SENTINŢA CIVILĂ nr. 176/CA/ 7 mai 2008
Domeniu asociat: administrativ; operaţiune administrativă.
Din punct de vedere juridic, „executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi
irevocabile” este un act de voinţă al debitorului obligaţiei în cazul în care executarea
silită se face de bunăvoie şi un act de voinţă, de putere al autorităţii judecătoreşti, în
cazul în care executarea se efectuează silit în conformitate cu dispoziţiile codului de
procedură civilă aplicabil în cazul titlurilor executorii emise în legătură cu creanţe
născute în baza unor raporturi juridice comerciale.
În consecinţă, deşi în concret executarea unui sentinţe se realizează prin
În consecinţă, deşi în concret executarea unui sentinţe se realizează prin
intermediul unor operaţiuni materiale/fapte materiale – de semnare a unui ordin de
intermediul unor operaţiuni materiale/fapte materiale – de semnare a unui ordin de
plată, remiterea unei sume de bani, „executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive
şi irevocabile” nu este o operaţiune tehnico – administrativă astfel cum aceasta a fost
calificată de către reclamantă pentru ca pârâta, chiar dacă aceasta este o autoritate
publică, să poată fi obligată a o îndeplini în condiţiile şi cu sancţiunile prevăzute de
legea contenciosului administrativ.
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la instanţă sub dosar nr.
de mai sus, reclamanta SC „KI” SRL SATU MARE, a chemat în judecată în judecată
în calitate pârâtă COMUNA SÂNMARTIN prin PRIMAR şi prin CONSILIUL LOCAL
solicitând instanţei ca, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 să oblige
pârâţii, autorităţi publice cu drept de soluţionare şi gestionare a treburilor publice ale
unităţii administrativ – teritoriale, la operaţiunea tehnico – administrativă de punere în
executare a Ordonanţei nr. 4454/03.08.2007 pronunţată de Judecătoria Satu Mare,
cu fixarea în sarcina pârâtei a obligaţiei de în termen de 30 de zile sub
sancţiunea amenzii prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii se arată că la data de 03.08.2007 instanţa Judecătoriei
Satu Mare a pronunţat Ordonanţa numărul 154/03.08.2007 prin care obliga Unitatea
Administrativ Teritorială Comuna Sânmartin la plata sumelor datorate reclamantei,
precum şi la plata penalităţilor de întârziere stabilite de părţi prin contract.
Susamintita Ordonanţă este investită cu formulă la data de
17.12.2007, ocazie cu care instanţa efectuează controlul de legalitate, hotărârea
rămânând definitivă şi irevocabilă prin respingerea acţiunii în anulare.
La data de 08.01.2008 reclamanta, efectuând procedura prealabilă impusă
prin lege, comunică reprezentanţilor legali ai Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna
Sânmartin solicitarea de punere în executare a hotărârii definitive şi irevocabile
depunând anexat copia investită a acesteia.
Întrucât autoritatea publică susamintită nu a înţeles să-i comunice nici un
răspuns şi nu a dat curs la punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti
definitive şi irevocabile învederează următoarele:
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat asupra nepunerii în
executare a hotărârilor definitive şi irevocabile de către autorităţi publice investite cu
forţa publică (Statul) statuând în cauza Ruxandra Trading S.R.L. împotriva României
– 2007, următoarele: “Curtea aminteşte că dreptul la un tribunal garantat de art. 6
alin. 1 din Convenţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant
ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână
inoperantă în detrimentul unei părţi. Executarea unei sentinţe, a oricărei instanţe,
trebuie considerată ca făcând parte integrantă din «proces» în sensul art. 6. Curtea a
recunoscut deja că protejarea efectivă a justiţiabilului şi restabilirea legalităţii implică
obligaţia pentru administraţie de a se adapta la o sentinţă sau o hotărâre”.
