Necuprinderea în actul administrativ de sancţionare disciplinară a menţiunilor prevăzute în articolul 35 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1210/14 octombrie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Comisiilor de disciplină din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice ( în prezent art.50 alin.3 din H.G. nr. 1344/2007) se sancţionează cu nulitatea absolută.
Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr. 889/3 septembrie 2008
Reclamanta M.V. a contestat decizia nr.290/17.12.2007 emisă de către directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Alba prin care a fost sancţionată disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 5 % pe o perioadă de 2 luni începând cu luna ianuarie 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 652/CAF/2008 Tribunalul Alba – Secţia comercială şi contencios administrativ a admis contestaţia reclamantei şi ca urmare a anulat decizia atacată cu motivarea că decizia de sancţionare nu cuprinde toate elementele prevăzute de articolul 35 alin. 2 din H.G. nr.1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta arată că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică întrucât decizia de sancţionare cuprinde toate elementele prevăzute de articolul 35 alin. 2 din H.G. nr. 1210/2003, fapta săvârşită de reclamantă este descrisă, iar data săvârşirii rezultă din sesizarea comisiei fiind menţionată şi instanţa competentă la care poate fi contestată decizia respectiv instanţa de contencios administrativ.
Recursul este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că în mod corect prima instanţă a reţinut că decizia de sancţionare disciplinară emisă de pârâtă este lovită de nulitate absolută deoarece nu întruneşte toate cerinţele prevăzute în articolul 35 alin. 2 din H.G. nr. 1210/2003.
Articolul 35 alin. 2 din H.G. nr.1210/2003 în vigoare la data emiterii deciziei de sancţionare nr.290/17.12.2007 prevedea că actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public trebuie să cuprindă obligatoriu sub sancţiunea nulităţii absolute , următoarele:
– descrierea faptei care constituie abaterea disciplinară;
– temeiul legal în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
– precizarea prevederilor din procesul-verbal al Comisiei de disciplină;
– motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către în cursul cercetării disciplinare;
– termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată;
– instanţa competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus sancţionarea disciplinară poate fi contestat;
Decizia de sancţionare nr.290/17.12.2007 nu cuprinde toate aceste elemente obligatorii respectiv nu este descrisă fapta care constituie abaterea disciplinară, data şi locul comiterii acesteia, menţionându-se doar în preambulul deciziei despre raportul Comisiei de disciplină iar în articolul 1 se arată că sancţiunea disciplinară se aplică la propunerea comisiei de disciplină.
De asemenea în decizie nu se face referire cu privire la apărările formulate de reclamantă în timpul cercetării disciplinare şi motivele pentru care au fost înlăturate aceste apărări, reclamanta pe tot parcursul cercetării disciplinare a formulat apărări scrise şi obiecţiuni susţinând că nu a săvârşit abaterea imputată, respectiv nu a adresat cuvinte jignitoare directorului executiv al pârâtei.
În preambulul deciziei se arată doar temeiul de drept cu caracter general al admiterii sesizării ca fiind Legea nr.188/1999-republicată, Legea nr.7/2004 privind Codul de Conduită al funcţionarilor publici, H.G. nr.1210/2003 şi Raportul Comisiei de disciplină fără a se arăta în mod concret încadrarea juridică a faptei reţinută ca abatere disciplinară iar în dispozitiv se face referire doar la art.77 alin.3 lit. b din Legea nr. 188/1999- republicată, care prevede sancţiunea disciplinară a diminuării drepturilor salariale.
De asemenea, în cuprinsul decizie s-a arătat doar faptul că aceasta poate fi contestată la instanţa de contencios administrativ în termen de 30 de zile fără a se indica în concret instanţa competentă respectiv tribunalul Alba.
Ca urmare, faţă de cele reţinute şi prevederile articolului 35 alin. 2 din H.G. nr.1210/2003 în mod corect prima instanţă a admis contestaţia reclamantei constatând nulă decizia atacată.
În consecinţă, nefiind incidente prevederile articolului 304 pct.9 şi art.304/1 Cod procedură civilă recursul pârâtei s-a impus a fi respins ca nefondat , conform articolului 312 alin. 1 din acelaşi cod.
