Latura subiectivă. Făptuitorul să fi ştiut că s-a săvârşit o infracţiune, că dă ajutor unui infractor şi că prin acest ajutor s-ar putea îngreuna sau zădărnicii opera de înfăptuire a justiţiei
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 1797/R din 13 decembrie 2012
Judecătoria Turda prin sentinţa penală nr.466 din 31 octombrie 2012, în baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen., cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin.1-4, 7 C. pr. penală, a condamnat pe inculpatul B.A., la 5 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de talharie.
În baza art. 61 C. penal, s-a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 4 ani si 6 luni inchisoare stabilită prin SP 146/2010 a Judecătoriei Turda şi contopeşte restul rămas neexecutat, de 533 zile închisoare, cu pedeapsa stabilită prin prezenta (5 ani închisoare), în final aplicând inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 61 C. penal, s-a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 4 ani si 6 luni inchisoare stabilită prin SP 146/2010 a Judecătoriei Turda şi contopeşte restul rămas neexecutat, de 533 zile închisoare, cu pedeapsa stabilită prin prezenta (5 ani închisoare), în final aplicând inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare.
In baza art. 71 C.pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevazut la art. 64 lit. a tz. II C.pen., pe durata executarii pedepsei principale.
In baza art. 71 C.pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevazut la art. 64 lit. a tz. II C.pen., pe durata executarii pedepsei principale.
În baza art. 350 C. pr. penală, s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
In baza C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), s-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii şi arestării preventive de la 14.05.2012 la zi.
In baza C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), s-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii şi arestării preventive de la 14.05.2012 la zi.
In baza art 11 pct 2 lit a C pr pen, art 10 lit d C pr pen a achitat pe inculpata
In baza art 11 pct 2 lit a C pr pen, art 10 lit d C pr pen a achitat pe inculpata
D.M.T. pentru comiterea infractiunii de favorizarea infractorului prev. şi ped. de art. 264 alin.1 C. penal.
D.M.T. pentru comiterea infractiunii de favorizarea infractorului prev. şi ped. de art. 264 alin.1 C. penal.
S-a constatat că părţile vătămate au recuperat prejudiciul şi nu a formulat pretenţii
S-a constatat că părţile vătămate au recuperat prejudiciul şi nu a formulat pretenţii
civile.
civile.
In baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen.a obligat pe inculpatul B. la plata in favoarea statului a sumei de 800 lei reprezentand cheltuieli judiciare.
S-au încuviinţat următoarele sume reprezentând onorarii av. oficiu, sume care se vor avansa din FMJ.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În data de 09.05.2012, în jurul orelor 15:45 inculpatul B.A. s-a deplasat pe raza mun. Turda , unde a observat-o pe partea vătămată K.M., în vârstă de 82 ani în momentul în care pătrundea în scara blocului în care locuieşte. În continuare, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată, iar în momentul în care aceasta a urcat scările spre etajul întâi , inculpatul a din partea din faţă a acesteia şi a smuls lănţişorul de aur pe care aceasta îl purta la gât , după care a fugit, pe sol căzând medalionul acestuia care a fost recuperat ulterior.
Partea vătămată a strigat după ajutor şi, în continuare, în aceeaşi zi, s-a deplasat la Poliţia mun. Turda unde a sesizat cele întâmplate . Cu ocazia audierii, partea vătămată a descris persoana care îi smulsese lanţul de la gât, precum şi detaliile bunului sustras.
În continuare organele de poliţie au efectuat verificări , în ziua următoare la casa de amanet S.C. R. I.F.N. din mun. Turda fiind identificat contractul de amanet nr. 34290
din data de 09.05.2012-data comiterii faptei- încheiat pe numele inculpatei D.M.T. şi care privea un lanţ de aur rupt.
Lănţişorul de aur a fost ridicat de către organele de poliţie şi ulterior a fost recunoscut de către partea vătămată K.M. ca fiind cel sustras în data de 09.05.2012.
Lănţişorul de aur a fost ridicat de către organele de poliţie şi ulterior a fost recunoscut de către partea vătămată K.M. ca fiind cel sustras în data de 09.05.2012.
De asemenea a fost audiată şi martora M.V., apropiată a părţii vătămate K.M., care a precizat faptul că avea la cunoştinţă despre lanţul care îi fusese sustras acesteia şi despre detaliile acestuia, astfel că fiind invitată la sediul poliţiei martora a recunoscut lănţişorul identificat la casa de amanet prezentat de către organele de poliţie ca fiind cel sustras părţii vătămate.
