Au calitate procesuală activă de a solicita constatarea nulităţii testamentului pentru nedatarea sa de către testator doar eventualii succesori legali ai defunctei, care ar putea pretinde o vătămare determinată de faptul că aceasta a dispus de averea sa printr-o liberalitate pentru cauză de moarte.
Nedatarea codicilului testamentului prin care s-a instituit drept legatar universal pârâtul constituie motiv de nulitate relativă, iar nu absolută, întrucât interesul ocrotit este de ordin particular, astfel încât reclamanta, care este doar titulara dreptului de folosinţă asupra imobilului, nu are calitatea de a solicita anularea actului.
C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 367 din 10 martie 2005, în C.P.J.C.C.A. Bucureşti2005, p. 56
Prin cercrea de chcmare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Scctorului 1 Bucureşti, la data de 9 mai 2003, sub nr. 5609, reclamanta SC J.I. SRL a chemat în judecată pe pârâtul P.I., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a testamentului olograf al defunctei I.E., decedată la data de 24 septembrie 1998, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, prin care pârâtul a fost instituit legatar universal.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâtul P.I. a formulat, în baza Legii nr. 10/2001, o cerere de restituire în natură a imobilului din Bucureşti, înţelegând să-şi dovedească calitatea de moştenitor prin folosirea unui testament olograf, care nu îndeplineşte condiţiile de validitate prevăzute de lege. Reclamanta a arătat că ea deţine acest imobil în temeiul contractului de asociere în participaţiune nr. 123 din 23 mai 1994 şi a executat lucrări de întreţinere şi consolidare a spaţiului, în valoare de peste 40.000 de dolari S.U.A.
La data de 13 mai 2003, Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei, cerere prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a testamentului olograf al defunctei I.E.
Instanţa a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, având în vedere că în
cauză se dispută titlul de proprietate asupra imobilului, iar contractul încheiat de Primăria Capitalei cu reclamanta priveşte dreptul de folosinţă al acestui imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 4469 din 4 iulie 2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. 5609/2003, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a fost respinsă acţiunea şi obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 8.000.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanta, care are calitatea de titular al dreptului de folosinţă asupra imobilului în litigiu, nu are calitatea să invoce nulitatea absolută a testamentului olograf al numitei I.E. Nulitatea invocată apare nu ca o măsură îndreptată împotriva actului juridic în sine, ci ca o măsură care tinde ca anumite efecte ale actului juridic să nu se producă, şi anume acela care contrazice scopul dispoziţiei legale nesocotite.
Prin urmare, sancţiunea nulităţii pe motivul că testamentul nu este datat complet se justifică în măsura în care s-ar pune în discuţie starea de capacitate a dispunătorului la data întocmirii testamentului ori libertatea sa de voinţă, sau în cazul pluralităţii testamentare.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SC J.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că, în mod nejustificat, instanţa de fond a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, ignorând faptul că acesta, în calitate de proprietar al imobilului, avea obligaţia de a garanta societăţii apelante folosinţa liniştită şi utilă a spaţiului ce formează obiectul contractului de asociere în participaţiune, deci justifică un interes legitim în cauză.
în al doilea motiv de apel s-a susţinut că instanţa de fond a apreciat greşit că lipsa datei într-un testament olograf atrage nulitatea relativă, întrucât art. 859 C. civ. prevede clar că sancţiunea pentru această lipsă este nulitatea absolută.
în cauză, ca urmare a decesului pârâtului P.I., au fost introduşi în calitate de moştenitori P.G.A şi P.I.D.
Prin decizia civilă nr. 128/A din 10 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 357472003, a fost respins apelul ca nefondat şi obligată apelanta la plata sumei de 8.000.000 lei, cheltuieli de judecată către intimata P.G.A.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că intervenţia accesorie, spre deosebire de intervenţia în interes propriu, are
un scop limitat, întrucât intervenientul accesoriu nu invocă un drept propriu şi nu urmăreşte pronunţarea unei hotărâri pentru el, ci tinde prin apărările pe care le face ca soluţia în proces să se dea în favoarea părţii pentru care a intervenit. Ca atare, din dispoziţia nr. 693 din 11 decembrie 2002, emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, rezultă că proprietarul exclusiv al imobilului în litigiu este autorul pârâtelor, Municipiul Bucureşti neavând vreun drept de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, tribunalul a reţinut că interesul ocrotit de prevederile art. 859 C. civ. este de ordin personal, particular şi că dreptul la acţiunea în constatarea nulităţii testamentului pentru nedatarea sa de către testator aparţine în exclusivitate eventualilor succesori legali ai defunctei testatoare I.E., afectaţi de faptul că aceasta a dispus de averea sa prin testament.
împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta SC J.l. SRL, criticând decizia pentru următoarele motive, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
1. Instanţa de apel a apreciat în mod greşit că Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, nu justifică vreun interes pentru a formula cerere de intervenţie, considerând că la data depunerii acestei cereri nu mai era proprietar al imobilului situat în Bucureşti, deoarece acest imobil fusese restituit, prin dispoziţia nr. 693/2002, autorului pârâtelor, P.I., întrucât, în realitate, Municipiului Bucureşti a formulat cerere de intervenţie cu privire la imobilul situat în Bucureşti, imobil ce nu a fost restituit şi se află în continuare în proprietatea statului şi în folosinţa recurentei.
2. Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că instanţa de apel a apreciat că acţiunea în constatarea nulităţii testamentului pentru nedatarea sa de către testator aparţine în exclusivitate eventualilor succesori legali ai defunctei, însă, în cazul de faţă, în lipsa unor moştenitori legale, este evident că statul ar fi avut vocaţie succesorală concretă.
3. Prin ultimul motiv de recurs, recurenta susţine că decizia atacată este dată cu încălcarea legii, deoarece contravine dispoziţiilor categorice ale art. 859 C. civ., care prevede că testamentul olograf nu este valabil decât când este scris în tot, datat şi semnat de mâna testatorului.
Curtea, analizând motivele de recurs prin prisma criticilor formulate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente.
în mod corect instanţa de fond şi de apel au apreciat că nedatarea codicilului testamentului prin care s-a instituit drept legatar universal pârâtul P.I. nu atrage nulitatea absolută a testamentului. Nerespectarea dispoziţiilor art. 859 C. civ., sub aspectul invocat, este motiv de nulitate relativă, putând fi invocat de părţile şi avânzii-cauză, respectiv moştenitorii legali, întrucât, aşa cum au reţinut cele două instanţe, interesul ocrotit este de ordin personal, particular, iar nu de ordin general.
Astfel, reclamanta, titulara dreptului de folosinţă asupra imobilului, nu are calitatea de a invoca nulitatea relativă a testamentului instituit în favoarea pârâtului, fiind terţ şi, prin urmare, în mod corect s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a acesteia, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nefiind incident în cauză.
Nefondată este şi critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, din analiza considerentelor deciziei atacate, rezultă că instanţa a motivat atât în fapt, cât şi în drept decizia pronunţată.
în mod corect, instanţa de apel a apreciat că demersul Primăriei Municipiului Bucureşti apare nejustificat, câtă vreme a recunoscut ca fiind valabil testamentul contestat în cauză, în baza acestuia fiind întocmită dispoziţia de restituire nr. 693/2002, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Nu arc relevanţă că prin decizia sus-menţionată se restituie pârâtului un alt imobil decât cel asupra căruia reclamanta invocă un drept de folosinţă, câtă vreme ambele imobile au fost testate prin acelaşi testament recunoscut de Primăria Municipiului Bucureşti, când a emis decizia de restituire nr. 693/2002, drept urmare, motivele invocate prin cererea de intervenţie de Primăria Municipiului Bucureşti nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 49 alin. (2) C. proc. civ., nejustificând un interes legitim, în sensul prevederilor sus-numitului articol, astfel că art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză.
Conchizând, în baza art. 312 C. proc. civ., faţă de cele reţinute mai sus, Curtea a respins recursul ca nefondat.
Potrivit art. 274 C. proc. civ. a obligat recurenta-reclamantă la plata sumei de 5.000.000 lei, cheltuieli de judecată către intimate-pârâte.
