Potrivit art. 1897 alin. 1 din Codul civil, justul titlu trebuie să fie un titlu translativ de proprietate.
Un înscris sub semnătură privată încheiat în anul 1981 nu poate constitui un just titlu, deoarece are drept efect numai naşterea unor obligaţii de a face, neputând transmite în mod valabil dreptul de proprietate.
în această situaţie, împrejurarea că înscrisul sub semnătură privată ar proveni de la o altă persoană decât adevăratul proprietar este irelevantă, condiţia cerându-se numai în cazul titlurilor translative de proprietate, potrivit art. 1895 din Codul civil coroborat cu art. 1897 alin. 1 din Codul civil.
(Decizia nr. 1257 din 21 mai 2002 – Secţia a IV-a civilă)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 27.06.2001, reclamanţii P.C. şi P.G. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că sunt proprietarii unui teren în suprafaţă de 200 mp, situat în Bucureşti, sectorul 1, dobândit prin uzucapiunea de scurtă durată.
Prin Sentinţa civilă nr. 11698 din 13.11.2001, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea precizată, ca neîntemeiată.
Prima instanţă a avut în vedere că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2346 din 13.03.1981, reclamanţii au dobândit proprietatea asupra imobilului din Bucureşti, sectorul 1, compus din construcţie, iar terenul în suprafaţă de 163 mp a urmat prevederile art. 30 din Legea nr. 58/1974, iar, prin Certificatul nr. 886 din 28.02.1994, terenul de 163 mp a fost trecut în proprietatea reclamanţilor, conform art. 35 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.
Instanţa a mai reţinut că numitul N.G. ar fi vândut reclamanţilor, conform chitanţei aflate la dosar, şi suprafaţa de 300 mp situată în faţa imobilului respectiv.
în raport de obiectul cauzei şi faţă de actele depuse la dosar, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru dobândirea proprietăţii prin uzucapiunea scurtă, mai precis justa cauză, cerută de art. 1897 din Codul civil.
Sentinţa fondului a fost menţinută de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia civilă nr. 452/A din 12.03.2002, a respins apelul reclamanţilor, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că, pentru a se constata dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 10 la 20 de ani, este necesar ca posesia să se întemeieze pe un just titlu – art. 1895 din Codul civil – şi să fie de bună-credinţă.
Apelanţii au invocat drept just titlu înscrisul sub semnătură privată denumit “chitanţă”, or prin acest act, care este o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, nu s-a realizat transferul dreptului de proprietate, ci a luat naştere doar un drept de creanţă; de aceea, el nu a fost reţinut de tribunal ca just titlu, justul titlu fiind, conform art. 1897 din Codul civil, un act translativ de proprietate, ce provine de la altcineva decât de la adevăratul proprietar.
împotriva deciziei au declarat recurs P.C. şi P.G., arătând că instanţa nu a avut în vedere că erau îndeplinite condiţiile uzucapiunii de 10 – 20 de ani, iar actul sub semnătură privată, care emană de la altul decât adevăratul proprietar, constituie o justă cauză.
Recurenţii au precizat că în jurul anului 1981, când au cumpărat imobilul de la nr. 21 prin act autentic şi terenul de la nr. 19 prin chitanţă de mână, nu se puteau încheia acte translative de proprietate cu privire la terenuri, acestea fiind scoase din circuitul civil; de aceea pentru înstrăinările de terenuri au fost întocmite acte de mână, acte care au fost confirmate după anul 1990, când terenurile au reintrat în circuitul civil, potrivit Legii nr. 18/1991.
în plus, recurenţii au arătat că terenul este îngrădit şi face parte din curtea pe care o stăpânesc din anul 1981, cu bună-credinţă, ca adevăraţi proprietari.
în drept, au fost invocate cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 din Codul de procedură civilă.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Astfel, recurenţii-reclamanţi au invocat ca just titlu un înscris sub semnătură privată încheiat în anul 1981, înscris care are doar valoarea unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, deci a unei convenţii netranslative de proprietate, al cărei unic efect a fost acela de a naşte în sarcina părţilor contractante obligaţii de a face, respectiv a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare.
Or, potrivit art. 1897 alin. 1 din Codul civil, justul titlu este orice titlu translativ de proprietate, condiţie pe care nu o îndeplineşte titlul de care se prevalează recurenţii, deoarece, aşa cum s-a arătat anterior, acesta nu a avut ca efect transmiterea proprietăţii.
în atare situaţie, faptul că înscrisul sub semnătură privată invocat de recurenţi ar proveni de la o altă persoană decât adevăratul proprietar nu are nici o relevanţă în cauză, întrucât condiţia de a proveni de la altcineva decât de la adevăratul proprietar se cere numai în cazul titlurilor translative de proprietate, singurele care pot servi la dobândirea proprietăţii prin uzucapiune de 10 la 20 ani, potrivit art. 1895, coroborat cu art. 1897 alin. 1 din Codul civil.
Pe de altă parte, faptul că la epoca încheierii înscrisului sub semnătură privată, respectiv în anul 1981, nu se puteau încheia acte translative de proprietate nu îi exonerează pe cei ce solicită constatarea dobândirii proprietăţii prin efectul uzucapiunii scurte de a face dovada justului titlu în accepţiunea Codului civil, adică a unui act translativ de proprietate, în absenţa căruia acest mod de dobândire a proprietăţii nu operează; prin urmare, apărarea formulată de recurenţi pe acest aspect nu este întemeiată.
De asemenea, neîntemeiată este şi susţinerea din recurs după care înstrăinările de terenuri pe bază de chitanţe de mână ar fi fost confirmate după anul 1990, neexistând nici o dispoziţie legală în acest sens.
Având în vedere că, pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea scurtă, se cer întrunite cumulativ două condiţii, anume posesia să se întemeieze pe un just titlu – act translativ de proprietate, care emană de la altcineva decât de la adevăratul proprietar şi care are dată certă – şi să fie exercitată cu bună-credinţă, în absenţa oricăreia dintre ele, uzucapiunea nu operează ca atare. împrejurarea că recurenţii ar fi posedat cu bună-credinţă terenul în litigiu nu permite reţinerea uzucapiunii, atâta timp cât cealaltă condiţie, referitoare la justul titlu, nu este îndeplinită.
în consecinţă, soluţia pronunţată la fond şi menţinută în apel, de respingere a cererilor reclamanţilor-recurenţi privind constatarea dobândirii proprietăţii prin uzucapiunea de 10 la 20 de ani, este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 1895 şi 1897 din Codul civil, ce reglementează condiţiile uzucapiunii scurte, ceea ce face inaplicabil, în speţă, cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
