7.000 euro. După data de 26.09.2009 dl. R.P nu s-a mai prezentat la sediul Beneficiarului fără să acorde acestuia niciun fel de preaviz scris, în condiţiile prevăzute de art. 9.1 lit.d) din Contract. Solicită constatarea faptului că din înscrisurile şi probele depuse la dosar rezultă faptul ă este vorba despre o denunţare unilaterală a Contractului şi nu un preaviz. La data de 02.07.2009, Prestatorul prin reprezentantul sau dl. R. P. a trimis Beneficiarului o adresă scrisă datată 01.07.2009,prin care îi aduce la cunoştinţă desfiinţarea unilaterală a contractului începând cu data de 01.07.2009. Din formularea acestei adrese rezultă explicit voinţa părţilor de a desfiinţa unilateral şi fără preaviz Contractul. Solicită analizarea acestei adrese şi constatarea faptului că intimata pârâtă SC T. E. SRL indică faptul că o nouă cerere de desfiinţare a Contractului a fost exprimată verbal la data de 26.06.2009. În cuprinsul înscrisului se menţionează că se solicită desfiinţarea contractului cu acordul părţilor , cum este revăzut în art. 9 lit. b). Ulterior intimaţii pârâţi au expediat adresa , mai sus menţionată, care cuprinde propoziţia explicită” încetarea contractului intră în vigoare imediat”. Urmează a se avea în vedere şi faptul că intimatul pârât a înfiinţat o altă societatea comercială cu acelaşi obiect de activitate.
Tribunalul reţine cauza în pronunţare.
T R I B U N A L U L
T R I B U N A L U L
Pentru a da posibilitate părţilor să depună note scrise, urmează a amâna cauza, motiv pentru care,
D I S P U N E
Amână pronunţarea la data de 01.06.2011.
Dată în şedinţă publică, azi, 25.05.2011.
Preşedinte, Judecător, Judecător,
Haraga Cristian Gavriş Marilena Veronica Mateescu Ana Maria
Grefier,
Mija Marilena Daniela
DECIZIA COMERCIALĂ NR.813
Şedinţa publică de la 01.06.2011
PREŞEDINTE: Haraga Cristian
JUDECĂTOR: Gavriş Marilena Veronica
JUDECĂTOR: Mateescu Ana Maria
GREFIER: Mija Marilena Daniela
Pe rol se află soluţionarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă SC F. I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 5197 din 14.07.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 10138/302/2009, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi SC T. E. SRL şi R. P. cauza având ca obiect pretenţii.
Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică de la 25.05.2011, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţa de la aceea data ,care face parte integrantă din prezenta şi când Tribunalul,având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună note scrise, a amânat pronunţarea asupra cauzei la: 01.06.2011 când a hotărât următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5197/14.07.2010 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti a fost anulată cererea reconvenţională ca netimbrată, a fost respinsă cererea de obligarea pârâtei reclamante SC T. E. SRL la plata despăgubirilor în cuantum de 8400 lei, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC F. I. SRL împotriva pârâţilor Sc T. E. SRL şi R. P. ca neîntemeiată.
S-a reţinut de instanţă că potrivit disp. art. 108 ind. 3 C.p.c., „cel care, cu intenţie sau din culpă, a pricinuit amânarea judecării sau a executării silite, prin una dintre faptele prevăzute în art. 108 ind. 1 sau 108 ind. 2, va putea fi obligat de către instanţă la plata unei despăgubiri pentru paguba cauzată prin amânare”.
Astfel, pentru a deveni aplicabilă dispoziţia legală menţionată, este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii:
-săvârşirea uneia dintre faptele expres prevăzute în art. 108 ind. 1 şi 108 ind. 2 C.p.c.;
-fapta săvârşită să fi determinat amânarea judecăţii;
-amânarea judecăţii, astfel provocată, să fi produs părţii adverse un prejudiciu.
În cauză, deşi pârâta-reclamantă a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, iar aceasta a fost respinsă de către instanţă, nu se poate reţine invocarea acestei excepţii cu rea-credinţă, pentru a fi în prezenţa faptei prevăzută la litera a) din art. 108 ind. 1 alin. 1 C.p.c., întrucât pârâta a invocat dispoziţii legale aplicabile în materie de competenţă, motivând excepţia invocată în fapt şi în drept. Ca atare, chiar dacă motivarea pârâtei nu a fost reţinută de instanţă, aceasta nu apreciază că invocarea excepţiei s-a făcut cu rea-credinţă.
