Tribunalul Argeş a admis contestaţia petentului şi a constatat nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă, cu consecinţa obligării intimatei la plata drepturilor salariale nete reactualizate, luând act că s-a renunţat la reintegrarea contestatorului pe post. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin decizia analizată, intimata a desfăcut contractul de muncă al contestatorului, în temeiul art. 129 din Codul muncii, text de lege ce reglementa încetarea raporturilor de muncă la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul, precum şi prin acordul părţilor. Contractul de muncă al contestatorului a fost încheiat însă pe o perioadă nedeterminată, iar acesta nu şi-a exprimat voinţa să înceteze raporturile de muncă cu intimata, situaţie în care prevederile art. 129 din Codul muncii nu sunt aplicabile, decizia fiind din acest punct de vedere nulă.
Tribunalul a mai reţinut că decizia nu arată temeiurile de fapt şi motivele pentru care intimata a luat această măsură, în pofida dispoziţiilor art. 134 din Codul muncii, care statuează că desfacerea contractului de muncă, în toate situaţiile, se stabileşte prin dispoziţie scrisă a conducerii unităţii, cu arătarea motivelor, a prevederilor legale pe care se întemeiază, a termenelor, precum şi a organelor la care măsura luată se poate ataca. Aşa fiind, decizia este nulă şi sub acest aspect. Consecinţa este că se impune obligarea intimatei la plata drepturilor salariale reactualizate cu care a fost prejudiciat contestatorul la data desfacerii contractului de muncă, până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză.
Recursul declarat de intimată a fost admis de Curtea de Apel, care a modificat în parte sentinţa, în sensul că a admis în parte contestaţia pentru drepturi salariale, fără a fi reactualizate, menţinând în rest sentinţa. în considerentele deciziei, Curtea a reţinut că petentul a solicitat obligarea intimatei la plata drepturilor salariale, de la data desfacerii contractului de muncă şi până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti, fără să precizeze pe parcursul procesului reactualizarea sumei cuvenite. Admiţând corect acest capăt de cerere ca o consecinţă a constatării nulităţii absolute a deciziei de desfacere a contractului de muncă, instanţa a obligat pe intimată să plătească drepturi băneşti reactualizate, acordând astfel ceea ce nu s-a cerut.
Este neîntemeiată susţinerea intimatei, conform căreia renunţarea la reintegrarea în postul deţinut anterior desfacerii contractului de muncă presupune şi renunţarea la drepturi băneşti, în virtutea principiului că accesoriul urmează principalul, în lipsa unei cereri exprese în acest sens.
Cum instanţa de fond a greşit dând contestatorului ceea ce nu a cerut, a pronunţat sub acest aspect o hotărâre nelegală.
Curtea de Apel Piteşti, decizia civilă nr. 339/R/CM din 2003