2. In data de 13.05.2012 partea vătămată M.M. , în vârstă de 65 ani în timp ce se deplasa spre locuinţa sa a fost urmărită de către inculpatul B.A. , iar în momentul în care aceasta a ajuns în dreptul intrării în scara blocului unde locuieşte , inculpatul s-a apropiat şi i-a smuls lanţul de aur pe care aceasta îl purta la gât, după care a fugit. Partea vătămată s-a deplasat în aceeaşi zi la Poliţia mun. Turda unde a sesizat cele întâmplate . Cu ocazia audierii, partea vătămată a descris persoana care îi smulsese lanţul de la gât, precum şi detaliile bunului sustras.
In data de 14.05.2012 inculpatul B.A. a fost identificat şi condus la sediul poliţiei împreună cu inculpata D.M.T..
In data de 14.05.2012 inculpatul B.A. a fost identificat şi condus la sediul poliţiei împreună cu inculpata D.M.T..
Asupra inculpatei D.M.T. a fost identificat lănţişorul sustras de la partea vătămată M.M. în ziua anterioară, lanţul fiind observat la gâtul acesteia chiar de către partea vătămată care era de asemenea prezentă la sediul organelor de poliţie. Lanţul de aur a fost ridicat de către organele de poliţie şi predat părţii vătămate.
Asupra inculpatei D.M.T. a fost identificat lănţişorul sustras de la partea vătămată M.M. în ziua anterioară, lanţul fiind observat la gâtul acesteia chiar de către partea vătămată care era de asemenea prezentă la sediul organelor de poliţie. Lanţul de aur a fost ridicat de către organele de poliţie şi predat părţii vătămate.
Partea vătămată M.M. a făcut referire în declaraţia sa la unele detalii particulare ale bijuteriei rezultate în urma purtării acestuia de partea vătămată, detalii în baza cărora partea vătămată a putut să recunoască fără nici un dubiu lănţişorul sustras prin violenţă de către inculpat.
De asemenea a fost audiată şi martora M.G., apropiată a părţii vătămate M.M. care a precizat faptul că avea la cunoştinţă despre lanţul care îi fusese sustras acesteia şi despre detaliile acestuia astfel că fiind invitată la sediul poliţiei martora a recunoscut lănţişorul ridicat de la inculpata D.M.T. şi prezentat de către organele de poliţie ca fiind cel sustras părţii vătămate.
In cauză au fost efectuate prezentări de recunoaştere din grup , ocazie cu care în prezenţa martorilor asistenţi cele două părţi vătămate l-au recunoscut pe inculpat ca fiind persoana care le-a smuls lănţişoarele de aur de la gât.
Sustragerea bijuteriilor părţilor vătămate de către inculpatul B.A. a rezultat din declaraţiile părţilor vătămate, ale martorilor, dovezile de ridicare/predare, palnşele foto, precum şi din declaraţiile inculpatului care cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a declarat că recunoaşte comiterea faptelor, iar în faţa instanţei a solicitat aplicarea art. 320 ind.1 C. pr. penală.
Imprejurarea că ulterior inculpatul a declarat că nu este autorul infracţiunii nu schimbă concluzia enunţată mai sus. Apărarea acestuia în sensul că nu se afla în localitate este înlăturată tocmai prin declaraţiile sale şi ale martorului L.M.. Astfel, inculpatul B. declară că a plecat în sat împreună cu mama şi prietena sa în data de 10 mai-deci după comiterea primului act material-iar martorul L. arată că în data de 11 mai-deci înainte de al doilea act material- i-a adus dintr-un sat pe inculpat, mama şi prietena acestuia
Prejudiciul total se ridică la suma de 3200 lei , care a fost recuperat.
În ce o priveşte pe inculpata D., instanţa a reţinut că pentru existenţa infracţiunii de favorizare a infractorului este necesar, în primul rând, să se dea un ajutor, iar acest ajutor trebuie acordat unui infractor, adică unei persoane care a săvârşit anterior o infracţiune şi cel care favorizează trebuie să aibă cunoştinţă că a fost comisă o infracţiune.
Ajutorul dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală (aşa cum s-a reţinut în actul de sesizare a instanţei) înseamnă ajutorul acordat infractorului în intervalul de la săvârşirea infracţiunii până la trimiterea lui în judecată, pentru întârzierea ori eludarea cercetărilor (prin distrugerea ori alterarea urmelor infracţiunii) ori pentru sustragerea infractorului de la cercetările organelor de urmărire penală (cum ar fi ascunderea infractorului).
