SENTINŢA CIVILĂ NR. Nr.85/CA/19 Septembrie 2007
Domeniu asociat: administrativ; sancţiune neexecutare sentinţă.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, ”dacă în urma admiterii acţiunii
Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, ”dacă în urma admiterii acţiunii
autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul
autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul
administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni
administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni
administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul
administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul
prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile
prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile
de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În cazul în care termenul nu este
de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În cazul în care termenul nu este
respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei
respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei
obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere,
obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere,
iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”, iar potrivit art. 25 din
iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”, iar potrivit art. 25 din
acelaşi act normativ, ”Sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se
acelaşi act normativ, ”Sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se
aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului.
aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului.
Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor.”
Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor.”
În cazul în care autoritatea publică nu îşi îndeplineşte de bună voie obligaţia
de a executa o hotărâre judecătorească irevocabilă dată în contencios administrativ
aceasta poate fi constrânsă la prin obligarea conducătorului autorităţii
publice la plata unei amenzi şi la suportarea de către acesta a prejudiciului suportat
de către reclamant. Este evident că persoana care poate fi obligată la plata amenzii
prev de art. 24 este reprezentantul legal al autorităţii publice care a figurat ca parte în
litigiul iniţial şi că, la plata acestei amenzi nu poate fi obligată o persoană care nu a
figurat ca parte în litigiul de fond şi căreia hotărârea judecătorească nu îi este
opozabilă.
Prin acţiunea în contencios administrativ, înregistrată sub nr. unic de mai sus,
reclamanta AF „BZN” a chemat în judecată în calitate de pârât CONSILIUL LOCAL
AL COMUNEI SANISLĂU reprezentat prin primar, în temeiul art.16 din Legea nr.
554/2004, introduce în cauză în calitate de pârât şi pe funcţionarul care se face
vinovat de nerespectarea dreptului irevocabil al reclamantului MGC, solicitând
instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa în cauză,
– să oblige pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI SANISLĂU la plata
despăgubirilor în cuantum de 20.000 RON, pentru nerespectarea obligaţiei de a
vinde prin metoda negocierii directe pe seama reclamantei, imobilul situat în comuna
Sanislău, str. Libertăţii nr. 28, stabilită prin Sentinţa civilă nr.171/CA/27.09.2006,
pronunţată în dosar nr. 2738/2006 al Tribunalului Satu Mare, irevocabilă;
– să oblige pârâtul MGC la plata unei amenzi pentru nerespectarea în termen
a obligaţiei lui de a dispune constituirea Comisiei pentru vânzarea spaţiilor
comerciale, conform cu Sentinţa civilă nr. 171/CA/27.09.2006 şi a prevederilor Legii
nr. 550/2002, în cuantum de 7492 RON, conform cu prevederile art. 24 din Legea nr.
554/2004;
-să oblige pârâţii în mod solidar la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, se arată următoarele:
Prin Sentinţa civilă irevocabilă nr. 171/CA din 27.09.2006, pronunţată în
dosarul nr. 2738 /2006 al Tribunalului Satu Mare, pârâtul CONSILIU LOCAL
SANISLĂU a fost obligat să procedeze la vânzarea pe seama reclamantei a dreptului
de proprietate asupra imobilului situat în comuna Sanislău, str. Libertăţii, nr. 28,
judeţul Satu Mare, înscris în CF nr. 3 Sanislău, nr. top. 449, prin metoda
negocierii directe a vânzării.
Aceste dispoziţii irevocabile ale instanţei de contencios administrativ i-au fost
comunicate instituţiei pârâte la data de 30.10.2006, alăturat unei adrese prin care
reclamanta a solicitat punerea în executare a acestor dispoziţii obligatorii în
conformitate cu prevederile Legii nr. 550/2002, privind vânzarea spaţiilor comerciale
proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea
consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul
regiilor autonome de interes local, republicată.