Pe de altă parte, instanţa apreciază că prejudiciul invocat de către reclamantă, în sumă de 8.400 lei, reprezentând onorariu de avocat, nu reprezintă rezultatul direct şi nemijlocit al amânării cauzei, întrucât partea este liberă să negocieze şi să stabilească împreună cu apărătorul său un cuantum şi o modalitate de plată a onorariului de avocat, care să reflecte valoarea muncii depusă de acesta, independent de împrejurări previzibile ca amânarea soluţionării cauzei. În aceste condiţii, partea nu se poate pretinde prejudiciată prin plata unor sume la care s-a obligat în mod benevol pentru o prestaţie pe termen nedeterminat, cum este asistenţa juridică în prezentul dosar.
Faţă de cele arătate, instanţa a respins cererea de acordare a despăgubirilor în temeiul disp. art. 108 alin. 3 C.p.c., ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanţa a apreciat că acţiunea este neîntemeiată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
La data de 07.04.2008, între pârâta SC T. E. SRL, reprezentată prin Administrator P.R., în calitate de Prestator, şi reclamanta SC F. I. SRL, în calitate de Beneficiar, s-a încheiat Contractul de prestări servicii nr. 01, având ca obiect activitatea de intermediere imobiliară în cadrul şi cu suportul Beneficiarului.
Potrivit art. 9.1 lit. d din contract, acesta încetează, printre altele, atunci când Prestatorul dă Beneficiarului un termen de preaviz de 45 zile, anunţându-l în scris că intenţionează să pună capăt raporturilor contractuale. În cazul în care Prestatorul nu respectă termenul de preaviz de 45 de zile, acesta va plăti Beneficiarului daune în cuantum de 5.000 euro.
Prin Actul adiţional nr. 2/17.03.2009 s-a stipulat, în art. 4, faptul că, „dacă Prestatorul sau dl. P. R. personal denunţă în mod unilateral Contractul sau prezentul act adiţional mai devreme de 31 decembrie 2009, aceştia vor plăti Beneficiarului suma de 7.000 euro cu titlu de daune.”
În cauză, reclamanta susţine încălcarea de către pârâţi a celor două articole citate, prin denunţarea unilaterală a contractului, fără nici un preaviz.
Denunţarea unilaterală a contractului presupune manifestarea expresă de voinţă a uneia dintre părţile contractante în sensul încetării raporturilor contractuale, independent de existenţa unui alt motiv de desfiinţare a contractului.
În prezenta cauză, din toate probele administrate rezultă faptul că pârâtul P. R. a solicitat desfiinţarea contractului ca urmare a neexecutării, în opinia sa, a obligaţiilor contractuale de către societatea reclamantă.
Astfel, prin mesajul trimis prin poşta electronică la data de 01.07.2009, a cărui copie a fost depusă la dosar de către reclamantă, pârâtul P. R. a interpelat reclamanta în legătură cu o eventuală reziliere de comun acord a contractului, făcându-i acesteia o ofertă în acest sens.
Prin înştiinţarea redactată în data de 01.07.2009 şi trimisă reclamantei prin poştă, pârâtul a notificat acesteia rezilierea contractului de prestări servicii nr. 01/07.04.2008, începând cu aceeaşi dată, în baza dispoziţiei contractuale prevăzute în art. 9.e, respectiv încălcarea de către beneficiar a vreuneia dintre clauzele inserate în contract. În acest sens, pârâtul a susţinut că au fost încălcate punctele a,b,c,d din articolul 5.2.
Deşi reclamanta susţine că prin înştiinţările trimise şi prin atitudinea sa, pârâtul a reziliat în mod unilateral contractul de prestări servicii, instanţa a constatat că din niciuna din probele administrate nu rezultă intenţia neechivocă a acestuia în sensul menţionat.
Astfel, deşi pârâtul a încercat, pe de o parte, să obţină rezilierea de comun acord a contractului, iar, pe de altă parte, a declarat ca fiind intervenită rezilierea culpabilă a acestuia, ca urmare a încălcării de către reclamantă a obligaţiilor sale, această atitudine nu echivalează cu o reziliere unilaterală, reclamanta având posibilitatea să solicite, în contradictoriu cu pârâtul, constatarea împrejurării că rezilierea contractului nu a operat şi obligarea acestuia la respectarea obligaţiilor contractuale şi/sau daune interese, ori să solicite ea însăşi pronunţarea rezilierii contractului din vina pârâtului, cu daune interese.
