Pretentii sprijin financiar Cereri


JUDECĂTORIA ORADEA-JUDEŢUL BIHOR

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. 11719/271/2010

SENTINŢA CIVILĂ Nr.4035/2011

Şedinţa publică de la 06 aprilie 2011

Instanţa constituită din:

Preşedinte: ERDEI DANA VERONICA

Grefier: CUC MIHAELA IOANA

Pe rol fiind judecarea cauzei civile înaintată de reclamanta AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEŢEAN B. în contradictoriu cu pârâtul Z.L., având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu au răspuns părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul de şedinţă expune referatul cauzei, învederând instanţei că în prezenta cauză s-a amânat pronunţarea pentru astăzi, după care:

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa din 23.03.2011, fiind consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, în vederea deliberării, a amânat pronunţarea soluţiei ini?ial pentru data de 30.03.2011, iar ulterior pentru astăzi, 06.04.2011.

J U D E C Ă T O R I A,

Deliberând asupra cauzei civile,

În baza actelor de la dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14.06.2010, sub număr de dosar 11719/271/2010, reclamanta AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEŢEAN B. a chemat în judecată pârâtul Z.L., solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care pârâtul să fie obligat să îi restituie suma de 1.000 lei, actualizată cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii, reprezentând plată nedatorată, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta arată că prin cererea nr.SA 1035/39367, pârâtul a solicitat sprijin financiar pentru înfiinţarea de culturi de grâu pe raza localită?ii Oradea, în temeiul art.1 şi 2 din Ordinul nr. 687/2007.

În baza acestei cereri, i-a acordat pârâtului bonuri valorice în valoare de 1.000 lei pentru suprafaţa de 2 ha declarată că va fi cultivată cu grâu.

Prin cerere, pârâtul s-a obligat să restituie sumele aferente bonurilor valorice primite, în condiţiile în care nu realizează suprafaţa cultivată pentru care a solicitat sprijin direct.

La data verificării culturii pentru care s-a formulat cererea de sprijin, conform art. 15 din Ordinul nr. 687/2007, dată la care s-a încheiat şi proces verbal de recepţie şi restituire nr. SA 1035 din 16.06.2008, s-a constatat că pârâtul nu a înfiinţat cultura pe suprafaţa declarată în cerere, având astfel de restituit suma de 1.000 lei.

Mai arată că pârâtul a fost pus în întârziere prin notificarea APIA nr.10743 din 08.12.2008, de care a luat cunoştinţă în 16.12.2008.

În drept, cererea este întemeiată pe art.1092, art.1105 C.civ, O.U.G. nr.687/2007 şi Ordinul 260/06.05.2008.

În dovedirea cererii reclamanta a depus înscrisuri, în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f.7-10).

Acţiunea este scutită de taxă judiciară de timbru, potrivit art.17 din Legea nr.146/1997.

Pârâtul Z.L. nu a formulat întâmpinare, însă şi-a precizat poziţia în cauză prin concluzii orale, arâtând că nu datorează suma pretinsă, întrucât terenul a fost cultivat.

În cauză a fost încuviinţată proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului (f.24) şi proba testimonială propusă de pârât, constând în audierea martorilor Z.E. şi S.V.(f.36, 37).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art.1 din Ordinul nr.687/2007 privind modificarea anexei F la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor ?i dezvoltării rurale nr.850/2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru activită?ile din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătă?irilor funciare ?i al organizării ?i sistematizării teritoriului, precum ?i condi?iile de eligibilitate, „se acordă sprijin financiar prin subven?ionarea motorinei ?i/sau biodieselului, precum ?i a altor resurse materiale (semin?e ?i/sau pesticide ?i/sau îngră?ăminte), necesare pentru culturile din toamna anului 2007”, iar conform art.2 din acest act normativ, „sprijinul financiar, în cuantum de 500 lei/ha pentru grâu, 400 lei/ha pentru rapi?ă ?i 450 lei/ha pentru alte culturi, se acordă beneficiarilor acestui sprijin financiar prin atribuirea gratuită de bonuri valorice nominale, în valoare propor?ională cu suprafa?a de teren pe care se înfiin?ează culturi agricole în toamna anului 2007”.

