Ordinanta Presedentiala Ordonanţă Preşedinţială


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 6892/2011

Şedinţa publică de la 31 Mai 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE : ULC

Grefier : HMA

Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamanta PC în contradictoriu cu pârâta PO-AIO, având ca obiect ordonanţă preşedinţială.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă, în reprezentarea reclamantei, av. PB, lipsă fiind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţa că la data şedinţei pârâta, prin serviciul registratură, a depus întâmpinare, după care:

Instanţa comunică un exemplar din întâmpinarea depusă la dosar reprezentantului reclamantei, care arată că nu solicită termen pentru a lua cunoştinţă de aceasta.

Instanţa pune în discuţie excepţiile invocate de pârâtă în întâmpinare.

Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepţiei conexităţii cu dosarul nr. 7865/271/2011 pentru că în dosarul respectiv reclamant este o altă persoană.

Instanţa respinge excepţia conexităţii întrucât prin conexare nu s-ar realiza o mai bună administrare a justiţiei şi, în plus, dosarul nr. 7865/271/2011 este deja soluţionat.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a PO, reprezentantul reclamantei arată că a înţeles să se judece cu AIO, nu cu PO.

Instanţa respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca fiind fără obiect.

Referitor la excepţia prematurităţii cererii de suspendare, reprezentantul reclamantei solicită respingerea ei, întrucât reclamantei i s-a pus în vedere să demoleze garajul pe propria cheltuială până la 01.06.2011.

Având în vedere că analiza acestei excepţii presupune de fapt analiza urgenţei cererii, instanţa va uni excepţia prematurităţii cererii de suspendare cu fondul şi se va pronunţa prin hotărâre.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa declară închisă faza probatorie şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea ordonanţei preşedinţiale, fiind întrunite toate cele trei condiţii prevăzute de lege. Cererea este urgentă, pentru că reclamanta a fost obligată să dărâme garajul până la 01.06.2011, este vremelnică, pentru că măsura suspendării ar dura până la soluţionarea dosarului nr. 8094/271/2011 şi nu prejudecă fondul, întrucât este deja o acţiune civilă pe rolul Judecătoriei Oradea în care se vor administra probe pe fond. Arată reprezentantul reclamantei că pârâta nu a făcut dovada lucrărilor de interes public şi că zona de amplasare a garajului este una foarte mică, ce nu permite efectuarea de lucrări. Pentru acel teren reclamanta achită impozit, iar măsura pârâtei este una abuzivă. Nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANŢA,

DELIBERÂND

ISTORICUL CAUZEI

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 27.04.2011, legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 10 lei şi timbru judiciar de 0,5 lei, reclamanta PCa solicitat instanţei să oblige pârâta AIOla suspendarea măsurii demolării garajului/copertină şi eliberării terenului din Oradea, str….., în spatele blocului B4, lângă gardul şcolii generale nr…. până la soluţionarea dosarului privind anularea pe dreptul comun a măsurii. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea de fapt, reclamanta arată că prin notificarea nr. 4173/31.01.2011 afişată pe uşa garajului i s-a învederat obligaţia de a demola garajul şi a elibera terenul ocupat de acesta până la 01.06.2011 pentru că în zonă urmează să se efectueze construcţii de interes public. Reclamanta consideră măsura abuzivă întrucât a construit legal garajul deţinut în proprietate, a achitat toate taxele aferente la zi, iar pârâta nu a dovedit efectuarea în zonă a lucrărilor de interes public. Mai arată reclamanta că este titulara unui drept de superficie asupra terenului, pentru care a introdus acţiune separată.

În drept, invocă dispoziţiile art. 581 şi urm. Cod de procedură civilă.

În probaţiune depune înscrisuri.

2. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia conexării dosarului cu dosarul nr. 7865/271/2011, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a PO şi excepţia prematurităţii cererii de suspendare. Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate.

