Din interpretarea dispoziţiilor art. 290 din Codul penal rezultă că existenţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată presupune folosirea înscrisului falsificat. Aşadar, infracţiunea de uz de fals se absoarbe în conţinutul celei de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind nelegală condamnarea inculpatului pentru ambele infracţiuni.
(.Decizia nr. 198 din 29 ianuarie 2004 – Secţia a ll-a penală)
Prin Decizia penală nr. 32 din 10 octombrie 2003, Tribunalul Ialomiţa a admis apelul declarat de Parchetul Naţional Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 1052 din 3 iulie 2003 a Judecătoriei Slobozia, pe care a desfiinţat-o în parte şi, rejudecând, a dispus între altele, condamnarea inculpatului C.V. la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub forma participaţiei improprii, în condiţiile art. 31 alin. 2 din Codul penal raportat la art. 290 din Codul penal, cu aplicarea art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.
în temeiul art. 291 din Codul penal combinat cu art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
S-a reţinut în fapt, sub acest aspect, că inculpatul, în modalitatea participaţiei improprii, a determinat o altă persoană să falsifice fără vinovăţie mai multe borderouri de achiziţii de animale, pe care apoi le-a prezentat băncii pentru a justifica destinaţia unui împrumut.
împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul Naţional Anticorupţie şi inculpatul C.V., criticând-o sub mai multe aspecte, inclusiv cel referitor la greşita condamnare şi pentru infracţiunea de uz de fals.
Cu privire la această problemă, recursurile sunt întemeiate.
Potrivit prevederilor art. 290 din Codul penal, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată presupune falsificarea, prin vreunul din modurile menţionate în art. 288 din Codul penal, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice.
Din interpretarea acestei dispoziţii rezultă că existenţa infracţiunii prevăzute de art. 290 din Codul penal presupune folosirea înscrisului respectiv, deci uzul de fals se absoarbe în conţinutul legal al acestei infracţiuni.
Aşadar, condamnarea inculpatului de către tribunal pentru ambele infracţiuni, considerate în concurs real, este greşită. în consecinţă, Curtea a admis recursurile, a casat în parte decizia şi, schimbând încadrarea juridică, a reţinut în sarcina inculpatului doar infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii.