În aceeaşi ordine de idei, instanţa apreciază că atitudinea pârâtului de a preda mijloacele puse la dispoziţia sa pentru desfăşurarea activităţii sau refuzul de a continua activitatea în cadrul societăţii reclamante nu reprezintă o reziliere unilaterală a contractului cât timp aceasta a fost motivată de pârât ca fiind datorată neexecutării de către reclamantă a propriilor obligaţii. În situaţia dovedirii netemeiniciei celor susţinute de către pârât şi a caracterului abuziv al acţiunilor sale, instanţa apreciază că reclamanta putea doar să obţină constatarea neîndeplinirii de către acesta a obligaţiilor contractuale şi obligarea lui la repararea prejudiciului astfel provocat, nicidecum calificarea acestor acţiuni drept o reziliere unilaterală a contractului.
Faţă de cele arătate, instanţa a apreciat că acţiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, astfel încât a respins-o.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta F. la data de 1.1.2010, solicitând modificarea în parte a sentinţei civile, admiterea cererii principale şi obligarea pârâtei la plata sumei de 8.400 lei pentru acoperirea prejudiciilor cauzate reclamantei prin faptele culpabile.
După prezentarea situaţiei de fapt, recurenta critică soluţia instanţei de fond arătând că este un exemplu de grava eroare judiciara, fiind rezultatul unei analize superficiale a situaţiei de fapt.
Astfel, susţine recurenta, instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecaţii si a pronunţat o hotărâre lipsita de temei legal.
Instanţa de fond a îmbrăţişat pur si simplu susţinerile subiective ale paraţilor, fara sa analizeze probele administrate. Paraţii nu au adus nici măcar o singura proba care sa le sustina argumentele. Instanţa a încuviinţat paraţilor proba cu interogatoriu, proba testimoniala si proba cu înscrisuri. La termenul la care urma sa se administreze proba testimoniala, paraţii nu au adus nici un martor, fiindcă nu exista nici o persoana care ar fi putut sa le susţină afirmaţiile. Singurele probe ale paraţilor sunt următoarele:
a. interogatoriul Reclamantei, care nu evidenţiază fapte de natura a conduce la concluzia neîndeplinirii, de către subscrisa societate comerciala, a probelor administrate:
b. înscrisul reprezentat de un mesaj intitulat „Concediu + sesizare” pe care paratul R.P pretinde ca l-ar fi transmis prin posta electronica la data de 26 iunie 2009, orele 11:10:40, de la adresa de e-mail @inbox.com către adresa de e-mail @forterra.ro. Astfel cum am susţinut pe larg in fata instanţei de fond, înscrisul menţionat nu este valabil, motiv pentru care nu trebuie avut în economia acestei spete, pentru următoarele argumente:
– Mesajul mai sus menţionat nu a fost niciodată recepţionat la adresa de e-mail @forterra.ro
– Paraţii nu au depus la dosar dovada transmiterii acestui mesaj (ex. extras al server-ului utilizat de expeditor, din care să rezulte data si ora transmiterii acestui mesaj);
– Conţinutul mesajului este in contradicţie eu interogatoriul propus de Paraţi, după cum urmează:
Prin acest mesaj, pârâţii pretind ca ai fi returnat deja autoturismul pus la dispoziţie de Reclamanta pe data de 26 iunie 2009, anterior orelor 11:10:40 – când ar fi fost expediat mesajul.
In interogatoriul propus de Paraţi, aceştia au solicitat ca Reclamanta sa răspundă la întrebarea nr. 29: „Este adevărat ca predarea autoturismului, in data de 26.06,2009 – vineri, s-a făcut după ora 20:00, ca urmare a faptului ca se ştia ca de luni 29.06,2009 dl, P. R. avea liber ?” – In răspunsul la interogatoriu am precizat ca predarea s-a efectuat la orele 20:30.