Or, în prezenta cauză, singurul act incriminator reţinut în sarcina inculpatei D. este procesul verbal de la fila 26 dosar u.p. care atestă că la 14.05.2012 a refuzat să dea declaraţii cu privire la tâlhăria exercitată asupra părţilor vătămate, atitudine care nu poate conduce la concluzia existenţei acestei infracţiuni în condiţiile în care din nici o probă a cauzei nu rezultă că inculpata D. avea la acel moment cunoştinţă de faptul că inculpatul
B.A. ar fi comis tâlhăria asupra părţii vătămate. Nici o probă a cauzei nu indică la acel moment faptul că inculpata D. ar fi oferit un ajutor inculpatului ori că avea cunoştinţă de comiterea de către inculpatul B.A. a infracţiunii de tâlhărie.
De altfel, nu reiese din acel proces verbal dacă inculpatei i s-a solicitat să declare date privitoare la tâlhărie în calitate de martor ori făptuitor, în această ultimă situaţie inculpata având posibilitatea de a exercita dreptul la apărare potrivit propriei opţiuni.
În ce priveşte împrejurarea că inculpata D. a amanetat unul din lanţişoarele sustrase de inculpatul B.A. şi a purtat celălalt lănţişor sustras, în lipsa unor probe care să conducă la concluzia că ştia cine este autorul sustragerilor şi că în acest fel a acordat un ajutor inculpatului B.A., instanţa reţine că este posibil, prin ipoteză, ca inculpata D. să fi intrat în posesia bijuteriilor printr-o modalitate care să nu-i fi permis să afle că ele provin din comiterea infracţiunii de către inculpatul B.A., cu atât mai mult cu cât inculpata D. se afla în relaţii de concubinaj cu B.A.S. care este fratele inculpatului B.A., acest dubiu profitând inculpatei.
În aceeaşi zi-14.05.2012- a fost începută urmărirea penală faţă de această inculpată pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, moment de la care aceasta a refuzat să dea declaraţii, ulterior precizând, în faţa procurorului, că l-a văzut pe inculpat doar de trei ori în viaţa sa până la acel moment şi că nu a primit de la acesta nici o categorie de bunuri, aratând că bijuteriile îi aparţin.
Oricum, ceea ce s-ar putea imputa inculpatei D. trebuie să fi fost comis anterior începerii urmării penale faţă de această inculpată -care coincide cu momentul începerii urmăririi penale faţă de inculpatul B.A.-întrucât după începerea urmăririi penale faţă de inculpata D. acesta avea posibilitatea de a-şi exercitat dreptul la apărare inclusiv prin declararea unor împrejurări care nu corespund adevărului, fără ca această din urmă împrejurare să poată fi reţinută ca latură obiectivă a infracţiunii pentru care deja fusese începută urmărirea penală.
În aceste condiţii, se va reţine că nu sunt întrunite condiţiile existenţei infracţiunii de favorizare a infractorului, sub aspectul laturii obiective şi subiective.
Din analiza materialului probator evidenţiat anterior însă rezultă că inculpatul e autorul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
În drept, fapta inculpatului B.A. care, în baza unei rezoluţii unice , în data de
09.05.2012, în jurul orelor 15,45 şi în data de 13.05.2012 în jurul orelor 12,00, în loc public a sustras prin folosirea violenţei, respectiv prin smulgerea de la gâtul părţilor vătămate K.M. în vârstă de 82 de ani şi M.M. în vârstă de 62 de ani, a lănţişoarelor de aur creând un prejudiciu de 3.200 lei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prev. şi ped. de art. 211 alin. 1, alin.2 lit. c C.penal, cu aplic. art. 41 al. 2 C. penal.
La individualizarea pedepsei la care va fi condamnat inculpatul , instanta a avut in vedere criteriile generale prevazute de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), cu referire împrejurărirle comiterii faptei, pe timp de zi, urmărind de vârste înaintate, perseverenţa infracţională, împrejurarea că prejudiciul a fost recuperat.
Prin urmare, în baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, cu aplicarea art. 41 alin.2
C.pen., cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin.1-4, 7 C. pr. penală, a condamnat pe inculpatul
B.A. la 5 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de talharie.
Întrucât temeiurile avute în vedere cu ocazia luării şi menţinerii arestului preventiv subzistă în continuare, în baza art. 350 C. pr. penală, s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda şi inculpatul B.A..