În motivarea de fapt, pârâta arată că se impune conexarea prezentului dosar cu dosarul nr. 7865/271/2011, ambele având acelaşi obiect şi identitate de părţi în ce priveşte pârâta. PO nu are calitate procesuală pasivă, întrucât, în temeiul art.21 din Legea 215/2001, unităţile administrativ teritoriale sunt reprezentate în justiţie de primar. Cu privire la excepţia prematurităţii cererii de suspendare, pârâta învederează că notificarea nr. 41713/2011 nu este un act de silită şi nici act administrativ prin care să se fi dispus vreo măsură susceptibilă de suspendare; notificarea reprezintă aducerea la cunoştinţa reclamantei a faptului că nu mai este posibilă continuarea utilizarea terenului. Pe fond, pârâta arată că reclamanta are un drept de folosinţă asupra terenului din Oradea, str…. şi un drept de proprietate asupra garajului situat pe acel teren. Consiliul Local a hotărât să realizeze în zonă investiţii de interes public, iar pârâta, care este subordonată acestei instituţii a notificat proprietarii garajelor. Pârâta arată că prin notificare a înţeles să aducă la cunoştinţa reclamantei că nu mai este posibilă continuarea raporturilor juridice având ca obiect utilizarea terenului, că notificarea nu are caracterul unui act de executare silită şi nici a unui act administrativ prin care se pot dispune măsuri şi că, fiind coroborată cu dispoziţiile art. 7 alin.6 lit. c din convenţie, aceasta anunţă rezilierea de plin drept a convenţiei. Mai subliniază pârâta că interesul public primează celui privat, iar zona unde sunt garajele este susceptibilă de a fi amenajată ca parcare. Pârâta consideră că nu sunt îndeplinite cele trei condiţii speciale privind ordonanţa preşedinţială. Urgenţa se justifică doar după ce se pârâta procedează la demolarea pe cale administrativă a garajelor, conform art. 33 din Legea 50/1991 sau demarează acţiune în evacuare şi desfiinţare a garajelor. În ce priveşte caracterul vremelnic, instanţa nu poate dispune încetarea măsurii demolării, din moment ce acţiunea nu a început. Dreptul de folosinţă a încetat ca urmare a notificării, astfel că reclamanta ocupă terenul fără titlu.

În drept, invocă art. 581 Cod de procedură civilă şi 33 din Legea 50/1991.

Nu depune înscrisuri în probaţiune.

3. Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

ANALIZA INSTANŢEI

1. Situaţia de fapt reţinută de instanţă

Între reclamantă şi Consiliul Local al mun. O., prin pârâtă, s-a încheiat convenţia nr. 35, pe perioada 01.04.2009 – 30.06.2009, ce se prelungeşte trimestrial prin simplul acord de voinţă al părţilor, având ca obiect cedarea folosinţei terenului în suprafaţă de 18 mp situat în Oradea, str…., pe care reclamanta are amplasat un garaj, în schimbul unui tarif anual stabilit prin Hotărârea Consiliului Local.

Reclamanta a achitat tariful pe trimestrul I al anului 2011, aşa cum reiese din chitanţa aflată la fila 11 dosar.

Prin notificarea nr. 41713/31.01.2011, semnată şi parafată de pârâtă prin reprezentanţii legali, reclamanta este înştiinţată că în zona unde este amplasat garajul se vor realiza investiţii de interes public, astfel că are obligaţia de a-şi demola garajul şi de a elibera terenul până la 01.06.2011. În caz contrar, pârâta va proceda la desfiinţarea construcţiei pe cale administrativă, cu suportarea de către reclamantă a cheltuielilor privind transportul şi depozitarea materialelor şi la aplicarea unei amenzi contravenţionale între 500 şi 1.000 lei, conform HCL 852/29.10.2009. Conform acestei notificări, reclamanta datorează tariful aferent utilizării domeniului public până la predarea terenului liber de sarcini.