Aşadar, Paraţii au recunoscut expres faptul ca predarea autoturismului s-a efectuat pe data de 26 iunie 2009 după orele 20:00, insa depun la dosar un mesaj e-mail din care rezulta ca la data de 26 iunie 2009 orele 11:10:40 avusese loc deja predarea autoturismului prin proces-verbal. Coroborând aceste informaţii rezulta eu evidenta faptul ca mesajul e-mail intitulat „Cerere + sesizare” este un fals grosolan, o proba nereală fabricata de pârâţi.
In contra – proba, recurenta arată că a depus la dosarul cauzei mesajul intitulat „Fw: SUME DEVIZE DE REPARAŢIE” expediat la data de 26 iunie 2009, orele 11:04, de la adresa de e-mail @forterra.ro către adresele de e-mail @forterra.ro si @forterra.ro. Din acest înscris, rezulta că la data de 26 iunie 2009, orele 11:00, paratul P. R. se afla la biroul pus la dispoziţie de Reclamanta si nu avea posibilitatea sa acceseze adresa de e-mail @inbox.com, pentru transmiterea de mesaje.
In contraproba, s-a demonstrat cu înscrisuri, interogatorii reciproce si declaraţia martorului audiat, ca Reclamanta si-a îndeplinit întotdeauna cu exactitate si buna credinţa toate obligaţiile contractuale. Paraţii nu a administrat nici un fel de probe din care sa rezulte neîndeplinirea culpabila de către Reclamanta a obligaţiilor asumate.
Paratul P. R. a căutat o justificare a atitudinii sale de întrerupere a raporturilor contractuale, deoarece cunoştea faptul ca denunţarea unilaterala, fara preaviz, a Contractului este sancţionată cu daune. In acest scop, a pretins incalcarea de reclamanta a art. 5.2. pct. a, b, c, d din Contract. Paratul nici măcar nu a arătat care sunt faptele care denota aceasta încălcare, deoarece aceste fapte fireşte ca nu existau. De asemenea, in cadrul procesului Paraţii nu au probat in niciun fel încălcarea clauzelor contractuale de care reclamanta. Pe de alta parte, reclamanta a dovedit cu martori si cu înscrisuri ca ne-am îndeplinit toate obligaţiile contractuale:
– a achitat firmei T. E. SRL remuneraţia cuvenita, astfel cum rezulta din anexa nr. 3 a Contractului si din documentele contabile depuse la dosar;
– a pus la dispoziţia paratei S.C. T. E. S R.L. spaţiul de lucru si condiţii pentru primirea clienţilor, astfel cum rezulta din declaraţia martorului D.G.
– a pus la dispoziţia firmei T. E. SRL, logistica si dotările detaliate in anexa nr. 2 a Contractului, precum si formularele necesare desfăşurării activităţii de intermediere imobiliara, astfel cum rezulta din declaraţia martorului D. G., din procesul verbal de predare primire al autoturismului si din desfăşurătorul convorbirilor telefonice al telefonului pus la dispoziţia paratului P. R.;
– a acordat firmei T. E. SRL si paratului P. R. asistenta continua pentru sprijinirea si eficientizarea activităţii de intermediere imobiliara, astfel cum rezulta din răspunsurile la interogatorii si din proba testimoniala administrata in cauza.
Prin urmare, instanţa de fond trebuia sa analizeze raporturile juridice deduse judecaţii si sa constate daca paraţii erau îndreptăţiţi sa solicite rezilierea din culpa subscrisei reclamante. Ar fi trebuit sa arate care sunt obligaţiile pe care nu le-a îndeplinit reclamanta si care puteau conduce la reziliere. Aşa-zisa reprezentare subiectiva a Paratului ca solicita rezilierea pentru neexecutarea de către Reclamanta a Contractului nu este suficienta, mai ales in condiţiile in care Contractul nu prevede un pact comisoriu.
Aşadar, instanţa a îmbrăţişat apărarea subiectiva si lipsita de probe a paraţilor, încălcând dreptul reclamantei la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 (1) din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului si art. 21 din României.
De asemenea, soluţia instanţei este criticabila si sub aspectul motivului de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedura civila. Prin cererea formulata, reclamanta a solicitat instanţei sa constate încălcarea, de către Paraţi, a art. 9.1. lit. d din Contract si a art. 4 din Actul Adiţional nr. 02/17.03.2009.