Prin motivele scrise şi orale, procurorii au cerut condamnarea inculpatei D.M.T. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prev.de art.264 alin.1 C.pen.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea căii de atac promovate şi achitarea acestuia în baza art.10 lit.c şi art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., întrucât nu el este autorul infracţiunii deduse judecăţii.
Curtea examinând recursurile promovate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Probatoriul testimonial şi ştiinţific ataşat dosarului dovedeşte fără dubiu că cele două lănţişoare de aur, care au fost sustrase prin violenţă de către inculpatul B.A. de la cele două părţi vătămate, au fost ulterior identificate, unul purtat de către inculpata
D.M.T., la gât, iar cel de-al doilea depus, de asemenea de către inculpată, la o casă de amanet,pe numele acesteia.
In mod cert s-a stabilit faptul că, în cursul cercetărilor penale efectuate până la întocmirea rechizitoriului, inculpata D. a refuzat să dea declaraţii privitor la împrejurările în care cele două lănţişoare au ajuns în posesia sa.
Mai mult, în cursul urmăririi penale, inculpata în faţa procurorului a susţinut că cele două obiecte de aur îi aparţin, pentru ca apoi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, să afirme că „ambele lanţuri de aur la care se face referire le am în proprietate, de aproximativ un an
Prin această atitudine procesuală, este evident că inculpata D. a urmărit să zădărnicească aflarea adevărului şi desfăşurarea în bune condiţii a urmăririi penale, prin ajutorul dat în acest fel autorului – B.A., ajutor constând în crearea unei aparenţe cu privire la o altă identitate a proprietarului celor două lănţişoare din aur.
Curtea reţine că „în cazul în care o persoană luând cunoştinţă de săvârşirea unei tâlhării, omite de a denunţa de îndată, comiterea acestei infracţiuni şi totodată, dă ajutor autorului pentru a îngreuna sau zădărnicii urmărirea penală, ea comite infracţiunea de favorizarea infractorului”.
Susţinerea inculpatei D.T., în sensul că ea nu a urmărit îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale, în ce priveşte pe autorul tâlhăriei, ci a procedat astfel pentru a-şi uşura propria situaţie, este nerelevantă, atâta vreme cât, săvârşind fapta, inculpata a fost conştientă că, prin activitatea sa, eludează tragerea la răspundere a adevăratului vinovat.
Astfel, fapta inculpatei D.T. care, fără a fi promis vreun sprijin, anterior sau concomitent cu sustragerea bunurilor, l-a ajutat pe autorul tâlhăriei să-şi însuşească prin violenţă şi smulgere de la gâtul a două părţi vătămate de 82 şi 62 de ani, a două lănţişoare de aur, prin susţinerea şi declararea în faţa organelor de urmărire penală a unor afirmaţii, care contraveneaz în mod clar cu situaţia de fapt, făcute cu scopul de a îngreuna şi zădărnicii urmărirea penală, constituie infracţiunea de favorizarea infractorului prev.de art.264 C.pen.
Practica judiciară este unanimă când arată că „pentru existenţa infracţiunii de favorizarea infractorului este necesar, sub aspectul laturii obiective, ca ajutorul la care se referă textul să fie dat unui infractor, adică unei persoane care a săvârşit o faptă penală – preexistenţa unei infracţiuni constituind situaţia premisă, fără de care nu poate fi concepută această faptă – iar, sub raportul laturii subiective, ca făptuitorul să fi ştiut că s-a săvârşit o infracţiune, că dă ajutor unui infractor şi că prin acest ajutor s-ar putea îngreuna sau zădărnicii opera de înfăptuire a justiţiei (în speţă, ajutorul s-a dat inculpatului care a comis infracţiunea de tâlhărie, iar inculpata D. în privinţa bunurilor sustrase de la victime prin violenţă, a susţinut mincinos şi nereal că îi aparţin, ascunzând astfel adevăratul al faptei penale).
Nu în ultimul rând, Curtea reţine că bunurile sustrase prin violenţă de către inculpatul B. din proprietatea părţilor vătămate, au fost depuse la o casă de amanet de către inculpata D., contractele fiind întocmite pe numele acesteia, condiţii în care nu poate susţine că nu a cunoscut sursa din care proveneau obiectele din aur, precum şi autorul tâlhăriei.
Aşa fiind, Curtea va admite ca fondat în baza art.38515 pct.2 lit.d C.proc.pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda împotriva sentintei penale nr. 466 din 31 octombrie 2012 a Judecătoriei Turda, pe care o va casa în privinţa inculpatei D.T. si rejudecând în această limită, o va condamna pe aceasta.