Însă, pârâtul CONSILIU LOCAL, în loc să execute întocmai şi în termenul
prevăzut de lege aceste obligaţii irevocabil stabilite, decide intentarea unei acţiuni în
contestaţie în anulare a Sentinţei civile nr. 171/CA din 27.09.2006, pronunţată în
dosarul nr. 2738/2006 al Tribunalului Satu Mare, prin Hotărârea Consiliului Local
Sanislău, cu nr. 33 din 27 noiembrie 2006. Această cauză a constituit obiectul
dosarului nr. 7650/2006 al Tribunalului Satu Mare, care a fost soluţionată irevocabil
prin Sentinţa civilă nr. 29/CA din 25.01.2007, prin care a fost respinsă contestaţie în
anulare formulată de pârâtul de astăzi, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de
judecată.
Văzând că în procesul privind vânzarea imobilului prin negociere directă nu se
efectuează absolut nici un demers din partea instituţiei pârâte, la data de 06.01.2007
s-a formulat o notificare primarului comunei, prin care i s-a cerut constituirea comisiei
de vânzare a spaţiilor care cad sub incidenţa Legii nr. 550/2002, arătându-i obligaţia
care s-a născut la data de 05.11.2002, prin efectul publicării în Monitorul Oficial al
Legii nr. 550/2002.
De atunci, însă, nu s-a întâmplat nimic, din informaţiile pe care le deţine
reclamanta, comisia nu s-a întrunit niciodată, chiar şi componenţa nominală a
comisiei este tendenţioasă, fiind numite persoane care au fost împotriva vânzării
imobilului în cauză prin negociere directă, fiind interesate ca imobilul să se vândă prin
licitaţie publică.
Cert este faptul că pârâtul nu şi-a respectat obligaţia născută încă la data de
05.11.2002, prin efectul publicării în Monitorul Oficial al Legii nr. 550/2002, aceea de
a dispune constituirea comisiei de vânzare a spaţiilor care cad sub incidenţa Legii nr.
550/2002.
Mai mult, el în calitate de reprezentant în justiţie a pârâtului CONSILIU LOCAL
şi primar, nu şi-a respectat prevederile irevocabile ale Sentinţei civile nr. 171/CA din
27.09.2006, pronunţată în dosarul nr. 2738/2006 al Tribunalului Satu Mare şi nu a
procedat la constituirea acestei comisii, pri demers obligatoriu în vederea executării
dispoziţiilor instanţei, în termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 24, alin. 1 din Legea
nr. 554/2006.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/006, în cazul în care acest
termen nu este respectat, se va aplica conducătorului autorităţii publice sau, după
caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi
de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere. Cuantumul
amenzii este calculat conform cu salariul minim brut pe economie valabil în anul
2006, termenul de 30 de zile expirând la data de 30 noiembrie 2006, calculat de la
data când instituţia pârâtă şi pârâtul au luat cunoştinţă de dispoziţiile instanţei, de
asemenea, ţinându-se cont de modificarea salariului minim brut pe economie în anul
2007, zilele de întârziere fiind însumate până la data de 27 februarie 2007.
În ce priveşte cererea de despăgubire, reclamanta arătă că acest prejudiciu a
fost cauzat de pierderea din încasări a asociaţii, în care funcţionează un bar în
imobilul – obiect al cauzei, în care nu a putut efectua investiţii de reamenajare şi
reabilitare şi care este în stare deplorabilă, din cauză că instituţie pârâtă nu a rezolvat
cererea reclamantei, perfect legală şi chiar irevocabil stabilită de instanţa de
judecată, aceea de a vinde pe seama asociaţiei a dreptului de proprietate asupra
imobilului situat în comuna Sanislău, str. libertăţii, nr. 28, judeţul Satu Mare, înscris în
CF nr. 3 Sanislău, nr. top. 449, prin metoda negocierii directe a vânzării.
În drept, reclamanta invocă art. 24, art. 25 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinările formulate în cauză de către Primarul Comunei Sanislău, ing.
MG Cîn nume propriu şi în reprezentarea CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI
SANISLĂU, se solicită respingerea cererii reclamantei.