Curtea Europeană a statuat, de asemenea, (cauza Costin împotriva României,
2005): “Curtea aminteşte că executarea unei sentinţe sau a unei hotărâri a oricărei
instanţe trebuie considerată ca făcând parte integrantă din “proces”, în sensul art. 6
din Convenţie. Dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui
stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să
rămână inoperantă, în detrimentul unei părţi (Cauza Immobiliare Saffi împotriva
Italiei[GC], nr. 22.774/1993, paragraful 63, CEDO 1999-V)”.
În lumina celor două decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului,
apreciază că acţiunea cu exces de putere a celor două intimate privează reclamanta
de garanţiile prevăzute prin Convenţia pentru apărarea drepturilor si libertăţilor
fundamentale interesând dreptul la un proces echitabil, întrucât intimatele, autorităţi
publice reprezentanţi legali ai Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Sânmartin şi
învestite cu puterea Statului, în exercitarea atribuţiilor forţei publice ce îi sunt
încredinţate, refuză punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi
irevocabile.
În exercitarea discreţionară a forţei publice, cu care sunt învestite prin efectul
legii, intimatele înţeleg să nesocotească atât prevederile dreptului intern, cât şi cele
ale Convenţiei, violând prevederile art. 16 din Legea nr. 304/2004, precum şi
prevederile art. 44 alin. 1 din României, refuzând să pună în executare
dispoziţii cu forţă de lege ale instanţei de judecată.
Astfel, Î.C.C.J. – Secţia Civilă, în Decizia nr. 5552/11.04.2004, a arătat că
“Potrivit art. 21 alin. (3) din instituţie „Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la
soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil”, iar conform art. 123 (1) „justiţia se
înfăptuieşte în numele legii”, astfel că hotărârea judecătorească executorie are
putere de lege şi instituie obligaţia imperativă de a fi executată de cel faţă de care s-a
pronunţat.
Dacă s-ar pune la îndoială caracterul absolut al acestei obligaţii ori s-ar lăsa
posibilitatea de a fi evitată executarea acestui tip de obligaţie, instituită judecătoreşte,
atunci s-ar încalcă grav principiul legalităţii, autoritatea de lucru judecat şi principiul
securităţii juridice – creaţie a jurisprudenţei CEDO, ceea ce ar anihila efectele unei
hotărâri judecătoreşti şi ar vida de conţinut dreptul subiectiv recunoscut pe cale
judiciară.”
Faţă de cele ce preced, observând că reclamanta este grav lezată aflându-se
în imposibilitatea de a achita taxe cuvenite bugetului de stat şi venituri salariale,
solicită instanţei să oblige autorităţile publice locale Primarul Comunei Sânmartin şi
Consiliul Local al Comunei Sânmartin, la operaţiunea tehnico-administrativă de
punere în executare a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile sub sancţiunea
amendării reprezentanţilor legali ai intimatei.
În drept, invocă prevederile art. 6 prgf. 1 din cadrul Convenţiei pentru apărarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor
Omului din cauza Ruxandra Trading S.R.L. împotriva României – 2007, Hotărârea
Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Costin împotriva României – 2005,
prevederile art. 44 alin. 1 din Constituţia României, prevederile art. 16 din cadrul Legii
nr. 304/2004, prevederile art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 1 lit. a, b, f, n, o, art. 7 alin. 1, art. 8
alin. 1, art. 10 alin. 3, art. 11 alin. 1 lit. c, art. 16 indice 1, art. 18 alin. 1, art. 24 din
Legea nr. 554/2004.
În probaţiune se depune copia Ordonanţei nr. 4454/03.08.2007 dată de
Judecătoria Satu Mare, înscrisul intitulat „Notificare privind efectuarea operaţiunilor
tehnico–administrative de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi
irevocabile” din data de 07.01.2008, dovada comunicării acestei notificări cu pârâta.
Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:
Prin prezenta acţiune în contencios administrativ societatea comercială
reclamantă solicită instanţei să oblige pârâta la efectuarea unei operaţiuni tehnico–
administrative, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Operaţiunea tehnico–administrativă a cărei îndeplinire se solicită, este
executarea unei ordonanţe cuprinzând somaţia de plată emisă de o instanţă de
judecată de drept comun, cu privire la o creanţă de natură comercială deţinută de
reclamantă faţă de pârâtă.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, „persoana vătămată într-un drept
recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral,
nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun
răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de
contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a
actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De
asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se
consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în
termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul
de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea
sau protejarea dreptului sau interesului legitim” , iar potrivit art. 18 alin. 1, „instanţa,
soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în
tot sau in parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publica să emită un act
administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune
administrativă”.
Noţiunea de operaţiune tehnico–administrativă nu este definită în conţinutul
Legii contenciosului administrativ fiind o creaţie a doctrinei de drept administrativ.
În literatura juridică de specialitate, operaţiunile tehnico–administrative sunt
descrise prin prisma trăsăturilor acestora, în sensul că acestea sunt fapte materiale
ale organelor administraţiei publice şi nu manifestări exprese de voinţă de a da
naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii şi că aceste operaţiuni intervin de
regulă în legătură cu emiterea şi executarea actelor juridice ale organelor
administraţiei publice la stabilirea acestor trăsături reţinându-se accepţiunea tehnică,
specifică ştiinţei dreptului administrativ a noţiunii de fapt material şi nu cea filozofică
potrivit căreia orice acţiune umană are semnificaţia unui fapt material, mai exact a
unui fapt social.
Ca operaţiuni tehnico-administrative sunt date cu titlu de exemplu
multiplicarea unui act, aplicarea unei ştampile, efectuarea unei expertize, dărâmarea
unei clădiri, etc. şi, se reţine că, fără aceste operaţiuni este de neconceput realizarea
sarcinilor administraţiei publice, deoarece, cu ajutorul acestora se asigură
transpunerea în practică atât a actelor juridice ale organelor administraţiei publice (în
primul rând a actului administrativ), cât şi a legilor în baza cărora sunt emise actele
administrative respective sau, după caz, în limitele legii se prestează un anumit
serviciu public.
Astfel cum a arătat şi reclamanta în cuprinsul cererii de chemare în judecată,
executarea unei hotărâri judecătoreşti căreia legea îi recunoaşte caracterul de titlu
executoriu este parte integrantă a procesului civil, caracter recunoscut în mod expres
în legislaţia internă prin dispoziţiile Cărţii a V – a a Codului de procedură civilă.
Potrivit art. 371 C.proc.civ., „obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau
printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În cazul în care debitorul nu
execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare
silită, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă legea nu prevede altfel”.
Faţă de cele de mai sus, instanţa constată că, din punct de vedere juridic,
„executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile” este un act de voinţă
al debitorului obligaţiei în cazul în care executarea silită se face de bunăvoie şi un act
de voinţă, de putere al autorităţii judecătoreşti, în cazul în care executarea se
efectuează silit în conformitate cu dispoziţiile codului de procedură civilă aplicabil în
cazul titlurilor executorii emise în legătură cu creanţe născute în baza unor raporturi
juridice comerciale.
plată, remiterea unei sume de bani – instanţa apreciază că „executarea unei hotărâri
judecătoreşti definitive şi irevocabile” nu este o operaţiune tehnico – administrativă
astfel cum aceasta a fost calificată de către reclamantă pentru ca pârâta, chiar dacă
aceasta este o autoritate publică, să poată fi obligată a o îndeplini în condiţiile şi cu
sancţiunile prevăzute de legea contenciosului administrativ.
De asemenea, instanţa constată că pentru executarea unui titlu executoriu,
prin legislaţie specifică se prevede o altă procedură specială, cea a executării silite
astfel că speţei îi sunt aplicabile şi prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004,
potrivit căruia nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele
administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege
organică o altă procedură judiciară.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanţa a apreciat că acţiunea în
contencios administrativ înaintată de reclamantă împotriva pârâtei este nefondată
motiv pentru care, în temeiul art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004, art. 274 C.porc.civ
şi a textelor de lege anterior amintite a respins-o, conform dispozitivului sentinţei.
