Dacă, formulând o plângere penală inculpatul nu a intenţionat să facă o denunţare calomnioasă, ci numai să-şi apere interesele legitime, acesta nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 259 din Codul penal, urmând a fi achitat.
(Curtea de Apel Cluj, secţia penală, decizia nr. 527 din 11 mai 1999)
CURTEA
Prin sentinţa penală nr. 1214 din 23 iunie 1998 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost condamnat inculpatul P.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 13 C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.
în temeiul art. 1 din Legea nr. 137/1997 a constatat graţiată fapta.
în temeiul art. 1 din Legea nr. 137/1997 a constatat graţiată fapta.
A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 137/1997.
A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 137/1997.
Pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 259 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.
A dispus desfiinţarea totală a contractului de vânzare-cumpărare nr. 66/30.03.1990, a actului adiţional nr. 36/28.03.1994 şi a poziţiei nr. 66 din registrul de intrări-ieşiri pentru anul 1989 a Coop F., jud. Cluj.
la act că părţile civile F.V. şi F.A. au renunţat la judecată referitor la capătul de cerere privind pretenţiile civile.
A obligat pe inculpat să plătească câte 500.000 lei despăgubiri morale părţilor civile F.A. şi F.V.
A obligat inculpatul să plătească părţilor civile F.V. şi F.A., în solidar, un milion lei cheltuieli judiciare.
Obligă pe inculpat să plătească 150.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul şi părţile vătămate F.V. şi F.A. au fost în relaţii cordiale şi au intrat şi în raporturi de afaceri.
Prin urmare, în vederea deschiderii unei inculpatul i-a propus părţii vătămate F.V., în primăvara anului 1990, să cumpere un chioşc amplasat pe drumul DML, la km. 12, şi care aparţinea la acea dată Coop C.F. Ca urmare a acorduiui părţii vătămate F.V., inculpatul, în calitate de şef al Coop F. a constituit o comisie formată din martorele M.S., B.M. şi inculpatul personal. Comisia s-a întrunit în cursul lunii aprilie 1990 şi a negociat împreună cu partea vătămată condiţiile vânzării chioşcului în litigiu.
Conform declaraţiilor martorei M.S., inculpatul a fost cel care a dictat conţinutul contractului şi nr. acestuia de înregistrare şi toţi membrii comisiei au semnat contractul alături de cumpărător.
Conform raportului de constatare tehnico-ştiin-ţifică dactiloscopică, semnătura de pe contract, din dreptul rubricii contabil şef, aparţine inculpatului.
în anul 1992, în urma unui control financiar intern efectuat de organele abilitate ale Federalcoop Cluj, a rezultat o singură vânzare de mijloace fixe din patrimoniul Coop F., respectiv cea efectuată către partea vătămată F.V., potrivit contractului nr. 345/15.04.1990.
întrucât organele de control au considerat această vânzare nelegală, inculpatului i s-a solicitat o notă explicativă, în care inculpatul personal recunoştea faptul vânzării chioşcului.
Cu ocazia controlului efectuat s-a descoperit actul în litigiu, înregistrat în contabilitatea cooperativei de consum.
In chioşcul astfel vândut a funcţionat S.C. “E.” S.R.L., cu sediul faptic în Cluj, str. I.M., unde asociate erau F.A. şi P.E., soţia părţii vătămate F.V. şi, respectiv, soţia inculpatului.
Cum între cele două familii s-au ivit neînţelegeri, soţii P. au interzis soţilor F. să-şi mai desfăşoare activitatea comercială în spaţiul respectiv şi, pentru a rămâne singuri posesori ai chioşcului, inculpatul a întocmit un fals contract de vânzare-cumpărare, în care el figura ca cumpărător al chioşcului, pe care îl vânduse anterior lui F.V.
Contractul a fost datat 30.03.1990, dată la care inculpatul avea calitatea de contabil şef al cooperativei, iar ca şi “vânzător” erau menţionate martorele M.S. şi B.M., angajate la Cooperativa F. şi a căror semnătură este autentică.
Martorele arată însă că nu au ştiut niciodată de existenţa acestuia şi că, deşi semnăturile le aparţin, nu au semnat niciodată în cunoştinţă de cauză.
Evident, la rubrica cumpărător, este menţionat numele inculpatului.
Martorul S.A., preşedinte al cooperativei la acea dată, nu apare în nici o calitate în contractul redactat şi contrafăcut de inculpat şi declară că nu îşi aminteşte să se fi vândut, în numele cooperativei chioşcul respectiv, şi doar că au existat discuţii şi a vizat un contract gata făcut, prezentat de către inculpat.
Pentru a crea o mai mare aparenţă de realitate, inculpatul a încheiat un act adiţional, autentificat în anul 1996, semnat de către dânsul, atât în calitate de contabil şef, deci reprezentant al vânzătorului, cât şi în calitate de cumpărător, act care, practic,
nu prezintă nici o utilitate, deoarece nu face decât să reitereze faptul vânzării chioşcului în litigiu, de la cooperativa de consum la inculpat, potrivit contractului contrafăcut.
După falsificarea contractului, inculpatul a ridicat registrul de ieşiri-intrări al cooperativei pe anul 1989 şi a alterat conţinutul menţiunii de la poziţia 66 din registru, trecând numărul contractului redactat de dânsul în fals, respectiv nr. 66 din 30.03.1991.
Prin acelaşi raport de constatare dactiloscopică se arată că inculpatul este cel care a comis falsul din registru.
Pe baza înscrisurilor falsificate, şi care îi confereau inculpatului calitate de proprietar al chioşcului, inculpatul a constituit o nouă societate, cu sediul în acest imobil, respectiv S.C. “P.L.P.I.” S.R.L.