Pârâtul invocă, în principal, apărări legate de fondul litigiului soluţionat prin
Sentinţa civilă nr. 171/CA/2006 a Tribunalului Satu Mare irevocabilă, pentru a justifica
motivul neexecutării acesteia.
Referitor la cererea reclamantei privind plata unor despăgubiri şi obligarea la
plata amenzii prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, se arată că, în speţa
dedusă judecăţii, aceste prevederi legale nu sunt aplicabile.
Obiectul prezentei acţiuni îl constituie întreg imobilul, pe care reclamanta
doreşte să-l cumpere prin metoda negocierii directe, cale prevăzută de Legea
specială 550/2002 şi nu de către Legea 215/2001 privind administraţia publică locală.
Introducerea acestei acţiuni este ca o încercare tardivă şi nelegală, de forţare
a legilor în materie de vânzare pentru a se vinde prin aceste metode prevăzute
distinct în legislaţie.
Referitor la capătul de cerere privind despăgubirile pentru câştigul nerealizat,
care să fie acoperit din banii publici (bugetul local) este ireală, deoarece au existat un
şir de 5 procese (toate introduse de către actualul reclamant) şi o contestaţie în
anulare introdusă de către Consiliul local (actualul parat).
Pretenţiile materiale invocate şi eventualul prejudiciu sunt nule şi neadevărate,
nu au avut loc pierderi materiale şi de clientelă, iar actualul primar MGC, nu era în
funcţie, aşa cum se arata la data de 05.11.2002 (publicarea Legii 550/2002), rezultă
fără putinţă de tăgadă că este o încercare de a forţa justiţia prin acţiune în
contencios, pentru ca imobilul – obiect al prezentei cauze – să fie cumpărat la un preţ
mult sub valoarea de piaţa si ilegal, fără a se ţine seama de prevederile Legii
213/1998 privind proprietatea publică şi privată şi ale Legii 215/2001.
Prevederile art. 24 alin. 2 nu sunt aplicabile în speţa dedusă judecăţii,
deoarece procedura specială prevăzută de Legea 550/2002 este o procedură
administrativ-jurisdicţională, care în timp depăşeşte termenul de 30 de zile prevăzut
de alin. 3 al art. 24 şi doar în urma admiterii acţiunii. Reclamantul uită intenţionat că
pârâtul CONSILIUL LOCAL a introdus o acţiune în anulare de la rămânerea definitivă
a Sentinţei civile 171/2006.
Comisia locală Sanislău de aplicare a Legii 550/2002 şi-a însuşit Sentinţa
civila nr. 171/2006 şi este obligată să respecte dispozitivul acesteia numai pentru
spaţiul comercial aflat în imobil şi nu poate vinde întreg imobilul, nu are competenţa
necesară, potrivit legii în materie.
Potrivit Legii 550/2002 este constituită comisia locală de vânzare a
spaţiilor comerciale, cu respectarea legii şi a normelor de aplicare a acesteia, inclusiv
prin aprobarea componenţei de către consiliul local, ca autoritate deliberativă în
sensul art. 23 din Legea 215/2001, republicată, afirmaţiile reclamantei privind
componenţa sunt total nefondate. A fost nevoie de reactualizarea comisiei deoarece
din vechea comisie (mandatul 2000-2004) făceau parte şi consilieri care actualmente
sunt la comuna Ciumeşti (altă unitate administrativ-teritorială) şi cu respectarea
legilor, fiind un imobil proprietate a unităţii administrativ-teritoriale Sanislău, supus
unor norme imperativ prevăzute .
În situaţia în care instanţa va pronunţa o sentinţă favorabilă reclamantului
aceasta se va pronunţa cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii 213/1998
privind proprietatea publică şi privată, a Legii 215/2001 privind administraţia publică
locală, în speţă a art. 119-124 “bunuri şi lucrări publice” şi regimul acestora.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 171/CA/27.09.2006 pronunţată de Tribunalul Satu Mare
în dosar nr. 2738/2006, a fost admisă acţiunea în contencios administrativ înaintată
de reclamanta AF „BZ” împotriva pârâtului CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI
SANISLĂU în sensul că, pârâtul a fost obligat să vândă reclamantei prin metoda
negocierii directe spaţiul comercial situat în comuna Sanislău str. Libertăţii nr. 28 în
condiţiile art. 16 din Legea nr. 550/2002.
