JUDECĂTORIA ORADEA-JUDEŢUL BIHOR
SECŢIA CIVILĂ
Dosar nr. 2521/271/2011
SENTINŢA CIVILĂ Nr.2634/2011
(ordonanţă preşedinţială)
Şedinţa publică de la 04 martie 2011
Instanţa constituită din:
Preşedinte: ERDEI DANA VERONICA
Grefier: CUC MIHAELA IOANA
Pe rol fiind în pronunţare judecarea cauzei civile înaintată de reclamanta BRD – G.S.G. S.A. în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR – COMISARIATUL JUDEŢEAN PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR B., având ca obiect ordonanţă preşedinţială.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu au răspuns părţile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de şedinţă expune referatul cauzei, învederând instanţei că în prezenta cauză s-a amânat pronunţarea pentru astăzi, după care:
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa din 02.03.2011, fiind consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise şi pentru a se depune la dosar un exemplar lizibil al procesului verbal de contravenţie anexat cererii, a amânat pronunţarea soluţiei iniţial pentru data de 03.03.2011, iar ulterior pentru astăzi, 04.03.2011.
J U D E C Ă T O R I A
Deliberând asupra cauzei civile,
În baza actelor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială, înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10.02.2011, sub număr de dosar 2521/271/2011, reclamanta BRD – G.S.G. S.A. a chemat în judecată pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR – COMISARIATUL JUDEŢEAN PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR B., solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea executării măsurii complementare dispusă prin procesul verbal de constatare a contravenţiei nr.34/936 din 07.02.2011 emis de A.N.P.C. – C.J.P.C. Bihor, până la soluţionarea irevocabilă a plângerii contravenţionale formulată împotriva acestui proces verbal de constatare a contravenţiei.
În motivarea în fapt, arată că în data de 07.02.2011, pârâta a încheiat un proces verbal de constatare a contravenţie prin care a reţinut în sarcina societăţii trei fapte prevăzute de Legea nr.288/2010 şi de O.U.G. nr.50/2010, pentru care a aplicat amenzi contravenţionale în cuantum total de 50.000 lei.
Prin acelaşi proces verbal, s-a aplicat şi sancţiunea complementară constând în aducerea contractelor în conformitate cu prevederile legale în termen maxim de 15 zile.
Învederează că a formulat plângere contravenţională împotriva acestui proces verbal, prin care a solicitat constatarea nulităţii acestuia.
În privinţa admisibilităţii ordonanţei preşedinţiale, arată că, în raport de dispoziţiile art.32 alin.3 din O.G. nr.2/2001 şi a art.88 alin.3 din O.U.G. nr.50/2010 (act normativ în temeiul căruia s-au aplicat sancţiunile contravenţionale principale), contestarea în instanţă a procesului verbal de contravenţie suspendă executarea sancţiunilor principale, însă nu suspendă de drept executarea sancţiunilor contravenţionale complementare.
În speţă, întrucât în procesul verbal nu se precizează temeiul de drept al sancţiunii complementare, nu se poate stabili dacă executarea acestei sancţiuni a fost suspendată sau nu, astfel că, pentru a evita producererea unui prejudiciu, a fost nevoită să formuleze prezenta ordonanţă preşedinţială.
În ipoteza în care sancţiunea contravenţională complementară a fost aplicată în temeiul O.U.G. nr.50/2010, executarea acesteia nu ar fi suspendată prin introducerea plângerii, situaţie în care, în cazul neexecutării sancţiunii complementare constând în aducerea contractelor în conformitate cu legea în termen de 15 zile, ar săvârşi o altă contravenţie, prevăzută de art. 88 alin. 2 din O.U.G. nr. 50/2010, sancţionată cu amenda de la 80.000 – 100.000 lei.