Pe rolul Judecătoriei Oradea se află înregistrat dosarul nr. 8094/271/2011, cu prim termen la 22.09.2011, între aceleaşi părţi, în aceeaşi calitate, având ca obiect obligarea pârâtei, pe drept comun, la anularea măsurii demolării garajului.

2. Verificând din oficiu calitatea procesuală pasivă a AIO, aceasta este o instituţie de drept public cu personalitate juridică, având ca scop administrarea, gestionarea, închirierea, întreţinerea şi vânzarea fondului imobiliar aflat în administrarea Consiliului Local al municipiului Oradea, conform art. 3 şi 4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare, afişat pe site-ul oficial al PO. AIO este cea care semnează şi parafează, prin reprezentanţii legali, convenţia nr. 34 şi notificarea nr. 4173/31.01.2011, astfel că este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii.

3. Condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale

Potrivit art. 581 Cod de procedură civilă, instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Raportând reglementările incidente la situaţia de fapt reţinută, instanţa constată că acţiunea reclamantei este întemeiată pentru următoarele argumente:

Urgenţa suspendării măsurii de demolare este dată de termenul scurt fixat de pârâtă pentru eliberarea terenului şi de consecinţele aplicabile în caz de neconformare. Prin cererea de ordonanţă preşedinţială reclamanta urmăreşte prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, dat fiind faptul că până la 01.06.2011 are obligaţia de a demola garajul, proprietatea sa, iar după această dată măsura este adusă la îndeplinire de către pârâtă, pe seama reclamantei.

Din analiza dispoziţiilor art. 33 din Legea 51/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, invocate de pârâtă în infirmarea urgenţei, reiese tocmai că procedura desfiinţării pe cale administrativă a construcţiilor se realizează cu celeritate, întrucât se face fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare, fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului. Pârâta, prin atribuţiile şi prerogativele date de lege, are posibilitatea de a proceda imediat după 01.06.2011 la demolarea garajului, astfel că notificarea, formulată clar şi ferm, trebuie interpretată după înţelesul literal al termenilor.

Suspendarea măsurii demolării are caracter vremelnic, fiind dispusă până la rezolvarea irevocabilă a fondului litigiului, ce formează obiectul dosarului nr. 8094/271/2011.

Prin această măsură vremelnică nu se prejudecă fondul, dat fiind că părţile vor administra probe pe fond în dosarul nr. 8094/271/2011, aflat pe rolul Judecătoriei Oradea. Cercetând aparenţa dreptului reclamantei de a i se lăsa posesia şi folosinţa garajului, instanţa constată că motivul pentru care pârâta a solicitat eliberarea terenului nu a fost dovedit prin depunerea documentaţiei de stabilire şi aprobare a lucrărilor întocmite, în condiţiile legii, de instituţiile competente. Pârâta nu are un temei vădit pentru a obliga reclamanta la demolarea garajului, iar aspectul privind rezilierea convenţiei şi faptul că reclamanta nu mai are titlu valabil pentru teren presupun mai mult decât o pipăire a fondului, urmând a fi analizate de instanţa de fond.

Pentru toate considerentele de fapt şi de drept mai sus enunţate, instanţa va respinge excepţia prematurităţii cererii de suspendare invocată de pârâtă şi va admite cererea reclamantei aşa cum a fost formulată, obligând pârâta să suspende măsura demolării garajului proprietatea reclamantei, situat în Oradea, str. …., în spatele blocului B4, lângă gardul Şcolii Generale nr. …. până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 8094/271/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Oradea.

Instanţa va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia prematurităţii cererii de suspendare, invocată de pârâtă.

Admite cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta P C, domiciliată în Oradea, str……., judeţul Bihor în contradictoriu cu pârâta AIO, cu sediul în Oradea, str…..

Obligă pârâta să suspende măsura demolării garajului proprietatea reclamantei, situat în Oradea, str…. până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 8094/271/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Oradea.

Fără cheltuieli de judecata.

Definitivă şi de drept.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 31.05.2011.

PREŞEDINTE GREFIER