Această hotărâre judecătorească dată în contencios administrativ este
irevocabilă potrivit dispoziţiilor procedurale speciale prevăzute în Legea nr.
550/2002, iar conform susţinerilor ambelor părţi, dispoziţiile acesteia nu au fost
executate până în prezent.
Având în vedere aceste prevederi legale, care de altfel constituie şi temeiul de
drept al prezentului litigiu, se constată că, în cazul în care autoritatea publică nu îşi
îndeplineşte de bună voie obligaţia de a executa o hotărâre judecătorească
irevocabilă dată în contencios administrativ aceasta poate fi constrânsă la executare
prin obligarea conducătorului autorităţii publice la plata unei amenzi şi la suportarea
de către acesta a prejudiciului suportat de către reclamant. Este evident că persoana
care poate fi obligată la plata amenzii prev de art. 24 este reprezentantul legal al
autorităţii publice care a figurat ca parte în litigiul iniţial şi că, la plata acestei amenzi
nu poate fi obligată o persoană care nu a figurat ca parte în litigiul de fond şi căreia
hotărârea judecătorească nu îi este opozabilă.
În speţă, autoritatea publică care a fost obligată să vândă reclamantei un
imobil, este CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI SANISLĂU. Prin urmare, doar
această autoritate publică – în calitatea sa de persoană obligată, de autoritate publică
deliberativă care nu are un conducător cu drept de reprezentare legală şi în calitatea
sa de autoritate ale cărei membrii au drept de iniţiativă – poate fi obligată la plata
unei amenzi pentru fiecare zi de întârziere până la executarea hotărârii, respectiv la
plata unor despăgubiri.
Spre deosebire de părţile din prezenta cauză şi spre deosebire de percepţia
generală înrădăcinată chiar în conştiinţa persoanelor implicate, prin nicio dispoziţie
legală nu se prevede faptul că primarul unei unităţi administrativ teritoriale reprezintă
consiliul local al acelei unităţi administrativ teritoriale, atribuţiile celor două autorităţi
publice locale fiind în mod clar şi strict delimitate de dispoziţiile Legii nr. 215/2001, cu
privire la care, din acest punct de vedere, este superfluă orice interpretare. Astfel,
primarul unei unităţi administrativ teritoriale nu reprezintă consiliul local în justiţie şi
nu răspunde pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege sau de autorităţile
judecătoreşti în sarcina acestuia.
În continuarea raţionamentului juridic anterior formulat în sensul că, la plata
amenzii şi a despăgubirilor prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi
obligată decât persoana faţă de care hotărârea judecătorească a cărei executare se
solicită este opozabilă, instanţa a apreciat că, în cadrul cererii de executare
prevăzută de legea contenciosului administrativ, nu este admisibilă cererea de
introducere în cauză a funcţionarului public prevăzută de art. 16 din Legea nr.
554/2004. Această cerere poate fi formulată doar în faţa instanţei care soluţionează
fondul litigiului, în contradictoriu şi cu respectarea dreptului la apărare a funcţionarului
public, care la rândul său are posibilitatea să cheme în garanţie pe superiorul său
ierarhic. În cazul în care acţiunea în contencios administrativ se admite, funcţionarul
public poate fi obligat în solidar cu autoritatea publică pârâtă la plata de despăgubiri
pentru prejudiciul cauzat prin emiterea unui act administrativ nelegal sau pentru
întârziere în soluţionarea unei cereri.
În măsura în care nu a figurat ca parte în litigiul finalizat cu
pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, acesta nu a fost obligat la plata
unor despăgubiri, partea reclamantă nu poate solicita angajarea răspunderii
patrimoniale a acestuia pe calea cererii de aplicare a unei sancţiuni şi de obligare la
plata unor despăgubiri decât cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat şi a
celui privind relativitatea efectelor hotărârilor judecătoreşti.