Sub aspectul aparenţei de drept, consideră că în speţă se impune suspendarea sancţiunii complementare dispuse prin procesul verbal, având în vedere următoarele considerente:
– sancţiunea contravenţională complementară a fost determinată şi aplicată cumulat pentru toate faptele imputate, încălcându-se dispoziţiile art.10 din O.G. nr.2/2001;
– sancţiunea contravenţională complementară nu este individualizată, fiind încălcate astfel prevederile art.21 din O.G. nr. 2/2001, întrucât nu se poate şti dacă aceasta vizează doar contractul de credit nr.4931204/31.01.2011 sau şi „draftul” care este doar un proiect;
– nu este prevăzut temeiul de drept al sancţiunii contravenţionale complementare, contrar dispoziţiilor art.16 din O.G. nr.2/2001, ceea ce determină imposibilitatea verificării legalităţii sancţiunii.
Consideră că în speţă sunt îndeplinite cerinţele legale prevăzute de art. 581 C.proc.civ.
Astfel, condiţia urgenţei este îndeplinită, întrucât în cazul nesuspendării măsurii complementare există posibilitatea ca societăţii să i se aplice o nouă amendă, în valoare de 100.000 lei, iar, pe de altă parte, imaginea societăţii şi relaţia cu clienţii ar fi grav afectate.
Caracterul vremelnic este realizat, întrucât suspendarea este solicitată până la judecarea irevocabilă a plângerii contravenţionale, moment până la care este suspendată şi executarea sancţiunii principale.
Consideră firesc ca doar în urma stabilirii definitive de către instanţa de judecată a legalităţii contravenţiilor reţinute şi a sancţiunilor aplicate, să se pună problema executării.
Apreciază că şi condiţia neprejudecării fondului este îndeplinită, instanţa nefiind învestită să antameze fondul.
Cererea nu este motivată în drept.
În probaţiune, reclamanta a depus înscrisuri, în copie, constând în procesul verbal de constatare a contravenţiei nr.34/936 din 07.02.2011 şi sentinţa civilă nr.5923/2010 pronunţată de Judecătoria Bistriţa (f.12-22).
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare, însă şi-a precizat poziţia în cauză prin concluzii verbale, solicitând respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială.
Prin încheierea de şedinţă din 17.02.2011 s-a admis cererea formulată de reclamantă, astfel că termenul de judecată fixat în cauză la data de 16.03.2011, a fost preschimbat pentru data de 02.03.2011.
În cauză a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenţiei nr.34/936 din 07.02.2011 încheiat în localitatea O. (f.12-14), în urma controlului efectuat de agenţii constatatori ai pârâtei având ca tematică verificarea contractelor de credit acordate în anul 2011, cu referire la contractul de credit nr.4931204 din 31.01.2011 şi „draftul” de contracte de credit ipotecar, s-a reţinut în sarcina societăţii săvârşirea a trei contravenţii, fiind sancţionată cu amenda cumulată în valoare de 50.000 lei, după cum urmează: amenda în valoare de 20.000 lei, pentru nerespectarea obligaţiei prevăzută de art.38 alin.2 din Legea nr.288/2010, sancţionată în temeiul art.86 alin.2 din O.U.G. nr.50/2010; amenda în valoare de 20.000 lei, pentru nerespectarea obligaţiei prevăzută de art.38 alin.3 din Legea nr.288/2010, sancţionată în temeiul 86 alin.2 din O.U.G. nr.50/2010; amenda în valoare de 10.000 lei, pentru nerespectarea obligaţiei prevăzută de art.71 alin.4 şi 5 din O.G. nr.50/2010, sancţionată în temeiul art.86 alin.1 din O.U.G. nr.50/2010.
Ca sancţiune contravenţională complementară, s-a stabilit în sarcina societăţii obligaţia de aducere a contractelor în conformitate cu prevederile legale în termen de 15 zile.
Împotriva acestui proces verbal de contravenţie reclamanta a formulat plângere contravenţională, înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea sub număr de dosar 2520/271/2011.
Pe cale de ordonanţă preşedinţială, până la soluţionarea dosarului nr.2520/271/2011 al Judecătoriei Oradea, reclamanta a solicitat suspendarea măsurii complementare stabilită prin procesul verbal de contravenţie.