Este derutanta concluzia instanţei de fond “reclamanta putea doar sa obţină constatarea neîndeplinirii de către acesta a obligaţiilor contractuale si obligarea lui la repararea prejudiciului astfel provocat”. Acesta a fost petitul cererii principale: reclamanta a solicitat instanţei sa constate ca paraţii au încălcat prevederile contractuale prevăzute la art. 9.1, lit. d, din Contract si a art. 4 din Actul Adiţional nr. 02 .
Cu privire la cererea de obligare a paralei T. E. SRL la plata de despăgubiri in cuantum de 8.400 Ici pentru acoperirea prejudiciilor cauzate subscrisei reclamante prin faptele culpabile de amânare nejustificata a cauzei, recurenta critică soluţia instanţei arătând că la data de 13,01.2010, pârâţii au depus ia dosar informaţii eliberate de in cursul lunii martie 2009 din care rezulta faptul ca, in luna martie 2009 expirase dovada sediului secundar (punct de lucru) si nu cea referitoare la sediul social din sectorul 5 Bucureşti.
Instanţa de fond a respins cererea de despăgubiri, arătând ca excepţia necompetentei materiale formulata de parata SC T. E. SRE nu ar fi fost invocata cu rea – credinţa. Or, in cererea formulata reclamanta s-a referit la invocarea cu rea credinţa a excepţiei, ci la invocarea, cu rea – credinţa, a faptului ca subscrisa societate comerciala nu ar avea sediul social valabil înfiinţat pe raza teritoriala a sectorului 5 Bucureşti. Parata a cerut termen pentru a depune la dosar relaţii actualizate de la Registrul Comerţului, iar la termenul următor a depus relaţii ce nu erau de actualitate, datând din luna martie 2009. Aceste afirmaţii răutăcioase ale paraţilor au cauzat amânarea judecării cauzei pentru o perioada mai mare de 3 luni si pentru aceste motive am solicitat sancţionarea atitudinii Paratei.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii, ci a schimbat înţelesul vădit si neîndoielnic al acesteia, pronunţând o hotărâre netemeinica si nelegala
Pentru aceste motive, se solicită admiterea recursului, schimbarea in parte a sentinţei atacate si obligarea pârâtei SC T. E. SRL la plata sumei de 8,400 lei pentru acoperirea prejudiciilor cauzate subscrisei reclamante prin faptele culpabile de amânare nejustificata a cauzei.
In drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 299 si urm. Cod procedura civila, art. 969 Cod civil, art. 7201 si urm. Cod procedura civila.
Nu au fost administrate probe noi.
Intimaţii au depus concluzii scrise şi au solicitat respingerea recursului.
Verificând hotărârea recurată, prin prisma motivelor invocate, tribunalul reţine:
este nefondat motivul de recurs fundamentat pe interpretarea greşită a actului dedus judecăţii.
Instanţa nu a schimbat natura juridică a contractului încheiat între părţi şi nici nu a dat dispoziţiilor art. 9.1 lit. d) din contract şi art. 4 din actul adiţional o interpretare contrară intenţiei părţilor.
Astfel, între recurenta reclamantă în calitate de beneficiar şi pârâta SC T. E. în calitate de prestator, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 01/7.04.2008, având ca obiect activitatea de intermediere imobiliară în cadrul şi cu suportul beneficiarului. Conţinutul raportul juridic este redat de dispoziţiile art. 5, art. 6 şi art. 7 din contract, în art. 9 menţionându-se cauzele de încetare a contractului. Potrivit art. 9 lit. d), contractul încetează când prestatorul îi dă beneficiarului un preaviz de 45 de zile, anunţându-l în scris că intenţionează să pună capăt raporturilor contractuale. În cazul în care prestatorul nu respectă termenul de preaviz de 45 de zile, acesta va plăti beneficiarului daune în cuantum de 5000 euro.
Prin actul adiţional nr. 2/17.03.2009, intimaţii pârâţi şi-au asumat obligaţia de fidelitate, în sensul că, în ipoteza denunţării unilaterale a contractului, mai devreme de data de 31 decembrie 2009, vor plăti beneficiarului suma de 7000 euro cu titlu de daune.
Contrar celor susţinute de recurentă, tribunalul reţine că nu este pertinentă alegaţia recurentei în sensul că instanţa a preluat susţinerile subiective ale pârâţilor.