In baza art. 264 al. 1 Cod penal pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, la o pedeapsa de :
– 1 (un)an închisoare.
La dozarea şi individualizarea pedepsei, Curtea va avea în vedere disp.art.72 şi 52 C.pen., gradul de pericol social al faptei, lipsa antecedentelor penale, urmările produse. Raportat la infracţiunea comisă şi persoana inculpatei, există toate garanţiile în a crede că resocializarea viitoare a inculpatei este posibilă şi fără executarea sancţiunii, dispunându-se suspendarea acesteia.
In baza art.81 Cod penal va suspenda condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare prev.de art. 82 Cod penal, acela de 3 ani.
Conform art. 359 Cod proc.penala, va atrage atentia inculpatei asupra nerespectării art. 83 Cod penal.
Se va face aplicarea art. 71 si 64 lit.a teza a-II-a Cod penal.
Se va face aplicarea art. 71 al.5 Cod penal.
Se va constata prejudiciul recuperat.
Se vor mentine restul dispozitiilor sentintei.
Se va stabili onorariu apărător din oficiu la 300 lei ce se achită Baroului de Avocaţi Cluj din FMJ, conform art.189 C.proc.pen.
Cheltielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului în baza art.192 alin.3 pct.3 C.proc.pen.
Cu privire la recursul inculpatului B.A.:
Conform art. 1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, în procesul penal.
Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.
Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.
Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Inculpatul B.A. a avut o poziţie constantă de recunoaştere a infracţiunii pe întreg parcursul procesului penal.
Inculpatului B.A. i s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecăreia o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale”. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).
Mai mult, aceeaşi Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate”. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).
Ca atare, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reţine vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art.197 alin.2 C.proc.pen.
Instanţa de judecată pronunţă condamnarea inculpatului numai in situatia in care probele strânse in cursul urmăririi penale si verificate in cursul cercetarii judecatoresti, dovedesc in mod cert, printre altele, că fapta a fost savârsita de inculpat.
Potrivit art. 200 din Codul de procedura penala, „urmarirea penala are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infractiunilor, la identificarea faptuitorilor şi la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.
Art. 289 Cod pr.penala dispune ca „ judecata cauzei se face in fata instantei constituita potrivit legii si se desfasoara in şedinţă, oral, nemijlocit si in contradictoriu”.
Astfel, probele strânse in cursul urmaririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse in cursul urmaririi penale trebuie verificate in activitatea de judecata de catre instanta, in şedinţă publică in mod nemijlocit, oral şi in contradictoriu.
Numai dupa verificarea efectuata, in aceste conditii, instanta poate retine motivat, ca exprima adevărul, fie probele de la urmarire penala, fie cele administrate in cursul judecătii.
Pe de alta parte, in raport de dispozitiile art. 62, 63 Cod pr.penala, cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 Cod pr.penala , hotarârea prin care se solutioneaza cauza penala dedusa judecătii trebuie sa apara ca o concluzie, sustinuta de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanţ deductiv , fara discontinuitate.
Ori, in cauza, probele strânse in cursul urmăririi penale si care au servit drept temei de trimitere in judecata, precum si probele administrate in faza judecătii, dovedesc, in mod cert, ca autorul infractiunii de tâlhărie este inculpatul B.A. şi că fapta a existat în realitate.
Dispoziţiile art.63 alin.2 C.proc.pen. exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au
fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.
Dând sens şi dispoziţiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa de recurs a reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile inculpatului.
Probele dosarului reliefează că recurentul nu a recunoscut săvârşirea tâlhăriei într-o primă fază, însă ulterior, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a revenit asupra poziţiei iniţiale, manifestând sinceritate cu privire la acest aspect, arătând în detaliu modul de derulare al faptelor.
Este surprinzătoare poziţia apărătorului inculpatului care solicită achitarea acestuia, pe motivul lipsei identităţii dintre autorul infracţiunii de tâlhărie şi recurent, câtă vreme acesta a invocat prevederile art.320/1 C.proc.pen., recunoscând sincer săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Astfel, probele administrate în faza de urmărire penală, relevă vinovăţia inculpatului, pe deplin, acestea fiind declaraţiile părţilor vătămate K.M. şi M.M. care se coroborează cu declaraţiile martorilor M.V., M.G., L.M., M.L., M.V., S.N.