Reţinând că aplicarea sancţiunilor prin procesul verbal de contravenţie s-a făcut în temeiul O.U.G. nr.50/2010, instanţa apreciază că şi aplicarea sancţiunii complementare s-a făcut în temeiul acestui act normativ, respectiv a dispoziţiilor art.88 alin.1 lit.c), conform cărora, odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate dispune sancţiunea contravenţională complementară constând în „aducerea contractului în conformitate cu prevederile legale, în termen de maximum 15 zile”.
În conformitate cu art.88 alin.3 din O.U.G. nr.50/2010, contestarea în instanţă nu suspendă de drept executarea sancţiunilor contravenţionale complementare dispuse.
În considerarea acestui text de lege, instanţa apreciază că, din punct de vedere al naturii cauzei, în principiu este admisibilă solicitarea formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială, pentru suspendarea măsurii complementare stabilită prin procesul verbal de contravenţie.
Potrivit art.581 C.proc.civ., «instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, pentru şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări ».
Rezultă aşadar că, în cadrul unei cereri de ordonanţă preşedinţială, instanţa se limitează la a verifica exclusiv aparenţa dreptului dedus judecăţii, din perspectiva celor trei condiţii impuse de art.581 C.proc.civ., şi anume : urgenţa, caracterul vremelnic al măsurii solicitate şi neprejudicierea fondului dreptului.
În conformitate cu dispoziţia legală precitată, urgenţa există atunci când măsura solicitată este necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În speţă, instanţa consideră îndeplinită condiţia urgenţei, fiind justificată, pe de o parte, de termenul de îndeplinire a obligaţiei stabilit prin procesul verbal de contravenţie (15 zile), iar, pe de altă parte, în considerarea faptului că nesuspendarea executării sancţiunii complementare ar putea avea drept consecinţă aplicarea unei alte amenzi contravenţionale reclamantei, cuprinsă între 80.000 – 100.000 lei, împrejurare care, evident, i-ar produce prejudicii.
În acest sens, se reţine că, potrivit art.88 alin.2 din O.U.G. nr.50/2010, „neaducerea la îndeplinire a sancţiunilor contravenţionale complementare dispuse în termenele şi condiţiile prevăzute în procesele-verbale de constatare a contravenţiei constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 80.000 lei – 100.000 lei”, limite care pot fi depăşite în cazul unor amenzi cumulative, aplicate pentru reclamaţii diferite, până la dublul amenzilor iniţiale (alin.21 al art.88).
De asemenea, instanţa apreciază că executarea măsurii complementare dispusă prin procesul verbal este de natură să creeze reclamantei – instituţie bancară, dificultăţi financiare greu de controlat.
Vremelnicia măsurii rezultă în mod evident din faptul că aceasta va fi dispusă numai până la soluţionarea plângerii contravenţionale ce are ca obiect procesul verbal prin care au fost aplicate sancţiunile contravenţionale de către agentul constatator, inclusiv sancţiunea complementară pentru care s-a solicitat în prezenta cauză suspendarea executării pe cale de ordonanţă preşedinţială.
Instanţa consideră îndeplinită şi condiţia neprejudecării fondului, având în vedere că prin suspendarea executării unei sancţiuni complementare, în mod evident nu se prejudecă fondul cauzei.
În raport de aceste considerente şi de dispoziţiile art.581 C.proc.civ., instanţa va admite cererea formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială, considerând-o întemeiată.
Cu privire la cheltuielile de judecată, urmează a se lua act că nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite cererea formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială de reclamanta BRD – G.S.G. S.A., cu sediul în …., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR – COMISARIATUL JUDEŢEAN PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR B., cu sediul în ….
Suspendă executarea măsurii complementare dispusă în temeiul art.88 alin.1 lit.c) din O.U.G. nr.50/2010, prin procesul verbal de constatare a contravenţiei nr.34/936 din 07.02.2011 încheiat în localitatea O., întocmit de A.N.P.C. – C.J.P.C. B. până la soluţionarea plângerii contravenţionale formulată de reclamantă împotriva acestui proces verbal, ce face obiect al dosarului nr.2520/271/2011 al Judecătoriei Oradea.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Vremelnică şi executorie.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 martie 2011.
Preşedinte Grefier
DANA VERONICA ERDEI MIHAELA IOANA CUC