SENTINŢA CIVILĂ NR. 284/CA/19 Iunie 2008
Irevocabilă prin respingerea recursului
Domeniu asociat: administrativ fiscal; suspendare act
administrativ.
Art. 14 din Legea nr. 554/2004 prevede că, “În cazuri bine justificate şi pentru
Art. 14 din Legea nr. 554/2004 prevede că, “În cazuri bine justificate şi pentru
prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii
prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii
publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată
publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată
poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului
poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului
administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care
administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care
persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile,
persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile,
suspendarea încetează de drept si fără nicio formalitate. “
suspendarea încetează de drept si fără nicio formalitate. “
Prin cererea de chemare în judecată formulată sub dosar nr. de mai sus,
reclamanta SC „P” SRL a chemat în judecată pârâţii MUNICIPIUL SATU MARE prin
PRIMAR, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SATU MARE, PRIMARUL MUNICIPIULUI
SATU MARE, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE, şi DIRECŢIA DE
IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE SATU MARE – SERVICIUL IMPUNERE,
CONSTATARE, CONTROL, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa
în cauză să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr.
2008/2/54554/19.03.2008 în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În motivare se arată că prin raportul de inspecţie fiscală, a fost supusă
verificării perioada cuprinsă între 01.04.2005-19.03.2008 şi a avut ca obiect
verificarea bazelor de impunere, a legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale,
corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării
prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată,
precum şi a accesoriilor aferente acestora.
La rubrica constatări, pe anul 2005, organul de control a constatat că în
legătură cu clădirea situată în Balta Blondă, deţinută în folosinţă în baza contractului
nr. 175/2003, societatea nu a făcut declaraţia în vederea impozitării încălcând astfel
prevederile art. 249 alin. 3 şi prevederile punctului 4.2 din contractul de
folosinţă.
Pentru anul 2006, 2007 şi 2008 se reţine aceiaşi încălcare a normei fiscale
instituite de art. 249 alin. 3 Cod fiscal şi a obligaţiei asumate prin art. 4.2 din contract.
Pe anul 2005, organul fiscal a stabilit o diferenţă de impozit în sumă de 1.620
lei la declaraţia de impunere cu privire la clădirile situate în Balta Blondă, Ferma nr. 3
lei la declaraţia de impunere cu privire la clădirile situate în Balta Blondă, Ferma nr. 3
lei la declaraţia de impunere cu privire la clădirile situate în Balta Blondă, Ferma nr. 3
şi dobânzi aferente în sumă de 1.400 lei.
Pe anul 2006, organul fiscal a stabilit o diferenţă de impozit în sumă de 1.980
şi majorări de întârziere în sumă de 1.186 lei.
Pe anul 2007, organul fiscal a stabilit o diferenţă de impozit în sumă de 3.240
şi majorări de întârziere în sumă de 831 lei.
Pe anul 2008, organul fiscal a stabilit o diferenţă de impozit în sumă de 2.971
lei la declaraţia de impunere cu privire la clădirile situate în Balta Blondă, Ferma nr.3.
Prevederile art. 249 alin. 3 Cod fiscal, generează obligaţia persoanelor fizice
sau juridice titulare a unor contracte de concesiune, administrare, locaţie sau
folosinţă de a achita bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia
se află amplasată construcţia impozitul pe clădiri. Norma însă, aşa cum a mai spus
nu este rigidă, imuabilă, ci, dimpotrivă, interpretabilă şi aplicabilă pe fiecare situaţie în
parte.
Afirmă că este adevărat faptul că a dobândit folosinţa unor construcţii care
aparent intră în categoria celor supuse impozitării în condiţiile art. 249 alin. 3 Cod
fiscal. Numai că, privind în profunzime şi conexiune cu alte texte de lege, se constată
că imobilele de mai sus nu sunt clădiri proprietatea publică sau privată a Statului ori a
unităţii administrativ-teritoriale, prima condiţie şi cea mai importantă ca impozitul pe
clădiri să fie datorat bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale.
Contractul nr. 175/2003 a avut ca şi subiecţi ai raportului juridic, pe de o parte
SC S SA în calitate de comodant şi, pe de altă parte, SC P SRL în calitate de
comodatar. Statul Român, nu este proprietarul bunurilor date în folosinţă de către SC
SĂTMĂREANA SA, el doar avizând, prin instituţia abilitată, încheierea contractului, în
calitate de acţionar la această societate. Calitatea de acţionar nu incumbă un drept
de proprietate asupra bunurilor care formează patrimoniul sau activele societăţii
comerciale.
Afirmă că nu erau incidente prevederile art. 249 alin. 3 Cod fiscal şi pe un al
considerent, respectiv acela că SC P SRL nu a beneficiat de efectele contractului nr.
175/2003 din două motive: SC S SA a intrat în şi bunurile concesionate
reclamantei sunt urmărite în vederea recuperării creanţelor Statului şi a altor creditori
şi bunurile sunt revendicate de către persoane fizice care pretind un drept de
proprietate asupra acestora.
În drept, invocă dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, PRIMARUL MUNICIPIULUI SATU
MARE solicită respingerea cererii formulată de reclamantă.
În motivare, pe cale de excepţie se invocă inadmisibilitatea prezentei cereri
deoarece, potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 (actualizată) privind
Contenciosul administrativ „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube
iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul
sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei
competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până
la pronunţarea instanţei de fond”, or, reclamanta nu a uzat de procedura prealabilă
administrativă prevăzută la art. 7 din Legea 554/2004 (actualizată).