În cauză, instanţa nu avea de analizat şi nici nu a analizat dacă reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, ci care a fost manifestarea de voinţă a intimaţilor pârâţi, în ceea ce priveşte executarea contractului.
Astfel, din analiza probelor administrate, instanţa a reţinut că nu există intenţia neechivocă a pârâtului P.R. în sensul denunţării contractului, concluzionând că „În situaţia dovedirii netemeiniciei celor susţinute de către pârât şi a caracterului abuziv al acţiunilor sale, instanţa apreciază că reclamanta putea doar să obţină constatarea neîndeplinirii de către acesta a obligaţiilor contractuale şi obligarea lui la repararea prejudiciului astfel provocat, nicidecum calificarea acestor acţiuni drept o reziliere unilaterală a contractului ”. Prin urmare, instanţa nu a verificat dacă recurenta reclamantă şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale pentru că nu aceasta era chestiunea litigioasă de dezlegat, ci stabilirea voinţei intimaţilor pârâţi la momentul încetării raportului juridic dintre părţi.
Înlăturarea din ansamblul probator a mesajului electronic din 26 iunie 2009 nu ar avea nicio importanţă în stabilirea situaţiei de fapt, în condiţiile în care instanţa de fond a valorificat cu prioritate mesajul transmis prin poştă electronică la data de 1.07.2009, a cărei copie a fost depusă de către reclamantă.
Pârâţilor nu le incumba sarcina probei negative a neîndeplinirii culpabile de către reclamantă a obligaţiilor asumate prin contractul de prestări servicii nr. 1/07.04.2008 , modificat prin actul adiţional nr. 2/17 martie 2009.
Instanţa a fost învestită de reclamantă cu o acţiune personală, în realizare, aceasta solicitând angajarea răspunderii civile a intimaţilor pârâţi pentru denunţarea unilaterală a contractului sus menţionat şi încălcarea obligaţiei de fidelitate asumată prin actul adiţional. În raport de acest cadru procesual fixat de reclamantă, în plan probator, incumba recurentei reclamante să probeze faptul denunţării contractului de către intimaţi.
Potrivit art. 129 alin. 6 cod de procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Aşadar, instanţa este ţinută să tranşeze chestiunea litigioasă numai în limitele în care s-a produs sesizarea. Instanţa nu a fost învestită cu o cerere prin care să verifice dacă a intervenit rezilierea sau nu a contractului încheiat între părţi, ci avea de stabilit dacă a survenit sau nu denunţarea unilaterală a contractului. Cererea reconvenţională fiind anulată ca netimbrată, nu se poate reţine că instanţa a fost învestită legal cu o cerere de constatare a rezilierii contractului din culpa reclamantei.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei, în sensul că pârâtul P. R. a încercat să se exonereze de răspunderea plăţii daunelor prin încercarea de a-şi justifica întreruperea raportului contractual, prima instanţa, din analiza materialului probator, a reţinut în mod corect că nu rezultă intenţia neechivocă a intimatului pârât. Într-adevăr, mesajul electronic datat 1.07.2009 şi adresa din aceiaşi dată reprezintă înscrisuri relevante sub aspectul intenţiei intimatului pârât de a înceta raportul contractual cu reclamanta. Din aceste înscrisuri rezultă că între părţi au intervenit neînţelegeri care l-au determinat pe intimatul pârât R. P. să obţină încetarea contractului prin acord şi că, ulterior acestei date a invocat neexecutarea obligaţiilor de către reclamantă, dar acest comportament nu echivalează cu manifestarea expresă a voinţei de denunţare unilaterală a contractului.
Analizând probele administrate şi exprimând un punct de vedere coerent şi fundamentat, instanţa de fond nu a încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil, cum greşit susţine recurenta.
În opinia tribunalului, este neîntemeiat şi motivul de recurs fundamentat de recurentă pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 cod de procedură civilă. Cu prioritate, instanţa reţine că acest motiv de recurs are în vedere situaţiile de plus petita şi minus petita prin raportare la cererile formulate de părţi. În cauză, recurenta reclamantă a învestit instanţa cu o acţiune în pretenţii, constatarea intervenirii denunţării contractului nefiind un capăt de cerere. Prin urmare, criticile recurentei sub acest aspect se încadrează în art. 304 ind. 1 cod de procedură civilă.