Ca urmare a acestui din urmă fapt, soţii F. au chemat în judecată pe soţii P., pe calea unei acţiuni civile, pentru lămurirea situaţiei imobilului arătat. Cu această ocazie părţile s-au prevalat de înscrisurile pe care le deţineau şi, evident, inculpatul a depus înscrisul falsificat cu nr. 66/30.03.1990.
Cum soţii F. s-au înscris în fals cu privire la actul ârătat, pentru a crea o diversiune, inculpatul a depus o plângere penală, prin care acuza pe soţii F., precum şi martorele M.S. şi B.M. de comiterea unor falsuri evidente, cu intenţia de a se ajunge la sancţionarea penală a soţilor F. pentru o faptă care, în realitate, nu au comis-o şi, pe cale de consecinţă, pentru a conferi valabilitate înscrisului mincinos întocmit de către dânsul.
Plângerea penală a fost redactată de către avocat, însă conţinutul a fost stabilit ca urmare a celor menţionate de inculpat.
De asemenea, în sprijinul plângerii penale, inculpatul a depus ca probe înscrisurile pe care le-a falsificat.
Tribunalul Cluj, prin decizia penală nr. 1.028 din 21 decembrie 1998 a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpat şi părţile civile F.V. şi F.A. împotriva sentinţei, prin care a solicitat achitarea de orice învinuire şi, respectiv, majorarea daunelor morale de câte 5.000.000 lei pentru fiecare.
Inculpatul şi părţile civile au declarat recurs împotriva deciziei şi, implicit, împotriva hotărârii instanţei de fond.
Inculpatul a criticat hotărârile ca nelegale şi netemeinice, şi a solicitat casarea acestora şi achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. pr. pen., întrucât nu a falsificat contractul, care este real şi numai din eroare a fost înregistrat în registrul pe anul 1989 în loc de 1990, şi nu se face vinovat nici de infracţiunea de denunţare calomnioasă.
Părţile civile au solicitat majorarea daunelor morale la câte 5.000.000 lei pentru fiecare.
Examinând temeinicia şi legalitatea hotărârilor, Curtea face următoarele constatări:
în esenţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a falsificat contractul de vânzare-cum-părare nr. 66 din 30 martie 1990, prin care Cooperativa de Consum F. i-arfi vândut un chioşc cu fundaţie de beton cu preţul de 11.834 lei, actul adiţional nr. 36 din 28 martie 1994, referitor la acelaşi contract, precum şi registrul de intrări-ieşiri al cooperativei.
De asemenea, s-a reţinut că, prin plângerea adresată Parchetului, a învinuit mincinos trei persoane pentru săvârşirea infracţiunii de fals, pe care el însuşi a comis-o, prezentând ca probe actele false pe care le-a făcut.
Probele administrate infirmă însă aceste învinuiri.
Este cert şi pe deplin dovedit că inculpatul P.A., la acea dată contabil şef al Cooperative de Consum F., a cumpărat la 30 martie 1990, cu contractul nr. 66 de la cooperativă, un chioşc cu suma de 11.834 lei, contract care a fost semnat de P.S. şi B.M., în calitate de membre ale comisiei de vânzare, şi de inculpat, în calitate de cumpărător.
Acest contract, depus la dosar, reprezintă realitatea, deoarece, după cumpărare, cu chitanţa nr. 424 din 29 mai 1990, a fost achitat preţul de
11.834 lei, în chitanţă menţionându-se expres destinaţia sumei. Aşadar, nu se poate susţine că acest contract ar fi fost întocmit ulterior în fals, aşa cum se susţine, fără nici o bază, în hotărârile instanţelor de fond şi apel.
De altfel, Cooperativa de Consum F. a solicitat imediat radierea contractului electric, cu motivarea că localul a fost vândut.
Mai mult, în dorinţa de a legaliza situaţia chioşcului, inculpatul a luat legătura cu proprietarii tabulari ai terenului pe care era amplasat chioşcul, care a fost cumpărat cu un contract sub semnătură privată la data de 14 mai 1990, iar, ulterior, a fost încheiat şi contractul autentic de vânzare-cumpărare.
Ca urmare, a fost încheiat actul adiţional cu Cooperativa de Consum F., prin care se confirmă vânzarea chioşcului.
Preşedintele Cooperativei de Consum F. din acea vreme, ascultat ca martor, confirmă că inculpatul este cel care a cumpărat chioşcul, pe care l-a şi plătit, martorul arătând că nu are cunoştinţă ca numitul F.V. să aibă un contract pentru acest obiectiv.
De aceea, recursul declarat de inculpat va fi admis în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. pr. pen., iar hotărârile instanţelor de fond şi apel vor fi casate, inculpatul urmând a fi achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. pr. pen., pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 290 C. pen., privind contractul de vânzare-cumpărare nr. 66 din 3 martie 1990, încheiat cu Cooperativa de Consum F.
Cât priveşte înscrierea contractului în registrul pe anul 1989 a Cooperativei de Consum F., în raport de data comiterii faptei şi de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, este evident că răspunderea penală este prescrisă potrivit art. 122 alin. 1 lit. d) raportat la art. 124 C. pen. (prescripţia specială), astfel că se impune soluţia de încetare a procesului penal, conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. pr. pen.
Pentru considerentele expuse mai sus, recursul părţilor civile F.V. şi F.A. va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pr. pen.
în baza art. 192 alin. 2 C. pr. pen., părţile civile recurente vor suporta cheltuielile judiciare avansate de stat.