Pe fondul cauzei, învederează că, cele două condiţii imperative prevăzute de
art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 (actualizată) privind Contenciosul administrativ,
denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării, presupunând dovedirea
efectivă a unor împrejurări care să fie de natură a argumenta existenţa cazului bine
justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Nici unul dintre aspectele invocate de către reclamantă nu se circumscriu
noţiunii de caz bine justificat şi nici nu dovedesc iminenţa producerii unei pagube,
care fac referire la un prejudiciu material viitor şi previzibil sau la o îndoială serioasă
privitoare la legalitatea actului.
Consideră că, invocarea de către reclamantă a unor aspecte privind
interpretarea şi aplicarea eronată a unor dispoziţii legale ţin de fondul actului, iar
acestea pot fi apreciate de instanţă numai în cadrul acţiunii în anulare.
Prin urmare, analizând dispoziţiile legale invocate mai sus, rezultă fără dubii,
faptul că, organul fiscal, în mod corect, a stabilit în sarcina reclamantei o diferenţă
suplimentară la impozitul pe clădiri şi teren pentru anii 2005-2008.
Mai mult, în contractul nr. 175/2003 (pe care îl anexează în copie), la pct. 4.2
lit. c) se institute în sarcina comodatarului obligaţia de plată a taxelor aferente
bugetelor locale.
În drept, invocă art. 115 C.proc.civ. şi dispoziţiile legale la care a făcut referire
în întâmpinare.
Analizând cererea de suspendare a actelor administrativ fiscale contestate,
actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat următoarele:
Potrivit art.215 C.proc.fiscală, ”Introducerea contestaţiei pe calea
administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a
cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa
competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20%
din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil
în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei”.
Cauţiunea prevăzută de textul de lege amintit stabilită de instanţa de
contencios administrativ în cuantum de 1000 lei, a fost achitată de către reclamant
conform recipisei C.E.C. nr. 9198871/1/18.06.2008.
Din probele administrate în cauză, rezultă că, prin Decizia de impunere nr.
2008/2/54554/19.03.2008 emisă de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SATU MARE –
Direcţia de Impozite şi Taxe în sarcina reclamantei s-au stabilit cu titlu de impozit pe
clădiri în cuantum total de 49.765 lei.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestaţie în condiţiile art.
177 C.proc.fiscală, înregistrată din eroare la D.G.F.P. Satu Mare, deşi era adresată
emitentului actului D.I.T.L. Satu Mare, sub nr. 41023/05.06.2008 (fila nr. 8).
Astfel fiind, instanţa constată că reclamanta a formulat contestaţie – procedura
prealabilă împotriva actului administrativ fiscal contestat, iar în privinţa cererii de
suspendare a executării acesteia prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt
îndeplinite condiţiile formale prevăzute de acest text de lege, cererea este admisibilă
din acest punct de vedere, iar excepţia inadmisibilităţii cererii determinată de
nedepunerea procedurii prealabile este nefondată şi urmează a fi respinsă în temeiul
art. 137 C.proc.civ.
Pe fondul cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal
contestat, instanţa constată că, din argumentele de fapt şi de drept invocate de către
reclamantă şi din înscrisurile depuse în probaţiune (contract de atribuire în folosinţă
gratuită, adeverinţă eliberată de ADS Bucureşti), fără a se prejudicia fondul litigiului,
rezultă indicii serioase privind nelegalitatea actului a cărei suspendare se solicită
astfel că, condiţia existenţei unui caz bine justificat prevăzută de art. 14, raportat la
art. art. 2 alin. 1 lit. t din Legea contenciosului administrativ potrivit căruia, „cazul bine
justificat”, este definit ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care
sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului
administrativ.”
De asemenea, în cauză este îndeplinită şi condiţia existenţei unei pagube
iminente în sensul definit de art. 2 lit. s din lege – „prejudiciul material viitor şi
previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionarii unei autorităţi
publice sau a unui serviciu public”.
Astfel, se constată că, în măsura în care actul administrativ fiscal devenit titlu
executoriu, se pune în executarea silită, iar contestaţia reclamantei sau chiar
acţiunea principală s-ar admite, în patrimoniul reclamantului se creează un prejudiciu
evident în sensul că acesta efectuează o plată la bugetul unităţii administrativ
teritoriale, care ulterior este posibil să fie constatată ca nedatorată, iar restituirea
acesteia să fie împiedicată de dificultăţile notorii de restituire a sumelor încasate
nelegal de către bugetul de stat.
Faţă de cele de mai sus, instanţa a apreciat, că prin suspendarea executării
actelor administrativ fiscale contestate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a
cauzei bugetul unităţii administrativ – teritoriale nu este serios afectat şi că prin luarea
acestei măsuri urgente şi vremelnice se evită crearea unui prejudiciu în patrimoniul
reclamantului.
Tot pe fondul cererii introductive, instanţa constată că persoanele faţă de care
se poate dispune suspendarea executării unui act administrativ fiscal sunt emitentul
actului contestat , organul competent să soluţioneze contestaţia fiscală şi organul
fiscal chemat la executarea silită a acestui act administrativ fiscal.
Prin urmare, se apreciază că acţiunea în contencios înaintată de reclamantă
împotriva celorlalte autorităţi publice – MUNICIPIUL SATU MARE, PRIMĂRIA
MUNICIPIULUI SATU MARE şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE
– este nefondată astfel că, aceasta urmează a fi respinsă faţă de aceste pârâte.
Constatând ca îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii prevăzute de
art. 14 din Legea nr. 554/2004, în temeiul acestei dispoziţii legale, respectiv a art. 8,
10,1 8 din acelaşi act normativ, art. 209 alin. 4 şi art. 215 alin. 2 C.proc.fiscală,
instanţa a admis în parte cererea reclamantei, a dispus suspendarea executării
actului administrativ fiscal contestat şi a respins acţiunea faţă de pârâţii anterior
indicaţi.