În conformitate cu art.15 alin.1 şi 3 din Ordinul nr.687/2007, reprezentanţi teritoriali ai sucursalelor judeţene ale Agenţiei, numiţi de către directorii sucursalelor, verifică, în prezenţa beneficiarilor de sprijin financiar prin bonuri valorice, suprafeţele înfiinţate de către aceştia în toamna anului 2007 şi întocmesc până la data de 1 martie 2008, inclusiv, procesul-verbal de recepţie şi restituire. În cazul în care se constată că nu au fost realizate suprafeţele pe culturi, menţionate în cererea de acordare a sprijinului financiar, beneficiarii vor restitui sumele aferente reprezentând sprijin financiar nejustificat.

În temeiul acestor texte de lege, prin cererea nr.SA 1035/39367 din 12.10.2007 (f.8), pârâtul a solicitat pârâtei sprijin financiar prin bonuri valorice pentru înfiin?area unei culturi de grâu pe raza localită?ii O., pe o suprafa?ă agricolă de 2 ha.

Cererea a fost solu?ionată favorabil, pârâtului fiindu-i acordat sprijinul financiar solicitat, prin bonuri valorice în valoare de 1000 lei.

Potrivit susţinerilor reclamantei, în urma verificării culturii pentru care s-a acordat sprijinul financiar, conform art.15 din Ordinul nr.687/2007, s-a constatat că pârâtul nu a înfiinţat cultura de grâu pe suprafaţa declarată, astfel cum rezultă din procesul de recepţie şi restituire nr.SA 1035 din 16.06.2008.

Pârâtul a contestat aceste susţineri, arătând că a cultivat parcela de teren pentru care a solicitat sprijin financiar. A mai menţionat că nu a fost înştiinţat să se prezinte la încheierea procesului verbal de recepţie şi restituire.

Aceste susţineri ale petentului sunt dovedite prin probele administrate în cauză.

Astfel, răspunsurile pârâtului la interogatoriu se coroborează cu proba testimonială administrată în cauză; martorii Z.E. şi S.V., audiaţi în cauză sub prestare de jurământ (f.36, 37), au declarat că au cunoştinţă că pârâtul, în anul 2008, a obţinut cultură de grâu înfiinţată pe o parcelă de teren de 2 ha.

Din analiza înscrisurilor depuse în probaţiune de reclamantă, rezultă că pârâtul nu a fost înştiinţat să se prezinte în data de 16.06.2008 la încheierea procesului verbal de recep?ie ?i restituire, contrar dispoziţiilor art.15 din Ordinul nr.687/2007.

Pârâtului i s-a comunicat procesul verbal de recepţie şi restituire odată cu notificarea de plată şi punere în întârziere nr.17043 din 08.12.2008 (f.9), comunicată în data de 10.12.2008 (f.10).

În considerarea acestor aspecte, re?inând că pârâtul a înfiin?at cultura de grâu pe suprafa?a declarată în cerere, aspect dovedit prin interogatoriu şi proba testimonială administrată în cauză, ?i re?inând că procesul verbal de recep?ie a fost încheiat în lipsa pârâtului, care nu a fost în?tiin?at să se prezinte în data de 16.06.2008, instan?a apreciază că în spe?ă nu sunt îndeplinite condi?iile de restituire a sumei reprezentând sprijin financiar, prevăzute de art.15 alin.3 din Ordinul nr.687/2007, astfel că va respinge ac?iunea ca neîntemeiată.

Faţă de soluţia pronunţată, în cauză nu se acordă cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanta AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEŢEAN B., cu sediul în …, împotriva pârâtului Z.L., cu domiciliul în …, având ca obiect pretenţii civile în sumă de 1000 lei.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă şi irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 aprilie 2011.

Preşedinte Grefier

DANA VERONICA ERDEI MIHAELA IOANA CUC