Curtea de Apel analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia vinovăţiei inculpatului B.A., în săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Astfel, în data de 09.05.2012, în jurul orelor 15:45 inculpatul B.A. s-a deplasat pe raza mun. Turda unde a observat-o pe partea vătămată K.M., în vârstă de 82 ani în momentul în care pătrundea în scara blocului în care locuieşte. În continuare, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată, iar în momentul în care aceasta a urcat scările spre etajul întâi , inculpatul a venit din partea din faţă a acesteia şi a smuls lănţişorul de aur pe care îl purta la gât , după care a fugit, pe sol căzând medalionul care a fost recuperat ulterior.
Partea vătămată a strigat după ajutor şi, în continuare, în aceeaşi zi, s-a deplasat la Poliţia mun. Turda unde a sesizat cele întâmplate. Cu ocazia audierii, partea vătămată a descris persoana care îi smulsese lanţul de la gât, precum şi detaliile bunului sustras, stabilindu-se că acesta este recurentul B.
În continuare organele de poliţie au efectuat verificări , la casa de amanet S.C. R.
I.F.N. din mun. Turda fiind identificat contractul nr. 34290 din data de 09.05.2012-data comiterii faptei- încheiat pe numele inculpatei D.M.T. şi care privea un lanţ de aur, rupt.
De asemenea a fost audiată şi martora M.V., apropiată a părţii vătămate K.M., care a precizat faptul că avea la cunoştinţă despre lanţul care îi fusese sustras acesteia şi despre detaliile sale, astfel că fiind invitată la sediul poliţiei, martora a recunoscut lănţişorul identificat la casa de amanet, prezentat de către organele de poliţie, ca fiind cel sustras părţii vătămate.
În data de 13.05.2012 partea vătămată M.M. , în vârstă de 65 ani în timp ce se deplasa spre locuinţa sa a fost urmărită de către inculpatul B.A., iar în momentul în care aceasta a ajuns în dreptul intrării în scara blocului unde locuieşte, inculpatul s-a apropiat
şi i-a smuls lanţul de aur pe care aceasta îl purta la gât, după care a fugit. Partea vătămată s-a deplasat în aceeaşi zi la Poliţia mun. Turda unde a sesizat cele întâmplate. Cu ocazia audierii, partea vătămată a descris persoana care îi smulsese lanţul de la gât, precum şi detaliile bunului sustras, stabilindu-se că acesta este recurentul B.A..
Partea vătămată M.M. a făcut referire în declaraţia sa la unele detalii ale bijuteriei, în baza cărora victima a putut să le recunoască fără niciun dubiu, în obiectul de aur, sustras prin violenţă de către inculpat.
De asemenea a fost audiată şi martora M.G., apropiată a părţii vătămate M.M., care a precizat faptul că avea cunoştinţă despre lanţul care îi fusese sustras acesteia şi despre detaliile sale, astfel că fiind invitată la sediul poliţiei, martora a recunoscut lănţişorul ridicat de la inculpata D.M.T. şi prezentat de către organele de poliţie, ca fiind cel sustras victimei.
In cauză au fost efectuate prezentări pentru recunoaştere din grup , ocazie cu care în prezenţa martorilor asistenţi, cele două victime l-au recunoscut pe inculpatul B. ca fiind persoana care le-a smuls lănţişoarele de aur de la gât.
Simpla afirmaţie de către inculpatul B.A. a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.
In raport de starea de fapt prezentată mai sus, este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului B.A., deoarece evidenţa identităţii dintre autor şi persoana inculpatului este indubitabilă.
Astfel fiind, apărarea inculpatului vizând achitarea sa în baza art.10 lit.c şi d C.pr.pen. nu poate fi primită.
Intrucât condamnarea inculpatului de către Curte s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăţie, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art.6 paragraf 2 din CEDO cu referire la art.66 şi art.5/2 C.proc.pen. care reglementează prezumţia de nevinovăţie, garanţie specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni.
Aşa fiind, se va respinge recursul inculpatului ca nefondat, în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen.
In baza art.88 C.pen. se va deduce din pedeapsă retinerea si arestul preventiv din 14 mai 2012 la zi.
Se va stabili onorariu apărător din oficiu la 300 lei ce se achită Baroului de Avocaţi Cluj din FMJ, în baza art.189 C.proc.pen.
Va fi obligat inculpatul să achite statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare, din care 300 lei reprezintă onorariu apărător oficiu, conform art.192 alin.2 C.proc.pen. (Judecător Delia Purice)
