Potrivit art. 576 Cod civil, servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil având un alt stăpân.
Pentru apărarea dreptului de servitute constituit prin convenţie, proprietarul fondului dominant are la îndemână acţiunea confesorie de servitute sau acţiunea posesorie.
(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 673/7.06.1995)
Judecătoria S.A.I., prin sentinţa civilă nr. 1.745 din 29.04.1994, a respins acţiunea civilă prin care reclamantul M.D. a solicitat stabilirea unui drept de trecere la calea publică pe terenul proprietatea pârâţilor Z.C. şi B.C., în conformitate cu prevederile art. 616 şi următoarele Cod civil.
T.M.B. – secţia a IH-a civilă, prin decizia civilă nr. 2.266 din 20.12.1994, a admis apelul declarat de M.D. şi a schimbat sentinţa menţionată în sensul că a stabilit dreptul de trecere pentru reclamant pe proprietăţile pârâţilor pe un drum cu o lăţime de 4 m, aşa cum se stabilise prin actul de vânzare-cumpărare din 18.02.1987.
S-a reţinut, în motivarea deciziei, faptul că terenul proprietatea reclamantului este loc înfundat, în sensul art. 616 Cod civil, precum şi faptul că servitutea de trecere la acest loc la drum public era stabilită prin actul de înstrăinare din 18.02.1987, nerespectat de către pârâţi.
împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs Z.C., care o critică ca fiind nelegală şi netemeinică, sub motiv că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că terenul proprietatea reclamantului este loc înfundat, în sensul art. 616 Cod civil, când, în realitate, acesta are acces la drumul public printr-o altă cale, respectiv cea menţionată în expertiza efectuată în cauză.
S-a solicitat casarea deciziei recurate şi, pe fond, respingerea apelului declarat de M.D.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 616 Cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său, pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
în cauză, este dovedit că terenul în litigiu, proprietatea reclamantului M.D., este loc înfundat, neavând ieşire directă la drumul public, situaţie confirmată de expertiza efectuată în cauză de ing. B., dar şi de înscrisul din 18.02.1987, de înstrăinare a acestuia către reclamant.
Aşa fiind, cererea proprietarului acestui fond în stabilirea unui drept de trecere către drumul public este îndreptăţită şi deci admisibilă.
Cum prin înscrisul din 18.02.1987 – act prin care se transmite proprietatea asupra terenului în litigiu, s-a stabilit că accesul la drumul public se va face pe proprietăţile numiţilor B.G. şi Z.C., care, la rândul lor au cumpărat terenurile aservite de aceeaşi servitute de trecere, ca urmare a dobândirii lor de la acelaşi proprietar ca şi reclamantul, pe o porţiune lată de aproximativ 4 m, în lungul acesteia, este menţionat acest drept al reclamantului M.D., instanţa de apel 1-a consfinţit ca pe un drept convenţional stabilit, pronunţând în acest fel o hotărâre legală şi temeinică.
în consecinţă, recursul fiind nefondat, în conformitate cu prevederile art. 296 raportat la art. 316 Cod procedură civilă, va fi respins.
