Moştenitorul care a exercitat dreptul de opţiune succesorală nu mai poate reveni asupra acceptării, aceasta având un caracter irevocabil.
Prin urmare, dacă ulterior acceptării succesorul renunţă la moştenire, această renunţare este lipsită de orice efect juridic asupra acceptării iniţiale.
(Decizia nr. 1858 din 4 septembrie 2002 — Secţia a 111-a civilă)
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la nr. 19118 din 13.11.1998, reclamanta I.M.M. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 2 Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a Certificatului de moştenitor nr. 18 din 5.04.1966, eliberat de Notariatul de Stat al Raionului 23 August, să se dispună anularea Deciziei nr. 1103 din 14.09.1996 şi obligarea pârâţilor să restituie reclamantei în deplină proprietate şi posesie cota de 1/2 din terenul loc de casă situat în prezent în Bucureşti, în suprafaţă de 710 mp, suprafaţa revendicată fiind de 355 mp.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că Certificatul de moştenitor nr. 8/1966, prin care a fost declarată vacantă succesiunea defunctului I.E., tatăl reclamantei, a fost obţinut prin presiuni şi ameninţări, reclamanta şi mama acesteia fiind obligate să dea declaraţii autentice de renunţare la succesiune, după acceptarea succesiunii.
Prin Sentinţa civilă nr. 8733 din 1.10.2001, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a fost admisă acţiunea reclamantei, s-a constatat nulitatea absolută a Certificatului de vacanţă succesorală nr. 18 din 5.04.1966 emis de Notariatul de Stat al Raionului 23 August Bucureşti, s-a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr. 1103 din 14.09.1966, emisă de fostul Sfat Popular al Raionului “1 Mai” Bucureşti, iar pârâţii au fost obligaţi să-i lase reclamantei, în deplină proprietate şi posesie, imobilul litigios.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că susţinerile reclamantei, în sensul că declaraţia sa de renunţare la moştenire, autentificată sub nr. 311 din 25.01.1966, nu reflecta realitatea (deoarece nu intenţiona să renunţe la o moştenire pe care o acceptase deja în mod tacit), sunt confirmate de menţiunile nereale făcute în certificatul de vacantă, în sensul că imobilul fusese dobândit numai cu contribuţia defunctului, în condiţiile în care legea prezuma drepturile egale ale soţilor în căsătorie, iar această prezumţie nu a fost răsturnată în nici un mod (este evident că menţiunea a fost făcută în scopul trecerii întregului imobil în proprietatea statului).
De asemenea, aşa-zisele declaraţii de renunţare expresă la moştenire ale membrilor de familie nu au fost date în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală, prevăzut de art. 700 din Codul civil, care este de 6 luni de la deschiderea succesiunii, ci la aproape 6 ani de la decesul lui decujus.
Faţă de împrejurările arătate, instanţa a apreciat că declaraţia reclamantei, de renunţare la moştenire, la 6 ani de la decesul tatălui său, este lovită de nulitate absolută, conform art. 948 pct. 4 din Codul civil (care se aplică prin analogie şi actelor juridice unilaterale), datorită lipsei cauzei actului juridic al renunţării, respectiv lipsa intenţiei de renunţare, şi întocmirii ei peste termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil.
Prin cererea de apel formulată la 20.12.2001, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I.M.M. şi intimatul-pârât Consiliul Local al Sectorului 2 Bucureşti, schimbarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.
Prin Decizia civilă nr. 511/A din 20.03.2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, apelul declarat de apelantul-pârât a fost admis, a fost schimbată în tot sentinţa civilă apelată şi, pe fond, acţiunea reclamantei a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că instanţa de fond a analizat alte cauze de nulitate decât cele invocate de reclamantă.
Cum cauza de nulitate pretinsă – abuzul – poate fi invocată ca motiv de anulare a certificatului de vacanţă succesorală numai într-un termen de 3 ani de la data încetării acestui abuz şi cum termenul a început să curgă cel mai târziu în decembrie 1989, odată cu schimbarea regimului politic, dreptul la acţiune în anulare este prescris.
împotriva acestei hotărâri reclamanta I.M.M. a declarat recurs, invocând următoarele motive de nelegalitate:
Instanţa de apel, prin hotărârea atacată, a făcut aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 694, art. 700 şi art. 948 pct. 4 din Codul civil. Recurenta-reclamantă arată că, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de vacanţă succesorală, care a avut la bază declaraţiile de renunţare date de recurentă şi de mama sa, după ce, în prealabil, acestea acceptaseră tacit succesiunea defunctului.
Recurenta-reclamantă mai arată că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, care a operat, practic, o repunere în termenul de prescripţie, acţiunea ei fiind întemeiată.
Criticile formulate de recurenta-reclamantă au fost încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat este fondat, pentru considerentele care urmează:
Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei de faţă, reclamanta a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a certificatului de vacanţă succesorală, invocând ca motiv preluarea abuzivă a imobilului de către stat, în baza unei declaraţii de renunţare abuzivă.
Potrivit art. 694 din Codul civil, cel care a acceptat succesiunea nu mai poate reveni asupra acceptării, opţiunea succesorală fiind un act juridic unilateral şi, în principiu, irevocabil.
Sub acest aspect, din actele dosarului rezultă că, la data de 13.12.1960, tatăl recurentei-reclamante, I.E., a decedat.
Din declaraţiile de renunţare la succesiunea defunctului rezultă că recurenta-reclamantă, în calitate de fiică, şi mama acesteia, după decesul tatălui, au continuat să locuiască în acelaşi imobil.
Aceste aspecte sunt de natură să conducă la concluzia, cum corect a reţinut instanţa de fond, că recurenta-reclamantă a acceptat tacit succesiunea defunctului tată, folosinţa bunurilor succesorale şi plata impozitelor aferente imobilului reprezentând manifestări de voinţă ale moştenitorilor, în sensul acceptării succesiunii.
Din acest punct de vedere, declaraţia de renunţare la succesiune, dată ulterior acceptării acesteia, cu încălcarea dispoziţiilor art. 694 din Codul civil, este lovită de nulitate absolută, cauza acesteia fiind ilicită, conform art. 948 din Codul civil.
Constatând că declaraţiile de renunţare date de moştenitori au fost lipsite de orice efect juridic asupra actului iniţial de acceptare, iar ca urmare a anulării acesteia, succesibilul este pus în situaţia în care era înainte de renunţare, instanţa de fond a apreciat corect că certificatul de vacanţă succesorală emis în baza declaraţiei respective, considerată nulă, este nul absolut, operând principiul potrivit căruia “resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis”.
Cum trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut în baza unui titlu nevalabil, instanţa de fond a apreciat corect ca întemeiată cererea reclamantei, având ca obiect revendicarea imobilului în litigiu, cu atât mai mult cu cât această soluţie se impune în baza principiului “restitutio in integrum”, ca urmare a desfiinţării retroactive a actelor emise în anul 1966.
Faţă de considerentele expuse, Curtea, având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va modifica decizia civilă recurată, în sensul că va respinge apelul declarat de către pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ca nefondat.
