Prin sentinţa civilă nr.1217 din 17 iunie 2008 a Tribunalului Harghita s-a admis acţiunea Prefectului judeţului Harghita şi s-a anulat Dispoziţia nr.304/31.03.2008, emisă de Primarul comunei Corund, judeţul Harghita, dispoziţie prin care se acorda funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul propriu al primarului o indemnizaţie lunară de dispozitiv de 25% din salariul de bază.
Soluţia de admitere s-a motivat cu aceea că dispoziţia primarului nu a fost aprobată de consiliul local, încălcându-se dispoziţiile imperative prevăzute de art.36 alin.4 lit.a şi art.63 alin.4 lit.b din Legea nr.215/2001, modificată.
Sentinţa a fost recurată de către primarul comunei Corund pentru motive de nelegalitate, recurentul considerând că soluţia încalcă principiul egalităţii de şanse şi prevenirea tuturor formelor de , întrucât, în prezent, de sporul de dispozitiv beneficiază doar angajaţii prefecturilor şi ai consiliilor judeţene.
Recursul este nefondat.
O primă constatare este aceea că cererea de recurs discută fondului dreptului, cu toate că dispoziţia a fost anulată de prima instanţă doar pentru chestiuni formale ce ţin de competenţele primarului şi cele ale consiliului local, ca autorităţi care realizează administraţia publică şi autonomia locală.
Nici un moment prima instanţă nu s-a preocupat de acordarea sau nu a indemnizaţiei de dispozitiv în limita a 25% din salariul de bază.
Nelegalitatea dispoziţiei primarului s-a stabilit în baza art.36 alin.4 din Legea nr.215/2001, modificată, potrivit căreia cheltuirea banului public şi a bugetului local se aprobă de consiliul local şi nu de către primar, care este autoritate executivă.
Verificând legalitatea Dispoziţiei nr.304/2008, se constată că aceasta s-a fundamentat şi pe dispoziţiile art.63 alin.1 lit.c şi alin.4 lit.a, precum şi pe art.68 alin.1 din Legea nr.215/2001, modificată.
Cu toate acestea, nu se observă că între atribuţiile primarului referitoare la bugetul local, acesta doar întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar, pe care le supune aprobării consiliului local, conform art.68 alin.4 lit.b din Legea nr.215/2001, modificată.
In conformitate cu dispoziţiile art.38 alin.2 lit.b şi alin.4 lit.a din lege, consiliul local aprobă bugetul local, iar potrivit art.46 alin.2, hotărârile privind bugetul local se adoptă cu votul majorităţii consilierilor locali în funcţie, fiind limpede că primarul comunei Corund nu se putea substitui atribuţiilor conferite de lege doar consiliului local ca organ deliberativ.
Aşa fiind, cu motivarea de mai sus, curtea a apreciat că sentinţa primei instanţe a fost legală şi temeinică.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.