Competenţa teritorială a conflictelor de drepturi revine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea cu personalitate juridică în cauză


Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea, D.M. a contestat decizia nr. 55/2002 emisă de B.R.D.-G.S.G. Grup Constanţa, prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă, în baza art. 136 lit. a) din Codul muncii, coroborat cu art. 18 lit. a) C.C.M. pe 2002 al B.R.D.-G.S.G., începând cu data de 15 aprilie 2002, solicitând anularea acestei decizii şi obligarea intimatei a o reintegra în funcţia avută anterior emiterii sus menţionatei decizii şi la plata despăgubirilor salariale legale ce i se cuvin. în şedinţa publică din 14 august 2002, intimata a invocat excepţia competenţei teritoriale, precizând că în cauză competenţa revine instanţei de la sediul societăţii, respectiv Tribunalului Municipiului Bucureşti.

Tribunalul Tulcea, prin sentinţa civilă nr. 1317/2002, a admis contestaţia formulată de reclamanta D.M., a anulat decizia nr. 55/2002 emisă de B.R.D.-G.S.G. Grup Constanţa, ca nelegală.

Curtea de Apel a admis excepţia necompetenţei materiale pentru următoarele considerente:

Sediul social al B.R.D.-G.S.G. este în Bucureşti, Str. D. Potrivit art. 2 lit. a) şi art. 72 din Legea nr. 168/1999, competenţa soluţionării conflictelor de drepturi revine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea cu personalitate juridică. în raport de dispoziţiile legale sus citate, în cauză se constată că Grupul Constanţa nu are personalitate juridică, ci numai B.R.D.-G.S.G., care are personalitate juridică, iar sediul acesteia este în Municipiul Bucureşti. Competenţa nu aparţine, din punct de vedere teritorial, nici Tribunalului Tulcea, unde a fost introdusă contestaţia, nici Tribunalului Constanţa, ci Tribunalului Municipiului Bucureşti. Prin actele adiţionale la contractul individual de muncă este individualizată în mod expres B.R.D. SA, cu sediul în Bucureşti, Str. D., sector 3, în calitate de angajator.

în consecinţă, în conformitate cu art. 72 din Legea nr. 168/1999, competent să judece cauza este Tribunalul Municipiului Bucureşti.

Curtea de Apel Constanţa, decizia civilă nr. 38/C din 2003