POATE REVOCA ACTUL ADMINISTRATIV.
-art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 privind
contenciosul administrativ;
-art. 6 din Convenţia Europeană pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor
fundamentale
Revocarea actului administrativ, neintrat în circuitul civil,
nu poate interveni după expirarea termenului de un an de la
emiterea sa. Măsura revocării nu poate fi luată oricând, ci
înăuntrul acestui termen de un an, pentru a se respecta principiul
securităţii raporturilor juridice.
(Curtea de Apel Piteşti – s.c.c.a.f., decizia nr. 1026/R-
C/31 oct. 2008)
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr.
5004/90/2007, reclamantul T.V. a chemat în judecată pe pârâtele U.C.
şi F.A. din cadrul acesteia, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va
pronunţa să se dispună anularea deciziei nr.14B/16.05.2007 emisă de
U.C., prin care i-a fost anulată diploma de conversie profesională seria
A nr. 0005126 emisă sub nr. 702/08.04.2005, recunoaşterea şi în
continuare a drepturilor conferite de lege ca urmare a emiterii acestei
diplome şi suspendarea efectelor deciziei atacate, cu consecinţa
acordării în continuare a posibilităţii exercitării activităţilor şcolare
permise de lege ca urmare a eliberării diplomei. Totodată, a solicitat
obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr.785 din 10 iunie 2008, Tribunalul Vâlcea –
Secţia comercială şi de administrativ a admis acţiunea
reclamantului şi a dispus suspendarea deciziei nr. 141B/156.05.2007 până
la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Totodată, a dispus anularea deciziei respective şi
recunoaşterea în continuare a drepturilor reclamantului, conferite de
diplomă. A obligat-o pe pârâta U.C. să plătească reclamantului suma de
304,3 lei – cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei au formulat recurs pârâtele care,
invocând dispoziţiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, au criticat sentinţa
pentru nelegalitate şi netemeinicie atât sub aspectul măsurii suspendării
executării actului administrativ, cât şi sub aspectul anulării pe fond a
respectivului act.
Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea a constatat că recursurile sunt nefondate.
În privinţa măsurii suspendării executării deciziei
nr.141B/16.05.2007 dispusă de către instanţa de fond, Curtea a reţinut că
existenţa îndoielii asupra legalităţii actului administrativ profită
contestatorului – în speţă, reclamantul – iar nu autorităţii publice – în
speţă, pârâtele.
În privinţa fondului cauzei, Curtea a reţinut mai întâi că
anularea diplomei de conversie profesională a fost dispusă de pârâta U.C.
pentru că reclamantul nu îndeplinea condiţiile legale de a urma cursurile
postuniversitare de conversie profesională şi de a obţine diploma, în
sensul că studiile sale universitare au fost de scurtă durată.
În al doilea rând, Curtea a reţinut că măsura anulării a fost
dispusă la data de 16.05.2007, deci la peste doi ani de la emiterea
Diplomei respective.
Potrivit art.1 alin.6 din Legea contenciosului administrativ
nr.554/2004, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ
unilateral nelegal poate să ceară instanţei anularea actului dacă acesta nu
mai poate fi revocat pentru că a intrat în circuitul civil. Acţiunea trebuie
introdusă în termen de un an de la data emiterii actului.
Chiar dacă în cauză s-ar putea aprecia că actul administrativ
unilateral – diploma de conversie profesională – nu a intrat în circuitul
civil şi nu a produs efecte, întrucât reclamantul nu a profesat noua
specializare recunoscută prin diplomă, se constată că, trecând mai mult
de un an de la emitere, revocarea acesteia nu mai era posibilă.
Astfel, de vreme ce legea stabileşte şi pentru acţiunea în
justiţie pentru anularea actului administrativ un termen maxim de
exercitare – un an de la emiterea actului – cu atât mai mult revocarea –
care este o măsură unilaterală a autorităţii publice – nu poate interveni
peste respectivul termen.
Termenul de un an pentru acţiunea în justiţie respectă
principiul securităţii raporturilor juridice care rezultă din dispoz. art. 6
din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale (Convenţia), ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18
mai 1994, principiu care implică, între altele, respectarea caracterului
definitiv al unui act ce nu a fost atacat în justiţie în termenul unei acţiunii
de drept comun în materie sau, în lipsă, într-un termen rezonabil –
înainte de a fi considerat ca devenit „definitiv”.
Posibilitatea de a ataca fără limită în timp un act administrativ
unilateral cu caracter individual pune în pericol ordinea juridică în sensul
că raporturile juridice şi cele sociale ordonate de primele pot fi
modificate oricând, fiind afectată în acest fel însăşi ordinea socială. Ori,
orice relaţie socială şi orice relaţie juridică trebuie să aibă un termen
suficient pentru a fi, la nevoie, consacrate în justiţie, termen dincolo de
care nu mai pot interveni modificări prin verificarea legalităţii sau a altor
aspecte ce caracterizează raportul respectiv.
Aceleaşi considerente sunt valabile şi pentru posibilitatea
revocării actului administrativ de către emitent, măsura neputând, deci, fi
luată oricând, ci într-un termen care să respecte principiul securităţii
raporturilor juridice.
Nelegalitatea anulării propriului act de către emitenta însăşi a
fost invocată de către reclamat în cererea de chemare în judecată şi este
întemeiată. Chiar dacă, ulterior, reclamantul a stabilit ca temei de drept al
susţinerilor sale dispoziţiile art.38 alin. 3 din Regulamentul privind actele
de studii şi documentele şcolare în învăţământul preuniversitar, aprobat
prin Ordinul MEC nr.3502/3.03.2005, şi care reglementează anularea
actelor de studii prin hotărâre judecătorească, instanţa este obligată să
dea calificarea în drept corectă pretenţiilor părţilor. Astfel, art. 38 sus
amintit stabileşte că un act de studii poate fi anulat şi în baza unei
hotărâri judecătoreşti, fără a exclude posibilitatea legală pentru emitentul
actului de a-l revoca în condiţiile art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004.
Aşa cum s-a arătat anterior, însă, în cauza de faţă de dispoz. art. 1 alin. 6
nu sunt respectate.
Pe de altă parte, Curtea constată că recurentele-pârâte
niciodată nu au adus la cunoştinţă reclamantului faptul că acesta urmează
„studii de specializare”, iar ambiguitatea asupra formei de învăţământ a
existat din momentul formulării de către reclamant a cererii de înscriere
la „cursul postuniversitar” şi pe tot parcursul cursurilor.
Prin urmare, „greşeala” proprie pe care o invocă pârâtele nu a
existat doar la momentul înscrierii reclamantului la cursuri, ci pe tot
parcursul formei de învăţământ urmate de acesta, iar revocarea/anularea
diplomei – ca act final al studiilor/cursurilor – de către emitenta însăşi ei
nu mai poate interveni după un an de la emiterea acestuia.