Pe de altă parte, se constată că, persoana a cărei introducere în cauză se
solicită nu este un funcţionar public aflat în slujba autorităţii publice pârâte, ci este
primarul comunei care, astfel cum s-a mai arătat, nu răspunde pentru obligaţiile
stabilite în sarcina consiliului local prin hotărârea judecătorească despre a cărei
executare este vorba .
Faţă de considerentele de mai sus, instanţa a apreciat că pârâtul MATEŞ
GHEORGHE CĂLIN – Primarul Comunei Sanislău nu poate avea calitate procesuală
în această cauză, nici în nume propriu şi nici în calitate de reprezentant al
CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI SANISLĂU, motiv pentru care, în temeiul art.
137 C.proc.civ., art. 41 şi urm. C.proc.civ., art. 24, art. 25, art. 28 din Legea nr.
554/2004, instanţa urmează să admită excepţia lipsei calităţii procesuale a acestuia,
excepţie invocată din oficiu.
Întrucât prin cerea introductivă reclamanta a solicitat doar obligarea acestui
pârât la plata amenzii prevăzută de art. 25 din Legea nr. 554/2004 pentru
neexecutarea Sentinţei civile nr. 171/CA/27.09.2006 dată de Tribunalul Satu Mare în
dosar nr. 2738/2006, reţinând că excepţia lipsei calităţii procesuale a acestui pârât a
fost admisă pentru mai multe considerente, în temeiul art. 25 din Legea nr. 554/2004,
instanţa, prin a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei formulată împotriva
acestuia.
Din petita cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a formulat
împotriva pârâtului CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI SANISLĂU doar cerere de
despăgubiri pentru întârzierea în executarea hotărârii judecătoreşti, fără a solicita
obligarea şi a acestui pârât la plata amenzii 20% din salariul minim brut pe economie
pe zi de întârziere. Reţinând ca fiind în stare de judecată doar acest capăt de cerere
instanţa a analizat temeinicia acestei prin prisma probelor administrate în cauză de
către reclamantă.
Reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în cuantum
de 20.000 lei, arătând că prejudiciul acesteia constă în pierderea din încasări a
acesteia, imposibilitatea de a efectua investiţii de reamenajare şi reabilitare la
imobilul în litigiu din cauză că pârâtul nu a rezolvat cererea reclamantei de a-i vinde
imobilul în condiţiile prevăzute de lege.
Pentru a dovedi cuantumul prejudiciului material ce i-a fost cauzat, reclamanta
depune în probaţiune „Registre-jurnal de încasări şi plăţi” pe anii 2005-2006.
Verificând conţinutul acestor înscrisuri instanţa constată că prin acestea reclamanta a
făcut un început de dovadă în sensul că încasările acesteia au scăzut în ultimii ani,
însă se constată că aceste probe nu sunt de natură a forma convingerea instanţei de
judecată în sensul că această scădere a încasărilor este o consecinţă directă a
faptului că pârâtul nu a vândut imobilul reclamantei, respectiv că reclamanta a suferit
un prejudiciu material prin neexecutarea în termen a hotărârii judecătoreşti
irevocabile. În condiţiile în care se constată că reclamanta nu a făcut dovada unui
prejudiciu pentru a putea fi analizate eventual restul condiţiilor privind răspunderea
civilă delictuală, instanţa a apreciat că cererea reclamantei privind obligarea pârâtului
la plata de despăgubiri pentru daunele materiale suportata este nefondată, astfel că,
în temeiul art. 25 din Legea nr. 554/2004, art. 998-999 aceasta s-a respins
pentru acest motiv.
Constatând că reclamanta este cea căzută în pretenţii, că pârâţii nu au
solicitat şi nici nu au justificat angajarea unor cheltuieli d judecată, în temeiul art. 274
C.proc.civ., instanţa a respins şi capătul de cerere al reclamantei privind obligarea
pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată suportate.
2