În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că instanţa a omis să analizeze dacă pârâţii au acordat sau nu un preaviz de 45 de zile atunci când au pus capăt raporturilor contractuale.
Tribunalul reţine că termenul de 45 de zile a fost inserat în art. 9 lit. d) din contract şi potrivit acestei clauze, contractul putea înceta atunci când prestatorul îi dă beneficiarului un preaviz de 45 de zile, anunţându-l în scris că intenţionează să pună capăt raporturilor contractuale.
În cauză, instanţa nu putea analiza dacă intimaţii au respectat sau nu un termen de preaviz în condiţiile în care, din analiza probelor administrate, a concluzionat că nu a existat o denunţare unilaterală a contractului. Instanţa ar fi fost obligată să verifice dacă a fost respectat acest termen convenţional numai în ipoteza în care ar fi reţinut denunţarea unilaterală.
Tribunalul apreciază, contrar celor susţinute de recurentă că nu există identitate între neexecutarea obligaţiilor contractuale şi denunţarea unilaterală a contractului, în condiţiile în care această ultimă manifestare de voinţă reprezintă o cauză de încetare a efectelor contractului.
Dacă recurenta reclamanta aprecia că intimaţii pârâţi nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale avea la dispoziţie o acţiune în pretenţii în care să solicite angajarea răspunderii civile contractuale pentru neîndeplinirea obligaţiilor, nu pentru denunţarea unilaterală fără respectarea termenelor stabilite prin contract.
Împrejurarea că la 2 iulie 2009 intimatul pârât a semnat actul constitutiv al SC R. I. C. SRL nu poate fundamenta în mod temeinic prezumţia simplă în sensul denunţării unilaterale a contractului.
Sunt neîntemeiate şi criticile recurentei privind modul de soluţionare a cererii de obligare a pârâtei T. E. la plata de despăgubiri pentru faptele culpabile de amânare nejustificată a judecăţii cauzei.
Potrivit art. 108 ind. 3 cod de procedură civilă, cel care, cu intenţie sau din culpă a pricinuit amânarea judecării sau a executării silite, prin una dintre faptele prevăzute în art. 108 ind. 1şi art. 108 ind. 2, la cererea părţii interesate va putea fi obligat de către instanţa de judecată ori, după caz de către preşedintele instanţei de la plata unei despăgubiri pentru paguba cauzată prin amânarea judecăţii cauzei.
Cercetând actele de procedură întocmite în primă instanţa, tribunalul constată că excepţia necompetentei teritoriale a fost invocată de către pârâta SC T. E. SRL prin întâmpinarea depusă la 13.10.2009. La termenul din 14.10.2009, instanţa a amânat judecata cauzei la 18.11.2009, la cererea reclamantei, pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare. În 18.11.2009, instanţa a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale şi a amânat judecata cauzei la 13.01.2010 pentru a se depune relaţii de la Oficiul Registrului Comerţului. La termenul din 13.01.2010, instanţa a pus în discuţie excepţia şi a soluţionat-o la 20.01.2010.
Din actele de procedură, astfel cum au fost menţionate nu rezultă că amânarea judecăţii cauzei a fost pricinuită de intimata pârâtă SC T. E. SRL, astfel încât soluţia pronunţată de instanţă apare ca legală.
Totodată, contrar celor susţinute de recurentă, se constată – potrivit încheierii de şedinţă din 13.01.2010 (fila 85 din dosarul de fond) – că sancţionarea pârâtei a fost solicitată de reclamantă prin avocat pentru invocarea în mod abuziv a excepţiei necompetenţei teritoriale, nu în considerarea expirării sediului reclamantei. De altfel, din încheierea de şedinţă din 18.11.2009 nici nu rezultă că judecata cauzei a fost amânată la cererea pârâtei (fila 74 din dosarul de fond). Aşadar, instanţa nu a schimbat înţelesul vădit şi neîndoielnic al cererii.
Faţă de considerentele expuse, instanţa va respinge recursul ca nefondat.
În drept, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304 ind. 1, art. 312 cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă SC F.I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 5197 din 14.07.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 10138/302/2009, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi SC T.E. şi R.P. ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1.06.2011.
Pt.
PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
Judecător Haraga Cristian Gavriş Marilena Veronica Mateescu Ana Maria Mija Marilena Daniela
Aflat in co
Semneaza Presedintele Sectie
